În secolul XXI tehnologia se dezvoltă rapid. Aș spune chiar că, din punct de vedere al progresului tehnologic, trăim în cea mai fascinantă eră din viața noastră.
Inteligența artificială este integrată tot mai mult în viețile și la locurile noastre de muncă, ajutându-ne să învățăm, să studiem și să lucrăm.
Imprimarea 3D a devenit atât de eficace și de eficientă încât chiar și casele deja pot fi construite cu ajutorul ei.
Social media a devenit o parte importantă a vieții noastre, fapt ce ne permite să ne conectăm mult mai ușor cu oameni din întreaga lume. Industria robotică a fost integrată în procese-cheie precum intervențiile medicale chirurgicale, iar industria dronelor ne-a revoluționat viața – atât în război, cât și în afara acestuia.
Nu suntem singura generație în timpul vieții căreia se întîmplă un asemenea nivel intens de inovare. Într-un fel, omenirea a mai trecut prin asta de multe ori: invențiile motorului cu aburi, electricității, electronicii – toate acestea ne-au schimbat viața și au devenit o parte vitală a economiei și industriei, similar procesului care se întîmplă cu tehnologia modernă.
Cu toate acestea există o diferență fundamentală: de cele mai multe ori, schimbarea socială și culturală nu este la fel de mare. Acest fenomen este denumit „accelerarea schimbării„. Dorothy Neufeld, în analiza pe care o face celor șase cicluri de inovare prin care a trecut omenirea începând cu secolul al XVIII-lea, subliniază, de asemenea, că fiecare ciclu are nevoie de 5-10 ani mai puțin decât precedentul pentru a se consuma.
Deși reducerea timpului pentru fiecare ciclu de inovare este un lucru bun, aspectele societale, cum ar fi acceptarea tehnologiei și reglementarea acesteia, nu țin întotdeauna pasul.
Din păcate, aceasta este o problemă majoră pentru majoritatea partidelor și mișcărilor de stânga, al căror bilanț de poziții la tema tehnologiei este departe de a fi ideal, fie prin ignorarea completă a politicilor-cheie care ar fi în beneficiul multora, fie prin adoptarea unei poziții greșite.
Acest lucru nu va face decât să stimuleze dereglementarea în continuare a sectorului tehnologic, fără o opoziție adecvată, ceea ce va duce la un proces de degradare (eng. Enshittification1) – datorită politicienilor din spectrul larg (stânga europeană, centriștii din ALDE, PPE de centru-dreapta și ECR de dreapta) care au primit bani de lobby de la marile companii tehnologice.
Prin urmare – și spun acest lucru în calitate de pirat social-democrat – este timpul să regândim în mod fundamental abordarea stângii față de politica în domeniul tehnologiei prin abandonarea ideologiei socialiste standard privind rolul dominant al statului în favoarea unei politici progresive cu reguli corecte pentru toți actorii care asigură o concurență sănătoasă.
În acest sens, politicile susținute de Partidele Piraților și cazurile practice de utilizare a acestor politici vor fi benefice.
Nu numai că se va asigura că populația beneficiază de pe urma sectorului tehnologic, dar se va crea și un mediu care să stimuleze mai multe inovații tehnologice din urma cărora vor beneficia societățile.
Desființarea capitalismului de supraveghere
Termenul „capitalism de supraveghere2” a fost inventat și popularizat de profesorul Shoshana Zuboff de la Harvard în eseul său „A Digital Declaration: Big Data as Surveillance Capitalism„.
Zuboff definește capitalismul de supraveghere ca fiind o „variantă a capitalismului informațional care este extractivă și asocială3 într-un mod radical”, în cadrul căreia datele comportamentale ale utilizatorilor online sunt colectate pentru analiză și vânzare. Există doi actori majori care propagă un astfel de capitalism: marile companii tehnologice (eng. big tech) și agenții vânzători de informație (eng. data brokers).
Companiile tehnologiile mari sunt cu certitudine implicate în practici odioase de colectare a datelor, iar practicile lor toxice au fost relate pe larg de media mainstream. Agenții vânzători de date, pe de altă parte, sunt în comparație, mai puțin cunoscuți și mult mai răi – și ei vor fi în centrul atenției în acest capitol.
Am în vedere companii care colectează datele personale ale oamenilor din diverse surse. De obicei, acest lucru se face prin extragerea datelor din diverse surse publice, cum ar fi rețelele de socializare și înregistrările publice, sau prin cumpărarea datelor dintr-o varietate de surse: mari companii de tehnologie, agenții de publicitate, dezvoltatori independenți de programe și aplicații – pe scurt, oricine este dornic să profite de pe urma datelor personale ale oamenilor. Și, teoretic, oricine poate cumpăra date de la un agent de vânzări: persoane fizice, companii dintr-o mare varietate de domenii, chiar big tech sau chiar guvernele – inclusiv cele străine.
Acest lucru se corelează direct cu modelul publicitar digital și cu modul în care companiile îl folosesc pentru a crea profiluri ale utilizatorilor de internet. Există două modalități principale prin care agenții de publicitate ating acest obiectiv.
