Interviu cu Marco Povero, coordonator de proiect la Misiunea Socială „Diaconia” şi Tatiana Colesnic, asistentă de proiect la „Diaconia”.
Petru Negură: Spuneţi-mi mai întîi, cum a apărut organizaţia Diaconia.
Marco Povero: Această organizaţie a început să funcţioneze, de fapt, ca o asociaţie sau o mişcare, din 1999. În acei ani, s-au înrolat mai mult studenţi de la medicină, apropiaţi de Biserica Ortodoxă Română. Aceştia au început o mişcare independentă, nesprijinită la început de Mitropolie, de Biserică în general. Ei au venit cu ideea că trebuie să fie dezvoltată o parte socială a Bisericii Ortodoxe. În 2001, a fost recunoscută „Diaconia” ca o componentă socială a Mitropoliei Basarabiei, în acel an fiind recunoscută şi Mitropolia. Apoi, în cîţiva ani, organizaţia şi-a schimbat statutul şi denumirea din Asociaţia „Diaconia” în Misiunea socială „Diaconia”. Între timp a crescut şi a început să lucreze atît în Chişinău cît şi în parohiile din sate. În sate, Diaconia încerca să realizeze, împreună cu parohia şi comunitatea, un proiect, unde erau implicaţi voluntari, tineri din comunitate. Aşa se deschidea un mic centru în care aceşti tineri făceau activităţi, mai ales cu copiii şi cu bătrînii din sat. A fost creat un centru de zi pentru copii în care copiii, selectaţi din familiile social-vulnerabile, veneau după şcoală, îşi făceau temele şi apoi făceau diferite activităţi. Tinerii mai făceau activităţi pentru bătrînii din sat, îi ajutau la făcut cumpărături, în grădină, în casă ş.a.m.d. Lucrul acesta continuă şi acuma. S-au dezvoltat mai multe asemenea centre. Unele au devenit independente, altele au rămas cu Diaconia. S-au deschis şi centre noi. Recent s-a deschis un centru – o cantină socială pentru bătrîni, în care voluntarii duc mîncare bătrînilor. Există şi garderobe sociale pentru bătrîni, o spălătorie socială, terenuri sportive, în care copiii pot să se joace cu voluntarii. Acum cîţiva ani, Diaconia a început să colaboreze cu cîţiva parteneri din străinătate, mai mult cu o organizaţie a Bisericii catolice – Caritas, din Viena, din Germania şi din Milano. De exemplu, în cadrul colaborării cu „Caritas Ambrosiana” din Milano au început să vină voluntari din Italia. Aceştia au lucrat la o tabără de vară pentru copii, în sat, împreună cu voluntarii Diaconiei şi cu voluntarii permanenţi care stăteau un an de zile în cadrul unui program finanţat de guvernul italian. Apoi, Diaconia a început să crească şi să ofere servicii mai specializate. Primul proiect a fost apartamentul social de la Orhei pentru fetele care ieşeau din sistemul instituţional, din internate. Aceste fete, în număr de şase, au fost asistate pe parcursul unui an de zile de un grup de specialişti – un pedagog, un jurist, un asistent social –, care au făcut cu ele o serie de activităţi care aveau misiunea de a le face mai independente. Ele alegeau o meserie pe care doreau să o facă. Erau însoţite la şcoala profesională şi în acelaşi timp învăţau cunoştinţe şi deprinderi de gestionare a casei şi de locuire cu alte persoane. Trei dintre ele au locuit în continuare împreună. Pentru că aceste abilităţi nu le primeau la internat. La sfîrşitul experienţei, terminau şcoala şi erau ajutate să-şi găsească un loc de muncă şi să-şi găsească un loc de trai. Acest proiect durează un an. Acum el nu mai este în Orhei, dar este unul la Chişinău. În general, Diaconia a lucrat mult cu copiii din internate, în ideea de a sprijini de fapt familiile şi comunităţile care susţin copiii, în aşa fel încît să nu fie nevoie atît de mult de internat. A fost făcut în acest sens un proiect