Internaționalismul rom și Congresul Mondial al Romilor

Sean Benstead

După omorul tragic a romului Stanislav Tomáš în Republica Cehă, Sean Benstead reflectă asupra discriminării socio-economice a comunității rome și explorează istoria Congresului Mondial al Romilor.

Luna trecută, a apărut o înregistrare video sfâșietoare în care un ofițer de poliție îngenunchează pe gâtul unui bărbat de 46 de ani. Acesta pledează și se zbate timp de 6 minute lungi înainte de a muri sufocat. În ciuda coincidenței izbitoare a circumstanțelor, victima nu era George Floyd. A fost Stanislav Tomáš, cea mai recentă victimă romă a brutalității poliției din Europa, de data aceasta ucis de mâinile poliției cehe. Reacțiile oficiale au variat de la reacții șocante la tăcere. Autoritățile cehe au apărat imediat acțiunile poliției, scriind pe Twitter „Nu există un George Floyd ceh” și au susținut că acțiunile poliției au fost proporționale cu aparenta infracționalitate a acestuia. Între timp, în întreaga Europă au izbucnit proteste de solidaritate la nivel local pentru a cere dreptate.

Uciderea lui Stanislav Tomáš nu este o excepție. Este o tragedie care se înscrie într-o tendință generală de discriminare socio-economică structurală și de violență provocată de o populație generală, care a fost adusă la frenezie fascistă. Acest lucru este acum comun pe întregul continent. Cazul lui Stanislav este tragic de tipic: este omorât un bărbat de etnie romă dintr-o comunitate care se luptă cu discriminarea în ceea ce privește accesul la educație, ocuparea forței de muncă, salubritate, infrastructură și locuințe. Comunitatea practic este ghetoizată. Se pare că Stansilav era fără adăpost în momentul morții sale.

De la apelul lui Matteo Salvini din Italia la „o curățare în masă, stradă cu stradă, piață cu piață” până la pogromurile antirome ce au loc deja în Franța, Macedonia de Nord, România, Ungaria, Slovacia și Bulgaria, o coaliție internațională contemporană de extremă dreapta a purtat un război popular tot mai mare împotriva romilor de pe întregul continent de la prăbușirea comunismului. Acest lucru este legat în mod inseparabil de condiția economică aproape universal dezastruoasă a poporului rom. Odată cu retragerea rețelelor de siguranță socială și cu implementarea un regim șovin al bunăstării, comunitățile de romi sunt considerate o populație excedentară, neproductivă. Așa cum s-a remarcat în alte părți în cercurile academice interdisciplinare, am asistat la o trecere biopolitică de la „a face să trăiască”, hegemonică în cadrul economiei politice globale preneoliberale, la „a lăsa să moară” surplusul de muncă în capitalismul contemporan. Exemplul empiric al condiției populației de romi din Europa evidențiază această schimbare.

În mod devastator, nu am văzut încă nicio mișcare politică de masă și de amploare în rândul populației rome din Europa ca răspuns la această tendință. Populația romă de pe întreg continentul are nevoie de o mișcare politică colectivă care să mobilizeze și să organizeze alți romi pentru apărarea comunităților lor, pe baza cererilor de emancipare colectivă față de amenințările combinate ale violenței mafiote, ale brutalității poliției și ale sărăciei în masă.

De-a lungul istoriei, au existat multe exemple de organizare în rândul activiștilor romi, chiar și în cele mai întunecate și fără speranță locuri. Cu toate acestea, în mod special, o mișcare s-a dovedit capabilă să mobilizeze masele de romi în vederea unei acțiuni colective. Această mișcare improbabilă, unică și subapreciată a fost numită Congresul Mondial al Romilor (CMR).

Într-un weekend de primăvară din aprilie 1971, un grup eterogen de delegați reprezentând 23 de națiuni, de pe 4 continente, de pe ambele părți ale Cortinei de Fier, s-au întâlnit la Cannock House, pe atunci un mic internat suburban din Londra. Această reuniune a fost convocată pentru a afirma o identitate comună în rândul uneia dintre cele mai mari și mai vechi diaspore din Europa: poporul rom. Finanțată și facilitată de mișcarea pentru națiuni nealiniate, cu India și Iugoslavia socialistă în rolurile principale, reuniunea a trebuit să se confrunte cu lipsa unei culturi comune, cu o limbă comună cu multe variante pe care doar jumătate dintre ei o puteau vorbi și cu o dorință foarte evazivă de unitate.

Până la sfârșitul weekendului, s-a ajuns la un steag, un imn, o zi națională și un proiect politic comun pentru autodeterminare și drepturi civile colective. Cu toate acestea, după cum se va analiza, nu a fost vorba de un proiect de eliberare națională de tip copy-and-paste a modelelor naționaliste ale iluminismului. Acesta a constat într-o declarație de națiune fără frontiere și fără nicio revendicare a unui teritoriu național.

