RECENTE

Autoritarism 2.0, cu iz de latte, anticorupție și gorgonzola…

Duminică, 5 decembrie, cu începere de la orele 07.00, la Bălți urma să se desfășoare al doilea tur al alegerilor locale anticipate. La 06.30, adică cu doar jumătate de oră înainte de deschiderea secțiilor de votare, Comisia Electorală Centrală (CEC) emitea un comunicat de presă prin care constata ”imposibilitatea desfășurării turului doi al alegerilor locale noi din Bălți (1)”.

Decizia CEC, întîrziată și absurdă cum e, punea o pauză temporară într-o istorie ridicolă ce s-a desfășurat pe parcursul întregii săptămîni trecute. Întîi CEC, la ședința sa din 1 decembrie, a ”solicitat, printr-o Hotărâre adoptată cu votul a șase membri, Judecătoriei Bălți scoaterea Marinei Tauber, candidata Partidului Politic ȘOR, din cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Bălți (2).”

Motivul descalificării erau cîteva nereguli în raportul financiar al candidatei în partea ce ține de alimentarea și cazarea simpatizanților.

Vineri și sîmbătă, Judecătoria Bălți, Curtea de Apel Bălți și Curtea Supremă de Justiție au examinat vreme de peste 20 ore solicitarea CEC dar și numeroasele apeluri, cereri de strămutare, amînare și recuzare înaintate de apărarea Marinei Tauber.

Prima instanță decide să aprobe solicitarea CEC privind ”hotărârea cu privire la anularea înregistrării concurentului electoral al Partidului Politic „Șor” Marina Tauber.” Sîmbătă Curtea de Apel Bălți menține această decizie însă hotărîrea poate fi atacată cu recurs la CSJ.

Nu mai rămîne însă timp pentru asta (glumeam pe pagina de facebook: unica soluție rămasă era ca Guvernul să declare ziua de sîmbătă ca fiind zi de joi…așa încît să se reușească, pînă la alegerile de dumnică, examinarea cauzei și la Curtea de Apel și la Curtea Supremă de Justiție).

CEC, care pornise acest circ cu excluderea unui candidat în turul doi pe baza faptului că nu au declarat oficial toate borșurile și salatele de curechi și morcov consumate, nu mai avea altă opțiune decît să constate imposibilitatea desfășurării alegerilor și să le suspende…Ceea ce a și făcut.

Excluderea Marinei Tauber din alegeri cu 3 zile înainte de alegeri și anularea alegerilor cu jumătate de oră înaintea deschiderii secțiilor de vot nu are cum să nu fie suspectă. Și, oricît de multă gargară cu ”lupta cu corupția”, ”abuzurile unor concurenți electorali (3)”  și ”hoții să stea la pușcărie” ar produce simpatizanții și activiștii guvernării pentru a o justifica, chestia asta nu are cum să fie democratică.

Și ea nu e. Punct.

Jaloane pe un drum...

În fapt situația cu excluderea Marinei Tauber marchează etapă intermediară în construirea, cu abuzuri, salturi peste etape și ignorare de proceduri, a unei verticale a puterii sub partidul PAS și sub președinta Maia Sandu.

PAS construiește de zor un regim autoritar personalist, fără scrupule, și cu oameni care în alte vremuri au construit sîrguincios alte regimuri autoritare personaliste. Arestarea pe motive inventate a procurorului general Alexandr Stoianoglo (cu scopul de a-l scoate din funcție și de a prelua controlul asupra Procuraturii Generale), nimicirea autonomiei instituționale prin trecerea sub control parlamentar (adică al partidului) a Consiliului Audiovizualului și a Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, trucarea concursului la funcția de avocat al Poporului (scandal care s-a întors ca un bumerang înapoi spre PAS dn motivul că persoana care a ocupat funcția, Natalia Moloșag, a reușit performanța să se discrediteze în doar două luni), forțarea numirii unor candidați comozi la CSM – 

toate aceste momente sînt jaloanele unui proces prin care, pe unde sub pretextul luptei cu corupția, pe unde cu invocarea poporului ”care ne-a dat mandatul la alegerile din iulie”, pe unde cu scuza ”facem curățarea instituțiilor” – PAS construiește o verticală a puterii în care instituțiile toate sînt subordonate partidului iar partidul însuși e subordonat președintei țării (și președintă din umbră a partidului) Maia Sandu…

