S-a întîmplat să ajung pentru cîteva zile, săptămîna trecută, în Tirana (Albania), la o întîlnire a unui grup de inițiative și organizații (FundAction) care pilotează, de mai mulți ani, un model de finanțare participativă a grupurilor progresiste. Șederea mea în Albania, planificată încă din luna aprilie, s-a nimerit să fie în toiul protestelor împotriva unor proiecte turistice în pe insula Sazan și (zonă naturală protejată) ce-i implică pe Jared Kushner și Ivanka Trump, respectiv ginerele și fiica președintelui american Donald Trump.
Am fost cîteva zile la rînd să observ și să ”susțin” (cu o fluierătură, cu prezența mea fizică) protestul.
Ofer mai jos cîteva observații foarte superficiale și foarte pripite. Nu am pretenția că ”explic” protestele din Albania, nici că propun o grilă de interpretare ce le-ar cuprinde și nici nu încerc să substitui vocea albanezilor.
Încerc să fac un reportaj complex, o relatare nuanțată.
Simpatia mea pentru protestatarx și protest este evidentă.
1. Protestul a izbucnit la mijlocul lunii mai, după ce s-a aflat că ginerele lui Trump ar vrea să construiască un complex turistic într-o zonă naturală protejată – Vjosa-Narta.
2. În 2024, guvernul Albaniei a efectuat modificări la Legea privind Ariile Naturale protejate, cu scopul de a facilita investițiile în industria turismului. Modificările au fost efectuate, conform spuselor activistelor locale cu care am vorbit, fără consultări publice, analize de impact sau evaluarea riscurilor de corupție.
3. Protestul a avut un caracter local și a trecut neobservat de majoritatea mass-media (nici presa afiliată prim-ministrului Edi Rama, nici cea afiliată liderului opoziției, Sali Berisha, nu au vorbit despre incidente sau întruniri). Doar paginile de pe rețelele sociale ale activiștilor din zona stîngii progresiste, Lëvizja BASHKË (Mișcarea Împreună) au transmis regulat informații despre protestele localnicilor din Zvernec.
Momentul care a electrizat societatea albaneză și care a adus oameni la proteste a fost un clip video în care, un gardian de la o firmă de securitate privată brusca niște localnici care protestau lîngă gardul viitoarei stațiuni turistice, iar poliția se uita impasibilă.
Tot în aceleași zile, a circulat pe rețelele sociale un alt video în care un alt gardian privat împroșca cu spray protestatarii … și polițiștii. (”În acea clipă m-am gîndit, în ce țară trăiesc eu dacă acest gardian privat se crede mai sus de poliție, mai sus de lege”, mi-a zis o activistă locală).
4. Protestele au loc în fiecare seară, în fața clădirii guvernului, deja de mai mult de 20 zile. Inițial protestele începeau la 6 seara, dar au fost mutate la 7, din cauza caniculei.
5. Deși mass-media vorbește despre aceste proteste ca fiind ”protestul generației Z” (o terminologie pe care o folosesc uneori și grupurile de activiste/activiști), mulțimea care vine la proteste e mult mai eclectică și mai diversă (tinerii reprezintă o majoritate, dar nu covîrșitoare).
Scenariul protestului, în ultimele zile este acesta: manifestațiile încep cu discursuri ținute în fața clădirii guvernului (pe care sînt proiectate diverse imagini, dintre care, cea mai cunoscută este cea a unui flamingo, însoțit de sloganul ”Albania nu e de vînzare”). După discursuri, care sînt frecvent însoțite de scandări (Edia Rama – demisia! Edi Rama și Sali Berisha la pușcărie!) are loc un mic marș.
Vinerea trecută marșul de cîteva mii de oameni a mers spre suburbii, acolo unde, conform organizatorilor, are loc o popularizare a protestului iar oamenii sînt invitați să se alăture.
Sîmbătă protestul a fost mai energic și mai masiv. A fost ziua în care și diaspora albaneză s-a alăturat protestului. Oamenii postau pe rețelele sociale că vin la Tirana să protesteze din diversele locuri în care trăiesc: Italia, Germania, Marea Britanie.