Acest ideal radical, aparent imposibil, a fost creat în urma unui război total – un război de agresiune devastator, propagat de o coaliție internațională fascistă cu scopul de a eradica romii, evreii, persoanele cu dizabilități și mulți alții de pe fața pământului. Eichmann, administratorul omorurilor în masă, a estimat că peste 500.000 de romi europeni au fost uciși de naziști și de guvernele colaboraționiste în timpul „Porajmos” din timpul celui de-al Doilea Război Mondial („devorarea”, în limba romani, se referă la ceea ce majoritatea cunoaște ca fiind Holocaustul). Această cifră este, bineînțeles, ușor speculativă, având în vedere că niciun individ rom nu a fost chemat să depună mărturie în timpul proceselor de la Nürnberg de către puterile aliate. CMR a fost convocat în cunoștință de cauză, știut fiind că Porajmos a oferit un moment escatologic pentru o ruptură cu acest proces istoric al catastrofei.

Nu este surprinzător faptul că piatra de temelie a CMR a fost pusă în idealurile internaționaliste ale socialismului nealiniat. După un scurt moment de speranță, impulsul de emancipare a romilor în URSS a fost stins rapid de programul stalinist de omogenizare a Rusiei. Între timp, țările capitaliste deja de mult timp au dezvoltat aptitudinea pentru persecutarea și deposedarea romilor, pentru a facilita capitalul răpitor în căutare de rentă. Marea Britanie nu este o excepție.

Simbologia proiectului de construcție națională a fost strâns asociată cu Iugoslavia socialistă. Primele variante ale steagului CMR erau împodobite cu steaua roșie iugoslavă. În prezent este o roată roșie. Slobodan Berberski, un membru timpuriu și activ al Partidului Comunist din Iugoslavia, a fost ales primul președinte al CMR, iar imnul CMR „Jelem Jelem” („Am mers, am mers”) a fost scris de partizanul roma din Balcani Zharko Jovanovic, cu referire explicită la crimele Ustaša, o organizație colaboraționistă fascistă.

Berberski a înșirat obiectivele CMR în discursul său pasionat de deschidere, în momentul acceptării președinției: 

„Oamenii noștri trebuie să se unească și să se organizeze pentru a lucra la nivel local, național și internațional. Problemele noastre sunt aceleași peste tot: trebuie să continuăm cu propriile noastre forme de educație, să ne păstrăm și să ne dezvoltăm cultura romă… Am fost pasivi destul de mult timp și cred că, începând de astăzi, putem reuși„.

Proiectul a avut ca obiectiv fundamental reafirmarea capacității de acțiune a romilor prin crearea unei comunități politice. Ambițiile pe termen lung ale primului CMR au fost, de asemenea, clare: să pornească pe amaro Romano drom, un drum al romilor spre emancipare.

Un alt membru fondator, Gratton Puxon, a avut o istorie bogată în organizarea comunităților de călători din Marea Britanie și Irlanda împotriva evacuărilor. Grattan a prevăzut calea spre emancipare prin formarea unui nou naționalism, mimetic, dar subversiv. Acest naționalism s-a axat pe conceptul de „Romanestan”, înrădăcinat în orice comunitate în care se află romii: de la Šuto Orizari, mahalalele din Mitrovica, până la fostul sit Dale Farm din Essex. Acest (inter)naționalism conține componentele pozitive de construire a națiunii, necesare pentru a obține progrese în domeniul protecției juridice a minorităților recunoscute de stat, dar în același timp păstrează spațiul negativ care trebuie umplut de o diasporă străveche, radical diversă, fără a se coace în exclusivitatea periculoasă întâlnită în naționalismele iluministe. Acest lucru este în contrast puternic cu abordarea noi vs alții și exclusivitatea extremă, esențiale pentru construirea națiunii în fascismul european.

Instituția inființată cu ajutorul lui Baberski și Puxon a inspirat mii de romi să rupă tiparele tradiționale, să își autodefinească comunitățile, să creeze un nou (inter)naționalism, a mobilizat proiecte educaționale și a aruncat o lumină fără precedent asupra situației dificile a drepturilor omului în rândul romilor. Cu toate acestea, în prezent, s-a spus că CMR, care se află acum la cel de-al 10-lea congres, a fost cooptat și a rămas fără dinți în fața amenințărilor tot mai mari de sărăcie în masă, de persecuție din partea statului și de violență din partea mulțimii, inclusiv în cazul tragicului omor al lui Stanislav Tomáš.

Într-un interviu acordat Roma Education Fund în aprilie 2021, Puxon a spus că mișcarea europeană a romilor a devenit fragmentată și dezbinată, iar în cadrul ei este puțină cooperare și nu se construiesc coaliții. În altă parte, el a punctat că vechile instituții pe care generația sa a ajutat să le construiască, cum ar fi CMR, și-au pierdut militantismul și nu mai au rădăcini în comunitățile pentru care pretind că vorbesc. Într-o rememorare a evenimentelor de la primul congres, el a spus: 

„În recunoașterea totală [a dreptului romilor la autodeterminare] se ascunde o subtilă retrogradare a ceea ce a vrut Congresul […] Ca și cum pentru 24 de ore [de Ziua Internațională a Romilor], se aplică o amnistie, iar oficialitatea lasă deoparte prejudecățile negre„.

