Cenzura bate teatrul…epilog la piesa nemontată ”Invizibil”

Text de Lilia Nenescu și Vitalie Sprînceană

---

Reacții, opinii și denunțuri sau Nu e bine ca opiniile să influențeze faptele, dar e grav cînd faptele nu influențează deloc opiniile.

Cazul spectacolului ”Invizibil”, montat la Teatrul Republican ”Luceafărul” și care nu a mai apărut în scenă, a ajuns în atenția redacției PLATZFORMA la sfîrșitul lunii mai, în cadrul unor discuții cu lucrătorix culturali din sectorul cultural independent. L-am contactat pe David Schwartz, regizorul spectacolului, pentru a clarifica lucrurile. David a acceptat să facem un interviu în cadrul căruia să povestească istoria spectacolului care a fost pregătit, dar a fost amînat și apoi anulat în ajunul premierei. Interviul a fost înregistrat în format audio, după care a fost transcris verbatim de către echipa redacțională și trimis regizorului spre verificare a detaliilor. Întregul proces a durat aproximativ 3 săptămîni. 

La publicarea interviului nu am solicitat părerea persoanelor vizate pentru că materialul constituie un interviu (în care persoana intervievată își expune viziunea sa asupra lucrurilor), și nu o relatare sau investigație făcută de redacție. Am plasat interviul cu David Schwartz pe pagina PLATZFORMA cu precizarea că redacția oferă drept la replică sau clarificare pentru persoanele și instituțiile vizate în interviu. Această precizare este conformă cu misiunea platformei de a găzdui discuții și de a asigura pluralismul de opinii. (Explicăm aici contextul interviului pentru a oferi răspuns celor care au căutat, la apariția interviului cu David Schwartz, fire de conspirații și urzeli de complot.)

Am considerat, în cadrul redacției, că avem o obligație morală de a vorbi despre acest caz în care, credem noi, a avut loc un act de imixtiune politică în actul de creație, căruia i-am zis, în mod asumat, o cenzură. Considerăm cenzura ca fiind inadmisibilă în procesul de creație, iar semnalarea existenței acesteia, ca făcînd parte din obligația noastră de cetățeni.

În primele zile de la publicarea interviului¹, persoanele și instituțiile vizate au confirmat direct sau indirect lucrurile expuse în articol și anume:
– existența unei situații de conflict între scenografa de costume Stela Verebceanu și regizorul David Schwartz. Totuși nici ministrul culturii Sergiu Prodan, nici Angela Brașoveanu² care au comentat acest conflict (el constituie și pretextul formal al apelului consilierei președintei către directorul artistic al teatrului) nu au specificat că conflictul era unul legat de faptul că Stela Verebceanu a văzut o agendă anti-PAS în piesă și a trimis piesa la președinție, de unde și sunetul, de unde și imixtiunea politică în activitatea teatrului.
– existența apelului telefonic³ al Angelei Brașoveanu, consiliera președintei pentru cultură către directorul artistic al teatrului Luceafărul, Slava Sambriș pentru ”a clarifica lucrurile”.
– anularea/amînarea spectacolului ”Invizibil” de către administrația teatrului ”Luceafărul” fără informarea regizorului David Schwartz.

Altfel spus, afirmațiile făcute de David Schwartz în cadrul interviului au fost confirmate în totalitate.

Acest text își propune să rezume discuția în jurul cazului de cenzură legat de spectacolul ”Invizibil”, reacțiile instituțiilor și persoanelor vizate, dezbaterea publică despre caz. De asemenea, textul avansează și o reflecție critică în privința consecințelor acestui caz. Nu vom comenta sutele de reacții pe rețelele de socializare – mesajele de ură sau de încurajare, îngrijorările sau condamnările.

Scopul acestui text nu este să ofere un răspuns valului de ură direcționat în mod intenționat spre persoana regizorului sau spre platforma media care a găzduit interviul.

Vom discuta însă reacțiile și pozițiile instituțiilor formale (Ministerul Culturii, președinția, administrația teatrului) și informale (presa, foști demnitari etc) pentru că ele se fac, în mare parte, responsabile de declanșarea valului de ură.

Scurtă cronologie

Faptele au fost enumerate, inițial, de David Schwartz, în interviul pentru PLATZFORMA, publicat pe 19 iunie. Vom relua pe scurt istoria aici pentru a oferi contextul necesar celor care citesc acest articol (dar facem recomandarea să citiți neapărat interviul original).

David Schwartz, regizor din România, a fost invitat de Slava Sambriș, directorul artistic al Teatrului Republican ”Luceafărul” să monteze un spectacol de docu-ficțiune pe o temă actuală. (David și Slava se cunosc de vreo 10 ani, au participat împreună la un atelier organizat de Teatru-Spălătorie). După cîteva discuții avute cu echipa teatrului, s-a decis, de comun acord, că tema spectacolului va fi corupția.

Documentarea pentru piesă a inclus discuții cu jurnaliști/jurnaliste de investigație, decupaje din presă, dezbateri între liceeni, discuții cu trupa teatrului etc. Echipa de actori a lucrat la piesă cu regizorul pînă în luna martie 2024. Premiera spectacolului ”Invizibil” urma să aibă loc la sfîrșitul lunii martie – deja fuseseră puse în circulație și biletele⁴ – dar nu s-a mai produs.

În procesul de lucru la piesă, David Schwartz a fost învinuit de scenografa teatrului, Stela Verebceanu (din întîmplare și verișoară a președintei Maia Sandu) că ar pregăti un spectacol anti-guvernare, unul îndreptat împotriva partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Munca la spectacol a continuat pînă cînd directorul artistic al teatrului, Slava Sambriș, a primit un telefon ”de clarificare” de la Angela Brașoveanu, consilieră pentru cultură a președintei Maia Sandu. După acel apel telefonic munca la spectacol nu a mai continuat la fel, iar administrația teatrului a început să saboteze procesul.

Cu cîteva zile înainte de premieră, una dintre actrițele teatrului, s-a îmbolnăvit. Premiera a fost amînată pentru mai tîrziu (tentativ luna iunie). Teatrul urma să trimită regizorului un video de la ultima repetiție. Premiera nu a mai avut loc nici în luna iunie.

Piesa de teatru…sau despre ce nu e voie să vorbești în Moldova

Textul piesei⁵ a fost publicat pe pagina de internet a revistei ”Observator Cultural”.
Prezentăm un rezumat al piesei, pentru cei/cele care, din varii motive nu au reușit să citească textul integral.