După scandări, mulțimea a încercuit strategic clădirea guvernului.
Protestul este pașnic: vin familii întregi.
La o margine a protestului a fost amenajată o zonă pentru copii.
6. Culoarea locală a protestului este roșie-neagră – steagurile roșii-negre albaneze domină vizual protestul. Multă lume poartă accesorii naționale – Qeleshe (o pălărie tradițională albaneză), ii, tricouri ale echipei naționale de fotbal, tricouri turistice cu Albania etc.
Am întrebat activistele albaneze cu care am vorbit dacă există vreun risc ca mișcarea de protest să fie confiscată de forțe naționaliste. Mi-au răspuns că, prezența steagurilor și simbolicii naționale la proteste e o chestie obișnuită în Albania și că riscul ca naționaliștii să captureze protestul este inexistent.
Întîi, mi-a zis cineva, pentru că naționalismul albanez e cam inexistent și prea slab. În al doilea rînd pentru că mișcarea e una de protest împotriva unui act ce fură, simbolic, de la întreaga Albanie un bun comun, al tuturor: biodiversitatea naturală, de care au avut grijă atîtea generații.
Apoi mi-a mai zis un lucru care rezumă, într-o simplă frază, tensiunile din interiorul multor mișcări activiste contemporane: trebuie să construim un limbaj progresist, cu ajutorul căruia să putem spune că ne iubim țara sau comunitatea și asta să nu sune naționalist și să nu excludă pe nimeni în mod nejustificat.
Unele declarații ale prim-ministrului Edi Rama amplifică sentimentul că în joc e pusă soarta Albaniei și că fiecare albanez este, într-un fel sau altul, vizat de acest proiect imobiliar (și deci fiecare are motive să fie parte a protestului).
În una din cele mai absurde afirmațiii făcute de Rama, acesta a zis că interesele străine sînt mai importante, pentru guvernul său, decît cele ale cetățenilor Albaniei. ”Străinii au prioritate, pentru că ei aduc bani în Albania”. Rama a făcut referință la veniturile pe care le încasează Albania din turism, iar declarația sa a motivat și mai multă lume să se simtă, ca albanezi, un fel de oameni de mîna a doua.
7. La proteste sînt și steaguri americane, și ale UE.
”Nu milităm contra poporului american sau contra integrării europene, doar împotriva lui Trump și a anturajului acestuia.”
Steagurile americane și europene reprezintă și un fel de scut simbolic împotriva unor acuzații ale puterii că protestele ar fi dirijate din afară.
… Edi Rama a lansat deja de cîteva ori acuzația că protestatarii ar fi plătiți de către Rusia sau Iran sau altcineva.
Cea mai hilară acuzație a fost că protestele ar fi alimentate, de fapt, de Grecia, care ar vrea să deturneze sezonul turistic al Albaniei și de asta ar susține protestele – ca turiștii să meargă în Grecia în loc de Albania.
Răspunsul protestului e să ridiculizeze aceste acuzații și să le arate absurditatea. ”Sînt cetățean albanez și nu trebuie să mă plătească cineva pentru a protesta împotriva unui guvern corupt și incompetent – o fac pe gratis!”, zice o pancartă.
8. Protestul a pornit ca o reacție inițială împotriva unui proiect imobiliar într-o zonă ecologică protejată – una din populațiile de animale amenințate, Flamingo, a și dat numele generic al protestelor: #Revoluția Flamingo.
Protestul totuși a depășit demult acest cadru.
”Deși pasărea flamingo a rămas cel mai vizibil simbol al protestului, mișcarea a depășit rapid această imagistică. Problema nu mai era exclusiv una de mediu sau legată de protecția proprietății. Teoreticianul David Harvey descrie capitalismul contemporan ca pe un proces de „acumulare prin deposedare”, prin care avuția este generată prin privatizarea a ceea ce odinioară era comun. Exact aceasta au perceput oamenii din Zvërnec: o lagună, o coastă, un bun natural și public transformat în proprietate privată și incorporat în tranzacțiile intereselor oligarhice globale.
