O opinie semnată de Polina C. Nata A. și Victoria A.
Am citit recent articolul “Feminismul maternal. Am vorbit cu cinci femei despre cum le-a schimbat maternitatea” semnat de Oxana Greadcenco de la Moldova.org și am decis să oferim un răspuns. Am ales să răspundem acestui articol nu pentru că experiențele femeilor intervievate ar fi invalide. Ele sunt reale, importante și merită ascultate. Am ales să răspundem pentru că articolul transformă experiențe individuale în concluzii generale despre feminism, maternitate și condiția femeilor și pentru că, în opinia noastră, produce efecte politice și culturale care merită discutate critic.
Ideile problematice din articol
Prima problemă este felul în care articolul prezintă feminismul. Citindu-l, ai impresia că feminismul ar fi susținut că maternitatea este lipsită de importanță, că biologia nu contează, că femeile și bărbații sunt identici sau că succesul profesional este singura formă legitimă de împlinire feminină. Dar feminismul nu a susținut niciodată aceste lucruri. Feministe precum Adrienne Rich au scris despre experiența maternității și despre diferența dintre maternitatea ca instituție și maternitatea ca experiență trăită. Nancy Chodorow a explorat modul în care maternitatea este produsă și reprodusă social. Silvia Federici a arătat cum capitalismul se bazează pe munca reproductivă și de îngrijire neplătită a femeilor. Nancy Fraser a analizat contradicțiile dintre capitalism și reproducerea socială, iar bell hooks a scris extensiv despre familie, îngrijire și relația dintre iubire, comunitate și emancipare.
Cu alte cuvinte, multe dintre dificultățile descrise de femeile intervievate nu sunt argumente împotriva feminismului. Sunt exact motivele pentru care feminismul există.
La fel de problematică ni se pare și utilizarea conceptului de feminism maternal.Istoric, feminismul maternal a apărut într-o perioadă în care femeile erau excluse din viața politică și din cea publică. Argumentul era că experiența lor ca mame le oferă competențe și perspective care justifică participarea lor în spațiul public. Cu alte cuvinte, maternitatea era folosită pentru a revendica mai multă putere și mai multă prezență publică. În articol, conceptul pare aproape răsturnat: maternitatea este folosită pentru a justifica retragerea temporară din spațiul profesional și reorientarea către spațiul domestic. Nu este același lucru.
O altă problemă este reprezentativitatea. Articolul se bazează pe experiențele a cinci femei și ajunge să sugereze concluzii generale despre maternitate. Experiențele lor sunt valide, dar nu sunt universale. Maternitatea este una dintre cele mai diverse experiențe umane posibile. Există femei care nasc și nu devin mame în sens social. Există femei care nu au născut dar au îndeplinit rolul de mamă. Există femei care aleg să nu aibă copii. Există femei care nu pot avea copii. Există femei care își construiesc identitatea în jurul maternității și femei pentru care maternitatea este doar una dintre multiplele dimensiuni ale vieții. Nu putem transforma experiența unui grup restrâns într-o teorie generală despre femei.
Mai mult, articolul creează impresia că maternitatea oferă acces la o formă specială de cunoaștere pe care doar femeile cu copii o pot înțelege. Aceasta este una dintre cele mai problematice idei din text. Ea sugerează implicit că femeile fără copii sunt mai naive, mai teoretice, mai puțin conectate la realitate și că maternitatea reprezintă un fel de treaptă superioară de conștiință. Chiar dacă nu este formulat direct, acesta este efectul discursiv al articolului. Într-o societate în care femeile sunt încă evaluate prin prisma capacității lor de a deveni mame, o asemenea perspectivă nu este inocentă. Ea riscă să transforme maternitatea într-un criteriu de validare a feminității și maturității.
În aceeași logică, articolul omite experiențele femeilor care aleg să nu aibă copii. Dacă maternitatea este prezentată drept experiența care te face să înțelegi cu adevărat viața, relațiile și chiar feminismul, atunci ce mesaj primesc femeile care nu sunt mame? Că le lipsește ceva esențial? Că nu au acces la aceeași înțelegere a lumii? Feminismul a luptat tocmai împotriva ideii că valoarea unei femei este legată de maternitate. O femeie nu este mai puțin completă, mai puțin matură sau mai puțin împlinită pentru că nu are copii.