Piesa este construită sub forma unui proces public al corupției, cu apărare și acuzare, martori și probe. Fiecare probă este construită ca fiind o scenă. Din acest motiv vom prezenta piesa sub forma succesiunii scenelor. Piesa ”Invizibil” se inspiră întrucîtva dintr-o piesă celebră a dramaturgului german Bertolt Brecht, ”Opera de trei parale”, care se afla pînă nu demult în repertoriul teatrului Luceafărul.

(Notă: Toate referințele spre articole din presă care documentează cazurile menționate în piesă, au fost adăugate de redacția PLATZFORMA în baza unor cazuri publice similare celor descrise în text. Piesa nu conține referințe la nici un nume al persoanelor vizate. )

Prologul piesei relatează despre cum chiar teatrul ”Luceafărul” a fost victimă a unor scheme de corupție prin care o parte a patrimoniului său de pe strada Mihai Eminescu, inclusiv monumentul istoric ”conacul urban al lui A. D. Inglezi⁶” a trecut, pe vremea cînd ministru al culturii era fostul director al teatrului, Boris Focșa, în proprietatea familiei Diacov, unul dintre fruntașii Partidului Democrat (vezi seria de investigații realizate de Ziarul de Gardă⁷).

Tot în prolog apare și o altă poveste legată de Boris Focșa – încercarea acestuia de a-și însuși costumele de teatru pentru 14 spectacole, sub pretextul că le donează unui liceu din România (dar, de fapt, urma să le dea unei televiziuni locale). Istoria cu costumele a fost documentată, de exemplu, de Jurnal de Chișinău⁸.

În prolog se dă o explicație și pentru titlul piesei. Invizibil SRL este numele unei firme care voia să dezvolte un proiect imobiliar în cartierul unde se găsește teatrul ”Luceafărul”. Conform acestui proiect, din clădirea teatrului urma să rămînă doar fațada, iar zona din apropiere ar fi fost construită cu blocuri de birouri și oficii.

Firma Invizibil SRL chiar există⁹. Printre asociații firmei există și un oarecare Ion Lambantu, persoană care a participat și la înstrăinarea dubioasă a Cafenelei Guguță¹⁰, dar și în schemele legate de fraudele ce au condus la falimentul Băncii de Economii¹¹.

Prima scenă analizează corupția în Biserică și din perspectiva Bisericii. Martorul acuzării este un preot care vorbește despre diversele forme de corupție ce există în Biserică – indulgențele, mita, evitarea impozitelor, implicarea politică a preoților etc. Soluția preotului pentru problema corupției este formula 3D – Dragoste, Dăruire, Dialog.

Scena a doua implică un șofer de pe o rută internațională care transportă colete și care povestește despre modurile în care poliția de frontieră și angajații vamelor moldovenești și românești scutură de bani pe șoferi pentru a evita controlul coletelor transportate de aceștia (această schemă a fost documentată de presă atît în Republica Moldova¹² cît și în România¹³). Șoferul afirmă că ”corupția e o metodă de adaptare a oamenilor la legea prea drastică!”
Legea este, în acest caz, setul de reglementări ce limitează sau chiar interzice circulația coletelor trimise de și spre moldovenii din diaspora și care conțin orice feluri lucruri: haine, produse alimentare, medicamente etc.

Scena a treia documentează cazurile de corupție din învățămînt – taxele informale¹⁴, colectele de bani pentru reparația și dotarea sălilor de curs, delapidarea produselor alimentare destinate alimentării copiilor din școli și grădinițe¹⁵, mita etc.

Scena a patra povestește despre corupția din sistemul medical – situația că medicina privată funcționează prin exploatarea sistemului medical public, plățile informale.

Scena a cincea continuă istoria corupției din sistemul medical, avînd ca studiu de caz istoria unei femei care a descoperit că are un cancer. Femeia povestește cum, la Institutul Oncologic a fost obligată să plătească mai multe taxe informale pentru diverse servicii – înscrierea în rînd și accelerarea rîndului, efectuarea operației, pentru ședințele de chimioterapie și pentru alte servicii care sînt gratuite (adică plătite din bugetul de stat). Situația a fost documentată și reflectată pe larg în presa moldovenească¹⁶.

Scena a șasea relatează istoria personală a unui bărbat care a nimerit într-un accident rutier cu mașina de serviciu (neavînd permis de conducere) și care este scurs de bani de anchetatori și avocați care-i promit că vor influența decizia judecătorului dacă plătește. Omul este forțat, în cuvintele piesei să aleagă ”între un rău – să dea mită ca să scape de închisoare – și un rău mai mare: să-și lase fără sprijin soția și copilul aflați într-o situație extrem de vulnerabilă”.

Scena a șaptea povestește așa-zisul furt al miliardului, adică seria de scheme prin care, între anii 2012-2014 din Banca de Economii, din Banca Socială și din Unibank, de către grupuri de interese a căror identitate nu a fost stabilită pînă la capăt (există vreo 3 versiuni ale grupurilor de persoane care s-ar face responsabile), au fost transferate peste 14 miliarde de lei moldovenești, adică cam 12% din Produsul Intern Brut anual al țării. Scena relatează și despre inacțiunea instituțiilor ce au pîrghii de combatere a spălării de bani – Procuratura, Banca Națională etc.

Despre ”Furtul miliardului” există o întreagă literatură oficială și neoficială.
Pe partea oficială există cel puțin două rapoarte ale companiei internaționale Kroll (raportul 1¹⁷, raportul 2¹⁸). Pe partea de literatură neoficială există sute de articole, investigații jurnalistice, emisiuni televizate, dezbateri în parlament, în ziare și pe facebook etc.

Scena a opta povestește despre corupție din perspectiva unui jurnalist de investigație. Jurnalistul relatează cum a crezut, înainte de 2009, că, dacă se schimbă guvernarea și pleacă partidul comunist și vine o guvernare pro-europeană, atunci corupția va dispărea.

”Cînd au venit la putere „ai noștri”, primii „ai noștri”, în 2009, Alianța pro-europeană, și cînd s-au început actele de corupție cu actorii din această alianță… Asta este probabil cel mai greu pentru un jurnalist, cînd tu crezi în cineva că este bun și tu începi să vezi că el nu este bun. E un mare disconfort să începi investigații despre oamenii aceștia, despre care ai convins pe alții să creadă că sînt buni… A fost foarte dureros să-mi dau seama că oamenii aceștia în care eu am crezut au furat miliardul. A fost pentru mine ca o lovitură cu un ciocan în cap. De asta eu mă feresc să spun că există politicieni super-curați, eu tind să cred că… președinta actuală nu este coruptă, nu se vede pe ea, dar dacă mi-ar aduce cineva proba, nu aș mai avea șocul pe care l-am avut atunci.”

