Între 26 noiembrie-12 decembrie în Serbia au avut loc o serie de proteste la care au participat peste 100 mii oameni. Cetățenii sîrbi protestează împotriva unei inițiative legislative promovate de guvern care propune mai multe amendamente la Legea privin Exproprierea. Modificările sînt făcute pentru a le permite corporațiilor miniere să poată accesa mai ușor pămînturi pe care se găsesc minereuri strategice. În particular, legea a fost făcută pentru a-i da voie companiei miniere anglo-australiene Rio Tinto, cunoscută pentru neglijența sa față de mediu, să extragă litiu în Serbia. Modificările la Legea Exproprierii ar permite companiei Rio Tinto să exproprieze terenurile și casele localnicilor sau terenuri publice în numele ”interesului comun” (de fapt în numele interesului companiei de a-și spori profiturile). Pînă la moment Rio Tinto a reușit să cumpere peste 80 % din terenurile de care nevoie pentru a deschide mina, dar localnicii se încăpățînează să le vîndă pe celelalte.
Mai multe grupuri – Ne Davimo Beograd, Mișcarea Ecologiștilor (Ekološki ustanak) și Platforma Civică ”Acțiune” (Otvorene građanske platforme „Akcija“) – au organizat proteste naționale în Belgrad dar și în alte orașe ale țării. Activiștii se tem că mina de litiu va vărsa în rîurile din apropiere milioane de tone de materiale reziduale poluate.
Guvernul a promis că va acorda autorizație de construcție a minei pentru compania Rio Tinto doar după ce aceasta va prezenta un studiu al impactului de mediu al minei. La fel guvernul a anunțat că va iniția un referendum național pentru a da voie poporului sîrb să decidă dacă această mină va fi construită sau nu. Pe ascuns, guvernul a inițiat însă modificări la legea referendumului pentru a anula pragul de validare al acestuia așa încît să asigure că Rio Tinto va avea un rezultat favorabil.
De asemenea, protestele au fost alimentate și de scandalul muncitorilor ilegali vietnamezi de la o fabrică chinezească – activiștii sîrbi au descoperit că muncitorii vietnamezi nu au fost plătiți de luni de zile și trăiesc în condiții extrem de precare.
Autoritățile au răspuns inițial prin acțiuni de intidimare a protestatarilor – agresarea pichetelor cetățenești care blocau drumurile naționale de către indivizi din mișcări paramilitare, denigrare mediatică etc.
Ulterior, urmare a mobilizărilor cetățenești guvernul a dat înapoi. Miercuri, 8 decembrie, președintele Aleksandar Vučić a declarat că Legea Exproprierii va fi întoarsă la Parlament pentru re-examinare iar amendamentele la Legea Referendumului vor fi revizuite.
Victoria, cel puțin temporar, pare să fie a protestatarilor.
În textul de mai jos Nenad Glišić, de la portalul regional Bilten, povestește contextul politic și economic al acestor proteste.
Articolul a apărut inițial pe portalul LeftEast cu titlul ”Rio Linglong: Eco Uprising in Serbia” și a fost tradus în română de Cristian Velixar în cadrul unei cooperări cu ELMO (Cooperativa Mediilor de Stânga din Europa de Sud-Est).
(Vitalie Sprînceană).
Nenad Glišić
Atât cazul exploatării brutale a muncitorilor vietnamezi în cadrul companiei chineze LingLong, cât și atitudinea servilă a autorităților față de interesele companiei multinaționale Rio Tinto, au devenit subiecte politice centrale în Serbia. Caracterul simultan al acestor situații a spulberat iluziile geopolitice cu privire la originea „acceptabilă” a investitorilor, fie ei occidentali sau chinezi. Astfel a „deschis” spațiul pentru o luptă mai eficientă împotriva jafului resurselor, a distrugerii mediului și a exploatării umane.
În Serbia, din cauza lipsei unei lupte directe între partide pentru putere, mulți sunt înclinați să tragă concluzia că apatia politică domnește în rândul maselor largi. Această concluzie este incorectă în mod fundamental. Pe lângă faptul că dezvăluie o poziție politică specifică, poate fi un obstacol major în calea dezvoltării mișcărilor de masă și a mobilizării pe teme specifice.
Această concluzie – că în Serbia domnește apatia și că nu se duc lupte politice – nu a fost niciodată corectă. În toți anii precedenți, au existat greve în cadrul cărora au protestat muncitori din fabrici, educatori, medici, fermieri, studenți, chiar și membri ai sindicatelor militare și de poliție, liber profesioniști, activiști de mediu, etc.. Ca în orice luptă, unele greve și proteste au avut succes, iar altele nu.