Primul este ID-ul publicitar din smartphone-uri, care este un șir unic de caractere, disponibil la nivel global pentru toate celelalte aplicații instalate pe un smartphone. La început, acesta a fost configurat ca fiind permanent și neschimbabil, dar după reacțiile negative pe care le-a provocat, ambele companii le-au făcut resetabile. Totuși aceste ID-uri publicitare nu pot fi eliminate complet și încă permit dezvoltatorilor de aplicații să facă legătura între informațiile despre dvs. și serviciile pe care le utilizați.
În al doilea rând sunt cookie-urile. Acestea constituie niște fișiere mici care conțin date despre utilizator care identifică un anumit vizitator al unui site web. Aceste informații pot fi despre orice: preferințele lingvistice, sistemul de operare al dispozitivului, tipul și versiunea browserului, articolele din coșul de cumpărături, datele de conectare etc. De cele mai multe ori, acestea sunt stocate local în browser, mai degrabă decât pe site-ul web.
Există două tipuri de module cookie:
– modulele cookie primare aparțin unui site web pe care navigați în prezent. De exemplu, acest modul poate recunoaște că ați avut un articol în coșul de cumpărături după ce ați închis pagina unui magazin online sau poate elimina necesitatea de a vă autentifica din nou pe rețelele sociale. Funcția acestor module este, în principal, de a vă personaliza experiența pe site-ul web respectiv;
– modulele cookie terțe, – ele aparțin unui alt site web integrat în cel în care pe care îl navigați în prezent pentru a colecta datele dvs. și a le utiliza pentru publicitate țintită.
De obicei, rețelele de publicitate sau companiile de social media furnizează coduri care pot fi integrate în alte site-uri web. Prin urmare, de fiecare dată când un utilizator vizitează un site web cu acest cod, este descărcat un modul cookie care urmărește activitatea și comportamentul online al utilizatorului pe alte site-uri web care au, de asemenea, acest cod.
Acesta este motivul pentru care, de exemplu, puteți căuta pantofi roșii pe site-ul web A, iar mai târziu în aceeași zi, începeți să vedeți o reclamă pentru aceiași pantofi pe site-ul web B – această tactică de publicitate online este cunoscută sub numele de „retargeting”. Acest lucru se întâmplă atunci când, de obicei, faceți clic pe opțiunea „accept all” atunci când apare bannerul cu cookie-uri pe un site web vizitat; după aceea, zeci, sute sau chiar mii de cookie-uri de urmărire sunt stocate în arhiva browserului dumneavoastră.
Aceste date sunt extrem de valoroase în mâini „potrivite”: dacă se colectează suficiente date despre o persoană – de exemplu, date financiare, hobby-uri, informații despre sănătate etc. – atunci se pot prezice costurile asigurării de sănătate pentru o persoană. Iar orice abatere (de exemplu, consumul de alimente mai nesănătoase) se poate reflecta imediat asupra acelui algoritm de predicție pentru a crește prețurile la sănătate.
Asistența medicală este doar un exemplu al modului în care astfel de informații pot fi transformate în arme. Una dintre cele mai tulburătoare povești din ultimii ani legate de publicitatea digitală a fost cea a unui preot catolic care a fost destituit din funcție după ce superiorii săi au aflat că preotul folosea o aplicație populară de întâlniri pentru persoanele homosexuale numită Grindr.
Dar cum au aflat superiorii această informație? Ei bine, se pare că un ziar local a reușit să pună mâna pe datele de localizare ale smartphone-ului său colectate de agenți de vânzare de date (care au cumpărat date de la operatorii de telefonie mobilă și de la Grindr însuși) și, pe deasupra, aceleași date de localizare au dezvăluit că preotul petrecea mult timp în baruri cu tematică LGBT.
Această problemă specifică este mai mult centrată pe SUA decât pe UE, unde există cel puțin o anumită protecție a datelor prin GDPR, oricât de defectuoasă ar fi aceasta – iar stânga a sprijinit în mare parte astfel de măsuri. Cu toate acestea, există cazuri în care agenții vânzători de date folosesc lacunele din legile naționale pentru a eluda normele – cum ar fi Suedia, unde companiile ce colectează și vând date pot obține statut de ”mass media” și astfel să beneficieze de protecția juridică acordată de obicei jurnaliștilor pentru a evita legea. Astfel de lacune legale trebuie eliminate.
Un pas important ar trebui să fie îmbunătățirea GDPR și a Digital Markets Act (DMA) printr-o mai mare claritate a dispozițiilor sale, iar documentul de poziție al European Digital Rights (EDRi) este un bun început. Aceasta include îmbunătățirea aplicării și a procedurilor transfrontaliere și facilitarea opțiunii de a depune o plângere și de a solicita datele stocate cu privire la o persoană. De asemenea, în locul încercărilor de a plasa publicitatea comportamentală online direcționată într-un sandbox de tipul „respingeți toate” sau „respingeți unele module cookie ale terților”, orice publicitate comportamentală ar trebui interzisă complet.
Să sprijinim criptarea integrală (eng. end-to-end encryption) și să codificămi dreptul la viață privată și criptare
Politicienii de diferite orientări și din diferite țări au fost destul de consecvenți în privința atacurilor asupra criptării mesageriei pentru o lungă perioadă de timp, folosind diferite motive pentru a justifica imixtiunea – de la terorism la protejarea copiilor împotriva abuzurilor.