În cuvintele jurnalistului, toate guvernările moldovenești au luptat (ori cel puțin au încercat) cu corupția mică, dar s-au făcut că nu observă corupția mare, inclusiv din motivul că ultima îi implică și pe ei. ”Pentru că orice guvernare vine la putere spune că vor să lupte cu corupția, dar au în vedere corupția care s-a întîmplat pînă la ei, nimeni nu vrea să se lupte cu corupția care îl implică pe el.”

Jurnalistul dă un exemplu în care reprezentanți ai actualei guvernări promovează diverse scheme de potențial de corupție: amendamentul propus și apoi retras de un deputat PAS prin care o companie putea obține dreptul de a privatiza portul de la Giurgiulești (presa a scris aici¹⁹ și aici²⁰ despre Radu Marian, deputat PAS, și amendamentele propuse de acesta pentru a oferi companiei Trans Oil, deținută de Vaja Jhashi, dreptul de concesiune a terenului pe care sunt amplasate construcțiile acesteia pe teritoriul portului).

Jurnalistul încheie pe o notă pesimistă: ”Eu sincer cred că este foarte greu să faci politică și să rămîi curat. Deci, asta este o utopie dacă noi credem că există indivizi de la guvernare care nu se corup. Nu există puteri care nu se corup. Uitați, corupția mare se dezvoltă pentru că sînt tot mai mulți bani, se dezvoltă economia, da? Deci dacă sînt mai mulți bani, este clar că crește apetitul pentru corupție!”

Epilogul face un rezumat al discuției despre corupție prezentată în piesă și prezintă diversele abordări ale corupției: ca fenomen inevitabil ce însoțește existența umană, atestat fiind în majoritatea culturilor; ca o realitate economică ce îi afectează mai ales pe cei săraci și îi avantajează pe cei bogați care au posibilitatea de a-și evacua banii în diverse paradisuri fiscale); că lupta împotriva corupției, așa cum se poartă ea la noi, este de multe ori nu doar ineficientă și chiar o modalitate de perpetuare a corupției; că corupția produce dictatori prin faptul că permite unor inși avizi de putere să cumpere voturi; că și campaniile anticorupție, atunci cînd sînt aplicate selectiv și doar împotriva adversarilor politici, pot duce și ele la tiranie etc.

Așa cum se poate vedea ușor din textul piesei, absolut toate cazurile de corupție, favoritism, taxe ilegale pentru servicii și bunuri, trafic de influență, mită despre care se vorbește în piesă sînt documentate în presă (atît în cea apropiată de putere, cît și în presa opoziției dar și în presa independentă), iar pe unele din ele procuratura chiar a inițiat dosare penale.

Altfel spus, piesa prezintă un fel de colaj din materiale cunoscute deja publicului, prin urmare învinuirile că textul ar constitui un atac ascuns la guvernare sunt absurde.

Piesa preia fragmente de realitate, prelucrate artistic, pentru a analiza situația din Moldova, fără a viza în mod special vreo guvernare și arătînd că, dincolo de schimbarea de nume a partidelor ce guvernează, există o continuitate foarte încăpățînată a practicilor, care trec de la o guvernare la alta. (Evident, chiar dacă spectacolul ar fi criticat deschis puterea, tot ar fi avut toate drepturile să fie prezentat publicului.)

Cum au reacționat persoanele și instituțiile vizate?

Ministerul Culturii ca instituție a ignorat în totalitate această discuție, în pofida apelurilor publice ale unor actori culturali – Teatru Spălătorie²¹, de exemplu – de a iniția o anchetă efectuată de o comisie independentă pentru a afla ce s-a întîmplat cu adevărat. Între timp Ministerul Culturii, conform paginii oficiale, a fost ocupat cu ”chestii mai importante”, printre care să plimbe un grup de bloggeri și tur-operatori²² din România pe la vinăriile din Moldova.

Uniunea Teatrală din Moldova a tăcut²³, de parcă acest scandal din lumea teatrului, n-o vizează. Tăcere a fost și din partea altor uniuni de creație.

Stela Verebceanu, scenografa de costume, care era printre puținele persoane care avea acces la piesă și presupunem, rezonabil, că ea fiind și verișoara președintei, deci avînd și relații personale cu exponenți ai puterii, a trimis piesa la președinție, iar asta a cauzat și acel apel (nu avem de unde ști dacă consiliera președintei a reacționat în felul în care a făcut-o pentru că Stela Verebceanu este și rudă a șefei statului sau pentru că și ei i s-a părut convingător argumentul că piesa ar fi avut un conținut anti-guvernare) nu a comentat în nici un fel situația.

Angela Brașoveanu, consiliera pentru cultură a președintei, a confirmat apelul către directorul artistic al teatrului ”Luceafărul”, Slava Sambriș. „E parte din munca mea să mă informez despre tot ce se întâmplă în domeniul culturii și să o informez, la rândul meu, pe doamna președintă. Sau să-i ofer informație actualizată, pusă în context, cu istoric și detalii în cazul în care dumneaei mi-o solicita în raport cu un subiect sau altul. Îl cunosc pe Slava Sambriș de ani buni, avem o relație caldă, prietenească, vin cu plăcere la spectacolele lui…”, a declarat Angela Brașoveanu pentru Newsmaker²⁴. Consiliera președintei nu a oferit alte clarificări.

Dacă discuția dintre consiliera președintei și directorul artistic al teatrului ar fi avut loc, conform uzanței oficiale – în scris, am fi putut consulta corespondența oficială pentru a stabili conținutul comunicării dintre președinție și teatru, dar așa trebuie să o credem pe cuvînt pe Angela Brașoveanu.

Ulterior, în comentarii pe rețele de socializare, Angela Brașoveanu a afirmat că lumea care comentează despre cenzură nu știe ce s-a întîmplat cu adevărat și că întregul scandal ar fi ”provocat și bine diriguit de cei care au cu totul alte scopuri decât montarea sau ne-montarea unei piese la Luceafărul”. Cronologic, această linie conspiraționistă, inaugurată de fostul prim-ministru Ion Sturza²⁵ și repetată inclusiv de Ministrul Culturii Sergiu Prodan, postulează (fără alte argumente decît fanteziile autorilor) că semnalarea cazului de cenzură la teatrul Luceafărul ar constitui, de fapt, un act de sabotaj al cursului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Administrația prezidențială nu a comentat în nici un fel cazul, chiar dacă era vorba de o angajată a președinției care a făcut un act de imixtiune în activitatea unei instituții culturale autonome.