…Zilele acestea am tot discutat cu mai mulți oameni despre alegerile din Bălți, inclusiv despre paralela dintre excluderea inventată a Marinei Tauber (cum n-o dai, nu excluzi o candidată în turul doi doar pentru cîteva pirojoace nedeclarate) și anularea inventată a victoriei lui Andrei Năstase la alegerile locale din 2018. Situațiile sînt comparabile chiar dacă nu identice. Unul dintre argumentele cele mai interesante pe care le-am auzit, legat de lipsa protestelor față de eliminarea Marinei Tauber (în contrast, mobilizarea după anularea rezultatului alegerilor în 2018 a fost masivă) ținea de faptul că..lumea a protestat în 2018 pentru că primăria Chișinăului era ultima instituție necapturată de regimul oligarhic… Prin contrast, primăria Bălți nu e decît o altă instituție capturată, dar nu ultima. Mă rog, toată lumea e de acord că are loc un proces de re-capturare a instituțiilor statului.

Decapturarea se amînă pentru o altă dată, după alte alegeri.

Autoritarismul ca predestinare...

În vremurile ”întunecate” ale regimului ”totalitar” cînd mulți dintre cei mai vajnici anti-comuniști scriau și declamau poezii despre Lenin și despre viitorul luminos (vezi aici o colecție redutabilă) circula un banc ce ironiza militarizarea regimului și faptul că acesta era capabil să deghizeze producția de armament atît de subtil încît pînă și fabricile de bomboane produceau piese pentru complexul militar-industrial.

Bancul povestea istoria unui muncitor de la o fabrică de frigidere care, fiind sfătuit de nevastă, s-a apucat să care una cîte una piesele produse de fabrica la care lucra. ”Să avem și noi un frigider ca lumea, că mai durează pînă îl putem cumpăra pe banii noștri”, i-ar fi zis femeia. Muncitorul a tot adus piese de frigider pînă a adus tot ce producea fabrica. Și oricît se căznea să le asambleze împreună la urmă tot ieșea un automat Kalașnikov…

Bancul era hazliu pentru că avea și o ambiție filosofică – el dezvăluia că, dincolo de aparențe, regimul avea anumite trăsături constante – practici, instrumente, discursuri – ce rămîneau neschimbate…

Bancul s-a dovedit, de asemenea, a fi mai rezistent și mai adaptabil decît regimul care l-a născut, astfel că i-a supraviețuit acestuia. Spre desosebire de alte bancuri sovietice, care au rămas doar simplă curiozitate etnografică și istorică, acesta s-a dovedit a fi perfect pentru a descrie în mod corect…și realitatea post-comunistă.

Re-adaptat, bancul povestea că, oricum ai aranja piesele și practicile ”democratice” ale noilor regimuri, cînd le pui grămadă, oricum îți iese dictatura unui partid și a unui lider, adică PCUS și secretarul general.

În ultima sa iterație, bancul ar putea suna în felul următor: oricum ai aranja practicile partidelor moldovenești odată ajunse la putere, oricît le-ai vopsi în diverse culori și slogane, oricît bagaj de ”integrare europeană”, ”lupta cu corupția” sau ”democrație” le-ai pune în programele electorale, oricîte cărți despre democrația din Vest ai băga în bibliotecile lor și oricîte furșeturi cu somon și gorgonzola ar mînca liderii lor la recepții în Vest pe tema democrației, oricum la sfîrșit obții regim oligarhic (economic) și dictatura unui partid (PCUS) ca bonus...

O parte a poveștii este despre ipocrizie – e clar că partidele vorbesc despre transparență, democrație, proceduri mai ales cînd sînt în opoziție și cînd această vorbăraie despre democrație le ajută să cîștige puncte morale care sînt convertite apoi în puncte electorale la alegeri.

O altă parte este însă despre enorma capacitate transformativă a puterii, și mai ales a puterii absolute (acces la pîrghii, instituții, bani, femei): trebuie că puterea are o capacitate de a schimba radical oamenii ce o exercită de vreme ce, odată cocoțați pe un fotoliu cu oarecare influență socialiștii uită de socialism, unioniștii se fac stataliști iar ”hipsterii democrați” descoperă virtuțile autoritarismului!