Pentru cei care nu contează nimic altceva decât componența guvernului ca rezultat al luptelor sociale, acest lucru nu a fost suficient. Între timp, Aleksandar Vučić și progresiștii (SNS) au ajuns să dețină puterea absolută, în timp ce opoziția parlamentară este redusă la câțiva membri ai minorităților naționale. Asta este, în opinia lor, singurul indicator relevant pe baza căruia trag concluzii despre situația din societatea sârbă.
Pe de altă parte, la nivel teritorial, se accelerează crearea de grupuri locale care să lupte pe diferite motive. Există organizații care se opun investitorilor de diferite dimensiuni și profiluri. Odată cu intrarea în joc a celebrei companii miniere Rio Tinto, a devenit clar că nu este vorba doar de o mișcare, ci mai presus de toate de un subiect. În acest moment, acest subiect este, probabil, singurul capabil să mobilizeze masele la care partidele politice tradiționale, atât de mult favorizate de mass-media, nu pot decât să viseze.
Maiestățile lor: investitorii
În primul rând, situația actuală din Serbia ar trebui privită în contextul unui plan geopolitic și de clasă mai larg, astfel încât să se poată înțelege complexitatea contradicțiilor care caracterizează actuala criză a sistemului care guvernează lumea.
Pentru început, funcția Serbiei, aflată la periferia ordinii europene în diviziunea muncii, este de a furniza metropolelor forță de muncă ieftină, subvenții pentru capitaliști și resurse.
La un moment dat s-a afirmat că în lupta pentru investitori, Serbia concurează cu vecinii săi – Macedonia și Bulgaria.
În această luptă, Serbia încearcă să folosească orientarea sa de politică externă numită „cei patru piloni” ca avantaj comparativ. Pentru comparație, ceilalți membrii NATO, care au doar unul sau doi piloni în politica lor externă, au fost forțați să impună sancțiuni Rusiei. Aceasta a fost un fel de invitație pentru companiile din Occident să continue să-și exporte produsele din Serbia.
Desigur, retorica neoliberală despre investitori ca fiind semizei a continuat cu aceeași intensitate de când SNS a preluat puterea. Atitudinea față de interesele capitalului nu este deloc diferită de cea a regimurilor „galbene”, așa cum sunt numiți predecesorii celor aflați astăzi la putere. Dedesubtul acestei narațiuni despre crearea de locuri de muncă și a progresului pe care insistă propaganda, s-au acumulat o mulțime de frustrări istorice și lecții învățate pe calea cea grea. Până nu demult, masele se așteptau ca politicienii să lupte pentru interesele lor, dar se pare că această iluzie a fost în mare parte spulberată.
Un bun exemplu în acest sens ar putea fi revolta împotriva planurilor Rio Tinto de a exploata, prin intermediul filialelor sale, Jadarit. Jadarita este un mineral numit după râul Jadar din Serbia, din care ar Rio Tinto ar urma să primească litiu pe care să îl folosească pentru producția de baterii ce urmează să fie lansate. În mai multe orașe mici din vestul și centrul Serbiei au fost create organizații și mișcări locale care se opun acestui plan. În majoritatea acestor localități mici, nu exista aproape deloc o viață politică serioasă, așa că intensitatea și amploarea i-a surprins pe toți – chiar și, după cum se pare, pe însăși compania multinațională, a cărei demarare a unei ample campanii de promovare pare prea târzie și inadecvată. Videoclipul de propagandă în care compania binecunoscută pentru catastrofele ecologice (printre altele) asigură publicul de bunele sale intenții a fost întâmpinat cu ridicol și furie. Pe de altă parte, filmul menit să contracareze propaganda în care sunt prezentate mai multe fapte incontestabile din istoria Rio Tinto nu a fost difuzat, deoarece declarația din documentația de însoțire împrumută un termen care se zice că ar fi incorect, potrivit conducerii Radioteleviziunii din Serbia (RTS).
Chiar cei din vârful guvernului au caracterizat mișcarea împotriva Rio Tinto ca fiind ceva care „îndepărtează investitorii”. Totuși, reputația acestei companii la nivel mondial este de așa natură, încât nu se poate aștepta ca populația din comunele vizate să renunțe ca urmare a acestei declarații. Pe teren, s-a dovedit că nu este vorba exclusiv de o chestiune legată de activiști, ci s-a dovedit că populația generală este alertată. Acest lucru a fost confirmat de echipele de cercetare care au întâlnit baricade și un mesaj clar că nu sunt binevenite și că nu vor fi tolerate alte cercetări. Au fost confiscate probele de la unele dintre aceste echipe, în timp ce unul dintre managerii străini, Ross Cotton, a trebuit să se confrunte cu fermierii revoltați.