Teatrul Luceafărul a publicat două comunicate de presă pe pagina de facebook a teatrului.

În ambele reacții, colectivul teatrului (sau cei/cele care au scris comunicatele) nu a abordat deloc tema telefonului primit de directorul artistic de la consiliera președintei, nu au explicat cum se face că piesa a ajuns subiect de discuție la președinție etc.

În loc de asta, teatrul l-a atacat pe David Schwartz, învinuindu-l că ar fi avut un stil de lucru autoritar, că ar ”avea viziuni problematice legate de războiul din Ucraina”, că ar avea viziuni politice radicale etc.

În cadrul primei reacții²⁶, colectivul teatrului a declarat că o mare parte din actori s-au arătat a fi în dezacord cu viziunile politice ale regizorului David Schwartz. Lucru care sună straniu pentru o situație în care regizorul a fost invitat să monteze un spectacol de chiar administrația teatrului, iar procesul de lucru a durat pînă în momentul în care spectacolul era gata în proporție de 95 %.

Ulterior teatrul a publicat o nouă reacție²⁷, un fel de punct de vedere al actorilor implicați în proiect. Menționăm că nu toți actorii au semnat acea declarație (Irina Vacarciuc nu a semnat-o, deci declarația rămîne parțială și trebuie interpretată ca fiind a ”unui grup de actori”).

Acest ”punct de vedere”, ca și primul, nu abordează în nici un fel sunetul venit de la președinție, dar conținea un atac direct și nejustificat la persoana regizorului. Declarația conținea acuzații de defăimare conform cărora regizorul ar fi făcut la un moment niște afirmații problematice despre războiul din Ucraina. Nu le reluăm aici pentru că nu vrem să repetăm actul de defăimare a lui David Schwartz.

De ce considerăm că e defăimare?

Pentru că defăimare constituie orice răspîndire a informaţiei false care lezează onoarea, demnitatea şi/sau reputaţia profesională a persoanei. Iar David Schwartz și-a expus punctul de vedere chiar în interviu: ”Poziția mea față de războiul din Ucraina este una hotărît pacifistă, care condamnă crimele în masă care au loc, dar în același timp una, să zicem, materialistă, care încearcă să înțeleagă resorturile și cauzele adînci și complexe ale acestui război. Însă în niciun caz, absolut în nici un caz, nu cred în legitimitatea agresiunii Rusiei și nu vreau să argumentez sau să susțin în vreun fel nici războiul pe care îl duce această țară în Ucraina, nici provocările și propaganda pe care le desfășoară în Republica Moldova.”

Această poziție a fost reiterată de David Schwartz și în alte luări publice de poziții.

Defăimarea a fost un truc retoric care a avut funcția de a deturna discuția și de a-i muta accentele de la cazul evident de cenzură politică a actului artistic la ”viziunile politice” și persoana regizorului. Această calomnie a fost preluată și multiplicată de mai multe grupuri de comentatori, inclusiv analiști TV și a alimentat valul de ură asupra lui David Schwartz, asupra platformei ce a găzduit interviul, asupra persoanei care a făcut interviul, asupra grupurilor activiste și artistice, asupra persoanelor cu viziuni asumate de stînga.

De ce ne pasă? 

Discuția din jurul spectacolului ”Invizibil”, reacția și lipsa de reacție a factorilor de decizie trezește mai multe întrebări și nedumeriri importante.

1. Imixtiunea politică în actul de creație artistică.

Apelul telefonic al consilierei președintei către directorul artistic al unui teatru de stat este problematic din toate punctele de vedere, mai ales că pare a fi o practică frecventă (fosta secretară de stat la Ministerul Culturii Victora Nagy Vajda a mai semnalat²⁸ cel puțin un caz în care aceeași consilieră a sunat administrația unui alt teatru de stat, pentru a favoriza un agent economic care închiria un spațiu în incinta teatrului).

Justificarea formală oferită de Angela Brașoveanu că aceasta ar fi auzit despre un conflict de muncă între scenografa de costume și regizor și ar fi încercat să afle mai multe detalii este slabă pentru că conflictele de muncă, conform legislației muncii a Republicii Moldova, se soluționează fie în cadrul instituției vizate (în acest caz Teatrul Luceafărul, cu care ambele persoane se aflau în raporturi oficiale de muncă), fie în instanțele corespunzătoare. Președinția nu este în nici un caz o asemenea instanță cu prerogative de soluționare a conflictelor de muncă.

O altă explicație oferită de Angela Brașoveanu că asemenea apeluri telefonice fac parte din munca ei – ”să mă informez despre tot ce se întâmplă în domeniul culturii și să o informez, la rândul meu, pe doamna președintă” – este cel puțin problematică: conform cadrului legal în vigoare, președintele/președinta Republicii Moldova nu are atribuții în domeniul culturii decît cele de a conferi decorații și titluri de onoare (Constituția Republicii Moldova, articolele 77-95²⁹).

Mai mult – conform art. 5 al Legii Culturii din 1999, ”Autoritatea publică centrală de specialitate care coordonează activitatea culturală în stat este ministerul de profil.³⁰” Adică Ministerul Culturii.

Altfel spus, nici consiliera președintei, nici președinta însăși nu au vreo obligație de a suna conducerea teatrului, cu atît mai mult de a le cere detalii asupra unor chestii precum repertoriul teatrului, distribuțiile de roluri, textele pieselor etc.

Mai mult, asemenea imixtiuni întrunesc elementele ce constituie ”influenţă necorespunzătoare”, în sensul art. 3 al Legii Integrității din 2017³¹, care prevede o procedură corespunzătoare privind neadmiterea, denunţarea şi tratarea influenţelor necorespunzătoare, dar și obligația părților de a nu admite și denunța astfel de influențe.

Unica instituție ce ar putea, în limitele competențelor sale și ale garanțiilor libertății de exprimare și creație artistică, să intervină în activitatea teatrului este Ministerul Culturii.

Anularea premierei spectacolului ”Invizibil” din cauza imixtiunii politice este o faptă gravă întrucît aceasta arată că, cel puțin în domeniul asigurării libertății de creație și de exprimare în instituțiile culturale de stat, situația rămîne la nivelul anilor 2006-2007, pe vremea cînd la guvernarese afla Partidul Comuniștilor al generalului de miliție Vladimir Voronin.