Un deja vu...cu elemente noi.

Pentru unii observatorii ai vieții politice moldovenești toate semnele derapajelor curente ale guvernării PAS erau pe loc încă înainte ca partidul să ajungă să conteze în viața politică moldovenească.

Adică, chiar și în momentele în care PAS se pronunța acerb, fiind în opoziție, împotriva apucăturilor ”nedemocratice” ale guvernărilor oligarhice, nu era mare taină că, ca și partid, PAS nu era diferit de formațiunile politice pe care le critica.

Aceeași structură: partid construit în jurul unui lider care conduce formațiunea cu mînă de fier și absența democrației interne – care era în PAS putea fi găsită și la partidul Șor din buzunarul oligarhului cu același nume, la partidul ”ideologic” PSRM sau la gruparea de bandiți și afaceriști din buzunarul lui Plahotniuc numită Partidul Democrat…

Și comportamentul activiștilor și fruntaților PAS în timpul campaniei electorale – blocarea votului alegătorilor transnistreni, de exemplu – nu trăda predilecții pentru democrație. Mai degrabă era semnul unei flexibilități tactice în numele unui scop strategic – cîștigarea cu orice preț a alegerilor.

Astfel că înăbușirea democrației sub noua guvernare PAS nu a surprins decît poate pe cei care se exaltau în fața unei schimbări cît o revoluție (4) (după alegerea Maiei Sandu la președinție) sau în fața unei reforme morale  ca program de guvernare (5) (după alegerile parlamentare din iulie).

Constatarea că ”guvernarea PAS este la fel ca celelalte” nu este însă una la care trebuie să ne oprim. La urma urmei, asta ar ține discuția la nivelul polemicilor de crîșmă și ne-ar arunca în eternele discuții despre mentalitate, faptul că toate relele ni se trag de la sovietici/români/ruși/fanarioți/turci/bizantini/romani/daci etc.

La fel, asta ne încurcă să observăm niște schimbări calitative noi care compun acest regim politic.

În primul rînd trebuie să acceptăm și să reflectăm asupra unei realități problematice, de natură să ne neliniștească:

în Republica Moldova declinul constant al democrației (și eșecul de a construi și consolida instituții democratice) e un proces dirijat de sus în jos, iar mecanismele de control și proceduri democratice sînt subminate chiar de către guvernare.

Altfel spus, responsabilitatea majoră pentru declinul democrației în societăți precum Republica Moldova ține nu de vreo presupusă alunecare a maselor spre populism ori vreo rătăcire a alegătorilor care ar fi seduși de autoritarism, ci este rezultatul unor acțiuni deliberate, conștiente și orientate de sus în jos, dinspre elitele politice (6), care erodează diversele mecanisme de control democratice (anularea autonomiei unor instituții, subordonarea altor instituții, numirea unor oameni fideli în funcții cheie, trucarea unor concursuri etc).

O asemenea abordare ar trebui să scoată din jocul explicativ orice referință la mentalitatea alegătorilor, la presupusele lor nostalgii după regimuri apuse sau la inventatele lor preferințe pentru lideri autoritari. Nu au alegătorii nici o vină, nici o responsabilitate. Atît vina cît și responsabilitatea stă pe umerii așa-ziselor elite politice, adică grupurile de la guvernare (patronii) și clienții lor economici și politici.

În al doilea rînd, pentru a putea înțelege natura regimului politic local (și a construi forme de rezistență împotriva acestuia) ar trebui să învățăm să îi zicem pe nume. Personal percep acest regim ca fiind unul autoritar personalist înarmat cu un substituent de ideologie.

Exact în acest fel înțeleg regimul hibrid care e parțial democratic (unele mecanisme formale precum alegerile sînt păstrate și utilizate pe larg), parțial regim autoritar (dominația asimetrică și exagerată a unor personalități politice în raport cu instituțiile), parțial totalitar (prin tendința de a impune o ideologie unificatoare și quasi-obligatorie: în Moldova locul acestei ideologii îl ocupă tandemul ”integrare europeană”+”luptă anticorupție”. Prima a fost deja consacrată ca unică opțiune de politică externă constituțională, a doua încă își așteaptă consacrarea).

