DEZBATERI SOCIAL

Pe scurt despre o istorie lungă – Jurnal TV, Accent TV, mass media și politicul

[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]

Situația din jurul posturilor de televiziune Jurnal TV, RTR Moldova şi Accent TV, care au fost excluse peste noapte din grilele a vreo 10 operatori de cablu, s-a clarificat ieri, cel puțin pentru o vreme. Ambele posturi au fost reincluse în grile, iar CCA, organul care monitorizează audiovizualul, a avertizat operatorii că aceștia ar trebui să anunțe CCA ori de cîte ori vor dori să modifice grilele de canale.

A triumfat, zic idealiștii, libertatea de expresie, chiar dacă aceasta a trebuit ajutată de acțiuni de protest și presiuni externe (ambasada SUA, misiunile UE și OSCE au exprimat îngrijorările de rigoare).

E bine pentru că, pînă ieri, părea să iasă victorioasă o logică politică a confruntării pe calea marginalizării unor canale mediatice care nu convin anumitor forțe aflate la guvernare.

Un scenariu ce pare plauzibil în context moldovenesc. Pentru că există mai mult decît un precedent în acest sens.

Sub aspect pur politic, întîmplarea recentă cu Jurnal şi Accent, reproduce o schemă care se repetă constant în Moldova: un canal media spune ceva ce nu place guvernării și aceasta face încercări să acopere vocea incomodă.

Arsenalul tehnicilor utilizate este variat: percheziții la redacție (la ziarul FLUX în 2003), jurnaliști bătuți în stradă (Alina Anghel de la Timpul în 2005, Nicolae Roibu în 2003) sau jurnaliști bătuți acasă (Oleg Brega în 2009), amenzi sau sancțiuni exagerate (ca în cazul cînd Timpul a fost obligat să plătească peste 130 mii de lei pentru că a scris despre o tranzacție între Cancelaria de Stat și compania DAAC Hermes fără organizarea unor licitații publice), discreditarea jurnaliștilor (jurnalistele Ileana Rusu și Aliona Avram au trebuit să suporte umilința apariției la postul public de televiziune a unor cadre indecente, filmate fără voia lor la o saună).  Atunci cînd aceste instrumente nu ajută, guvernarea pur și simplu decide să le închidă. Așa au fost demontate Antena C și Euro TV pe vremea guvernării comuniste. Așa a fost închis, sub AIE, postul de televiziune NIT.

Ceea ce sugerează o problemă mai generală (și mult mai gravă decît capriciul unui oligarh sau al unui șef de partid): ca societate, nu am reușit să construim mecanisme ce ar forța puterea politică să evite ispita de a închide gura presei.

Nu am fost în stare să construim o aură de sacralitate și vreo 7-10 rînduri de gard simbolic în jurul libertății mass-media. Așa încît orice politician sau oligarh să se frigă atunci cînd se atinge de ea.

Mecanismul de presiune politică (am în minte și presiunile economice, dar acestea se fac, de regulă, prin instrumente politice) asupra presei e impersonal. Nu are simpatii de partid. A funcționat perfect sub guvernarea autoritară a PCRM. Lucrează de minune și sub AIE (1, 2, 3…).

 E foarte bine că activiștii comuniști invocă libertatea de expresie atunci cînd sînt exercitate presiuni vizibile asupra posturilor lor de televiziune NIT în trecut și Accent TV în prezent. Probabil că protestul lor e sincer. Dar aderența lor la principiul libertății de exprimare încă trebuie dovedită. Dosarul relațiilor lor cu libertatea de exprimare e plin de fapte care contrazic respectul lor ipotetic pentru libertatea de exprimare.

Unii comentatori au invocat, pe bună dreptate, pericolul compromiterii procesului de integrare europeană a R. Moldova în cazul în care guvernul nu ar renunța la imixtiunea sa în domeniul presei, dar și această strategie defensivă e una slabă și conjuncturală.

Pentru că libertatea de exprimare ar trebui să aibă valoare în sine, nu doar atunci cînd e pusă în serviciul unei cauze. Ar trebui să respectăm presa pentru că avem nevoie de ea, pentru că doar cu o presă liberă şi profesionistă o societate are şanse să se dezvolte normal, nu pentru că UE sau SUA ar cere-o.

Prin urmare, istoria presei moldovenești poate fir redusă la o listă lungă de amestecuri nepedepsite ale politicului în treburile presei…

 

Totuşi, cine ar regreta dispariţia Jurnalului?