de reducere şi apoi de închidere a internatului de acolo. Sînt şi acum proiecte active, susţinute la distanţă de diaspora din Anglia şi din Italia care susţin familii din Chişinău şi din localităţi, din punct de vedere economic, dar şi, prin Diaconia, cu asistenţă psihologică şi asistenţă socială pentru familie. Au mai fost anumite proiecte în sate, asociate cu parohia, de creare a locurilor de muncă pentru persoane marginalizate, mai ales printre femei. A fost realizat un asemenea proiect în satul Coşcalia, unde a fost cumpărată o maşină de cusut şi unde a fost învăţată meseria de croitor. A fost creat un model pozitiv prin învăţarea unei meserii, care apoi să fie pusă în practică. În aşa fel a fost realizat un proiect pentru persoane vulnerabile care se angajau la muncă, proiectul le plătea o parte din salariu pentru a le fi mai uşor să se angajeze. Din 2011, Diaconia are un sediu central, la etajul doi. La etajul întîi este un centru pentru mame singuratice, un centru pentru zece cupluri mamă-copil. Mamele sînt cazate aici timp de un an de zile. Aici se lucrează cu cuplurile mamă-copil cu risc înalt de abandon, sau aflate în vreo situaţie gravă şi urgentă. Aici mamele sînt însoţite pînă devin independente. Acest proiect are componente similare cu cel al apartamentului social. Dar în acest caz, protagonistul proiectului este deja copilul. Mama are mai degrabă misiunea de a susţine copilul în creşterea sa. Şi acum va fi deschis un proiect nou, în parteneriat cu apartamentul social, pentru mame care sînt gata să devină independente, dar care nu reuşesc din punct de vedere economic, n-au un loc de muncă sau nu îşi găsesc locuinţă.
Petru: Acest centru pentru mame solitare este şi el patronat de Mitropolia Basarabiei?
Marco: Da, este un proiect patronat de Mitropolia Basarabiei, dar nu este susţinut direct, din punct de vedere economic, ci mai degrabă de enoriaşi din parohii şi din fonduri venite din străinătate, din proiecte europene sau altele.
Tatiana Colesnic: Este un centru în care preotul vine şi acordă consiliere, la fel ca în alte centre din parohii. Aici preotul Ioan vine şi vorbeşte cu mamele, botează copiii…
Marco: Mamele, dacă doresc, pot beneficia de asistenţă psihologică, socială, educatorii care sînt prezenţi 24 de ore, dar se oferă şi asistenţă spirituală, în cazul în care mamele doresc. Este evident că prezenţa parohului, a preotului în aceste centre comunitare este un element important pentru noi, pentru că ne conducem de nişte valori creştine. În acelaşi timp, ne propunem să construim o societate mai solidară, nişte oameni mai solidari unul faţă de altul şi, în acest sens, religia nu mai este relevantă în sine. Noi oferim aceste servicii şi valorile noastre de bază sînt acestea, dar ideile persoanelor beneficiare nu sînt relevante pentru ceea ce facem.
Petru: Spuneaţi că Mitropolia Română, Mitropolia Basarabiei, nu finanţează direct aceste proiecte, ci le susţine prin parohii, prin enoriaşi. Aveţi în vedere sponsori bogaţi sau oameni simpli care donează cîte un bănuţ…?
Marco: Depinde. Aş spune că oameni foarte bogaţi care susţin aceste proiecte nu prea sînt. Este vorba mai mult de donatori privaţi, de regulă mici. Unii donează o sumă mai mare, alţii mai mică, dar oricum nu avem sponsori, donatori privaţi mari. Doar în campaniile noastre adunăm mai multe fonduri, dar în mare parte de la donatori mici. În acelaşi timp, Mitropolia Basarabiei nu are capacitate economică de a susţine proiectele pe care le promovăm. Nu are capacitate financiară, dar ne acordă susţinere morală şi spirituală, prin parohiile însăşi.