Facem o analogie directă între interzicerea spectacolului ”Invizibil” (la presiunea consilierei președintei) și interzicerea spectacolului ”Monoloagele Vaginului” în octombrie 2007, la presiunea unui sunet de la comisariatul de poliție, venit ca urmare a protestului unui grup de credincioși creștini care au solicitat ca piesa să fie anulată din motivul că ar fi conținut elemente de pornografie și erotică ce ar fi amenințat morala publică.

Pentru context istoric: spectacolul „Monoloagele vaginului”, care urma să se joace pe scena Filarmonicii Naţionale pe 2 octombrie 2007 a fost scos de pe afiş³² şi suspendat pe o perioadă nedeterminată de timp.

Mai mult, regizoarea Nelly Cozaru a fost chemată la comisariatul de poliţie (probabil Centru) din Chişinău, să dea explicaţii în legătură cu caracterul presupus „depravant” şi „erotic” al montării. (Ulterior, peste aproape 2 luni, spectacolul s-a jucat³³, cu un titlu modificat – „Monoloage…foarte intime…” la Teatrul Satiricus „Ion Luca Caragiale”).

În mod ironic, putem remarca un fel de ”progres”: spectacolele de teatru nu mai sînt interzise pentru pornografie ci pentru ideologie, iar conducerea teatrului nu mai este sunată de milițianul de sector ci de consiliera prezidențială. Dar cam atît. Altfel, asemănările sînt izbitoare.

2. Lipsa de acțiune din partea Ministerului Culturii și abordare părtinitoare din partea Ministrului Culturii. 

Ministerul culturii, în frunte cu ministrul Sergiu Prodan, nu doar că și-a declinat responsabilitatea de a fi imparțial și de a iniția o anchetă internă pentru a stabili toate circumstanțele cazului (la urma urmei, dacă asupra procesului cultural din Moldova planează suspiciunea cenzurii asta afectează nu doar ministerul ci și imaginea pe care o are cultura moldovenească), dar a ales poziția de tăcere (ca minister) și de a fi părtinitor și de a se implica de partea unuia dintre grupurile participante la discuție (în persoana ministrului culturii).

Ministrul Sergiu Prodan a comis abateri și mai grave decît tăcerea ministerului pe care-l conduce. Astfel, într-o postare de pe pagina personală de facebook publicată pe 24 iunie³⁴, Sergiu Prodan a luat necondiționat (și fără nici o dovadă) partea teatrului cu argumentul că el personal îl cunoaște pe directorul Slava Sambriș și că nu crede că Slava Sambriș poate fi influențat atît de simplu, prin intermediul unui sunet de telefon.

Dacă vi se pare cunoscută frazeologia, atunci să știți că nu vă înșelați și că declarațiile astea amintesc de afirmația unui fost prim-ministru, Pavel Filip, care afirma, cu referire la ancheta Kroll din ”Furtul Miliardului” că el ar ști că ”90% dintre numele care apar în raport, sunt ale unor oameni onești”.

Repetăm, în absența oricărei anchete/investigații ce ar stabili toate circumstanțele cazului.

Mai mult, ministrul Prodan a repetat și argumentul absurd că această întreagă discuție despre cenzură (pe care el nici măcar nu a investigat-o formal), ar reprezenta de fapt o întreagă conspirație ce ar avea drept scop ”compromiterea imaginii politice a Republicii Moldova, exact cu două zile înainte de demararea negocierilor care a avut loc ieri. De negociere de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană³⁵.”

Discursul public al Ministrului Culturii pe cazul ”Invizibil” a construit o schemă conceptuală care împarte deci cetățenii în ”oameni buni” (în care el are personal încredere) și sabotori (oameni răi care îi creează probleme prin faptul că îi cer să intervină, să-și onoreze obligațiile de serviciu).

Ministrul și-a confirmat această linie parțială și părtinitoare și în intervenția³⁶ sa la Europa Liberă în care era rugat să comenteze Nota de poziție a organizațiilor din sectorul cultural independent cu privire la rezultatele concursului de finanțare a proiectelor culturale ale organizațiilor necomerciale pentru anul 2024³⁷.

Nota de poziție semnala mai multe nereguli și abateri – bănuieli rezonabile de favoritism, un caz în care organizația creată cu doar 2 săptămîni înainte de expirarea termenului limită pentru trimiterea dosarelor de participare de către Gheorghe Erizanu, director al editurii Cartier și soțul Angelei Brașoveanu, a obținut finanțare în pofida lipsei unei istorii de activitate. În loc să răspundă la aceste semnalări de abateri, Ministrul Sergiu Prodan s-a mulțumit să le califice drept ”subiective” și ”stupide”.

Faptul că Ministrul Culturii își alege, ca la fotbal, o echipă pe care să o susțină într-o dispută publică (fără o cercetare prealabilă), că împarte cetățenii în buni și răi în funcție de atitudinea sa personală, că alege întrebările și ”faptele” la care să răspundă, toate acestea constituie semnale că ministrul culturii este parțial și părtinitor.

În această calitate, de ministru-jucător, Sergiu Prodan nu are nicio o credibilitate că ar putea să coordoneze procesul cultural.

3. Integritatea profesională și morală a teatrului ”Luceafărul”

Ne întrebăm de ce teatrul Luceafărul nu a publicat imediat textul piesei pentru a oferi cititorilor (care n-au mai ajuns să fie spectatori!) șansa de a citi piesa și de a se pronunța asupra conținutului ei politic și formei sale estetice? Abia la o săptămînă după declanșarea scandalului, textul piesei a fost publicat de către David Schwartz într-o revistă românească. Dezbaterea publică ar fi cîștigat enorm dacă textul piesei, subiectul a multe interpretări și comentarii tendențioase, ar fi fost făcut public imediat.

Considerăm nepublicarea imediată a textului de către teatrul Luceafărul ca fiind o reacție părtinitoare, nedemnă pentru o instituție publică de cultură.

Cum putem avea încredere într-o echipă managerială și de actori care ticluiesc ”reacții” pe bandă rulantă și care se contrazic reciproc? Cum putem avea încredere într-o trupă care inventează și distribuie calomnii pasibile de pedeapsă penală (despre falsul putinism al regizorului)? Cum putem avea încredere într-o trupă care, după ce a creat împreună cu regizorul o piesă de teatru politic (pe tema corupției), se leapădă de spectacol zicînd că de fapt ei nu au vrut un spectacol cu conotație politică?

