În fiecare an, Confederația Sindicală Internațională (CSI) publică un raport care este indispensabil pentru înțelegerea situației drepturilor muncitoarelor la nivel global.
O hartă a încălcărilor pentru anul 2025 arată o înrăutățire practic la nivelul întregii lumi.
Din cele 151 de țări analizate doar 7 au înregistrat evoluții pozitive. În trei regiuni din cele cinci, indicele global al drepturilor muncii a scăzut. Europa și America conduc clasamentul în acest regres. E un declin dramatic și generalizat care întoarce acele ceasului la începuturile dezvoltării industriale, când era interzis să-ți exprimi dezacordul și să te organizezi împreună cu alte muncitoare în sindicate.
De fapt, sub atac se află tocmai drepturile fundamentale la libertatea de exprimare, la grevă, la organizare și negociere colectivă, adică așa-numitele drepturi generice, pentru că ele creează condițiile pentru emanciparea lucrătorilor/lucrătoarelor și democratizarea locurilor de muncă.
A fi sindicalistă devine o misiune tot mai dificilă și riscantă, inclusiv și din cauza numărului tot mai mare de măsuri guvernamentale care criminalizează disidența și organizațiile societății civile, asimilând protestele și acțiunile sindicale unor acte teroriste care amenință securitatea națională.
Sectorul industriei textile este campion la încălcări ale drepturilor omului și la reprimare sindicală. În lunga călătorie pe care am făcut-o pentru a scrie această carte am putut vedea cu ochii mei cum lanțurile globale de aprovizionare, departe de a fi un simplu dispozitiv tehnic, reprezintă un spațiu politic transnațional de disciplinare și segmentare a forței de muncă. Un spațiu în care rămân prinse corpurile exploatate a milioane de lucrătoare și lucrători, menținuți într-o stare de nevoie și vulnerabilitate extremă, fără drepturi și fără sisteme de protecție socială.
În fabricile textile aflate la periferia lanțurilor de aprovizionare, densitatea sindicală este foarte scăzută: aceasta înseamnă că lucrătoarelor li se pun bariere în procesul de formare și înscriere într-un sindicat independent ales liber, inclusiv prin norme ostile și forme odioase de control.
În fabricile textile care aprovizionează principalele branduri de modă (în multe cazuri aceste fabrici dețin mai multe certificate în materie de sustenabilitate de mediu și socială de la diverse branduri!) de regulă nu există sindicate, adesea fiind înlocuite cu Comitete ale lucrătoarelor.
Aceste comitete nu se bucură de garanțiile prevăzute în Convenția OIM 87 privind libertatea sindicală și protecția dreptului sindical, ratificată de 158 de state.
În 2025, nu mai puțin de 75% dintre țări au exclus lucrătoarele de la exercitarea acestor drepturi. În același timp constatăm proliferarea unor forme paralele de reprezentare care sînt controlate de administrație și de sindicate ”galbene”.
Când muncitoarele, la rîndul lor, încearcă să se organizeze, administrația aplică instrumente anti-sindicale, lucruri care încalcă Convenția OIM 98, ratificată de 160 de țări.
Raportul Confederației Sindicale Internaționale prezintă o fotografie a stării drepturilor muncii la nivel global care nu lasă loc de dubii.
Ne aflăm în stare de urgență în domeniul drepturilor muncii: 87% dintre țări încalcă dreptul la grevă, 80% – dreptul la negociere colectivă, 45% – dreptul la libertatea de exprimare și de întrunire, 74% – dreptul de a înregistra sindicatul, iar 72% nu garantează dreptul la justiție. În plus, în 40 de țări muncitoarele au suferit atacuri violente, în 71 de țări au fost supusei detenției și arestării, iar în 5 țări sindicalistele au fost asasinate.
Aceasta este povestea a mii de activiste și activiști care își riscă până și viața pentru a apăra drepturile altor muncitoare, precum Iqbal Abro, liderul National Trade Union Federation (NTUF), un sindicat foarte activ în Pakistan în sectorul textil.