Un alt aspect care ne preocupă este felul în care articolul tratează relația dintre maternitate și paternitate. Copiii acestor femei nu au apărut în lume singuri. Totuși, textul sugerează uneori că maternitatea produce o competență specială inaccesibilă celor care nu au născut. În momentul în care acceptăm această premisă, mama devine expertul natural, iar tatăl este redus la rolul de ajutor. Exact această logică a contribuit istoric la distribuirea inegală a muncii de îngrijire. Nu putem susține simultan că doar femeile înțeleg cu adevărat îngrijirea și apoi să ne întrebăm de ce bărbații nu se implică suficient în creșterea copiilor. Competențele parentale sunt învățate, nu biologice. Iar cel mai veridic exemplu în acest caz sunt experiențele familiilor LGBTQ+. Există numeroase cupluri gay, în special cupluri formate din doi bărbați, care nu trec prin experiența sarcinii și a nașterii, dar care sunt părinți extraordinari. La fel, există tați care își cresc singuri copiii și care preiau integral responsabilitățile asociate îngrijirii. Existența acestor familii pune sub semnul întrebării ideea că nașterea conferă automat o competență parentală inaccesibilă altor persoane. Ea ne arată că ceea ce face un părinte bun nu este experiența biologică a nașterii, ci capacitatea de a oferi grijă, stabilitate, afecțiune și responsabilitate pe termen lung. Cu alte cuvinte, capacitatea de a fi un părinte bun nu începe și nu se termină cu experiența nașterii.
De fapt, una dintre cele mai ciudate impresii pe care le lasă articolul este că femeile intervievate descoperă abia acum existența muncii invizibile și a încărcăturii mentale asociate îngrijirii. Dar aceste subiecte reprezintă unele dintre cele mai importante contribuții ale gândirii feministe din ultimele decenii. Arlie Hochschild a descris încă din anii 1980 fenomenul „celei de-a doua ture”, prin care femeile continuă să realizeze majoritatea muncii domestice după terminarea programului de lucru plătit. Silvia Federici și alte feministe marxiste au arătat că această muncă de îngrijire este indispensabilă capitalismului, chiar dacă nu este recunoscută sau remunerată. Cercetările despre „mental load” și organizarea invizibilă a vieții familiale au devenit de mult timp parte a criticii feministe. Mai recent, economista Corinne Low arată că în cuplurile heterosexuale distribuția muncii domestice rămâne profund influențată de normele de gen: femeile continuă să facă majoritatea muncii casnice chiar și atunci când sunt principalii susținători financiari ai familiei sau câștigă mai mult decât partenerii lor. În schimb, cercetările asupra cuplurilor de același sex sugerează că împărțirea muncii domestice tinde să urmeze mai degrabă logica disponibilității și a veniturilor, rolurile fiind asumate mai frecvent de partenerul care câștigă mai puțin, nu de cel asociat unei anumite identități de gen. Acest contrast este important deoarece arată că distribuția muncii de îngrijire nu este o consecință inevitabilă a biologiei, ci rezultatul unor norme sociale și culturale despre ce înseamnă să fii femeie sau bărbat. De aceea este greu de acceptat sugestia implicită a articolului că maternitatea le-ar fi revelat femeilor intervievate ceva ce feminismul nu a observat deja.
Mai observăm și faptul că multe dintre „descoperirile” prezentate în articol sunt formulate ca revelații profunde, deși sunt, în mare parte, consecințe previzibile ale apariției unui copil. Este evident că un copil schimbă priorități, consumă timp, produce oboseală, creează dependențe și transformă rutina zilnică. Nu este o revelație filosofică. Este realitatea îngrijirii unei ființe dependente. Un tată implicat poate ajunge la concluzii similare. La fel și o persoană care îngrijește un părinte bolnav sau un membru vulnerabil al familiei. Nu maternitatea deține monopolul asupra experiențelor de grijă, responsabilitate și sacrificiu.
Articolul este, de asemenea, marcat de o poziție de clasă pe care o discută foarte puțin. Femeile intervievate aparțin unei generații educate, urbane, care a avut acces la studii și la oportunități profesionale. Ele discută despre alegerea dintre carieră și timpul petrecut cu copilul, despre posibilitatea de a sta acasă, despre flexibilitate profesională și echilibru. Pentru foarte multe femei aceste opțiuni nu există. Munca nu este o alegere ideologică, ci o necesitate economică. Feminismul s-a născut din lipsa opțiunilor, nu din existența lor.
Acest aspect este cu atât mai important în contextul Republicii Moldova. Generațiile mamelor și bunicilor noastre nu au fost excluse de pe piața muncii. Ele au muncit aproape permanent. Problema nu era că femeile stăteau acasă, ci că munceau și apoi veneau acasă pentru a începe a doua tură: gătit, curățenie, creșterea copiilor și întreținerea gospodăriei. Realitatea moldovenească este mai apropiată de problema dublei poveri decât de dezbaterea occidentală despre alegerea dintre carieră și maternitate. Din această perspectivă, multe dintre concluziile articolului par importate dintr-un context diferit.