Cum putem evalua dedicația pentru pluralism și libertate de exprimare a unei trupe care e gata să cenzureze pînă și opinia unor persoane refugiate despre corupția pe care o plătesc la frontieră (sînt zeci de cazuri documentate în presă zilnic) pentru că ea nu coincide cu linia ”politică” a teatrului?

Cum am putea accepta că, pe de o parte, grupul de actori e bucuros că face un spectacol politic, iar pe de altă parte, după ce acest spectacol e interzis, tot cu sprijinul trupei de actori, grupul de actori pretinde că înțeles mesajul spectacolului la care au lucrat împreună cu regizorul abia spre final?

Faptul că trupa alcătuiește denunțuri și ticluiește etichete ca pe bandă rulantă, cu lucruri inventate și calomnii ce pot avea consecințe importante pentru cei vizați (în contextul actual, acuzația de ”putinism”, inventată sau reală, poate aduce interdicții de intrare, limitări de activitate și riscuri de prestigiu și carieră pentru oameni) doar pentru a tăcea un act de cenzură, este mai mult decît un act de impostură.

Este un act ticălos și laș.

Este simbolic că, în ultima declarație a teatrului, publicată pe 2 iulie³⁸, acuzația de ”simpatii pro-ruse” adusă regizorului a dispărut (ca și cum nu ar fi existat valul de ură și înjurături generată de aceasta), la fel și celelalte acuze (că ar fi fost autoritar, că nu ar fi ținut cont de părerea trupei de actori) și teatrul își ”cere” scuze, generic ”pentru orice inconvenient cauzat”, ceea ce poate fi perceput ca o recunoaștere a faptului că păcatele imputate lui David Schwartz (viziunile sale politice etc) sînt o invenție și că motivele anulării spectacolului au fost altele decît personalitatea regizorului.

4. Reflectarea cazului de către mass-media.

Pînă pe 28 iunie, nicio instituție de presă care a discutat cazul nu a cerut opinia/poziția lui David Schwartz. Acesta a fost nevoit să-și reactiveze contul de facebook pentru a se apăra de valul de calomnii și mesaje denigratoare răspîndit de Teatrul ”Luceafărul” și de unele persoane asociate direct sau indirect teatrului, Angelei Brașoveanu, guvernării PAS.

”Discuția” publică a arătat așa: pe de o parte David Schwartz (absent și neinterpelat direct), iar pe de altă parte, cu spațiu de presă generos, aparatul președinției, administrația teatrului, ministrului culturii, trupa de actori etc.

Abia vineri, 28 iunie, la o săptămînă și ceva după declanșarea cazului, și după valuri imense de ură și calomnie distribuite inclusiv de persoane ce au ocupat sau ocupă funcții importante în stat (un fost prim-ministru, consilieri ai prim-ministrului, un fost ministru, deputați) dar și jurnaliști, scriitori, David Schwartz a fost invitat la Agora³⁹ să își exprime punctul de vedere.

O presă care uită să acopere și punctul de vedere al celeilalte părți implicate într-o dispută nu este neapărat un cîine bun de pază al democrației. Din contra. Ușurința cu care anumite instituții media au plimbat în spațiul public o calomnie îndreptată asupra persoanei lui David Schwartz (acuza de simpatii pro-ruse), fără a-l contacta pentru a infirma sau confirma sau comenta această acuză, constituie un bun indicator al stării presei în Moldova.

 Justiție dincolo de Facebook?!

Timp de două săptămâni pe facebook s-a desfășurat un „proces de judecată”. Procesul pornește de la un avertizor de integritate care semnalizează despre imixtiune în libertatea de creație și un posibil scenariu de cenzură politică a culturii.

Considerăm că dezvăluirea lui David Schwartz poate fi calificată drept avertizare de integritate, iar David poate avea statul de avertizor de integritate.

Conform Legii Nr. 122 din 12-07-2018 cu privire la avertizorii de integritate, se consideră că avertizarea de integritate constituie dezvăluirea cu bună-credință de către un angajat a unei practici ilegale ce constituie o amenințare sau un prejudiciu adus interesului public⁴⁰.

Avertizorul de integritate este orice persoană care face o declarație de avertizare de integritate, dacă această persoană a avut în ultimele 12 luni statut de stagiar sau voluntar, sau statut de angajat în baza unui contract de muncă sau unui contract civil în raport cu un angajator. Iar David Schwartz a activat în baza unui contract civil cu Teatrul Luceafărul pe parcursul ultimelor 12 luni.

Dezvăluirea practicilor ilegale constituie orice dezvăluire a manifestărilor de corupție, a încălcărilor de mediu, a încălcărilor drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a celor ce țin de securitatea națională, precum și a altor încălcări, acțiuni sau inacțiuni care amenință sau prejudiciază interesul public.

a) Practica ilegală pe care a dezvăluit-o David Schwartz ține de încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei. Libertatea de creație este garantată de alin (1), art. 33 din Constituția RM: Libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată. Creaţia nu este supusă cenzurii. Legea Culturii protejează dreptul la activitate culturală. Conform alin. (1), art 11 din Lege, activitatea culturală constituie un drept inalienabil al fiecăruia, indiferent de apartenenţă naţională şi origine socială, de limbă, sex, convingeri politice, religioase şi de altă natură, de domiciliu, situaţie materială, studii, profesie şi de alte circumstanţe.

Actele internaţionale referitoare la drepturile și libertăţile fundamentale ale omului nu reglementează distinct libertatea creaţiei și o inserează în prevederile privind libertatea de exprimare, creaţia fiind considerată o formă a exprimării, fapt ce determină necesitatea garantării ei.

Normele internaţionale interzic cenzura exprimării și Constituţia a preluat clauza respectivă în partea a doua a art. 33 alin. (1). Prin cenzura creaţiei se înţelege obligativitatea de a coordona și a primi aprobare asupra rezultatelor creaţiei cu persoane oficiale, organe ale puterii de stat sau alte persoane. Prin același termen se înţelege și interdicţia de a da publicităţii astfel de materiale sau părţi distincte ale acestora.

Cenzura este interzisă sub toate formele, indiferent că provine de la organe ale puterii de stat, de la autorităţi politico-administrative, de la asociaţii obștești, grupuri sociale etc.

b) Practica dezvăluită de David Schwartz reprezintă o acțiune care poate amenința sau prejudicia interesul public.
În primul rînd, prin faptul că au fost alocați și cheltuiți bani publici pentru salarizarea unei întregi echipe care a pregătit un produs artistic ce nu a mai apărut pe scenă. Altfel spus, banii publici au fost cheltuiți în zadar, fără șanse de recuperare.