Petru: Ştiţi cumva dacă s-a încercat o colaborare cu Mitropolia Moldovei?
Marco: De obicei, nu. Mitropolia Moldovei nu are o componentă socială. Nu am auzit să fi existat asemenea relaţii între Diaconia şi Mitropolia Moldovei. Ştiu că au existat cîteva parohii care ţineau de Mitropolia Moldovei şi care au propus să participe la unele proiecte sociale ale Diaconiei, dar, din cîte ştiu eu, nu a fost dezvoltat niciun proiect cu parohiile Mitropoliei Moldovei, pentru că ar fi fost complicat, să spunem aşa, din punct de vedere politic.
Petru: Cu toate acestea, din cîte spuneţi, s-a legat o colaborare destul de fructuoasă cu unele asociaţii catolice, cum e Caritas.
Marco: Da.
Petru: Şi probabil pe această filieră ai venit acum cîţiva ani ca voluntar?
Marco: Da, şi eu am venit aşa, prin programul despre care spuneam, şi prin serviciul civil, finanţat de Guvernul italian. Guvernul italian a finanţat acest program bazat pe implicarea aşa-numitor voluntari, dar care nu sînt voluntari, ci angajaţi. Este vorba de Serviciul civil naţional. În cadrul acestui program, ONG-urile propun proiecte sociale naţionale, apoi caută voluntari şi sînt finanţaţi de Guvern. Există şi Serviciul civil internaţional, unde ONG-urile italiene găsesc parteneri internaţionali pentru a realiza proiecte sociale în alte ţări. Şi în aşa fel, Diaconia a putut stabili parteneriate cu asociaţii italiene. Eu am venit aici în 2007-2008 să fac serviciul civil în Moldova. Apoi am venit în 2012 şi am mai rămas trei ani. La început eram coordonatorul proiectului „Aproape de aproapele”, iar acum în ultimele luni am avut şi alte funcţii.
Petru: Dar pînă în 2012, ai mai lucrat în acest domeniu în Italia?
Marco: Am făcut studii la universitate şi am lucrat, ca voluntar, în diferite organizaţii neguvernamentale, dar din punct de vedere profesional aş putea spune că am crescut aici.
Petru: Şi de ce te-a interesat să vii anume în Moldova?
Marco: Am fost voluntar în România, în 2010 şi 2011, cîte două săptămîni, într-o organizaţie care organiza activităţi pentru copii în internatele din România şi, după această experienţă, m-a interesat Moldova şi ca zonă geografică. Diaconia mi s-a părut o organizaţie interesantă. Într-un fel, eram deschis şi spre alte destinaţii, dar Moldova era prima în lista de preferinţe, ca să spun aşa.
Petru: Dar pînă în 2012 erai implicat în organizaţii creştine – catolice – sau laice?
Marco: Nu… În Italia există mai multe organizaţii care se ocupă de salvarea persoanelor vulnerabile, organizaţii de voluntari, cu ambulanţe care funcţionează pe bază de voluntari şi am fost acolo voluntar timp de cinci ani. Trei ani am fost voluntar la organizaţia „Banca alimentară din Italia” care organizează poliţe alimentare, aşa cum organizăm şi noi aici, în Moldova. Cu cîţiva prieteni am fondat în orăşelul meu o organizaţie culturală, cu care organizam evenimente culturale. Am mai fost voluntar în România, cum spuneam, şi apoi în Milano, tot cu această organizaţie. Am fost voluntar într-o organizaţie care se ocupa cu cooperarea internaţională, dar niciodată nu am fost voluntar în cadrul unor organizaţii creştine.
Petru: Şi deci faptul că ai venit aici în Moldova se datorează mai degrabă unui simţ de misiune socială decît unui sentiment religios, sau nu?
