Pledoarie pentru o neutralitate activă și nealiniată.

Dacă ”neutralitatea” Republicii Moldova pare o poziție fricoasă, lașă, defetistă și lipsită de imaginație, asta nu se datorează vreunei probleme cu ”neutralitatea” însăși, ci se întîmplă doar pentru că guvernarea de la Chișinău e fricoasă, defetistă și lipsită de imaginație.
În loc să transforme neutralitatea într-o platformă regională și internațională activă, ce promovează pacea și cooperarea, și de pe pozițiile morale ale căreia ar sprijini negocierile, medierea, împăcarea și reconcilierea părților beligerante, oficialii de la Chișinău, atît cei de la Putere cît și cei din opoziție, percep neutralitatea ca o poziție de subordonare față de jocurile Marilor Puteri, ca o așteptare strategică (să vedem cine pe cine ca să știm să fim cu învingătorul).
Statutul ”neutru” al Moldovei nu este doar un dezavantaj.
Poziționarea istorică, geopolitică și morală a Moldovei – ca spațiu deopotrivă deschis spre Vest și Est, ca depozitară a unei experiențe traumatice a unui război civil, ca societate interesată, pentru succesul propriei dezvoltări, de cooperare multilaterală, ca o comunitate ce încă e în proces de muncă asupra propriilor sale memorii istorice diverse – îi dă importante avantaje morale.
De exemplu, Chișinăul și-ar putea asuma poziția de mediator al tratativelor de pace. Altfel spus, în loc să ne rugăm de Marile Blocuri Militare să cruțe Republica Moldova, am putea să încercăm să oferim masa de negocieri ”neutră” din punct de vedere militar, dar ”activă” din punct de vedere al unui angajament pentru pace, pentru evitarea vărsării de sînge, pentru rezolvarea principială a conflictelor militare prin negocieri și compromisuri.

Niciodată neutralitatea militară a Republicii Moldova nu a fost sub un asediu mai intens din partea militariștilor verbali decît acum.
Legiuni de luptători de pe divan și din studiourile de televiziune o asaltează cu o încrîncenare greu de egalat.
Unii jurnaliști o numesc ”piatră legată de gît” sau ”momeală pentru cei slabi”, alți jurnaliști scriu că ar fi o poziție defetistă ori califică pe moldovenii care susțin neutralitatea ca fiind pur și simplu ”idioți”. Mai departe, experți militari o înjură ca fiind ”capcană”, unii politicieni o disprețuiesc ca fiind un ”blestem”, iar cînd nu ne ajung capurile vorbitoare locale, vin și voci de peste pîrîu care ne spun că neutralitatea ar fi un ”lux”…
Consensul lor, al luptătorilor de divan și facebook, e că ”neutralitatea” ar fi o poziție lipsită de curaj și că ar trebui abandonată imediat, de dragul aderării la alianțe militare, în primul rînd NATO.
(Și în acest război, ca și în celelalte, propaganda pro-război a reușit să distorsioneze sensul unor cuvinte precum ”curaj”. Or, dacă o fi un gest de curaj să te ascunzi cu Javelinul după un perete pentru a lovi un tanc, la sigur e un gest de curaj infinit mai mare să ieși cu flori, cărți, argumente, discuții, Biblii și Coranuri între cel cu Javelinul și cel cu tancul și să îi convingi că trebuie să își vorbească, să își negocieze diferențele, să se împace și să caute moduri să nu se ucidă).
Este la fel de adevărat că, neutralitatea, ca și termen este destul de confuz și oamenii reduc sensul acesteia la declarațiile și comportamentul ”neutru” al autorităților.
Iar aici, au parțial dreptate pentru că ”neutralitatea”, în viziunea guvernării și opoziției nu sînt decît poziții de subordonare față de diversele centre de putere militară, fără a avea un conținut propriu.
Pentru ”neutrii” din blocul socialiștilor și comuniștilor, neutralitatea înseamnă o poziție de subordonare față de Moscova și regimul lui Putin. Altfel spus, neutralitatea înseamnă pentru ei, susținerea tacită a agresiunii rusești, legitimitatea pretențiilor rusești față de Ucraina, critică anti-NATO și evitare a oricărui angajament activ pentru condamnarea atrocităților războiului și pentru promovarea unei păci juste, ce s-ar încheia în alți termeni decît cei rusești.
Pentru ”neutrii” din arcul guvernării, neutralitatea înseamnă să pui speranțe tacite în blocul NATO, să condamni timid atrocitățile, să eviți să implici societatea într-un efort energic de discuție despre pacifism, militarism, conviețuire pașnică, reconciliere a memoriilor colective diferite, să te rogi de Puteri mai Mari să te protejeze (iar în numele unei ”crîșe” imaginare să arăți servilism în fața celor mai puternici și să le cumperi bunăvoința prin gesturi precum cedarea, fără discuții publice și în pofida unei opoziții susținute, a Stadionului Republican).
În ambele cazuri neutralitatea e o poziție de expectativă, una de servilism (afișat sau tacit), una de slăbiciune (sperăm că tăvălugul războiului ne va ocoli – adică că vor muri suficient de mulți ruși și ucraineni încît să nu ajungem să moară și moldoveni).