Iqbal, un sindicalist tânăr și tenace, implicat în organizarea lucrătoarelor din zonele industriale ale orașului Karachi, a fost răpit, torturat și ținut închis timp de patru zile de către funcționari de poliție din zona Korangi, pe 10 ianuarie 2026. După această detenție într-un loc secret, fără careva motiv justificat, pe 13 ianuarie sindicalistul a fost adus în fața Tribunalului Antiterorist, unde magistratul a dispus arestul preventiv al lui Iqbal Abro pentru trei zile.
Acuzațiile formulate împotriva lui Iqbal Abroi țin de extorcare, incendiere și alte acte teroriste. Faptele s-ar fi întîmplat după ce Iqbal Abro își ridicase vocea în sprijinul unui lucrător al companiei Towellers Limited, care fusese concediat pe nedrept. Potrivit mărturiilor activiștilor care au organizat un protest și o conferință de presă pe 11 ianuarie, acțiunea a fost realizată prin complicitate între înalți funcționari din poliție și un grup industrial puternic care au folosit instrumente de forță pentru a reduce la tăcere liderul sindical.
Potrivit sindicatului, ilegalitățile și abuzurile au devenit norma în unitățile industriale, unde poliția a ajuns să servească drept un instrument coercitiv în slujba angajatorilor, folosit pentru a perpetua represiunea și violența împotriva muncitoarelor și pentru a le împiedica să-și revendice drepturile garantate de legile naționale.
Revendicările muncitorești sunt stigmatizate ca fiind obstacole în calea dezvoltării industriale, iar muncitoarele sunt catalogate drept dușmani ai statului.
După mai multe zile de detenție, Iqbal Abro a fost în cele din urmă eliberat pe cauțiune. Totuși, acuzațiile false nu au fost încă retrase, așa cum au cerut sindicatul și activiștii Clean Clothes Campaign (CCC), care a mobilizat imediat rețeaua de solidaritate internațională pentru eliberarea imediată a lui Iqbal Abro.
Pe lângă retragerea acuzațiilor false, sindicatul și activiștii cer deschiderea unei anchete independente privind conduita poliției și rolul jucat de conducerea companiei Towellers Limited în acest episod dramatic.
Utilizarea legilor antiteroriste și acuzațiile grave aduse unui organizator sindical, precum extorcarea și legăturile cu grupări în afara legii, sunt fenomene alarmante și ridică serioase îngrijorări privind siguranța activiștilor și restrângerea spațiului pentru drepturile lucrătorilor și libertățile democratice în Pakistan și nu numai.
Ultima piesă a acestei povești de represiune obișnuită ține de profilul internațional al cazului. Towellers Limited aprovizionează branduri globale precum Zara, Mango și Teddy.
Aceasta din urmă, o companie italiană, promite să realizeze un vis: să creeze o mare afacere profitabilă care să-i ajute pe tineri să redescopere demnitatea muncii și să investească o parte din profituri pentru a-i sprijini pe cei mai vulnerabili. În realitate, ar fi suficient ca Teddy să renunțe la o parte din acele profituri pentru a plăti prețuri corecte furnizorilor și pentru a le asigura lucrătorilor pakistanezi apărați de oameni ca Iqbal Abro o viață demnă și sigură.
Este nevoie, de asemenea, de o activitate serioasă de monitorizare din partea Teddy pentru a asigura respectarea drepturilor omului în propriul lanț de aprovizionare, începând cu libertatea de asociere, așa cum cer, de altfel, noile norme europene privind investigațiile de diligență (eng. due diligence), pentru a preveni reprimarea sindicaliștilor și a lucrătorilor care produc pentru brandul respectiv.
Dar tocmai acesta este avantajul oferit de lanțurile globale de aprovizionare și motivul pentru care, privind mai atent, ele însele au apărut: posibilitatea de a externaliza producția către furnizori cu prețuri mizerabile, pentru a concura pe piață și a acumula tot mai multe profituri. În această logică a celui mai mic cost, tânărul Iqbal Abro este doar un obstacol supărător, o voce incomodă care trebuie redusă la tăcere.
Restrângerea spațiilor de acțiune democratică pentru activiști și sindicaliști constituie un fenomen global.