Aceasta este o retorică leneșă, care deviază discuția, și care este folosită pentru a scuza eșecurile politicilor sociale, cum ar fi subfinanțarea serviciilor sociale, în special în sectorul sănătății mintale, și lipsa investițiilor în comunitățile locale care ar ajuta la crearea unor cluburi de interes (lectură, artă, sport etc.). Ca urmare, adolescenții se orientează spre rețelele de socializare ca paradis de evadare, ceea ce le afectează sănătatea mintală și le oferă politicienilor motive să acuze tehnologia pentru orice – inclusiv criptarea pentru ascunderea abuzurilor asupra copiilor.
Cu toate acestea, dovezile arată că comunicațiile necriptate nu fac decât să amenințe viețile private ale oamenilor – în special pentru victimele abuzurilor domestice și ale discriminării LGBTQ+. Totuși, această evidență rezonabilă nu îi împiedică pe politicieni să încerce să reducă securitatea comunicațiilor private.
Cele mai recente încercări sunt următoarele legislații: EARN IT Act în SUA, ChatControl în UE și Online Safety Act în Marea Britanie. Deși denumirile legislațiilor sunt diferite, scopul lor este același – de a introduce o nouă soluție pentru spionarea mesajelor private ale oamenilor, denumită „scanare pe partea clientului„, ca o măsură de acces „legal” la comunicațiile criptate integral fără a le sparge, în ciuda dovezilor care demonstrează contrariul.
Ce este scanarea pe partea clientului?
Unul dintre tipurile de criptare este criptarea pe partea serverului (eng. server side, encryption), care se întâmplă atunci când după trimiterea mesajului are loc un proces de criptare „la mijloc” și, prin urmare, trebuie să aveți încredere în compania dezvoltatorilor pentru a nu renunța la cheile de criptare și decriptare. De exemplu, în chat-urile standard bazate pe stocarea în cloud ale Telegram, mesajele sunt criptate și stocate pe serverele lor.
Un alt tip este criptarea end-to-end (E2E) utilizată în mesageri precum Signal, WhatsApp, Briar sau PGP în e-mailuri ca modalitate de a vă securiza comunicațiile private prin criptarea mesajului dvs. cu chei stocate pe dispozitivul dvs. fizic și trimiterea datelor criptate destinataruluii dvs. care decriptează mesajul și pe dispozitivul său. Aceasta înseamnă că, chiar dacă unui mesager i se cere de către autorități să divulge date despre dvs. și conținutul exact al mesajelor, el nu poate face acest lucru deoarece numai dispozitivul dvs. deține cheile criptografice pentru criptarea și decriptarea mesajelor.
Ideea din spatele scanării pe partea clientului este că astfel de mesageri și servicii ar fi obligați să introducă un anumit software (de obicei un modul de inteligență artificială) care va scana conținutul mesajului și al fișierelor înainte de a le trimite și va dezvălui automat poliției orice material considerat suspect de către inteligența artificială. Pentru a face lucrurile și mai rele, legislația propune scanarea mesajelor oamenilor fără discriminare, permițând supravegherea în masă.
Chiar și dacă lăsăm la o parte faptul că este vorba despre o imixtiune majoră în viața privată (în mod ironic, în UE, miniștrii de interne naționali doresc să excepteze poliția, armata și agențiile de informații de la ChatControl), utilizarea inteligenței artificiale pentru a scana conținutul mesajelor este extrem de nesigură și cauzează probleme uriașe pentru oameni din cauza falselor pozitive și a cazurilor care sunt scoase din context.
De exemplu, Google a implementat deja o astfel de funcționalitate în aplicația sa Google Photos. În 2022, unui inginer software din Statele Unite i-a fost blocat complet contul, iar apoi acesta a fost reclamat la poliția din San Francisco pentru că a făcut o fotografie copilului său mic bolnav, care era cerută de medic. Chiar și după ce poliția l-a absolvit de orice infracțiune, Google a refuzat să îi restabilească contul. Un alt exemplu este propunerea Apple de scanare pe partea clientului, care s-a dovedit a fi ușor de păcălit – în cele din urmă, Apple și-a anulat planurile de a o implementa.
Este incredibil de trist să constatăm că majoritatea partidelor de stânga adoptă, aproape în mod constant, o poziție greșită, după cum se poate vedea în sprijinul lor pentru măsurile de scanare din partea clientului – atât la nivel național, cât și în Parlamentul European. S-a ajuns chiar până la 90% din grupul Partidului Socialiștilor și Democraților (S&D) din Parlamentul European, care a votat pentru permiterea utilizării programelor spion asupra jurnaliștilor.
Foto: Patrick Breyer @echo_pbreyer @digitalcourage.social
Partidele piraților din Europa au fost foarte consecvente în a se opune unor astfel de măsuri. Și stânga trebuie să se alăture condamnării fără echivoc a oricăror încercări ale guvernelor de a interzice criptarea – indiferent de ideologie – și să fie mai curajoasă în protejarea dreptului la viață privată.