Neutralitatea ca poziție activă…și nealiniată.
Poziția ”neutră” a Moldovei nu este doar un dezavantaj, așa cum sugerează tonele de cerneală reală și virtuală vărsate de adepții războiului.

Poziționarea istorică, geopolitică și morală a Moldovei – ca spațiu deopotrivă deschis spre Vest și Est, ca depozitară a unei experiențe traumatice a unui război civil (cu importantă implicare externă, rusă și ucraineană), ca societate interesată, pentru succesul propriei dezvoltări, în investiții în poduri, case și școli mai degrabă decît cazarme și tunuri, ca o comunitate ce încă e în proces de muncă asupra propriilor sale memorii istorice diverse – îi dă importante avantaje morale pe care țara noastră (și clasa ei politică) nu le folosesc deloc.

Altfel spus, în loc să ne rugăm de Marile Blocuri Militare să cruțe Republica Moldova, am putea să încercăm să oferim masa de negocieri ”neutră” din punct de vedere militar, dar ”activă” din punct de vedere al unui angajament pentru pace, pentru evitarea vărsării de sînge, pentru rezolvarea principială a conflictelor militare prin negocieri și compromisuri.

De exemplu, Chișinăul și-ar putea asuma poziția de mediator al tratativelor de pace.

Or, pînă acum tratativele de pace dintre Kiev și Moscova au fost mediate de actori care nu împărtășesc agende pacifiste sau chiar sînt parte a NATO, blocului contra căruia luptă regimul lui Putin.
Unul dintre mediatori, Turcia, este membru NATO din 1952. În plus, turcii vînd ucrainenilor dronele Bayraktar (și alte echipamente militare în valoare de zeci de milioane de dolari), cu care aceștia distrug utilaje rusești și asta îi face cu greu parte ”dezinteresată” în acest război. Israelul, cu formidabila industrie militară pe care o are (și cu prestigiul îndoielnic de aliat militar fidel al SUA) este și el departe de a fi considerat mediator imparțial…
Cum ar putea arăta o altfel de neutralitate?
Neutralitatea activă, energică, activismul și ”lupta pentru pace” ar putea însemna, pentru autoritățile moldovenești, fie revigorarea unor organizații și platforme mai vechi, fie construcția unor platforme noi.
Experiența Războiului Rece a născut, de exemplu, în afara confruntări ideologice între cele două blocuri dominante, și formidabila organizație a Mișcării de Nealiniere (MNA).

Afișul Conferinței de la Belgrad. Sursă: WikiMedia

MNA a fost fondată în 1961, la Belgrad, de Jawaharlal Nehru, primul prim-ministru al Indiei, Gamal Abdel Nasser, președintele Egiptului, Kwame Nkrumah, președintele Ghanei, și Iosip Broz Tito, președintele Republicii Socialiste Federative Iugoslavia.