În ciuda acestui fapt, compania – împreună cu aliații săi, care dețin puterea – pune în aplicare planul puțin câte puțin, acolo unde este posibil. În acest sens, faza actuală de schimbare a legilor și chiar a Constituției este adaptată nevoilor companiei. În primul rând, Legea privind exproprierea oferă mult prea multe posibilități statului și marilor jucători de a lua temporar sau definitiv, chiar și prin procedură de urgență, terenurile în funcție de interesele lor. De asemenea, în cadrul aceleiași sesiuni parlamentare, va fi discutată și Legea privind referendumul, ale cărei modificări sunt, de asemenea, alarmante. Potrivit președintelui Adunării, se dorește promulgarea acestei legi în această Adunare, datorită lipsei de opoziție în cadrul ei.
În Serbia, exploatarea de ”jadarită” este de așa o amploare, încît rezidenții zonelor puse în pericol realizează că este necesar să acționeze prompt. Orice reținere poate avea consecințe ireversibile.
În acest moment se pare că zonele Serbiei, care erau văzute de la Belgrad drept o periferie pasivă, apar ca purtătoare ale luptei împotriva unei companii multinaționale și împotriva principiului neocolonial.
Un protest al acestor organizații va avea loc miercuri, 24 noiembrie. În acea zi este programată o sesiune ce ține de legile privind exproprierea și referendumul – legi care, după cum se bănuiește, ar trebui să asigure autorităților posibilitatea de a pune în aplicare acest proiect, în ciuda rezistenței maselor. O mișcare care a crescut atât de mult într-un timp atât de scurt trebuie să fie în mod necesar eterogenă. În interiorul Serbiei, toată lumea simte că își apără curtea, apa potabilă și terenurile arabile împotriva Rio Tinto. Desigur, chiar și în această situație, mulți încearcă să-și sporească propria influență, și toată lumea este conștientă de acest lucru. Există o teamă generală față de politicieni și față de manipularea lor. Practic, toate curentele care există în societate sunt reprezentate în această mișcare.
Prima ligă
Ca un fel de contrapondere geopolitică la mișcarea împotriva corporației Rio Tinto, recunoscută ca fiind o întruchipare a puterii fără scrupule a marelui capital provenit din Occident, rolul Chinei în problema globală de mediu a fost menționat de luni de zile, mai ales prin evidențierea companiilor care activează în prezent în Serbia, în primul rând în combinatul siderurgic de la Smederevo și în mina Bor și, în cele din urmă, la Zrenjanin, unde se construiește în prezent fabrica de anvelope a Linglong Corporation. Până de curând, această companie era cunoscută mai ales pentru faptul că era sponsorul principalei ligi de fotbal din Serbia, care îi poartă numele.
Adevărul este că această campanie și știrile legate de problemele din partea de est a Serbiei, unde aceste corporații își desfășoară activitatea, nu au fost nici pe departe în măsură să mobilizeze masele la scara la care a făcut-o mișcarea împotriva litiului. Apoi, la începutul lunii noiembrie, a picat o bombă mediatică: cea mai mare parte a Serbiei a fost îngrozită de incidentul în care au fost implicați muncitori vietnamezi, securitatea locală și grupuri de activiști din Zrenjanin. Activiștii au venit să susțină un muncitor, considerat un avertizor de integritate, care a dat publicității fotografii cu condițiile teribile din cazărmile de tip container în care, după cum s-a dovedit, erau cazați muncitorii din Vietnam care erau implicați în construcția fabricii.
Muncitorii vietnamezi sunt văzuți în apropierea șantierului de construcții Linglong din Zrenjanin, Serbia, la 19 noiembrie 2021 (Foto: OLIVER BUNIC/AFP)
Acest eveniment a scos în evidență fenomenul până acum aproape necunoscut al lucrătorilor străini și condițiile în care aceștia trăiesc și muncesc. În acest caz particular, s-a dovedit că între 400 și 500 de vietnamezi au avut pașapoartele confiscate de către angajatorii lor, ceea ce le-a restricționat circulația; că au fost monitorizați atât de securitatea chineză, cât și de cea locală; că erau îmbrăcați necorespunzător, deoarece purtau haine de vară; că au semnat contracte în limba engleză; și, în cele din urmă, că nici măcar nu știau unde se duc și au fost aduși la Zrenjanin în timpul nopții, pe întuneric.