Există unele semne pozitive, cum ar fi Legea privind protecția datelor angajaților propusă de guvernul de coaliție din Germania. Această măsură ar trebui să consacre în lege protecția datelor pentru lucrători și să ofere dreptul la criptare (ceea ce susțin și Pirații). Alte partide de stânga ar trebui să urmeze aceeași agendă și să nu rămână în urmă – în special guvernul de coaliție progresist de stânga din Spania și, în cele din urmă, Partidul Laburist din Regatul Unit, care se preconizează că va ajunge la guvernare.
Să reglementăm Inteligența Artificală pentru a ne asigura că aceasta este pentru cei mulți, nu pentru cei puțini
Tehnologia inteligenței artificiale a evoluat cel mai rapid dintre toate tehnologiile în ultimii 10 ani, în special de la înființarea OpenAI. Indiferent de practicile companiei și de modelul său de afaceri, pe care personal îl critic foarte mult, este greu de negat că ChatGPT a demonstrat că poate fi util atunci când este utilizat în mod responsabil ca instrument de susținere – în special în domeniul asistenței medicale. De exemplu, anul trecut, ChatGPT a diagnosticat corect starea medicală a unui băiat de patru ani, în timp ce zeci de medici nu au reușit să facă acest lucru; într-un alt caz, a diagnosticat, de asemenea, starea animalului de companie, în timp ce medicul veterinar nu a reușit.
Până în prezent, doar UE a făcut primii pași în încercarea de a reglementa IA și tehnologiile care se bazează pe aceasta.
În primul rând, țările UE au reușit să negocieze un acord care reglementează utilizarea recunoașterii faciale de către autoritățile de aplicare a legii din UE, chiar dacă unele modificări de ultim moment au adăugat lacune semnificative, cum ar fi utilizarea tehnologiei de recunoaștere facială pe înregistrări video fără mandat.
În al doilea rând, UE a propus Legea privind inteligența artificială (susținută de întregul grup Socialiștilor și Democraților) care, pentru prima dată, stabilește un cadru juridic pentru dezvoltatorii de modele lingvistice mari (LLM) și de tehnologie inteligentă în general.
Deși există elemente pozitive în Legea AI, se pare că legiuitorii au comis aceeași greșeală făcută ca și în cazul GDPR.
Deputații din Partidul Piraților, Patrick Breyer și Marcel Kolaja, afirmă că această lege nu rezolvă pericolul utilizării pe scară largă a tehnologiei de recunoaștere facială în public și dependența poliției de aceasta pentru „detectarea și prevenirea infracțiunilor” sau „identificarea infractorilor căutați” .
Această lege nu include, de asemenea, obligativitatea unor evaluări din partea unor terți, element fundamental pentru a analiza și monitoriza practicile în privința IA utilizate de unele companii precumi Clearview AI, ale cărei servicii sunt folosite în 24 de țări din întreaga lume, inclusiv de poliția din SUA.
De fapt, Clearview AI este întruchiparea a ceea ce se poate întâmpla dacă inteligența artificială nu va fi reglementată și ținută în frâu: compania a construit o bază de date enormă de 30 de miliarde de fotografii ale oamenilor din întreaga lume, extrase din social media și milioane de alte surse, pe care le utilizează pentru a-și antrena modelul de IA pentru tehnologia de recunoaștere facială. În plus, Clearview AI a folosit cu succes lacunele din lege: a ignorat amenzile UE cu justificarea „nu suntem localizați în UE” și au reușit să obțină anularea amenzii de 7,5 milioane de lire sterline aplicată de Oficiul Comisarului pentru Informații din Marea Britanie.
Dar problemele nu se opresc în SUA și în Marea Britanie: indiferent de companii, poliția din ambele țări extinde utilizarea recunoașterii faciale în spațiile publice, în ciuda ratei ridicate de fals pozitive, în special în rândul persoanelor de culoare – o problemă care a fost semnalizată de ONG-uri și activiști atât în Marea Britanie, cât și în SUA.
Acest lucru a dus la creșterea numărului de arestări greșite și la etichetarea discriminatorie a persoanelor de culoare drept hoți din magazine. Nu numai că este greșit, dar utilizarea directă a tehnologiei de recunoaștere facială cu detectarea emoțiilor este o tehnologie de supraveghere totalitară pentru care nu ar trebuie să existe loc în democrație.
Nu mă pot gândi la un exemplu mai bun decât Hikvision, producătorul și furnizorul de camere de supraveghere video deținut de statul chinez, care este implicat în încălcări josnice ale drepturilor omului împotriva uigurilor și ale cărui camere sunt încă utilizate în unele țări europene (inclusiv, în mod șocant, Ucraina) și în Regatul Unit.
Stânga nu ar trebui să se mulțumească doar cu promovarea unor legislații ce ar atenua astfel de efecte, dar ar trebui, de asemenea, să continue să facă presiuni pentru norme mai stricte și să se asigure că companiilor de tehnologie IA nu li se va permite să se sustragă de la respectarea legii.