Protestul a funcționat totodată ca o provocare directă la adresa politicilor neoliberale. De mai bine de trei decenii, albanezilor li s-a promis că dezvoltarea va veni prin privatizare, investiții la scară largă și atragerea capitalului străin. Această prelungită stare de așteptare — cunoscută sub numele de tranziție — a ajuns să semene cu o iarnă lungă și aparent fără sfârșit.
Prin urmare, această generație nu cere doar demisia lui Edi Rama, ci o transformare fundamentală a sistemului. A devenit limpede pentru ei că alternanța la putere între Sali Berisha (Partidul Democrat) și Rama nu a reprezentat decât un simplu transfer de putere, nu o schimbare a modelului de guvernare. Rama și Berisha reprezintă două fețe ale aceluiași chip corupt. De aceea, unul dintre cele mai scandate sloganuri ale miilor de manifestanți este „Rama la pușcărie, Berisha la pușcărie!”.
Contradicțiile sunt acum flagrante. Într-o parte se află violența intereselor private și globale, susținută de puterea politică și de convingerea că totul poate fi cumpărat și vândut. De cealaltă parte se află puterea cetățenilor care apără teritoriul, natura și dreptul de a-și decide propriul viitor.” (Ariela Zeneli, cercetătoare, activistă).
”De ce anume acum?
Răspunsul scurt: Albania este prinsă între o fereastră juridică ce se închide și un model economic defectat. Armonizarea legislației albaneze, demarată odată cu procesele de aderare la UE, începe să închidă fereastra în care titlurile de proprietate neclare, evaluarea de mediu deficitară și statutul de investitor strategic pot fi folosite pentru a împinge proiecte înainte înainte ca cetățenii să știe ce dețin legal.
În același timp, economia albaneză a devenit periculos de dependentă de construcții și imobiliare. Dacă acea mașinărie economică se oprește brusc, țara riscă o recesiune, pentru că prea multă creștere economică, creditare și putere politică sînt legate acum de zona construcțiilor. Astfel, guvernul continuă să împingă proiectele de construcție înainte pentru că acesta construit o economie care are din ce în ce mai multă nevoie de ele.” (Elton Dusha).
9. Protestul se găsește încă la etapa de amplificare a presiunii asupra regimului (protestatarii nu fac diferență între guvernarea nominală a Partidului Socialist și opoziția reprezentată de Partidul Democrat pe care le văd ca parte a aceluiași sistem politic compromis).
Protestatarii au respins orice asociere cu vreunul din aceste partide, și cu alte partide în general.
Unul din sloganele cele mai cunoscute ale protestului este: Rama (puterea) la pușcărie! Berisha (opoziția) – la pușcărie!
Deocamdată infrastructura protestului se desfășoară în afara cadrului partiinic și se bazează pe organizații și mișcări sociale, dar și pe entuziasmul miilor de albanezi care vin zilnic la protest (să vii, vreme de trei săptămîni, la proteste în fiecare zi e un gest de apreciat!).
10. Protestele masive se desfășoară deocamdată doar la Tirana și în zona de construcție a viitorului complex turistic. În celelalte orășele și orașe lumea nu prea iese. ”Mulți depind de locuri de muncă legate de administrația locală și e riscant. În Tirana, printre mii de alți oameni, ești mai invizibil.” Proteste mai mici au loc și în diaspora: Canada, Germania, SUA.
11. Edi Rama, prim-ministrul actual al Albaniei și ținta protestelor, este un politician cu o experiență vastă – fost ministru al tineretului și sportului, fost primar al Tiranei, lider al partidului socialist al Albaniei.