Pentru comunități precum cea a lui Stanislav, nu poate exista amnistie fără dreptate și nici sărbătoare fără eliberare. 

Scopurile și obiectivele CMR au fost stabilite într-o perioadă în care, în întreaga Europă, romii europeni beneficiau de plase de siguranță socială de bază (eng. social safety net) și de un acces mai mult sau mai puțin universal la servicii, educație, locuințe și locuri de muncă. Comunitățile de romi au fost o victimă catastrofală a virajului neoliberal și a prăbușirii socialismului în Europa Centrală și de Est (ECE). După cum a remarcat un raport al Băncii Mondiale:

„Romii reprezintă cel mai important grup de risc de sărăcie în multe dintre țările din [ECE]. Ei sunt mai săraci decât alte grupuri, sunt mai predispuși să cadă în sărăcie și mai predispuși să rămână săraci […] ratele de sărăcie sunt de peste 10 ori mai mari decât cele ale celor care nu sunt romi […] aproape 80% dintre romii din România și Bulgaria trăiau cu $4.30 pe zi […] în Ungaria, una dintre cele mai prospere țări în curs de aderare, 40% dintre romi trăiesc sub pragul sărăciei”. [1]

Comunitățile de romi sunt limitate la a trăi într-o marginalitate precară, incapabile să plătească chirii și să facă față costurilor serviciilor privatizate, fiind în același timp complet excluse de la orice rămășițe de servicii publice care au mai rămas. În ciuda instituirii formale a drepturilor universale ale omului, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, într-o analiză a „Situației juridice a romilor în Europa”, a concluzionat că:

„Discriminarea este larg răspândită în toate domeniile vieții publice și personale, inclusiv în ceea ce privește accesul la locurile publice, la educație, la locuri de muncă, la serviciile de sănătate și la locuințe […] segregarea economică și socială a romilor se transformă în discriminare etnică„. [2]

În prezent, implicarea culturală rămâne un lux pentru marea majoritate a comunităților de romi. În loc să se concentreze în primul rând pe facilitarea oportunităților de implicare culturală, ar trebui să se orienteze către scopul de a organiza la nivel internațional comunitățile locale pentru a lupta pentru drepturi materiale și economice: la locuințe de bună calitate și/sau acces la terenuri cu siguranță ecologică pentru călători, educație, salubritate, acces la servicii de bază. Acest lucru ar trebui să fie însoțit de educație juridică și politică, astfel încât comunitățile să poată duce această luptă prin intermediul unui lung marș prin tribunale și, acolo unde este necesar și posibil, prin rezistență non-violentă. Strategia contemporană trebuie să fie orientată în jurul supraviețuirii și apărării. Puxon a fost el însuși un participant activ pe baricadele de rezistență la evacuările de la Essex Dale Farm în 2011. El este un practicant al tipului de organizare militantă a comunității pe care CMR ar trebui să îl coordoneze astăzi.

CMR a adus câștiguri spectaculoase pentru comunitatea internațională a romilor. A creat un (inter)naționalism progresist bazat pe antifascism, a inspirat mii de oameni să ridice steagul și să se autoidentifice ca o comunitate a multiplicității și diversității, a ridicat profilul romilor ca o mare diasporă minoritară care are dreptul la protecție juridică și a demarat numeroase programe de educație publică pentru a dezvolta cultura și a crea un sentiment de autonomie. Cu toate acestea, în actuala conjunctură istorică, populația romă se află sub un asediu concertat și agresiv din partea unor forțe de stat violente și a unor mulțimi de extremă-dreapta hotărâte să pedepsească colectiv și să elimine o populație considerată excedentară.

În Cehia, țara de origine a lui Stanislav, rata șomajului în rândul comunității rome este cuprinsă între 80-85%. Majoritatea celor ce sunt angajați au un loc de muncă precar, cu salarii mici. Nu este surprinzător faptul că acest lucru a dus la îndatorare la rate extrem de nefavorabile, cauzând excluderea în masă din locuințele sociale. Evacuările au asigurat ghetoizarea efectivă în holobyty: locuințe abia locuibile care adesea nu dispun de facilități de bază. Aici, construcția progresivă a națiunii își găsește limitele. „Romanestanul” lui Puxon se află într-o stare de urgență. Este timpul pentru o schimbare de abordare.

REFERINȚE:

[1]  Found in: Pogany, I. (2004). The Roma Cafe: Human RIghts & The Plight of the Romani People. Pluto Press. Pp.8.

[2] Found in: Pogany, I. (2004). The Roma Cafe: Human RIghts & The Plight of the Romani People. Pluto Press. Pp.143.

Articolul a apărut inițial cu titlul Romani Internationalism and the World Roma Congress pe blogul editurii Verso Books și a fost tradus din limba engleză de Cristian Velixar.