Aceasta include remedierea lacunelor, îmbunătățirea calității evaluării eticii tehnologice și transparența cu privire la modul în care este utilizată IA și la sursele de date utilizate pentru formarea LLM-urilor. Aceasta include interzicerea utilizării inteligenței artificiale în sistemele de asistență socială și justiție care utilizează algoritmi predictivi împotriva propriilor cetățeni.
Un astfel de caz este utilizarea inteligenței artificiale pentru a lupta împotriva fraudei în domeniul asistenței sociale; în realitate, aceasta a fost discriminatorie mai ales împotriva persoanelor în funcție de etnie și sex, cu o rată ridicată de rezultate pozitive false.
Nu este o fantezie, ci ceva care a fost implementat operațional în Olanda, dar și de către guvernul de coaliție de stânga din Spania (care se poziționează ca lideri ai IA rezonabile și etice). Și sper că nu este nevoie să spun că companii precum Hikvision trebuie să fie interzise complet.
Din păcate, guvernul ucrainean pare să dorească să repete aceleași greșeli. În afară de utilizarea menționată a Hikvision, în februarie 2024, mai mulți deputați din partidul Slujitorul poporului au introdus legea nr. 11031 „privind sistemul unificat de monitorizare video pentru siguranța publică”. Aceasta ar urma să ofere poliției acces deplin și nelimitat la camerele de supraveghere video instalate în spațiile publice, să creeze un sistem complet integrat de monitorizare video, să pună bazele implementării în continuare a analizei automate (adică utilizarea inteligenței artificiale pentru o mulțime de scopuri) și să colecteze informații vaste de date despre cetățeni și rezidenți.
În replică, Institutul de Informare în Masă (ukr. Інститут Масової Інформації) a condamnat pe bună dreptate această legislație pentru lipsa de garanții și pentru crearea de instrumente de supraveghere în masă prin utilizarea tehnologiei de recunoaștere facială în viața reală, citând metroul londonez ca exemplu al faptului că astfel de sisteme nu fac decât să sporească discriminarea.
E-Guvernarea și drepturile universale
Dacă stânga dorește să aibă un guvern care să lucreze pentru cei mulți și nu pentru cei puțini, unul dintre elementele cheie este asigurarea transparenței acestuia și răspunsul la noile provocări ale guvernanței și ale drepturilor fundamentale.
Trăim într-o epocă în care tehnologia și accesul la servicii online au devenit o parte integrantă a vieții noastre, ceea ce are un potențial enorm de a economisi costurile de funcționare a serviciilor și de a investi banii în alte domenii importante ale guvernanței. Cazurile Estoniei și Islandei, unde o astfel de transformare digitală îmbunătățește considerabil serviciile publice și satisfacția populației față de acestea, demonstrează urgența implementării acesteia. Educația este, de asemenea, importantă: până când populația nu devine mai pricepută la utilizarea tehnologiei, orice transformare digitală va fi inutilă.
De exemplu, potrivit lui Bennett Cyphers de la Electronic Frontier Foundation (EFF), chiar și cu punerea în aplicare a GDPR, care impune site-urilor web să primească un consimțământ pentru urmărirea persoanelor prin intermediul cookie-urilor, oamenii încă fac clic pe acesta fără a înțelege implicațiile sale.
Totuși acestea nu sunt singurele probleme care ar trebui abordate. Furnizarea de internet rapid și ieftin, precum și educația tehnologică de înaltă calitate, trebuie să fie alte două elemente importante ale unei transformări digitale. Stânga vorbește de obicei despre furnizarea internetului în fiecare gospodărie spunând pur și simplu „să îl naționalizăm complet”, așa cum a fost în cazul manifestului din 2019 al Partidului Laburist din Regatul Unit.
În teorie această politică este proaspătă și necesară: din cauza privatizării agresive operată de Margaret Thatcher, Regatul Unit a rămas semnificativ în urmă cu implementarea internetului rapid pentru populație în comparație cu alte țări europene. Cu toate acestea, naționalizarea completă prezintă, de asemenea, riscul facilitării accesului statului la supravegherea în masă prin intermediul furnizorilor de servicii internet (ISP).
Ca alternativă, modelul suedez, în care municipalitățile sau statul furnizează infrastructura, cum ar fi fibra optică și cablul, iar furnizorii de servicii internet acționează ca societăți private (care pot fi și cooperative!), permite nu numai să se asigure deconcentrarea corespunzătoare a competențelor și a serviciilor furnizate populației, dar și să se adauge unele bariere pentru a preveni supravegherea în masă de către stat.
În afară de dreptul la acces la internet, bibliotecile publice și non-profit reprezintă coloana vertebrală a educației și alfabetizării pentru orice societate. Iar odată cu trecerea accelerată a cărților, muzicii, filmelor și a multor alte materiale tipărite către versiuni electronice, astfel de biblioteci sunt esențiale online, deoarece permit persoanelor care nu pot obține o copie fizică a unei cărți să o obțină în versiune digitală.
Internet Archive, cu colecția sa de 37 de milioane de cărți, este un exemplu excelent de bibliotecă pe care orice societate progresistă ar trebui să își propună să o creeze. Cu toate acestea, în ultimii ani Internet Archive a fost atacată de editori, care susțin că modelul operațional al Internet Archive încalcă legile lor privind drepturile de autor și reprezintă o formă de „piraterie digitală”.