Scandalul (deja consumat, sper) cu Jurnal TV oferă însă și o excelentă platformă de discuție mai generală despre rostul posturilor de televiziune de acest fel, dar și despre situația la zi în spațiul media. Acum că părțile par să fi coborît pentru o vreme de pe baricade putem porni o discuție calmă despre Jurnal TV fără a fi învinuiți că ținem partea cuiva.

E mult de vorbit. Însă prea puțin, din păcate, despre meritele sau lucrurile bune legate de  numele postului de televiziune Jurnal TV. Și mai mult despre ceea ce ar fi putut să devină Jurnalul și n-a mai devenit.

Un lucru care a ieșit la iveală în legătură cu acest scandal, a fost că jurnaliștii de la Jurnal TV (ca și jurnaliștii de la alte posturi de altfel) au foarte puțini prieteni. Și asta dă de gîndit.

Mă rog, e adevărat că majoritatea oamenilor de bun simț au apărat Jurnal TV în numele unor principii abstracte (libertatea presei, democrație, integrare europeană), dar prea puțini iubesc Jurnalul pentru oferta sa mediatică: emisiunile concrete (cu excepția poate a emisiunii „Ora de Ras”).

Ca și cum ai vedea cum poliția snopește în bătaie în momentul arestării un șofer ce a condus cu 200 km prin oraș în plină zi trecînd pe roșu la semafor și punînd în pericol viața a zeci de oameni. Condamni faptul principial că reținerea nu s-a făcut după lege, cu respectarea drepturilor acuzatului, dar nu ai prea multă simpatie pentru persoana concretă.

Ce-ar fi fost de regretat în cazul unei eventuale dispariții a Jurnalului?

Apucăturile de super-staruri mediatice ale unor jurnaliști de acolo și bădărănismul cu care au scotocit în viața personală și au măsurat lungimea fustei secretarei fostului ministru al culturii?

Faptul că au scos din grilă o serie de emisiuni ce-i făceau excepționali (amintesc doar de „Inamicul Public” al lui Oleg Brega, de exemplu, unica emisiune ce aducea la televiziune vocea omului obișnuit, nu a capetelor vorbitoare ale unor pretinși analiști și comentatori)?

Faptul că au devenit o televiziune anti-Plahotniuc?

Faptul că au cultivat insistent un populism strident cu figura dubioasă a mult-prea-dubiosului Sergiu Mocanu pe post de salvator al națiunii?

Faptul că au omorît în fașă orice fel de discuție calmă, preferînd în schimb să prolifereze mesaje paranoidale de genul: toți sînt hoți, toată mass-media vă amăgește, toți politicienii sînt corupți?

Adevărul trist de-a binelea e că, în scurta sa existență, Jurnal TV nu s-a prea umplut de glorie. A început ca un proiect promițător, cu emisiuni variate, cu umor și cu imaginație (la fel ca și fratele său de cealaltă parte a oglinzii, Publika). Dar în final a ajuns tot un fel de NIT. Un NIT ce a împărțit radical țara în  mafie (toată lumea în afară de Sergiu Mocanu și frații Țopa) și luptătorii onești cu mafia (foști parteneri de afaceri ai actualei mafii). E un drum pe care a apucat-o în ultima vreme și pretinsul CNN moldovenesc, mai ales după ce a alungat o serie de jurnaliști gînditori ca Elena Pahomova și Mihai Fusu).

Istoria cu (aproape) fiecare încercare moldovenească de a face un nou ziar/post de radio/TV, care sfîrșește prin a fi o replică a NIT-ului, amintește de un celebru banc sovietic despre un inginer de la fabrica de frigidere care s-a gîndit că poate aduce acasă cîte o piesă pe zi și astfel să înjghebe un frigider. A adunat piesele, dar ori de cîte ori încerca să le asambleze, îi ieșea doar un automat Kalașnikov…

E un reflex la fel de periculos ca și reflexul puterii de a controla presa.

 

Despre pluralismul de opinie lipsă

În declarația lor cu privire la situația din jurul Jurnal TV, ONG-urile specializate pe media au făcut referință la pluralismul de opinie care ar fi fost încălcat prin marginalizarea Jurnalului.

Ceea ce e adevărat, doar parțial. Pentru că Jurnalul a reprezentat pluralismul de opinie doar în măsura în care a fost televiziunea anti-Plahotniuc într-un spațiu mediatic dominat de televiziuni pro-Plahotniuc.

La nivelul structurii generale a spațiului public moldav, Jurnal TV nu a contribuit la consolidarea unui pluralism de opinie, ci din contra, a lucrat mai mult la simplificarea discuției politice prin radicalizare, isterie, reducerea complexității dezbaterilor la sloganul Ești cu noi sau ești cu mafia!