O parte a publicului a fost, bineînțeles, îngrozită. Cealaltă parte este gata să ignore un astfel de tratament inuman al oamenilor în numele unor interese și orientări geopolitice. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere tonalitatea favorită prin care au fost interpretate nu doar procesele globale, ci, evident, și cele locale care le străbat. În acest caz, capcana este evidentă, ea este conținută în convingerea că un angajament împotriva unei companii chinezești înseamnă susținerea Occidentului.
Cu toate acestea, scenele tulburătoare din cazărmi și soarta acelor oameni care au primit un singur salariu salariu pe parcursul a patru luni și care sunt practic blocați fără posibilitatea de a-și exercita vreun drept, transformă acest tip de plângere într-o simplă iluzie. În plus, mass-media vietnameză a relatat despre condițiile teribile în care se află acești oameni, iar știrea despre protestul rudelor și al persoanelor care îi susțin în țara lor de origine și care le cer întoarcerea s-a răspândit. Și nici măcar propagandiștii naționaliști sârbi, în aroganța lor proverbială, nu sunt capabili să caracterizeze presa și publicul vietnamez drept pro-occidental.
Autoritățile din Serbia sunt în mare parte tăcute, la fel ca și reprezentanții statului chinez, adică ambasadele care au inaugurat pompos începutul lucrărilor la Zrenjanin. Ministrul Tomislav Momirović a fost singurul care a încercat să înlăture responsabilitatea statului, justificând incapacitatea acestuia de a interveni în astfel de chestiuni, gândindu-se probabil la respectarea legii pe teritoriul statului de către majestatea sa investitorul. La rândul său, RTS, împreună cu televiziunile private pro-guvernamentale și cu tabloidele, au încercat să demonstreze că întreaga poveste este o răstălmăcire răuvoitoare, prezentând teza că muncitorii vietnamezi sunt de fapt mulțumiți de condițiile de cazare și de muncă. Nici această poveste nu a mers bine. Dar scena politico-mediatică sârbă este într-o astfel de stare încât, fără îndoială, în ciuda tuturor dovezilor, vor exista cei care vor dori să diferențieze exploatatorii în funcție de originea lor și de cât de lungă este istoria lor de exploatare.
Se trezesc Estul și Vestul?
Cazul Linglong a demonstrat unei părți a publicului sârb că nu există nicio diferență în relațiile de capital atunci când este vorba de originea investitoriilor, adică a patronilor. De asemenea, știm că nu trebuie să ne așteptăm ca rezistențele timpurii, locale, să aibă același tratament din partea întregii societăți. Dar acesta este un fel de oportunitate pentru toți cei care doresc să ducă o politică anticapitalistă de principiu de a-și pregăti platformele pentru viitorul care începe să se întâmple în domeniul luptei pentru piața muncii și pentru resurse în Serbia; pentru o situație în care capitalismul global marchează sfârșitul dominației complete a capitalului și a intereselor occidentale.
Aceasta este, prin urmare, o oportunitate de a trasa o poziție de principiu împotriva punerii Serbiei în rolul de actor local și de bază de materii prime a oricărei forțe din lume, care devine acum oficial multipolară. În același timp este o oportunitate de a lupta împotriva legislației orientate spre corporații. Rezultatul luptei de până acum este crearea unei mase critice de activiști care sunt acum (într-o măsură mai serioasă decât s-ar fi putut aștepta) capabili să reziste încercărilor companiilor de a-și mușamaliza activitățile și să exercite o presiune suficient de puternică pentru a forța cel puțin relocarea muncitorilor vietnamezi la Hotelul Kastel Ečka și în alte două clădiri din Zrenjanin sau, de exemplu, pentru a confisca probele de la mercenarii Rio Tinto.
Într-adevăr, nu există o coeziune ideologică în cadrul acestor grupuri, ceea ce înseamnă că diferențierea se va întâmpla în curând, fie că va fi după victoria sau după înfrângerea actualelor încercări de a împiedica Legea colonială privind exproprierea sau de a împiedica amenințările împotriva jurnaliștilor. Desigur, în actualul moment încins în care majoritatea actorilor politici și mass-media sunt din ce în ce mai mult concentrați pe jocurile electorale și presați de diferite interese, nu va fi ușor pentru toată lumea să se orienteze. În acest moment poate părea mai dificil ca niciodată să reziste presiunii exercitate de atâtea interese opuse, care, desigur, va deveni tot mai puternică. Totuși, nu trebuie uitat că astfel de circumstanțe reprezintă totodată cea mai mare ocazie istorică.
Imagine de fundal: devărsări de ape reziduale lîngă localitatea Gornje Nedeljice unde Rio Tinto ar fi început, ilegal și secret, să sape deja fundația minei. Fotografie de Stefani Alex Bird / Facebook.