Motivul real este că editorii beneficiază de status-quo-ul actual. Internet Archive utilizează modelul CDL (Controlled Digital Lending), conform căruia scanează exemplarele fizice pentru a le face accesibile în bibliotecă și apoi împrumută cărțile scanate în versiune digitală ca orice altă bibliotecă. Între timp, editorii apelează la mari furnizori de tehnologie pentru a le distribui și pentru a atașa DRM la suport – un software care reglementează ceea ce un utilizator poate face cu suportul achiziționat, de exemplu copierea acestuia pe un alt dispozitiv deținut – forțând astfel bibliotecile să plătească taxe de licență ridicate pentru închirierea cărților digitale. Prin urmare, editorii văd CDL ca pe o amenințare uriașă la adresa profiturilor lor, iar Internet Archive a fost deja obligată să elimine 500 000 de cărți. Imaginați-vă dacă acest lucru se întâmplă cu o bibliotecă publică locală?
Răspunsul stângii ar trebui să fie adaptarea politicii emblematice a Partidelor Piraților: reforma drepturilor de autor.
Mai exact: creatorii ar trebui să poată deține controlul deplin asupra conținutului său și să primească o remunerație și o compensație echitabile pentru acesta; licențele Creative Commons ar trebui promovate la nivel național; copierea, stocarea, utilizarea și furnizarea accesului la opere literare și artistice în scopuri necomerciale ar trebui să fie protejate și ele prin lege. În plus, DRM-urile ar trebui să fie complet interzise, deoarece nu este treaba companiilor să decidă ce pot face clienții cu suporturile lor achiziționate legal. De asemenea, ar trebui să susținem fără echivoc Internet Archive și bibliotecile similare și să milităm pentru biblioteci digitale publice care să fie pe deplin accesibile pentru fiecare cetățean și rezident.
Open-source și transparența datelor pentru a crea încredere
Software-ul liber cu sursă deschisă (FOSS) este esențial pentru construirea suveranității digitale. Nu trebuie să ne bazăm pe software privat proprietar, în care autorul acestuia deține responsabilitatea exclusivă pentru viitorul software-ului. În plus, cetățenii ar trebui să poată să vadă cu ochii lor cum funcționează serviciile digitale și să aibă posibilitatea de a propune modificări care ar îmbunătăți calitatea acestora.
Partidele piraților au fost foarte vocale cu privire la necesitatea creării unor servicii de e-guvernare care să permită cetățenilor să aibă un acces mai bun și au insistat asupra utilizării de software open-source. Unele țări din Europa au urmat această cale încă de la început (de exemplu, Estonia și Islanda), iar Ucraina a dorit să urmeze aceeași cale, trecând majoritatea serviciilor sale publice în sistemul digital.
Acest lucru a dus la crearea serviciului electronic pentru cetățeni Diia4 – utilizat de peste 21 de milioane de ucraineni, conform statisticilor oficiale.
În calitate de observator trebuie să spun următoarele despre Diia: în ceea ce privește funcționalitatea, serviciul este foarte util și eficient, în special pentru refugiații ucraineni. Îi cunosc personal pe unii dintre cei care au părăsit țara de la începutul războiului fără documente de identitate din diverse motive, dar datorită versiunilor digitale ale acestor documente stocate în Diia, nu au rămas fără acte.
Problema este că, spre deosebire de Estonia, Ministerul Ucrainean al transformării digitale a decis să nu deschidă aplicația, iar prelucrarea datelor și infrastructura acesteia nu au fost tocmai transparente – ceea ce a determinat mai mulți experți în securitate cibernetică din Ucraina să publice o scrisoare deschisă adresată ministerului, în care au prezentat 22 probleme legate de Diia.
Scrisoarea a avut efect și administrația Diia a început să deschidă unele elemente ale serviciului în mai 2024.
Stânga din Europa, din păcate, nu contribuie tocmai la cauză: ea a susținut legislația eIDAS, care nu numai că este un serviciu proprietar, dar permite, de asemenea, partajarea datelor dvs. de identitate cu marile companii de tehnologie, când acest lucru este complet inutil și doar crește dependența de corporațiile tehnologice.
În plus, majoritatea grupului S&D a sprijinit Spațiul european de date privind sănătatea, care oferă acces deplin la datele de sănătate ale cetățenilor pentru corporațiile tehnologice și farmaceutice, fără consimțământ și fără opțiunea de a renunța. Deși este adevărat că astfel de date sunt extrem de utile pentru cercetarea medicală și alte cercetări în sectoare-cheie, acestea ar trebui să fie opționale și să nu mai fie partajate fără consimțământ.
Islanda rămâne un model pentru un sistem cu adevărat transparent și democratic privind modul de gestionare a datelor stocate despre cetățeni și de furnizare a serviciilor publice. Islanda a depus eforturi fantastice pentru a promova utilizarea software-ului open-source, făcând chiar o politică oficială a guvernului de a trata în mod egal software-ul open-source și software-ul proprietar pentru serviciile publice.