Potrivit aceluiași indice CSI, chiar Europa a înregistrat unul dintre cele mai slabe rezultate de la începutul monitorizării, în 2014.
Italia se găsește printre țările-cheie ale acestui regres net și coboară la nivelul 2, fiind pentru CGIL „un caz emblematic de derivă autoritară, rezultat direct al politicilor neoliberale și autoritare adoptate de Guvernul Meloni, care a inițiat un parcurs de reprimare sistematică a libertăților sindicale și a drepturilor colective“.
Parte integrantă a acestei derive autoritare este Decretul cu privire la Securitatea Publică, aprobat în 2025, care, prevede, printre cele 14 noi infracțiuni penale, astfel de acțiuni precum blocarea drumurilor (în felul cum o face mișcarea Extinction Rebellion), care se pedepsește cu închisoarea de până la doi ani în cazul acțiunilor de grup. Această normă este clar menită să pedepsească disidența și să criminalizeze acțiunile directe nonviolente folosit de activiste și sindicaliste.
În 2026 în Italia a intrat în vigoare un nou pachet de legi în privința securității. de securitate. Versiunea finală a acestui proiect este puțin mai moderată față proiectul inițial care prevedea chiar o formă de protecție specială (”scut legal”) pentru orice funcționar care, fiind în exercițiul funcțiunii, ar fi făcut uz de armă. Norma a fost eliminată din cauza scandalurilor legate de abuzurile poliției.
Chiar dacă această propunere periculoasă a fost retras, decretul a păstrat totuși noutatea introducerii „reținerii preventive” de până la 12 ore pentru persoanele considerate potențial periculoase în timpul cortegiilor sau manifestațiilor publice. Reținerea trebuie comunicată imediat procurorului, care poate dispune eliberarea dacă nu sînt întrunite condițiile legale necesare.
Adițional, au fost consolidate interdicțiile de acces în zonele urbane sensibile și a fost introdusă interdicția de a participa la manifestații pentru persoanele condamnate pentru infracțiuni specifice legate de violența stradală.
Constatăm deci o nouă derivă securitară și autoritară care intenționează să criminalizeze și mai mult conflictul social și să confirme reprimarea libertăților fundamentale ale cetățenilor și muncitoarelor atunci când își ridică vocea pentru a-și revendica drepturile.
Acest lucru se întâmplă în Pakistan și în multe alte țări din Sud-Estul Global, unde producția textilă europeană a fost delocalizată, dar și în Italia, în regiuni ca Pratto.
Istoriile de abuz cotidian, de exploatare și violență comise împotriva lucrătoarelor, adesea migrante, obligate să trăiască în condiții de gravă precaritate și vulnerabilitate, ies la iveală tot mai des, datorită acțiunilor de denunțare făcute de către societatea civilă, sindicatele și mass-media, dar și datorită acțiunilor judiciare conduse de Parchetul din Milano.
Confederația Sindicală Internațională nu ocolește cuvintele dure și afirmă direct că „asistăm la o lovitură de stat împotriva democrației: un atac concertat și prelungit din partea autorităților statului și a companiilor care subminează democrația, drepturile și bunăstarea lucrătorilor.”
Sindicatul internațional, prin intermediul campaniei „For Democracy That Delivers” (rom. Pentru o democrație care livrează), lansează, către muncitoare și sindicatele din întreaga lume, un apel urgent la acțiune pentru a rezista acestei lovituri de stat împotriva democrației, înainte ca această lovitură de stat să producă daune ireversibile.
În acest context dificil și periculos, există activiști și lideri care se implică zilnic, care nu se resemnează și care încearcă să demonstreze că, chiar și în situațiile cele mai ostile, se poate schimba ceva, împreună cu cei și cele rămași prinși, fără voce și fără drepturi, în lanțurile modei.
Fragmentul face parte din cartea ”La moda è potere. Come un’industria modella il nostro futuro” (rom. Moda este putere. Cum o industrie modelează viitorul nostru) scrisă de Deborah Lucchetti, Alessia Cesana și Martina Ferlisi și care a apărut la editura Altreconomia și a fost tradus din limba italiană cu acordul autoarelor și editurii.
Traducere în limba română: Vitalie Sprînceană