Cu prima parte, cea a personalismului, sper că avem un consens. O trăsătură constantă a regimului politic în Moldova de la independență încoace a fost ponderea exagerată a unor lideri politici față de instituțiile statului. Exemplul cel mai potrivit este funcția de președinte al statului. Chiar dacă țara este una parlamentară, cu excepția lui Nicolae Timofti, ceilalți președinți – Vladimir Voronin, Igor Dodon, Maia Sandu – exercită o influență mult peste constrîngerile instituționale și constituționale ale funcției. Președintele nominal deține o putere politică reală, de natură să își subordoneze prim-ministrul, parlamentul și celelalte instituții. La fel e și cazul celorlalte instituții: parlament, guvern, partide, ziare, ONG-uri – ele tind să se personalizeze, să se identifice cu conducătorul pînă la identificare. În acest sens, personalismul e o trăsătură omniprezentă a sistemului politic moldovenesc.

Pe partea de autoritarism la fel nu cred să existe obiecții – cînd un lider politic are puterea de a împinge la o funcție (avocatul poporului) propriul său avocat, simulînd concursul, e semn că procesele politice se întîmplă în felul în care să împlinească dorințele și capriciile liderului.

Despre ideologia ”anti-corupției”.

Partea cea mai speculativă și mai contradictorie e cea cu ideologia. În contextul politic local cuvîntul ”ideologie” a devenit unul de batjocură sau peiorativ. A avea o viziune ideologică a ajuns să însemne a fi subiectiv, a nu avea o opinie obiectivă, a nu cunoaște, a nu fi capabil să distingi părerea de fapt și realitate.

Evident, asta nu ține doar de Republica Moldova – ”moartea ideologiei” e un fenomen global (7). Această moarte a ideologiei nu s-a produs însă prin dispariția ideologiei, ci prin faptul că unele ideologii – capitalismul neoliberal, lupta cu corupția, tehnocrația, reducerea cheltuielilor publice și diminuarea rolului statului în economie – au reușit să se impună ca ”sens comun (8)”, ca soluții de la sine înțeles, ca practici neideologice și ca măsuri ”evidente”. Adversarii ideologici ai acestor ”neideologii” au rămas circumscrise categoriei ”ideologii” și lăsate să se lupte pe cîmpul ideologic, adică al părtinirilor și ”opiniilor subiective”.

Altfel spus, moartea ideologiei s-a produs prin faptul că unele ideologii au îmbrăcat haine neideologice și se prezintă ca fiind soluții ”raționale”, ”evidente” și ”de bun simț”.

De exemplu, economia de piață nu mai e discutată ca fiind ideologie anume din motivul că a reușit să se impună ca model unic (gîndire unică (9), pentru a prelua o expresie strălucită a lui Ignacio Ramonet), ca de la sine înțeles, ca și cadru de organizare a societății ce nu se mai discută și nu se mai contestă. Cercetătorii din afară scot regulat cărți în care subliniază natura ideologică a economiei de piață, alegerile ideologice pe care aceasta le implică, dar arheologiile științifice nu-și găsesc locul în discuțiile de politici publice, care sînt de obicei aria de influență a ONG-urilor și think tank-urilor, pentru care polemicile științifice nu contează iar economia de piață e un fel de ”de la sine înțeles”. (Adică o ideologie care nu apare ca ideologie, ci ca un set concis de reguli atemporale și aculturale). 

Anticorupția (sau lupta cu corupția) este una din aceste ideologii neideologice. Ea este o ideologie care întrunește toate condițiile unei ideologii: prezintă un tablou al lumii în care corupția e peste tot și totul e susceptibil de a fi corupt, oferă o viziune a unei lumi noi (lumea fără corupție) și a unei căi pentru a ajunge în această lume nouă (lupta anti-corupție). 

Anti-corupția a devenit o ideologie globală la mijlocul anilor 1990. Cercetările pe tema corupției și a influenței sale în procesul politic sînt destul de rare pînă la acel moment (10). După 1990 are loc o explozie a numărului de cercetări și articole ce au ca subiect corupția. Către mijlocul anilor 2000  cercetarea academică despre corupție e integrată deopotrivă în discursul politic curent cît și în politicile de dezoltare și asistență a organizațiilor internaționale, mai ales în contextul programelor de ”ajustare structurală” pentru fostele țări socialiste, dar și pentru alte țări de la periferie și semiperiferie.