Jawaharlal Nehru, Kwame Nkrumah, Gamal Abdel Nasser, Sukarno, Josip Broz Tito

MNA s-a format pe energia, luptele și discuțiile mișcărilor pacifiste și anticoloniale din Asia și Africa, care se eliberau de sub dominația imperiilor coloniale europene.
Un prim pas a fost Conferința de la Bruxelles din 1927, în urma căreia a fost constituită Liga Împotriva Imperialismului și Oprimării Coloniale (ca o alternativă democratică și inclusivă la Liga Națiunilor).
Un alt moment de cotitură este Conferința de la Bandung (Indonezia) din 1955, în urma căreia este adoptată Declarația de la Bandung, care cuprinde zece principii pentru cooperarea și colaborarea dintre țările nealiniate.
Acestea sînt:
1. Respectul pentru drepturile fundamentale ale omului și pentru toate scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite.
2. Respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor națiunilor.
3. Recunoașterea egalității tuturor raselor și a egalității tuturor națiunilor, atât mari cât și mici.
4. Abținerea de la intervenții sau imixtiuni în afacerile interne ale altui stat.
5. Respectul pentru dreptul fiecărei națiuni de a se apăra, singură sau în colectiv, în conformitate cu Carta ONU.
6. a) Abținerea de la folosirea înțelegerilor de apărare colectivă pentru a servi interesele particulare ale marilor puteri.
b) Abținerea, de către orice țară, de a exercita presiuni asupra altor țări.
7. Abținerea de la acțiuni sau amenințări de agresiune sau de la uzul forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice ale oricărei țări.
8. Rezolvarea tuturor disputelor internaționale prin mijloace pașnice, precum negocieri, concilieri, arbitraje sau înțelegeri juridice, precum și alte mijloace pașnice alese de părți, în conformitate cu Carta ONU.
9. Promovarea intereselor comune și cooperarea.
10. Respectul pentru justiție și obligațiile internaționale.”
Conferința de la Bandung a reunit peste ”27 națiuni afro-asiatice, care reprezentau peste jumătate din populația globului dar care dețineau doar 8 % din bogățiile lumii”.
6 ani după Conferința de la Bandung, în 1961, avea loc evenimentul de constituire a MNA.
Organizația a încercat să creeze, de la început, o cale de dezvoltare și colaborare distinctă, în afara celor două blocuri militare care se confruntau în Războiul Rece: NATO și Tratatul de la Varșovia.
Lumea a Treia, așa cum erau cunoscute țările nealiniate celor două blocuri (Lumea Întîi Capitalistă și Lumea a Doua Comunistă), a căutat o a Treia Cale, prin care să evite, în cuvintele lui Eric Hobsbawm ”alăturarea la vreunul din sistemele de alianțe, altfel spus, să se țină departe de al treilea război mondial”.
Liderii noilor țări independente (Jawaharlal Nehru, unul din părinții independenței Indiei, a fost și participant al Conferinței de la Bruxelles din 1927) înțelegeau că, într-o lume în care există doar două mari centre de putere, ambele deținînd arsenal nuclear important, șansa țărilor mici nu e de a se alinia vreunui centru – situație ce i-ar fi transformat în simpli pioni în jocuri mai mari sau în linia întîi a frontului în conflictul dintre superputeri – ci de a urma o cale proprie de dezvoltare ce ar implica relații cu ambele blocuri de putere, colaborare și cooperare între noile țări independente, respectul reciproc al suveranității și integrității teritoriale, coexistența pașnică între diverse țări ce împărtășesc ideologii și modele politice diverse.
Conform Declarației adoptată la a șasea conferință a MNA de la Havana din 1979, scopul MNA este de a asigura „independența națională, suveranitatea, integritatea teritorială a țărilor nealiniate” în „lupta lor împotriva imperialismului, colonialismului, neo-colonialismului, rasismului și a tuturor formelor de agresiune, ocupație, dominație, interferență sau hegemonie străine, precum și împotriva unei mari puteri și a unui bloc politic”.
MNA cuprinde, cel puțin formal, 120 țări, ceea ce o face organizația internațională cu cel mai mare număr de membri după ONU.
După un început activ, marcat și de carisma și energia fondatorilor, organizația a intrat în declin după 1991.
Totuși, MNA a rămas un forum important de colaborare între țările din Sudul Global.
Moștenirea MNA nu e fără probleme, dar pe ruinele ei pot fi construite eforturi de a promova o lume multipolară, în care multiple forme de organizare politică și economică coexistă, în care țările mai mici colaborează pentru a contracara agendele economice și militare ale celor două blocuri dominante (Vestul, adică SUA, NATO și UE, și Estul, adică China și aliatul său Rusia).