Marco: Da, m-a interesat mai mult această activitate socială pe care urma să o realizez aici.
Foto de Petru Negură
Petru: Acum mă adresez ţie, Tatiana, şi te întreb cum ai ajuns la Diaconia?
Tatiana: De fapt prima mea întîlnire cu Diaconia am avut-o în calitate de potenţial beneficiar, pentru că eu căutam un psiholog, treceam printr-o perioadă mai dificilă, şi atunci m-am întîlnit cu coordonatorul unui centru administrat de Diaconia (acum independent) din Orhei, oraşul meu natal. Am mers acolo. Psihologul era pentru copii, se axa pe probleme ale familiei, adică nu pe problema pe care o aveam eu. M-a redirecţionat în altă parte, dar a rămas o relaţie frumoasă cu coordonatorul de acolo. Şi atunci cînd a fost recrutarea pentru Centrul maternal de aici şi Centrul însuşi, m-a sunat coordonatorul centrului din Orhei şi mi-a spus de această recrutare, el ştiind că eu vroiam să devin voluntar, pentru că am mai fost voluntară la Orhei într-un mic centru, „Adolescenta”, în care învăţam cum să-i învăţ pe alţii despre prevenirea tuberculozei, bolilor sexual transmisibile şi a traficului de fiinţe umane. Era o mică filială a organizaţiei La Strada. Eram în anul întîi de facultate. Am depus CV-ul, am fost contactată de coorodonatorul de atunci, Nadea. Am fost la prima întîlnire şi totul părea un joc. Mă întrebam cum oare oamenii de aici, deşi adulţi, reuşesc să ia totul în joc. Am început printr-un joc, dar mi-a plăcut şi am rămas de atunci la Diaconia.
Petru: Şi ce anume ţi-a plăcut cel mai mult aici? Ce te-a atras în primul rînd?
Tatiana: De fapt, cred că sînt un om sufletist. Am învăţat, la internat, că trebuie să ai grijă de aproapele tău, că sînt oameni care chiar au nevoie de susţinere pentru a ieşi din situaţia în care sînt. Şi atunci am venit aici, la Diaconia. Prima campanie în care m-am implicat a fost campania de Crăciun, în care am confecţionat jucării şi le-am vîndut, iar banii au mers pentru Centrul maternal. Atunci am văzut mămicile de aici. Am mai lucrat şi cu bătrînii. De fapt, cît am fost aici am lucrat în toate centrele Diaconiei şi am văzut oamenii din aceste centre. Am văzut oamenii la care merg voluntarii şi le dau mîncare. Am văzut o realitate pe care eu, ca adolescent şi tînăr, n-o ştiam foarte bine. Mi-au plăcut valorile care se cultivă aici. Mi-au plăcut foarte mult şi angajaţii de aici. Eu ieşind dintr-un mediu rezidenţial, cu problemele lui, am venit aici şi oamenii s-au arătat foarte deschişi să mă ajute: „Da, te ajut cu mare drag!”. Adică am găsit aici un fel de a doua familie. Mi-am dat seama că Diaconia funcţionează pentru că oamenii de aici chiar îşi doresc ceea ce fac. Şi asta este foarte important.
Petru: Acum revin la Marco: mă interesează cum ai văzut Moldova în plan social, cînd ai venit din Italia.