Pe partea politică, în ianuarie 2004, administrația Bush emite o proclamație anti-corupție (11). Prin această proclamație administrația Bush punea interdicții de intrare pe teritoriul SUA a unor politicieni din America Latină. Ulterior, procurorul general al SUA, John Ashcroft, descria ”corupția ca fiind o contagiune ce depășește granițele naționale” și de aceea este nevoie de un efort internațional.

Tot în același timp, lupta cu corupția devine parte a programelor de asistență ale FMI, Banca Mondială, UE. Lupta cu corupția și controlul corupției devin un indicator pentru ”buna guvernare”. De asemenea, UE impune lupta cu corupția, pentru țările din Europa Centrală și de Est ca fiind o precondiție importantă pentru procesul de aderare (12).

Creșterea importanței luptei anti-corupție a fost însoțită de creșterea și consolidarea statutului unor organizații care luptă cu corupția. Cel mai cunoscut caz este cel al organizației Transparency International (TI), înființată la Berlin în 1993 de cîțiva foști angajați ai Băncii Mondiale. TI este unul din cele mai influente ONG-uri la nivel global: are statut consulativ pe lîngă UNESCO, este parte din Sustainable Development Solutions Network. Un top al celor mai influente ONG-uri la nivel global plasa TI pe locul 9 în anul 2016 (13). 

TI e organizația din fruntea luptei globale cu corupția iar indicatorul principal elaborat de aceasta – Indicele de Percepție a Corupției este utilizat de UE, Banca Mondială, Fondul Momentar Internațional etc. (Pe parcursul anilor TI a fost în centrul mai multor scandaluri – unele legate de faptul că organizația a refuzat să susțină avertizori de integritate (eng. whistleblowers) precum Edward Snowden, că a luat bani de la companii – Siemens – acuzate de a fi mituit diverși oficiali, că ar fi tolerat hărțuire și bullying în cadrul Boardului).

Definiția ”corupției” folosită de TI este următoarea: ”abuz de putere în scopul obținerii unui  câștig  personal” (eng. the abuse of entrusted power for private gain)(14). Am folosit și echivalentul englez întrucît nu am găsit o definiție a corupției pe pagina de internet a TI Moldova.

Definiția e destul de neclară și selectivă. Practici precum privilegierea unor agenți economici în detrimentul altora (de exemplu facilitățile, protecția și asistența la cea mai înalt nivel de care s-a bucurat Kaufland la deschiderea rețelei sale în Moldova), trucarea unor concursuri publice pentru a obține numirea unor persoane comode în funcție, folosirea serviciilor secrete sau organelor de forță pentru a obține avantaje politice sau a intimida oponenții, falsificarea unor informații și date pentru a obține decizii favorabile în politici publice (fabricarea dosarelor, bunăoară), folosirea consilierilor netitulari în instituții publice, salarizarea unor persoane publice (consilierii președintei, a primului ministru) din surse private sau corporative (cum e cazul consilierului Veaceslav Negruță care a fost împins în consiliul de administrație a companiei Moldova Gaz) – toate aceste practici corupte, ce reprezintă abuzuri clare de putere, nu sînt incluse în definiția corupției.

Deși ele sînt cazuri clare de corupție. (Motivul din care TI nu le include ca fiind corupție ține probabil de faptul că acestea nu aduc cîștiguri personale imediate și măsurabile).

Altfel spus, sensul luptei cu corupția depinde…și de sensul pe care îl dăm cuvîntului corupție…

În programul de guvernare al PAS corupția și lupta contra acesteia joacă un rol principal.  Partidul și-a construit întreaga platformă politică și electorală în baza chipului imaculat și necorupt al liderei sale. Luptei cu corupția, definită în programul PAS ca fiind ”cancerul care distruge tot ce este sănătos în societatea noastră” (15) e chiar în capitolul doi al programului. Adică la începuturi. Pentru PAS corupția are nu doar costuri economice și politice ci este și ”cauza principală a sărăciei” (16).