Cu atât mai mult cu cât feministe precum Silvia Federici, Nancy Fraser sau Mariarosa Dalla Costa au arătat că problema fundamentală nu este dacă femeile participă sau nu la piața muncii, ci faptul că economia modernă se sprijină pe o cantitate enormă de muncă reproductivă și de îngrijire realizată gratuit sau insuficient recunoscută. În Republica Moldova, această realitate a luat forma foarte concretă a dublei poveri: femeile muncesc cot la cot cu bărbații în spațiul public, fără ca bărbații să preia în mod egal responsabilitățile din spațiul privat.
Mai există și un alt pericol. Deși articolul nu este explicit conservator, el se apropie uneori de un discurs care poate fi foarte ușor recuperat de curentele conservatoare și de fenomenul tradwife. Totul începe cu afirmații aparent inofensive: maternitatea este importantă, copiii au nevoie de atenție, munca de îngrijire trebuie valorizată. Dar foarte ușor se poate ajunge la ideea că maternitatea oferă o perspectivă morală superioară, că reprezintă forma cea mai autentică de realizare feminină sau că participarea profesională devine secundară. Nu spunem că articolul afirmă direct aceste lucruri. Spunem că se află periculos de aproape de o logică care poate conduce acolo.
Acesta este, de fapt, unul dintre principalele motive pentru care am ales să răspundem. Nu pentru că maternitatea nu ar fi importantă, ci pentru că astfel de texte contribuie la recentrarea maternității ca experiență definitorie a femeilor. Începem prin a spune că maternitatea este valoroasă și ajungem, aproape fără să observăm, să sugerăm că femeile care nu sunt mame au ratat o experiență fundamentală, că mamele înțeleg lumea și feminismul mai bine și că adevărata împlinire feminină se găsește în relația cu copilul. Aceste idei nu sunt noi. Ele au fost folosite istoric pentru a limita accesul femeilor la educație, muncă, politică și autonomie economică.
În sfârșit, articolul confundă o etapă temporară cu o identitate permanentă. Toate femeile intervievate au copii mici și vorbesc despre sarcină, naștere, alăptare și primii ani de viață. Dar acești copii vor crește. Vor deveni adolescenți și apoi adulți. Maternitatea nu se reduce la perioada în care copilul este dependent de mamă. Multe dintre aceste femei vor avea încă douăzeci sau treizeci de ani de viață profesională și personală după ce copiii lor vor deveni independenți. Ni se pare riscant să transformăm experiențele intense, dar temporare, ale primilor ani de maternitate în concluzii generale despre identitatea femeilor.
Există și o anumită amnezie istorică în acest tip de discurs. Este ușor să romantizezi maternitatea atunci când ai acces la educație, venituri proprii, o profesie și posibilitatea reală de a alege. Este mult mai greu să faci asta într-o lume în care maternitatea este singura identitate disponibilă unei femei. Dacă femeile intervievate ar fi trăit în anii ‘50 sau ‘60 a lumii occidentale, când creșterea copiilor era prezentată drept destinul natural și aproape unica sursă de validare socială a femeilor, bănuim că nu s-ar lamenta ce înseamnă feminismul pentru ele în maternitate, ci ar deveni feministe radicale. Pentru că problema nu este existența maternității. Problema apare când maternitatea este prezentată ca experiența definitorie a feminității, când femeile fără copii sunt plasate implicit într-o poziție inferioară, când experiențele individuale sunt transformate în adevăruri universale și când probleme structurale sunt reduse la alegeri personale, nu mai discutăm doar despre maternitate. Discutăm despre cine este considerată o femeie „completă”, despre cine are autoritate să vorbească despre viață și despre ce fel de viitor imaginăm pentru femei. Așadar, felul în care vorbim despre maternitate are consecințe politice. Iar acesta este exact motivul pentru care feminismul a apărut.
Cum putem vorbi despre maternitate dintr-o perspectivă feministă
Credem că aici se vede și diferența dintre a vorbi despre maternitate dintr-o perspectivă personală și a vorbi despre maternitate dintr-o perspectivă feministă. Un articol feminist despre maternitate nu s-ar limita la întrebarea „cum m-a schimbat pe mine experiența de a avea un copil?”, ci ar merge mai departe și ar întreba „ce ne spune această experiență despre felul în care este organizată societatea?”. De ce continuă femeile să preia majoritatea muncii de îngrijire? De ce încărcătura mentală rămâne în principal responsabilitatea lor? De ce economia depinde de această muncă, dar o tratează ca invizibilă? De ce bărbații sunt încă priviți ca ajutoare și nu ca părinți cu responsabilități egale? Ce face statul ca bărbații să poată să-și exercite rolul de părinte cu responsabilități egale? Și, în cazul Republicii Moldova, de ce femeile continuă să poarte aproape singure responsabilitatea spațiului domestic după generații întregi în care au muncit cot la cot cu bărbații? Ni se par că acestea sunt întrebările politice cu adevărat importante. Experiențele personale ale maternității pot fi un punct de plecare valoros, dar feminismul devine relevant atunci când folosește aceste experiențe pentru a înțelege și schimba structurile care le produc, nu atunci când le transformă în adevăruri universale despre femei.