În al doilea rînd, interesul public a fost afectat prin faptul că, una din funcțiile produsului artistic – de a stimula dezbaterea publică, de a educa și sensibiliza – nu a fost realizată. Societatea moldovenească a ratat o discuție despre corupție, putere și impactul ei.

Orice ingerință nejustificată și neproporțională scopurilor legale asupra libertății de creației poate prejudicia interesul public. Codul administrativ al Republicii Moldova definește interesul public drept interesul care „vizează ordinea de drept, democrația, garantarea drepturilor și a libertăților persoanelor, precum și obligațiile acestora, satisfacerea necesităților sociale, realizarea competențelor autorităților publice, funcționarea lor legală și în bune condiții⁴¹”.

Totodată, conform Legii, dezvăluirea practicilor ilegale poate fi internă (comunicată angajatorului), externă (comunicată autorităților de examinare) și publică. În cazul în care angajatul face o dezvăluire publică a practicilor ilegale și acestea conțin elementele constitutive ale unei contravenții sau infracțiuni, autoritățile de examinare se autosesizează.

Dezvăluirea practicilor ilegale poate fi publică – prin orice canal public de informare. În acest caz angajatul poate fi recunoscut în calitate de avertizor de integritate de către autoritățile de examinare (Centrul Național Anticorupție), fie de către autoritățile de protecție (Avocatul Poporului), cu solicitarea concomitentă a acordării protecției în condițiile art. 13 din Legea nr. 122/2018.

David Schwartz a dezvăluit o practică ilegală în mod public, prin intermediul interviului acordat pe platzforma.md. La fel, conform Legii, dezvăluirea practicii ilegale de către un angajat se prezumă a fi veridică pînă la proba contrară. Deși nu s-a sesizat nicio autoritate de examinare, iar cazul nu a fost investigat, adică nu s-au adus probe contrare, David Schwartz a fost ținta unor declarații defăimătoare și a discursului de ură.

Concluzie

Anularea spectacolului ”Invizibil” arată în mod clar limitele criticii politice în Republica Moldova.

Critica politică, critica guvernării, critica variilor vicii ale sistemului politic – corupție, cenzură – este posibilă doar la timpul trecut.

Altfel spus, regimul politic actual (nu ne referim doar la guvernarea PAS ci la întreaga listă de partide ce s-au perindat la guvernare din 1991 pînă acum) permite criticarea practicilor de corupție sau cenzură anterioară – de exemplu din perioada țaristă sau sovietică.

În nici un caz însă, regimul nu acceptă ca această critică să fie la prezent, să vizeze persoanele ce ocupă în mod curent funcții politice și care se fac responsabile de situația din țară.

REFERINȚE:

1. Cenzură și autocenzură în teatrul moldovenesc: cazul spectacolului ”Invizibil” de la Teatrul Luceafărul. Legătură: https://platzforma.md/arhive/394108 ↩︎
2. Scandal în două acte la Teatrul Luceafărul. Actriță: „Eu vedeam că noi manipulăm spectatorul și asta nu este corect”. Legătură: https://www.zdg.md/stiri/scandal-in-doua-acte-la-teatrul-luceafarul-directorul-artistic-a-sunat-doamna-consiliera-si-a-zis-ce-se-aude-la-voi-am-auzit-ca-a-fost-un-scandal/ ↩︎
3. CONSILIERA PREZIDENȚIALĂ, DESPRE SCANDALUL DE LA TEATRUL „LUCEAFĂRUL”: „E PARTE DIN MUNCA MEA SĂ MĂ INFORMEZ”. Sursă: https://zn.md/consiliera-prezidentiala-despre-scandalul-de-la-teatrul-luceafarul-e-parte-din-munca-mea-sa-ma-informez/ ↩︎
4. Premieră „INVIZIBIL” Anulat. Sursă: https://iticket.md/event/premiera-invizibil-anulat ↩︎
5. Invizibil. Scenariu de David SCHWARTZ. Sursă: https://www.observatorcultural.ro/articol/invizibil/ ↩︎
6. Mihai Eminescu, 52. Conacul urban a lui A.D. Inglezi. Sursă: http://www.monument.sit.md/mihai-eminescu/52/ ↩︎
7. Conacul Inglezi a completat averea imobiliară a familiei Diacov. Sursă: https://www.zdg.md/investigatii/ancheta/conacul-inglezi-a-completat-averea-imobiliara-a-familiei-diacov/ ↩︎
8. SCANDAL: Boris Focșa lasă Teatrul „Luceafărul” fără costume pentru 14 spectacole // DOC. Sursă: https://www.jurnal.md/ro/news/748a78ec7822d891/scandal-boris-focsa-lasa-teatrul-luceafarul-fara-costume-pentru-14-spectacole-doc.html ↩︎
9. https://www.bizzer.md/entitate/1080585/firma-invizibil-s-r-l ↩︎
10. Primul proprietar al cafenelei „Guguţă” nu şi-a primit banii nici până acum pentru vânzarea acesteia. Sursă: https://tvrmoldova.md/actualitate/primul-proprietar-al-cafenelei-guguta-nu-si-a-primit-banii-nici-pana-acum-pentru-vanzarea-acesteia/ ↩︎
11. VIDEO Scandalos! Un dosar din frauda bancară, clasat de Procurorul General Ion Munteanu sub ochii Veronicăi Dragalin. Sursă: https://bani.md/video-scandalos-un-dosar-din-frauda-bancara-clasat-de-procurorul-general-ion-munteanu-sub-ochii-veronicai-dragalin/ ↩︎
12. https://protv.md/actualitate/perchezitiile-de-la-vama-sculeni-procuratura-anunta-despre-retinerea-a-5-persoane–2578198.html ↩︎
13. Luau mită de la șoferii moldoveni care transportau colete. Mai mulți polițiști de frontieră de la Vama Sculeni, România, cercetați pentru corupție. Sursă: https://anticoruptie.md/ro/dosare-de-coruptie/luau-mita-de-la-soferii-moldoveni-care-transportau-colete-mai-multi-politisti-de-frontiera-de-la-vama-sculeni-romania-cercetati-pentru-coruptie ↩︎
14. Prevenirea şi combaterea taxelor informale în şcolile şi grădiniţele din Republica Moldova, la Obiectiv Comun. Sursă: https://tvrmoldova.md/recomandari/prevenirea-si-combaterea-taxelor-informale-in-scolile-si-gradinitele-din-republica-moldova-la-obiectiv-comun/ ↩︎
15. O mamă se plânge că la o grădiniţă din capitală se fură din alimentele pentru copii. Sursă: https://www.jurnal.md/ro/social/2018/2/9/o-mama-se-plange-ca-la-o-gradinita-din-capitala-se-fura-din-alimentele-pentru-copii/ ↩︎
16. Demisii la Institutul Oncologic: Mai mulți medici au fost dați afară, după ancheta CNA pe scandalul de corupție. Sursă: https://unimedia.info/ro/news/215782c266c01941/demisii-la-institutul-oncologic-mai-multi-medici-au-fost-dati-afara-dupa-ancheta-cna-pe-scandalul-de-coruptie.html ↩︎
17. https://www.rise.md/wp-content/uploads/2017/03/Kroll-Shor-Melnic.pdf ↩︎
18. BNM a publicat o sinteză detaliată a celui de-al doilea raport de investigație al companiilor Kroll și Steptoe & Johnson. Sursă: https://bnm.md/ro/content/bnm-publicat-o-sinteza-detaliata-celui-de-al-doilea-raport-de-investigatie-al-companiilor ↩︎
19. Bomba zilei! DOC Moldova riscă să rămână fără terenul Portului Giurgiulești. Statul favorizează Trans Oil. Sursă: https://bani.md/bomba-zilei-doc-moldova-risca-sa-ramana-fara-terenul-portului-giurgiulesti-statul-favorizeaza-trans-oil/ ↩︎
20. Radu Marian recunoaște că legea privind concesionarea terenului Portului Giurgiulești este dubioasă și are lacune. Sursă: https://bani.md/radu-marian-recunoaste-ca-legea-privind-concesionarea-terenului-portului-giurgiulesti-este-dubioasa-si-are-lacune/ ↩︎
21. https://www.facebook.com/spalatoriemd/posts/pfbid02P7BWnqS5PUpq3nQmNzVa4KxoysUpP5tNS4sAEh9bnxjKidkmdXateHur9XUa5TBrl ↩︎
22. AGENȚIILE DE TURISM ȘI TUR-OPERATORII DIN ROMÂNIA DESCOPERĂ REPUBLICA MOLDOVA ÎN CADRUL UNUI TUR INFORMAȚIONAL. Sursă: https://mc.gov.md/ro/content/agentiile-de-turism-si-tur-operatorii-din-romania-descopera-republica-moldova-cadrul-unui ↩︎
23. https://www.facebook.com/uniunea.teatrala ↩︎
24. „E parte din munca mea să mă informez”. Reacția consilierei prezidențiale vizate în scandalul de la „Luceafărul”. Sursă: https://newsmaker.md/ro/e-parte-din-munca-mea-sa-ma-informez-reactia-consilierei-prezidentiale-la-scandalul-de-la-luceafarul/ ↩︎
25. https://www.facebook.com/i.sturza/posts/pfbid02NXyvRDzbAPLLdfWb6EptcMutxF1g1cZCFsYG39CXU4Rg666h4MFq8SywDJHKUiBAl ↩︎
26. https://www.facebook.com/luceafarul.md/posts/pfbid0EiD4oqNfdA3PzF3qqLUbfNLrjChN3iPiX4TfnnZkiZbB8TCBYkWkycncUvphEaF5l ↩︎
27. https://www.facebook.com/luceafarul.md/posts/pfbid02Pe5k2u4tMsa87EBfxVGfSSu1wTDaVLsChyGW3cQZbGFCdrMNwYy9KWfRPVC3KBe9l ↩︎
28. https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid036QGZ5YXRTfQ37coEDcyLfsEcQvpAG9sy6VDvbJAUtq4mWGVKw4HHWV3RPCaegphel&id=1327400668 ↩︎
29. Constituția Republicii Moldova. Sursă: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=142462&lang=ro ↩︎
30. Legea Culturii. Sursă: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=141530&lang=ro# ↩︎
31. Legea Integrității. Sursă: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=120706&lang=ro ↩︎
32. https://spranceana.blogspot.com/2007/10/niste-crestini-si-arta.html ↩︎
33. https://spranceana.blogspot.com/2007/12/cu-rigla-la-moaste.html ↩︎
34. https://www.facebook.com/SergiuProdanMC/posts/pfbid03aM4RnU2qcs5WV6wdaDhi1zDXKpyLcF1Rzb5zkMeiPKkTt5XgpEyVoExZezdCWVal ↩︎
35. „O bombă bine pregătită. S-a încercat compromiterea imaginii politice a R. Moldova”: Ministrul Culturii, despre consecințele scandalului de la „Luceafărul”. Sursă: https://agora.md/2024/06/27/o-bomba-bine-pregatita-s-a-incercat-compromiterea-imaginii-politice-a-r-moldova-ministrul-culturii-despre-consecintele-scandalului-de-la-luceafarul ↩︎
36. Artiștii independenți acuză Ministerul Culturii că împarte milioane unor asociații aflate în conflict de interese. Sursă: https://moldova.europalibera.org/a/artistii-independenti-acuza-ministerul-culturii-ca-imparte-milioane-unor-asociatii-aflate-in-conflict-de-interese/33008561.html ↩︎
37. Notă de poziție cu privire la rezultatele concursului de finanțare a proiectelor culturale ale organizațiilor necomerciale pentru anul 2024. Sursă: https://cscirm.wordpress.com/2024/06/25/nota-de-pozitie-2/ ↩︎
38. https://www.facebook.com/luceafarul.md/posts/pfbid0XiP94TE4PtJ2uMAJGrzNjNKGmUVCYNrEVw8jR6cM1fCJ41iWkjShhK4xXZ4vVuWrl ↩︎
39. David Schwartz: „Dacă la mine venea un regizor, care să spună că Rusia atacă Ucraina, pentru că altfel Ucraina ar fi atacat Rusia, eu l-aș fi dat afară, pe loc” (VIDEO). Sursă: https://agora.md/2024/06/28/david-schwartz-daca-la-mine-venea-un-regizor-care-sa-spuna-ca-rusia-ataca-ucraina-pentru-ca-altfel-ucraina-ar-fi-atacat-rusia-eu-l-as-fi-dat-afara-pe-loc-video ↩︎
40. Lege privind avertizorii de integritate. Sursă: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=105486&lang=ro ↩︎
41. Codul Administrativ al Republicii Moldova. Sursă: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=16072&lang=ro ↩︎

Imagine de fundal: caricatura ”Fabulă” de Victor Ciobanu.