Din motive obiective, nici unul dintre oponenții PAS nu putea încăleca lupta cu corupția (indiferent ce înseamnă ea) și să beneficieze de prestigiul moral al acesteia mai bine decît o putea face PAS. PLDM și PD aveau handicapul liderilor lor formali, a căror averi și influență venea din afaceri și rețele banditești dezvoltate în anii 90…. PSRM nu putea călări calul luptei cu corupția mai ales din cauza liderului său, care a fost suficient de ”flexibil” încît să facă opoziție comodă oligarhilor (lucru din care a cîștigat avantaje materiale personale considerabile) dar și destul de pragmatic încît să se mulțumească să își cultive un segment mai mic, dar sigur, al electoratului –cel identitar (habotnici, pro-ruși etc). PAS are, pe de altă parte o lideră ce se bucură de un prestigiu moral care depășește mult acțiunile sale reale. (Am scris cu altă ocazie despre modul în care comentariatul moldovean i-a inventat președintei Maia Sandu un chip de luptător neînfricat, în contradicție cu realitatea anodină că aceasta a fost parte a unor guverne corupte, a votat diverse chestii corupte și a participat la diverse trocuri și înțelegeri ce pot fi calificate ca fiind corupte) (17).

Strategia cîștigătoare a PAS, folosită încă de la crearea partidului, a fost să formuleze lupta cu corupția ca un program de consens național, să facă din lupta contra corupției un program politic unificiator ce depășește clivajele etnice, religioase, lingivstice și geopolitice.

După ce s-a văzut ajuns la guvernare PAS a jertfit, evident, idealismul luptei cu corupția în numele unei flexibilități pragmatice care e atît de aproape, ca sens și semnificație, de corupție încît pe alocuri nu mai e clar ce e corupție, ce e favorizarea corupției și ce e lupta contra corupției. Dacă faptul că un judecător (Alexandru Gheorghieș de la Curtea de Apel Bălți) este corupt prin faptul că nu poate justifica o casă, atunci cum se face că partidul de guvernămînt împinge la conducerea CSM, adică la funcția ce ar trebuie să dirijeze lupta cu corupția, un ins ce nu-și poate justifica cîteva apartamente și zeci de terenuri (Dorel Musteață)?

Așa ori altfel, trăim într-un regim semi-democratic (în care pînă și elementele democratice care nu prea contează precum alegerile pot fi anulate), cu o derivă clară autoritară, cu un regim ce tinde spre personalism și care încearcă să impună, în calitate de consens național, ideologia ”luptei cu corupția”.

…Ca de obicei, președinta se bucură de o susținere enormă din partea comentariatului, care îi ridică mingea la fileu construind, nici mai mult nici mai puțin, corupția ca fiind un nou comunism (18), adică un dușman ”ideologic”, viclean, omniprezent în lupta cu care toate mijloacele sînt permise. 

Tot aici, discursul ”luptei cu corupția” se intersectează cu un alt discurs important: cel al tranziției. La fel cum tranziția, ca fiind etapă intermediară, deci oarecum experimentală, justifică ignorarea sau trucarea unor proceduri și instrument democratice în numele atingerii ”scopului suprem”, lupta contra corupției folosește aceleași mecanisme justificatoare: trucăm un concurs aici, suspendăm o procedură democratică dincolo în numele lumii fără corupție și fără hoți pe care o construim.

REFERINȚE:

  1. https://a.cec.md/ro/cec-a-constatat-imposibilitatea-desfasurarii-turul-doi-al-alegerilor-2781_100920.html
  2. https://www.zdg.md/stiri/stiri-justitie/turul-doi-al-alegerilor-pentru-primaria-de-la-bali-suspendat-curtea-de-apel-bali-a-meninut-decizia-instanei-de-fond-privind-excluderea-marinei-tauber-din-cursa/
  3. OPINIA Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor locale noi cu privire la suspendarea desfășurării turului doi de scrutin la 5 decembrie 2021 în circumscripția electorală municipală Bălți.
    https://promolex.md/21443-opinia-misiunii-promo-lex-de-observare-a-alegerilor-locale-noi-cu-privire-la-suspendarea-desfasurarii-turului-doi-de-scrutin-la-5-decembrie-2021-in-circumscriptia-electorala-municipala-balti/?lang=ro
  4. Vitalie Ciobanu. https://moldova.europalibera.org/a/moldova-o-schimbare-c%C3%A2t-o-revolu%C8%9Bie/30956894.html
  5. Vitalie Ciobanu. https://moldova.europalibera.org/a/reforma-moral%C4%83-ca-program-de-guvernare/31382056.html
  6. Frantz, E., Kendall-Taylor, A., Nietsche, C., & Wright, J. (2021). How Personalist Politics Is Changing Democracies. Journal of Democracy, 32(3), p.106. doi:10.1353/jod.2021.0036
  7. Bell, Daniel. The End of Ideology: On the Exhaustion of Political Ideas in the Fifties. 2001.
  8. Dardot, and Laval. 2010. La nouvelle raison du monde: essai sur la société néolibérale. Paris: La Découverte
  9. https://www.monde-diplomatique.fr/1995/01/RAMONET/6069
  10. Rothstein, B., & Varraich, A. (2017). Making Sense of Corruption. Cambridge: Cambridge University Press. doi:10.1017/9781316681596, p. 7.
  11. Hindess, Barry. “Investigating International Anti-Corruption.” Third World Quarterly, vol. 26, no. 8, Dec. 2005, p. 1389.
  12. Beblavy, Miroslav, and Emilia Sicakova-Beblava. “The Changing Faces of Europeanisation: How Did the European Union Influence Corruption in Slovakia Before and After Accession?” Europe-Asia Studies 66, no. 4 (2014): 536–556. doi:10.1080/09668136.2014.899767.
  13. https://repository.upenn.edu/cgi/viewcontent.cgi?referer=https://en.wikipedia.org/&httpsredir=1&article=1011&context=think_tanks
  14. https://www.transparency.org/en/what-is-corruption
  15. https://unpaspentru.md/wp-content/uploads/2020/08/Program-PAS.pdf , p.6.
  16. Idem.
  17. https://platzforma.md/arhive/35456
  18. Iulian Chifu. Republica Modova faţă cu campania de luptă anticorupţie: depăşirea constrângerilor.
    https://adevarul.ro/moldova/actualitate/republica-modova-fata-campania-lupta-anticoruptie-depasirea-constrangerilor-1_61650f765163ec4271462b0c/index.html

Despre autor

Vitalie Sprînceană

Vitalie Sprînceană a studiat ştiințe politice în Bulgaria, filozofie în Moldova și acum face un doctorat la universitatea George Mason din SUA. Jurnalist, activist, fotograf amator și autor de blog.

2 Comentarii

  • Un articol precis şi bun pe care eu il asteptam, mulțumesc Vitalie. În sfârşit „Oamenii buni” sunt asemănători cu foștii oligarhi, dar nu am auzit o critică curajoasă din mass-media (ca PRO TV Chişinău atau TV8) impotriva Sandu şi PAS, se pare că sunt în complicitate cu noul regim PAS care a sponsori buni în EU şi SUA (oamenii buni pro-europeani poate face ce vor pentru a curăța Moldova).

  • Cînd am văzut prima dată titlul textului, am ezitat să intru. M-am gîndit că e despre o dictatură din America Latină!
    N-o lua ca laudă, dar e un text chiar bun. Și poți să îl completezi continuu la notele de subsol. Deoarece mai mulți intelectuali fac back-up la toate derapajele, iar unul din ei e un om care l-am apreciat deosebit și pe blogul căruia eu cu tine ne-am și contrat vreo 3 ani în urmă. Dar, cînd apropiații ajung să facă parte din establishment, probabil orice e posibil.

    (interesant e discursul platformersilor YES – cu jumătate de voice critică STEPu, cu cealaltă nu slobozesc pe Igor si Marina, probabil doar țintesc o parte din electoratul STEP)

    De cînd ai scris textul, deja mai sunt 3-4 minuni (justițiare) tipic latinoamericane ce poți să le incluzi în paranteze sau note, printre ultimele fiind aceia că dublînd salariul la judecătorii lui CAUDILLO, ei „flanchează democrația…” (o flanchează de noi, de cetățeni?)
    Felicitări pentru curaj. Iar cei din STEP, tebe etogo ne prosteat i ne zabudut!

Lasa un comentariu