Cîteva din temele active ale MNA – dezarmarea nucleară, medierea între Vest și Est, reforma ONU, lupta împotriva imperialismelor și colonialismelor de orice fel, coexistența pașnică a țărilor – sînt la fel de actuale ca în anii 60 și diplomația moldovenească le-ar putea lua ca bază a unor discuții multilaterale…

Evident, nimic nu încurcă autoritățile moldovenești să creeze formate noi: mișcări sau platforme regionale și internaționale ce ar implica actori interesați în proliferarea păcii, în alianțe formate pe principiul că banii ce merg în rachete Tomahawk ori Kalibr pot cu succes să meargă la dezvoltarea școlilor și spitalelor.
Dragostea subită și reînnoită a diverșilor parteneri internaționali pentru noua guvernare PAS, ce include momente atît de diverse precum renașterea ”poveștii de succes” după alegerile parlamentare din iulie 2021, participarea ministrului de externe Nicu Popescu la întîlnirea Grupului G7 sau invitația recepționată de președinta Maia Sandu de a vorbi la ceremonia de absolvire a universității Harvard de către promoția 2022, ar putea fi folosită ca o bună tribună pentru a lansa această nouă politică de neutralitate activă și nealiniată.

Cum ar putea arăta neutralitatea activă?
Din perspectiva intereselor Moldovei de a avea vecini pașnici și de a dezvolta relații de parteneriat și colaborare cu toate țările lumii, această neutralitate activă ar putea avea următorii piloni:
– dezarmarea nucleară. Atunci cînd Vladimir Putin menționează posibilitatea utilizării armei nucleare, iar SUA și aliații săi europeni ripostează că, la o adică, au și ei arme nucleare pe care le pot folosi, trebuie să înțelegem că nu vorbim de o armă oarecare ci de o armă care, ca să folosim o metaforă religioasă, ar fi capabilă de o reduction ad nihil totală a lumii.
Adică, de o armă care e în stare să ”anihileze întreaga noastră istorie de la Adam încoace, întregul nostru trecut”. În fața posibilității reale a anihilării lumii întregi nu putem sta, impasibili, și să așteptăm cum alții ne flutură în față posibilitatea unui viitor fără viitor.
– dezarmare și control asupra armamentului.
– coexistența pașnică a țărilor.
– o lume multipolară.
– interzicerea războiului ca strategie de rezolvare a disensiunilor.
– Rezolvarea tuturor disputelor internaționale prin mijloace pașnice, precum negocieri, concilieri, arbitraje sau înțelegeri juridice, precum și alte mijloace pașnice alese de părți, în conformitate cu Carta ONU.
– promovarea pacifismului și a principiilor acțiunii non-violente. Cum observa un cercetător al pacifismului, în pofida atenției de care se bucură unele figuri din mișcările non-violente precum Mohandas Gandhi, Jane Addams, or Martin Luther King, principiile pacifismului nu sînt examinate sau predate serios aproape nicăieri în școli și universități în lume, mai ales dacă comparăm cu atenția pe care o acordăm istoriei militare, eroilor militari și concepției dominante precum că cele mai importante garanții pentru pace sînt pregătirile și amenințările cu războiul.
– Respectul pentru justiție și obligațiile internaționale.
E o agendă ce ar putea ambițioasă dar stă în puterea diplomației moldovenești să o promoveze.