Din acest motiv, postul de televiziune Jurnal TV ar trebui lăsat să trăiască. Însă tipul de jurnalism pe care-l face Jurnalul ar trebui să moară.

Despre autor

Vitalie Sprînceană

Vitalie Sprînceană a studiat ştiințe politice în Bulgaria, filozofie în Moldova și acum face un doctorat la universitatea George Mason din SUA. Jurnalist, activist, fotograf amator și autor de blog.

5 Comentarii

  • Defapt adevarul este unul , Jurnal TV si-a pus capat zilelor sie insusi ,caci taote aberatiile scornite nu au mai fost acceptate de catre operatori , caci a fost si firesc se accepta opinia dar nu tendinta de manipulare cu opinia publica .

  • Vitalie, propui o analiza care depaseste condamnarea in sine a tentatiilor puterii de a controla presa. Vorbesti despre calitatea intrinseca a presei si despre faptul ca deseori presa este monologica, in loc sa fie pluralista, si asta cu consimtamintul tacit al societatii.
    De aici necesitatea unei TV publice reale, care să facă diferenţa prin calitate şi profesionalism, şi care ar avea avantajul de a nu depinde de publicităţi şi de muşchiul oligarhilor. Noi, contribuabilii, le dăm bani (mulţi) pentru această TV publică. Avem dreptul de a le cere să facă din Moldova 1 o televiziune model, nu un alt instrument de îndoctrinare, controlat pînă acum de toate guvernările.

  • Jurnalul se face vinovat de aceasta situatie celelalte posturi au ramas multumite ba chiar a multumit Moltelecomului si au recunoscut ca a fost vina lor dar Jurnalul nu inceteaza sa faca show murdar pe seama unora. Mi-e rusine in ce s-a transfromat jurnalul in ultimii an si vad ca au uitat si de lege si deontologie. Nu au ce sa se jaluie, ei si-au facut-o cu laba lor

  • Se pare ca fondatorii Jurnalului sunt niste porci si acum cresc o turma de porshi din urma lor. Totul a inceput de la incompetenta lor si nu au de ce sa fie nemultumiti, chiar si acuma cind CCA a intors cartile pe fata, nu au curajul sa recunoasca atunci despre ce sa mai vorbim

  • @Petru, nu sunt mare privitor al televiziunii nationale (si al televiziunii in genere desi recunosc ca fac zapping foarte des), totusi pot remarca o serie de schimbar ispre bine la postul public de televiziune, Moldova 1.
    Au fost evacuate meciurile de fotbal (e drept ca s-a facut intr-un mod urat si Liga Campionilor i-a revenit cica lui Plahotniuc Solutia de bun simt si eficienta economica era desigur organizarea unui post national cu profil sportiv, care ar fi transmis liga campionilor, fotbal intern, jocurile olimpice, sporturi locale. Mai ales ca acum CCA obliga radiodifuzorii sa bage obligatoriu in grila un post sportiv, si am fi adunat noi banii, n-am fi platit unui eurosport sau altora).
    S-au mai rarit seriale, au aparut noi emisiuni (vad ca este chiar una dedicata combaterii discriminarii). Sunt probleme mari la capitolul politic, au fost niste scandaluri in departamentul stiri, e clar ca postul face mult mai putin decat ar fi putut sa faca la banii pe care-i are, dar e oricum o schimbare spre bine.
    Pe de alta parte, si trebuie s-o zic si pe asta, televiziunea publica e o solutie dar nu e neaparat singura. N-as vrea sa construim o opozitie tv privat (rau) – tv public (bun). Eu cred ca lipsesc si tv private bune si e posibil ca o tv privata sa ofere programe de calitate. Cum erau Publika si Jurnalul in primele luni.
    E drept ca „intelepciunea locala” zice ca in Moldova posturile tv/radio nu pot face profit fara sprijin politic sau oligarhic dar e la fel de drept ca posturile private nu au avut sansa sa se dezvolte independent, liber, in conditiile unei competitii echitabile, fara frica de a fi inchisi de putere sau oligarhi sau partide. Nu stim ce s-ar fi intamplat intr-un asemenea caz pentru ca ori de cate ori un canal media era ok, venea un politician ce-l lua sub aripa…Mai adaugam ca si celelalte piete sunt monopolizate, in primul rand cea a publicitatii, si avem un tablou intreg.
    Mai ramane inttodeauna deschisa si calea PBS in America: televiziune publica din donatii ale spectatorilor, fundatiilor, aomenilor de afaceri. In acest caz se merge pe ideea ca o televiziune publica e rezultatul unui efort public. Dar, sugerai si tu intr-un material mai devreme, filantropia e o chestie foarte problematica in contextul nostru moldovenesc.

Lasa un comentariu