Ca urmare, până în 2023, 90 % din sistemele informatice guvernamentale din sectorul public utilizează software open-source și există o transparență în ceea ce privește volumul de date pe care guvernul le stochează despre cetățeni. Un alt caz pozitiv este cel al Germaniei, care, după o scurgere de informații personale ale utilizatorilor, a instalat pe mii de PC-uri ale sale programul liber de redactare a documentelor LibreOffice în locul Microsoft Office.
Guvernele de stânga ar trebui să urmeze aceeași cale.
În afară de faptul că programele open-source fac totul mai deschis și mai transparent, mai există un motiv pentru o abordare socialistă a fenomenului: dacă banii publici sunt folosiți pentru a furniza servicii digitale, atunci software-ul open-source ar trebui să fie posibil de ales.
La urma urmei, „bani publici, cod public”.
De ce aceste politici sunt în continuare importante, în ciuda ultimelor rezultate slabe obținute de Partidele Piraților la alegerile europene?
Ultimele rezultate ale alegerilor pentru Parlamentul European au dat o lovitură uriașă grupului Partidului Pirat European, care a pierdut 3 deputați europeni din 4. Aceasta în ciuda faptului că a promovat politici în domeniul tehnologiei de care au beneficiat oamenii obișnuiți: dreptul de a repara5, Legea privind piețele digitale, examinarea Legii privind inteligența artificială și a Legii privind serviciile digitale, sprijinirea GDPR (chiar și cu defectele sale) – care a adus o mai mare conștientizare cu privire la modul în care sunt gestionate datele personale ale oamenilor – și activitatea pe care au desfășurat-o pentru a promova un control mai bun al datelor private.
În ciuda acestor rezultate electorale dezamăgitoare, populația europeană sprijină în general ideile Partidelor Piraților. În Germania, 78% din populație a luat măsuri pentru a-și proteja datele personale de la introducerea GDPR, în timp ce 74% din populația Franței crede că este necesar să existe un control al datelor personale online. În Republica Cehă – unul dintre bastioanele Partidului Pirat – mai mult de 80% dintre lucrătorii din mass-media consideră că societățile de tehnologie colectează prea multe informații despre oameni și că cetățenii ar trebui să aibă dreptul de a accesa informațiile despre modul în care datele lor sunt prelucrate. În cele din urmă, în sondajul din 2022, 64% dintre cetățenii UE și-au exprimat sprijinul pentru Legea privind serviciile digitale.
Așadar, de ce au suferit Pirații o înfrângere atât de mare, în condițiile în care politicile lor de bază au sprijin popular? În opinia mea, motivele sunt legate de partidele piraților în sine, de agenda pe care o urmăresc și de numeroasele dispute interne despre care publicul află datorită transparenței lor.
Partidul Pirat original nu a fost niciodată creat ca un partid care să concureze cu partidele principale de stânga/centru/dreapta – în plus, politicile lor au fost întotdeauna strict axate pe tehnologie. Iar în ceea ce privește politicile din afara tehnologiei, Pirații au avut rareori un teren comun și au servit ca o umbrelă pentru cei care gândeau la fel. La urma urmei, și unii politicieni de centru și de centru-dreapta au motive să promoveze sursele deschise și transparența: în Estonia, partide precum Centrul și Reforma au militat pentru servicii guvernamentale digitale încă din anii 1990, iar în Ucraina guvernul Zelenski se concentrează, de asemenea, pe trecerea serviciilor publice în sfera digitală.
Acest lucru explică de ce partidele piraților, atunci când agenda lor politică se axa exclusiv pe politica tehnologică, rareori au avut un succes electoral național măcar modest, iar singurele două excepții confirmă regula: pirații islandezi și cehi. Ambele au reușit, până la un punct, să se transforme în partide mai mainstream și au formulat poziții mai mult sau mai puțin coezive cu privire la majoritatea aspectelor din guvernare. Și, în timp ce Pirații Islandezi au devenit un partid social-democrat clasic, cu un sprijin ferm pentru impozitarea progresivă și venitul de bază universal (ei încă mențin acest subiect în prim-planul dezbaterilor), Pirații Cehi au adoptat o abordare mai centristă.
Ca urmare, pirații islandezi au devenit o forță puternică de opoziție în parlament, adunând aproximativ 10 % din voturi la ultimele 3 runde de alegeri generale din 2016, iar pirații cehi au devenit, pentru prima dată în istoria partidelor piraților, parte a guvernului în 2021.
Până în 2016, Partidul Piraților din Germania a avut, de asemenea, un succes relativ, dar dispariția sa din cauza disputelor interne și a lipsei de experiență, iar apoi asasinarea oribilă a unui membru al partidului de către un alt membru, pe lângă sinuciderea acestuia din urmă, nu le-a permis niciodată să se recupereze în mod corespunzător.
Deci, ce s-a întâmplat în acest an? În primul rând, Pirații au fost loviți de rezultatele electorale catastrofale ale alianței Verzilor, din care fac parte. Nici măcar bilanțul solid al eurodeputatului Patrick Breyer, care a fost principala voce a politicilor tehnologice progresiste și democratice, nu l-a ajutat pe candidatul său succesor să își păstreze locul.