Moștenirea lui Rama ca primar al capitalei albaneze e ambiguă. Rama se face responsabil de unele proiecte de infrastructură urbană precum creșterea suprafeței verzi a orașului, reabilitarea albiei rîului Lane etc. Sub Rama, la fel, a explodat speculația imobiliară, fapt care a scumpit enorm locuințele și a făcut orașul inaccesibil pentru mai mulți albanezi cu venituri mici. Locuințele informale pe care Rama le-a demolat în procesul de curățare a rîului Lane, de exemplu, aparțineau unor persoane care nu aveau nici o altă șansă de a-și procura locuințe în Tirana, și care s-au văzut cu casele demolate și fără a primi ceva în loc.
Rama a citit greșit protestul. Inițial a dorit să-i diminueze impactul, afirmînd că nu ar fi vorba decît de cîteva sute de protestatari. Apoi a pornit istoria cu agenții străini și influența Iranului/Greciei asupra protestelor. Toate astea au alimentat protestul și l-au făcut mai mare.
Zilele trecute Rama a încercat să împingă discuția despre proteste într-o altă zonă. În cadrul podcastului său săptămînal (deși controlează o parte a presei, Rama ține de unul singur un podcast în fiecare sîmbătă, în care își expune punctul personal de vedere asupra situației din țară) Rama a afirmat că protestatarii ies în stradă doar pentru a aduna popularitate pe rețelele sociale. ”Acești oameni, care protestează, o fac pentru algoritmi și pentru rețelele sociale”, ar fi zis prim-ministrul abanez.
Realitatea îl contrazice – mișcarea de protest se întîmplă zilnic în orele de seară și de noapte (și durează uneori pînă după miezul nopții), iar asta se întîmplă pentru ca oamenilor să le fie comod să ajungă fizic la protest. Dacă, cum insinuează Rama, protestele s-ar fi desfășurat de dragul mass-media internațională și a rețelelor sociale, atunci mulțimile s-ar fi adunat ziua, cînd mulțimile arată bine în poze, și nu noaptea, cînd lumina e proastă și vizibilitatea redusă.
(Duminica ziua, cînd agitația turistică e cea mai intensă, în scuarul din fața guvernului, unde au loc protestele, erau vreo 10 oameni care discutau între ei și pregăteau protestul de seară… Dacă ar fi țintit vizibilitate internațională, protestatarii ar fi organizat ceva duminică ziua, dar…au preferat să țină ritmul obișnuit al protestului.)
Rama pricepe că motorul protestelor e așa-zisa generație Z, și se adresează lor în formate (podcasturi difuzate pe youtube și tik tok, video scurte pe instagram) și formule lingvistice familiare acestei generații – algoritmi, popularitate etc.
Activistele cu care am vorbit îmi zic că Rama e șiret, sofisticat și asta pe de o parte crește protestul, dar pe de altă parte face lupta împotriva sistemului condus de Rama mult mai complicată.
12. Parlamentul European a cerut guvernului Albaniei, săptămîna trecută, să revizuiască și să revoce amendamentele din 2024 la Legea privind Ariile Naturale protejate. Rama s-a prefăcut că nu vede aceste recomandări și a declarat că proiectul va continua oricum ( credibilitatea lui Rama e minimă – anterior a declarat că nu ar exista nici un fel de proiect de dezvoltare imobiliară, după care a recunoscut totuși, așa că lumea ia declarațiile lui cu precauție).
UE are destul de multe pîrghii pentru a pune presiune pe Albania, dar Rama prețuiește și relațiile cu familia Trump așa încît toate scenariile încă par posibile.
Activiștii protestatari își pun multe speranțe în UE și presiunea pe care ar pune-o Bruxelles asupra lui Rama.
Parțial, aceasta se datorează unui pariu emoțional – cum mulți albanezi deja lucrează în UE și cum mulți albanezi văd UE ca un agent al modernizării, există așteptarea ca UE (în opoziție cu cinismul administrației UE) să se ridice la nivelul așteptărilor morale și să funcționeze ca un gent ”civilizator” care dă peste mînă unui satrap local.
Parțial, aceasta se datorează și unui calcul politic: activiștii (care-s de obicei mici grupuri răzlețe) înaintează cerințe guvernului local (care deține puterea) și acesta le ignoră. Pentru a compensa această asimetrie de forță, mișcările activiste recurg la organizații și structuri internaționale (organizații ecologice de profil, structuri supranaționale gen UE) care, la rîndul lor, fiind mai puternice sau mai influente decît guvernul local, pot pune presiune pe aceasta.
