…În mai 2025, la aniversarea a 80 de ani de la capitularea Germaniei naziste, eveniment care punea capăt războiului al Doilea Război Mondial, mulți politicieni europeni povesteau, cu aplomb, despre cum continentul european reușise să evite un război pe teritoriul său pe durata celor opt decenii.
António Costa, președintele Consiliului European declara, în cadrul unui discurs solemn, că această istorie de pace face ca Uniunea Europeană să fie ”unul din proiectele de pace cel mai de succes din istoria omenirii1”.
Două mici fragmente de realitate incomodă aruncau umbre asupra acestei aniversări, ”luminoase” de altfel…
Primul ciob de realitate incomodă – 3 ani mai devreme, în februarie 2022, Rusia invada Ucraina (un conflict care, între timp, a trecut de la tranșee și blindate, la tancuri, drone și inteligență artificială) și iniția un conflict care a depășit deja, ca durată, Războiul pentru Apărarea Patriei a Uniunii Sovietice contra lui Hitler.
Al doilea ciob de realitate incomodă – așa-zisa pace în Europa de care vorbesc politicienii europeni a însemnat, aproape constant, un război purtat de țările europene (atît cele capitaliste cît și cele socialiste) și aliatele lor în alte părți ale lumii: în Africa, în Asia, în America de Sud și Centrală…
(Avem, desigur, tot temeiul să ne îndoim și de această afirmație ce ține mai degrabă de mitologie politică decît de evidență, că pe teritoriul Europei ar fi fost ”pace”, de vreme ce, în perioada postbelică continentul european a fost marcat de lupta unor popoare pentru independență – Irlanda de Nord, Țara Bască, apoi de războaiele din Balcani, însoțite inclusiv de genociduri și masacre precum cel de la Srebrenica).
Președintele Consiliului European, portughezul António Costa menționează prima realitate incomodă, dar o omite conștient pe a doua…
”Lunga scurtă istorie a Păcii”, noul spectacol al colectivei teatru-spălătorie (care e deja de aproape zece ani fără un sediu în Chișinău, în care și-ar putea desfășura activitatea, mulțumită incompetenței autorităților relevante, în special Ministerul Culturii!) prezintă întreaga istorie a Europei și a ”Păcii” ei, nefardată și din care nu au fost omise momentele în care, ca să parafrazăm o linie retorică a spectacolului, ”Europa arăta ca fiind un actor slab”.
Spectacolul are o scenografie minimalistă – un fundal sonor eclectic ce combină sunete de cadență militară, răpăit regulat de picături de apă ce cad pe suprafețe metalice, sunete ritmice de uzină.
Piesa debutează abrupt, aproape fără intro, cu o tonalitate de poveste…
A fost odată Pace în Europa…
…Acest registru temporal, al lui ”a fost odată” este registrul folosit pentru basme și povești, e un timp imemorial, imprecis, mitic, a cărui atemporalitate (în sensul de nedatare) sugerează că acest odată n-a fost niciodată și nu trebuie, deci, luat în serios.
E modul în care teatru-spălătorie, prin vocile Dorianei Talmazan și Kirei Semionov, citește istoria comodă a Păcii în Europa: ca o realitate ce nu s-a întîmplat niciodată.
Spectacolul nu ne lasă însă să zăbovim prea mult în acest timp ”de poveste”.
După debutul ”mitic”, sîntem readuși brusc în realitate:
”Pacea în Europa nici nu începuse încă
Cînd Olanda a lansat o intervenție militară
Pentru a înăbuși independența Indoneziei.
Olanda nu a declarat război.
Olanda doar a trimis armata să restabilească ordinea…”
Olanda păstra Pacea în Europa în mai multe feluri.
Chiar dacă fusese înfrîntă și ocupată de naziști, aceasta își păstrase, aproape intact imperiul colonial, pe care și l-a revendicat imediat după eliberare (într-un mod similar, Franța, înfrîntă și ocupată și ea, își revendicase imperiul colonial, iar cînd algerienii și-au cerut independența, autoritățile coloniale franceze au executat masacre în Algeria, la Sétif și Guelma2, chiar pe 8 mai 1945, ziua cînd în Europa trupele aliate semnat capitularea necondiționată a Germaniei naziste).
Mai mult, Olanda nu desfășura un război în Europa, ”continentul păcii”, ci în Asia, un teritoriu ”ne-european”, acolo unde se poate întîmpla orice…Îmi vine în minte celebra afirmație a lui Aime Cesaire că scandalul fascismului, pentru europeni, a fost că a adus pe teritoriul Europei, practici pe care europenii le rezervau pentru colonii și pentru popoarele din afara Europei!
Apoi, de facto, Olanda nu declarase război, ci doar ”restabilea ordinea” (ordinea colonială a europenilor care decideau arbitrar pentru alte popoare).