Marco: În Moldova se vede că situaţia e mult mai gravă din punct de vedere social. Nu se poate spune că nu se poate trăi bine în Moldova, mai ales la Chişinău, dar calitatea socială este aici destul de joasă, inegalităţile sînt foarte mari: diferenţele dintre săraci şi bogaţi sînt evidente. Şi cumva se vede că Guvernul, şi statul în general, nu face faţă, statul social este mult mai puţin dezvoltat, salariile şi pensiile sînt foarte mici. Multe persoane lucrează, dar pentru un salariu foarte mic şi cu un lucru care nu prea oferă perspective. Situaţia în Moldova din acest punct de vedere este gravă şi, în plus, nu există o reţea socială suficient de dezvoltată din punctul de vedere al organizaţiilor, dar şi al bisericilor. Şi oamenii în general au o abordare diferită. De ce spun asta? În Italia, de exemplu, bisericile au devenit de mai mult timp un organ social, iar preoţii sînt mai deschişi spre asta. Acest lucru se încearcă şi în Moldova, dar încă într-un mod abia vizibil. În Italia, bisericile şi enoraşii oferă foarte mult ajutor şi ele au devenit o resursă importantă în acest sens. Organizaţiile neguvernamentale există acolo de mult şi s-au dezvoltat mult mai mult din toate punctele de vedere. Ele reuşesc să se întreţină doar din autofinanţare, prin proiecte şi fundraising, prin parteneriate cu Uniunea Europeană, cu statul. Sistemul public de ajutor este mult mai dezvoltat în Italia. Şi sistemul sanitar lucrează bine acolo. Pe cînd aici, în Moldova, accesul la aceste servicii este inegal, iar anumite servicii sanitare şi sociale nu funcţionează, iar dacă există, oricum trebuie să plăteşti pentru a beneficia de ele, din cauza corupţiei. Totodată, există puţini protagonişti care ar putea rezolva aceste probleme sociale, atît în sectorul public, cît şi cel asociativ şi privat.
Petru: Nu ştiu dacă aţi putea să-mi răspundeţi, dar m-ar interesa să ştiu ce credeţi: de ce oare Biserica ortodoxă de la noi are această misiune socială atît de slab dezvoltată, din punctul vostru de vedere, voi care vă aflaţi dinăuntrul activităţii pe care o întreprindeţi, eventual în comparaţie cu cea din Italia?
Marco: Eu îmi dau seama că uneori poate judec prea tare. În anii în care am fost aici de multe ori mi-am schimbat părerea, pentru că nimeni nu poate avea păreri definitive. Eu locuiesc de trei ani aici. Pentru mine e o perioadă foarte lungă, dar totuşi nu e atît de lungă. De asta, poate ar fi interesant ce crede Tania despre asta, cum vede ea lucrurile. Eu uneori încerc să fac comparaţie între Biserica catolică din Italia şi biserica de aici, nu doar din punct de vedere social, dar din diferite puncte de vedere. Biserica catolică are şi acum multe probleme, dar cel puţin la nivel local are un sistem social foarte dezvoltat. Totuşi, acest lucru nu a apărut de foarte mult timp. Mişcarea socială din sînul Bisericii s-a intensificat în anii 1960-70. Uneori preoţii au fost motorul acestei schimbări, alteori enoriaşii. Bisericile din parohiile au devenit foarte active. Cred că bisericile din Moldova şi din fostele ţări comuniste au pierdut cumva trendul acesta de schimbare socială. Dezvoltarea economică a susţinut dezvoltarea socială, dar această tendinţă s-a dezvoltat şi în interiorul Bisericii, pentru că şi valorile creştine, cea de compasiune şi de iubire a aproapelui, poate susţine o calitate socială ridicată. Totuşi, ar trebui să existe o mişcare şi în afara Bisericii care să contribuie la această schimbare, împreună cu Biserica. În momentul în care, în anii 90, în fostele ţări comuniste Biserica s-a reîntors în societate cu toată puterea, a fost ca un nou început şi pentru Biserică în această regiune, sau în orice caz eu aşa văd lucrurile. În această confruntare politică în Moldova dintre cele două mitropolii, Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei, partea socială a activităţii Bisericii este uitată cîteodată de preoţi şi parohii. Or tocmai asta îşi propune Diaconia, un model diferit, ceea ce nu înseamnă să uităm de valorile creştine, spirituale, dar să nu neglijăm şi partea socială a activităţii Bisericii. Cred că e un lucru care poate fi refăcut, dar e nevoie de timp. În lumea occidentală, cel puţin în Italia, acest lucru s-a petrecut în zeci de ani. Mai întîi Biserica a devenit un loc de agrement, apoi şi o instituţie de filantropie şi de ajutor social. Apoi, această tendinţă s-a profesionalizat. Au apărut asociaţii catolice, cum este Caritas. Dar pentru aceasta e nevoie de timp.