Dar ar fi nedrept să aruncăm întreaga vină asupra Verzilor. Transformarea Partidului Pirat într-un partid mai mainstream îi permite să devină o mișcare mai largă, dar are, de asemenea, consecințe asupra „nucleului” mișcării și riscă să irite (cu excepția cazului în care cineva reușește să rămână fidel cu opiniile Piraților).
În timp ce Pirații islandezi au realizat cu succes o astfel de transformare, Pirații cehi sunt un exemplu al modului în care aceasta poate fi accidentată. În ciuda succesului său electoral în comparație cu majoritatea celorlalte partide pirate și a faptului că a devenit primul partid pirat care a format vreodată guvernul, actualul lider Ivan Bartos a deplasat partidul spre centru și a făcut-o atât de prietenos încât a provocat admiterea unor persoane cărora nu le pasă cu adevărat de punctele de vedere fundamentale ale piraților și care doresc să facă apelul general. Evident, asta nu-i mulțumește pe Pirații „de la bază”.
În ceea ce privește Pirații germani, acuzațiile de hărțuire sexuală în rândul membrilor săi principali și eșecul de a le aborda au provocat pagube, iar chiar și în zilele noastre dezertările sunt în curs. În mod ironic, deschiderea totală și transparența pe care Pirații le propovăduiesc și le practică se răsfrâng asupra lor atunci când intră în dispute interne, expunându-și diviziunile și alienându-și electoratul.
În cele din urmă – și aceasta este mai mult o observație personală – există un argument conform căruia Pirații nu au reușit să creeze o nouă generație de politicieni și activiști care să ducă steagul mai departe, în timp ce generația actuală îmbătrânește și devine mai puțin energică.
Asta nu înseamnă că tinerilor nu le pasă de problemele tehnologice, dar pentru ei, acestea nu se află în prim-planul opiniilor lor politice și, din perspectiva lor, este mai rezonabil să se alăture partidelor principale de stânga/centru/dreapta și să solicite politici tehnologice favorabile în cadrul acestora.
***
Așadar, unde rămân Pirații în cele din urmă și ce ar trebui să facă stânga?
Pierderea a 75 % din deputații europeni pune o presiune suplimentară pe Markéta Gregorová, singurul deputat european rămas din Partidul Piraților. În acest context unii comentatori prezic dispariția partidelor Piraților, iar această situație va fi o provocare pentru mișcarea Piraților în viitor.
Personal, în calitate de susținător convins al opiniilor lor, sper că mișcarea și partidele vor fi capabile să se redescopere și să devină cel puțin o forță de opoziție credibilă în Europa în viitor.
Aceasta este o ocazie unică pentru stânga de a prelua conducerea și de a deveni principala voce a politicilor progresiste în domeniul tehnologiei, făcând-o să funcționeze și să fie benefică nu pentru corporațiile și agenții de publicitate interesați de profituri, ci pentru oamenii obișnuiți.
Astfel de politici ar include:
– accesibilitate pentru serviciile publice care nu pun presiune pe bugetele cetățenilor;
– transparența guvernanței și a datelor despre cetățeni stocate de către autoritățile publice. ;
– protecția vieții private a cetățenilor și tratarea acesteia ca un drept fundamental al omului;
– opoziția clară față de politicile de supraveghere generalziată și față de tehnologia care le permite.
Lucrul și cooperarea cu organizații precum La Quadrature Du Net, EDRi, EFF sau Open Rights Group, precum și cu politicienii și activiștii Partidului Piraților, ar fi, de asemenea, utile.
Dacă social-democrații și socialiștii sunt serioși în ceea ce privește asigurarea unei societăți corecte și egale, ar trebui să preia inițiativa în acest sens și în sectorul tehnologiei. Nu există un moment mai bun pentru asta decât acum.
REFERINȚE:
- enshittificare – degradarea treptată a funcționalității unei platforme sau a unui serviciu online, ca parte a unui ciclu în care platforma sau serviciul oferă mai întâi beneficii utilizatorilor pentru a-i atrage, apoi urmărește să obțină din ce în ce mai multe profituri în detrimentul utilizatorilor.
Sursă: https://www.civilization.ro/p/civilization-322 ↩︎ - Vezi Shoshana Zuboff. Era capitalismului de supraveghere. Lupta pentru un viitor uman la noua frontieră a puterii, Editura Publica, 2023. Traducere în română de Smaranda Nistor. ↩︎
- Nota traducătorului – am ales să traducem englezescul ”disembedded” prin ”asocial” în absența unui echivalent direct în română, pentru a sublinia caracterul de ruptură cu socialul și societatea operată de această logică. ↩︎
- Diia – acronim de la ”Statul și Eu” (în ucraineană) – sistem de servicii electronice pentru cetățenii din Ucraina. ↩︎
- Dreptul de a repara: acțiunile UE pentru a face mai atractive reparațiile. Legătură: https://www.europarl.europa.eu/topics/ro/article/20220331STO26410/dreptul-de-a-repara-actiuni-ue-pentru-a-face-mai-atractive-reparatiile ↩︎
Ilustrație de fundal: Kateryna Gritseva
Articolul a apărut inițial pe platforma COMMONS.UA cu titlul ”Modern Left Must Fundamentally Change Tech Policy Approach”.