Ce oferă de fapt feminismul și cum să-l înțelegem corect
Există și o contradicție care ne-a frapat pe parcursul lecturii. Mai multe dintre femeile intervievate descriu sentimentul că sunt judecate indiferent de alegerea pe care o fac: dacă se întorc repede la muncă sunt considerate egoiste și insuficient dedicate copiilor; dacă aleg să stea acasă sunt privite ca femei care și-au abandonat ambițiile sau care au cedat normelor tradiționale. Dar aceasta este una dintre observațiile fundamentale ale feminismului de zeci de ani. Problema nu este că aceste femei fac alegerile greșite. Problema este existența unui sistem patriarhal care transformă fiecare alegere a femeilor într-un obiect al evaluării publice. Și indiferent de alegere femeile sunt “pedepsite” fie la locul de muncă, fie în cercul lor social.
Tocmai aici ne surprinde direcția în care merge articolul. În loc să analizeze originea acestor judecăți și să le plaseze în contextul unor norme sociale și culturale mai largi, el pare să le internalizeze și să tragă concluzii despre limitele feminismului. Cu alte cuvinte, femeile intervievate descriu foarte bine problema, dar identifică greșit sursa ei. Sursa nu este feminismul și nici faptul că femeile au prea multe opțiuni. Sursa este un sistem care continuă să trateze femeile ca fiind responsabile pentru succesul sau eșecul familiei și care le judecă indiferent de deciziile pe care le iau. Dacă o femeie este criticată și când muncește, și când stă acasă cu copilul, concluzia nu ar trebui să fie că maternitatea ne obligă să regândim feminismul. Concluzia ar trebui să fie că patriarhatul este suficient de flexibil încât să transforme orice alegere a femeilor într-un motiv de critică. Iar ca feministe, credem că provocarea nu este să internalizezi această judecată și să o transformi într-o justificare pentru reîntoarcerea la idealuri tradiționale despre feminitate și maternitate, ci să înțelegi de unde vine, cui servește și cum poate fi combătută. Feminismul nu promite că femeile nu vor fi judecate. Feminismul oferă instrumentele prin care putem explica de ce sunt judecate și cum putem schimba sistemul care produce această judecată.
În final, ne-am oprit și asupra afirmației: „Poate că cel mai feminist lucru pe care îl putem face e să ne lăsăm unele pe altele să alegem fără să avem nevoie să înțelegem pe deplin de ce.”La prima vedere, pare o concluzie generoasă și incluzivă. Dar credem că simplifică excesiv ceea ce înseamnă feminismul. Da, feminismul apără dreptul femeilor de a face alegeri fără constrângeri și fără judecată morală. Însă feminismul nu a susținut niciodată că toate alegerile sunt automat neutre, progresiste sau feministe doar pentru că au fost făcute de femei. O alegere poate fi liberă și, în același timp, poate reproduce norme, ierarhii și relații de putere pe care feminismul le critică. Faptul că o femeie alege un anumit model de viață nu transformă acel model într-un ideal feminist și nici nu îl scoate din sfera analizei critice. Dacă ducem logica acestui argument până la capăt, ajungem la concluzia că feminismul ar trebui să suspende orice reflecție critică și să celebreze orice alegere făcută de o femeie. Dar feminismul nu este doar o politică a alegerii individuale. Este și o analiză a structurilor de putere care influențează aceste alegeri și a consecințelor pe care ele le au la nivel social. Libertatea de a alege și evaluarea critică a alegerilor sunt două lucruri diferite.
De fapt, cel mai feminist lucru pe care îl putem face nu este să renunțăm la încercarea de a înțelege și analiza alegerile pe care le facem, ci dimpotrivă: să ne întrebăm permanent de unde vin aceste alegeri, ce structuri le fac posibile și ce efecte produc asupra noastră și asupra altor femei. Pentru că feminismul nu este doar despre libertatea de a alege. Este și despre responsabilitatea de a înțelege lumea în care alegem.
Imagine de fundal: Imagine originală creată cu Canva.
Articolul a apărut pe blogul Menstruație și politică (în Moldova).