Tatiana: Eu cred că de cînd există Mitropolia Basarabiei, Mitropolia Moldovei pierde teren în multe localităţi. Şi asta dintr-un motiv simplu: bisericile ce ţin de Mitropolia Basarabiei nu percep taxe de la enoriaşi. Şi apoi, din goana asta pentru teritoriu, pentru bisericile cît mai înalte şi cupolele bisericilor cît mai lucioase, veşmintele cît mai frumoase, de fapt Mitropolia Moldovei vine pentru a scurge nişte bani din emoriaşi şi uită de societate. De parcă valorile celor două mitropolii coincid, dar înţelegerea lor este cu totul diferită sau cu aceste înţelegeri se jonglează şi sînt puse în perspectiva care le este lor convenabilă.
Petru: Dar acest model social despre care aţi vorbit s-a impus fără nicio problemă la Mitropolia Basarabiei? Sau au existat totuşi anumite rezistenţe?
Marco: Diaconia este cumva aripa socială a Mitropoliei, dar nu are nicio forţă de contrîngere asupra Mitropoliei. Ea poate propune politici sociale, dar nu poate obliga nimic. Şi din acest motiv nimeni nu s-a opus acestei aripi sociale, pentru că nu a adus decizii cu incidenţă obligatorie asupra Mitropoliei. Totuşi, tot mai multe parohii se implică în activitatea noastră, unele mai mult, altele mai puţin. Există o mai mare deschidere în acest sens. Desigur, nu am ajuns încă în toate parohiile şi nu toate parohiile sunt deschise spre a-şi asuma o activitate socială, şi nici nu toate comunităţile sînt pregătite pentru aşa ceva. Dar, cum am spus, e un proces lent care, încet încet, va duce la rezultate. Totodată, aş vrea să spun că parohia are în sat o poziţie strategică pentru activitate socială. Preotul are o putere de influenţă în comunitate, poate să implice şi parohiile în activitatea socială, nu numai în activitatea spirituală.
Petru: Dar, ştiţi cumva dacă a existat vreo problemă în urma colaborării dintre Biserica ortodoxă şi asociaţiile catolice?
Marco: Din cîte ştiu eu, diferenţele treologice dintre Biserica ortodoxă şi Biserica catolică sînt foarte mici. Există mai multe diferenţe din punct de vedere politic, în sensul felului în care sînt organizate bisericile. Din cîte ştiu eu, colaborarea Mitropoliei Basarabiei, prin Diaconia, cu asociaţii catolice din străinătate, şi cu acele de pe loc – Caritas Moldova, Regina Pacis, Casa Providenţei etc. – a avut loc foarte bine. Noi, la Diaconia, ne bazăm pe o serie de valori creştine: credinţa, corectitudinea, iubirea faţă de aproapele, valori care sînt cu totul comune cu cele împărtăşite de aceste organizaţii. Şi atunci, cel puţin în această latură socială a activităţii, nu au existat diferenţe între bisericile creştine. Cu organizaţiile din străinătate nu au existat niciun fel de diferenţe de valori, ci poate din punct de vedere profesional, de procedură, al nivelului de dezvoltare la care au ajuns organizaţiile. Am fost asistaţi de aceste organizaţii din puncte de vedere profesional, dar nu a existat niciodată vreo neînţelegere din punct de vedere valoric.
(Continuarea interviului poate fi citită aici.)
Sursă imagine de fundal: diaconia.md