În plus, Olanda, prin acțiunile sale de ”restabilire a ordinii” avea grijă ca Europa să aibă asigurat fluxul necesar de mirodenii și condimente…
În același fel, spectacolul purcede la o enumerare, nu neapărat exhaustivă, a altor acțiuni războinice ale țărilor europene și aliatele lor, atît cele capitaliste, cît și cele socialiste, prin care acestea intervin brutal în treburile altor țări, impunînd acestora interesele centrelor imperiale…
Nerăzboaiele duse de Olanda, Franța, Portugalia, SUA, Marea Britanie, Uniunea Sovietică, NATO, Federația Rusă, Moldova și Federația Rusă (în Transnistria), Israel (pentru a enumera doar cîteva!) sînt înscrise în și ironizează această cronologie inventată a păcii în Europa: în al doilea an de pace în Europa, în al treizecilea an de pace în Europa…
Spectacolul propune nu doar o excursie istorică, ci și un tur politic și lingvistic care explorează și pune grămadă toate eufemismele, formele de limbă de lemn, metaforele, justificările și scuzele prin care acțiunile militare în toată regulă sînt descrise prin evitare cu grijă a cuvîntului ”război”.
Și ele sînt multe – menținerea ordinii, restabilirea ordinii, restabilirea controlului, apărarea granițelor, apărarea teritoriilor legitime, apărarea intereselor, asigurarea independenței energetice, controlul asupra fluxurilor petroliere, stoparea răspîndirii comunismului, restabilirea ordinii constituționale, asigurarea dreptului la autodeterminare, operațiune militară specială…
Războiul este și o imensă ”oportunitate economică”, iar pacea – ”un risc financiar”:
”Bombardezi o țară
Iar apoi
Corporațiile tale sînt plătite de acea țară
Pentru reconstrui ceea ce tu ai distrus” (cu referire la ”reconstrucția Irakului după invazia americană din 2003).
Țara care a fost bombardată și distrusă este și cea care plătește invadatorilor, din resursele ei, ca să fie ”reconstruită”. Iar țara care bombardează este plătită să și reconstruiască. Victima plătește dublu, agresorul obține profit dublu.
Spectacolul însă nu vorbește despre război ca fiind ceva distant, care ar fi purtat de entități abstracte (state și armate) și s-ar petrece doar între state și mașinării de război.
Spectatorx nu sînt lăsați să creadă că ei/ele s-ar afla, în afara războiului.
Spectacolul leagă fiecare persoană, prin intermediul obiectelor și produselor care le folosește, le mănîncă, le îmbracă sau le bea de mașinăria războiului.
Fire invizibile, dar clare, leagă cobaltul din Republica Democrată Congo de telefoanele mobile pe care le purtăm în buzunare, fabricile de fosfați din Maroco de roșiile pe care le mîncăm, cacao din Cote d’Ivoire (care se găsește, probabil, și în ciocolata ”moldovenească” produsă la fabrica ”Bucuria”!), cafeaua din Etiopia și vanilia din Madagascar de ceașca de băutură caldă pe care o bem dimineață.
Mesajul e clar: pacea și liniștea noastră sînt dependente de războiul, nepacea, suferința și exploatarea lor, a altor oameni, care nu au norocul să trăiască pe ”continentul păcii”, dar care-i asigură acestuia confortul. Sîntem, altfel spus, complici și complice.
Spectacolul nu iartă ”lumea socialistă”, care a intervenit brutal (URSS și aliații) în Ungaria, în Cehoslovacia, în Afganistan…După cum Lumea Întîi (cea capitalistă), nici Lumea a Doua (cea socialistă) nu-și puteau permite să arate ca fiind slabe…
La fel cum spectacolul nu iartă nici ipocriziile confruntării dintre cele două mari tabere ale Războiului Rece: în 1968, în timp ce trupele din țările socialiste interveneau în Praga pentru a opri primăvara Cehoslovacă, Cortina de Fier era străpunsă de gazoductul Drujba, ce aducea gaz sovietic în Europa.
”дружба. Братство. (Prietenie, frăție).
Războiul era rece.
Oferta era fierbinte.
Gazul era ieftin.”
…O situație extrem de familiară: în pofida faptului că Rusia bombardează Ucraina, că ucrainenii mor sub ruinele unor clădiri lovite de rachete rusești, în pofida așa-ziselor sancțiuni contra Rusiei, petrolul și gazul rusesc circulă aproape nestingherit spre UE (iar sute de companii, inclusiv moldovenești, încă fac comerț cu Rusia).
Spectacolul se încheie tot în acest timp de poveste:
”A fost odată PACE,
Pace în Europa”
O poveste pe care însă nu mai avem dreptul să o credem, după ce i-am auzit istoria problematică…
Versurile de final sînt cele a unei deschideri dinspre mit spre o altă lume, una a Păcii adevărate:
”Ne-am adunat să luptăm pentru pace,
Război războiului,
Unt, nu arme
Pîine, nu bombe.
Școli, nu război,
Case, nu drone.”
REFERINȚE:
- https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2025/05/07/speech-by-president-antonio-costa-on-the-commemoration-of-the-80th-anniversary-of-the-end-of-world-war-ii-in-europe/ ↩︎
- https://en.wikipedia.org/wiki/S%C3%A9tif_and_Guelma_massacre#Legacy_in_Algeria ↩︎
The Long Short History of Peace este un performance de Nicoleta Esinencu, Doriana Talmazan, Kira Semionov, Nora Dorogan, Artiom Zavadovsky.
Spectacolul se joacă joi, vineri și sîmbătă (17, 18, 19 septembrie) la Editura Universul (etajul 5).
Biletele pot fi achiziționate pe platforma unde.io.
Pentru eleve/elevi, studente/studenți, pensionare/pensionari și reprezentatele și reprezentanții scenei culturale independente și mass media intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare.
Imagine de fundal: scenă de la o repetiție a spectacolului.