E o ilustrație ca la carte a mecanismului de bumerang, instrument de presiuni și mobilizare folosit de mișcările și coalițiile activiste, descris anterior de Margaret Keck și Kathryn Sikkink.
13. Am intrebat dacă sindicatele participă în vre-un fel la proteste. Nu, mi se zice – ele se prefac că protestele nu există, chiar dacă mulți membri ai sindicatelor ies în stradă și scandează împotriva regimului. ”Sindicatele albaneze susțin în totalitate puterea, cred că ele vor stabilitatea regimului mai mult decît chiar Edi Rama.”
14. Ce-i de făcut? E o întrebare la care nimeni nu pare să aibă deocamdată un răspuns. Mișcarea de protest nu-și dorește să devină partid, dar înțelege că e o forță politică (a străzii, deci extraparlamentară pe moment) care ar trebui cumva să înceapă să influențeze politica instituțională a țării.
Activiștii au reticență să vorbească clar despre viitor, despre alte scenarii posibile, despre (elefantul din cameră!) ce se întîmplă dacă cele două revendicări mari ale lor – demisia lui Rama și blocarea proiectului imobiliar în zona rezervată – nu se întîmplă.
Una din activiste mi-a zis: ”S-ar putea ca oamenii să obosească să vină în fiecare zi în piață, să scandeze puțin și să plece acasă!”
Alta, mai optimistă: ”Chiar dacă mișcarea de protest ar fi înfrîntă și nu și-ar atinge niciuna din țintele ei, vom rămîne oricum cu acest moment în care ne-am adunat grămadă, în care ne-am arătat nouă și am arătat și celorlalți albanezi că putem construi acțiune politică împreună.”
Unii activiști zic că se inspiră mult din mișcarea studențească de protest care are loc în Serbia deja de aproape doi ani. Acolo, îmi zice unul dintre ei, protestul nu se mai bazează doar pe mari adunări de oameni ci și pe procese pe care mass-media nu le vede: întruniri fizice și adunări la nivel de stradă, comunitate, cartier și oraș, acțiuni de democratizare a instituțiilor (primării, universități) etc. Orizontul ambițiilor unor activistx este transformarea radicală a societății albaneze însăși, dincolo de revendicările imediate ale acestui proces.
”Trebuie să schimbăm întreg modul de a face politică în țara noastră, ca să nu iasă că, după ce am protestat atîta, să înlocuim niște răi cu alți răi.”
…Mă gîndesc la situația din Moldova, la ultimul scandal al rudelor ”talentate” și bine plătite ale președintei și dau multă dreptate camarazilor albanezi: în Moldova niște ”răi” și ”corupți” au fost înlocuiți de alți ”răi” și ”corupți”… Iar politica a rămas cam aceeași.
15. În sînul mișcării protestatare se poartă discuții intense cu privire la tacticile protestului. Nu toată lumea e de acord cu ce se vorbește pe scenă ori cu toate acțiunile. O parte a mișcării vrea o implicare cît mai largă la proteste – în cadrul marșurilor spre suburbii, unii protestatari se adresează albanezilor ce stau la terase și își beau cafeaua ori privesc meciuri de fotbal: Veniți la protest, lăsați cafeaua, berile și meciurile!
O altă parte a mișcării crede că, pentru amplificarea presiunii asupra guvernului, protestul ar trebui să recurgă la blocade ale unor străzi mai mari, autostrăzi sau chiar aeroportul din Tirana.
O altă parte crede că protestul nu ar trebui să caute să îi antagonizeze pe alți albanezi. ”Nu sînt de acord, zice o activistă, să fie blocate drumurile. Pe ele circulă oameni care pot avea diverse urgențe și nu are rost să-i pornim împotriva noastră. Ei participă, poate, la protest, în alte feluri.”
Imagine de fundal: Vitalie Sprînceană
