ATITUDINI DEZBATERI RECENTE SOCIAL

Poliția înțelege… și nu face nimic pentru a proteja drepturile omului

[label shape=”” type=””] Victoria Apostol [/label]

 

Dialog parafrazat dintre un membru al noii drepte și un polițist în civil:

  • Eu tot am drepturi și le apăr.
  • Dacă tot ai drepturi, apără-ți-le în cadrul legitim.

Vedeți originalul aici.

 

Care DREPT?

Mulți și multe încă se mai întreabă și se revoltă când aud de marșurile LGBTQI: „De ce ies în stradă? Eu nu am nimic cu ei/ele, dar să nu iasă în stradă, să stea acasă în dormitor.” Și pe mine mă supără faptul că cei și cele care răspund la aceste revolte nu aduc în discuție drepturile omului, ci încearcă să se justifice prin faptul că nu se face sex în stradă și alte explicații. Da, aceste explicații ajută, însă în opinia mea ele sunt incomplete atât timp cât discuția nu se aduce pe tărâmul drepturilor omului. Discuția despre drepturile omului e una primordială și e cea mai de bază pentru că prin intermediul ei se stabilesc limitele și responsabilitățile tuturor actorilor implicați în acea acțiune, dar mai ales cele ale statului în raport cu cei care își exercită drepturile.

Așadar, la ce drept se referea acel membru al noii drepte? Sincer, nu știu, însă dacă se referea la libertatea de întrunire care este un drept fundamental al omului, atunci greșea amarnic. Explic imediat de ce greșea amarnic, însă până atunci hai să ne clarificăm de ce persoanele LGBTQI și susținătorii/oarele lor au ieșit dumunică 22 mai la marșul Fără Frică. Au ieșit pentru că au dreptul la libertatea de întrunire. Simplu de șocant, nu? Oricât de șocant ar părea, însă libertatea de întrunire este un drept fundamental pe care persoanele LGBTQI îl au, așa cum îl are și Oleg Brega, așa cum îl are și Anatol Mătăsaru, așa cum îl au și organizatorii protestelor marca Platforma DA, așa cum îl au și popii și susținătorii/oarele lor care cu o săptămână înainte de marșul Fărăr Frică au organizat un marș al familiei tradiționale. Nu am auzit atunci pe nimeni să se întrebe și revolte făță de acel marș. Nu am auzit pe nimeni să le zică: „ce-i cu propaganda asta? De ce ieșiți? Nu am nimic cu voi, dar stați acasă în dormitor.” După această logică, ar trebui să-i spunem și lui Oleg Brega și Anatol Mătăsaru să stea acasă și să se revolte în dormitor. Şi pe participanţii protestelor Platformei DA, la fel să-i trimitem acasă în dormitor. Atât timp cât noi acceptăm că orice alt protest/marș are loc pentru că organizatorii/oarele au dreptul la întrunire, însă nu acceptăm acest fapt și în raport cu persoanele LGBTQI atunci acesta e un prim semn al homofobiei noastre/voastre. Mai mult, pentru necunoscători/oare, autoritățile publice locale din Chișinău, și anume primarul liberal Dorin Chirtoacă, au dat dovadă de această homofobie, atunci când în 2008 au interzis organizarea marșului LGBTQI, iar pentru asta au fost acționați în judecată și găsiți vinovați de discriminare. Da, asta e discriminare, anume când autoritatea publică aplică un tratament diferențiat prin interzicerea exercitării drepturilor fundamentale unor persoane numai pentru că acele persoane sunt de culoare, de o altă religie, de o altă orientare sexuală, vorbesc o altă limbă etc.

Acum, de ce membrul grupării noua dreaptă greșea amarnic, pentru că libertatea de întrunire se referă la întrunirile PAȘNICE. Tu ai dreptul să ieși în stradă și să te revolți în mod pașnic! O dată ce revolta ta a devenit agresivă, tu nu mai eşti protejat/ă de libertatea de întrunire. Gata, nu mai ai acest drept și trebuie imediat să fii pedepsit/ă legal. Și asta se referă la toate protestele și marșurile, inclusiv și la contra-proteste. Dacă nu ești de acord cu un marș/protest, atunci poți organiza un contra-marș/protest, însă aceastea trebuie să fie pașnice. Iar pe lângă a fi pașnice mai trebuie să se fie și în conformitate cu cradrul legitim, vorba polițistului în civil.

 

Care CADRU LEGITIM? Au respectat contra-protestarii și polițiștii cadrul legitim?

Libertatea de întrunire este reglementată în Moldova prin legea nr. 28 din 2008. Această lege a fost adoptată de guvernarea comunistă, dar a început să fie respectată de autoritățile publice locale și guvernamentale abia din 2009. În prezent ea este abuzată atât de autoritățile statului prin aplicarea ei selectivă, cât și de unii protestatari care recurg la violențe crezând că au dreptul.

O primă condiție care trebuie îndeplinită pentru a desfășura o întrunire este stabilirea caracterului acestei întruniri și anume: spontană sau organizată. Dacă întrunirea nu e spontană, adică e planificată din timp, atunci următorul pas este stabilirea numărului participanților. Dacă organizatorii consideră că la întrunire nu vor participa mai mult de 50 de persoane, atunci nu notifică autoritățile publice locale, iar dacă organizatorii prevăd că la acțiune vor participa mai mult de 50 de persoane, atunci ei/ele au obligația să notifice autoritățile publice locale cu 5 zile înainte de desfășurarea întrunirii. Ce presupune notificarea? Notificarea presupune completarea unui formular unde se indică: organizatorul/ii întrunirii, forma întrunirii (marș, acţiune statică), locul și ora, scopul și solicitările față de autoritățile publice locale. Dacă aveți nevoie de ajutor din partea autorităților locale pentru organizarea întrunirii atunci indicați asta în notificare.

Verificând site-ul primăriei mun. Chișinău unde sunt expuse toate notificările cu privire la întrunirile organizate pentru ziua de 22 mai, 2016, nu am găsit nicio notificare din partea lui popa Cibric care coordona grupul protestatarilor care au aruncat cu ouă și care au fost opriți de poliție la intersecția străzilor Vasile Alecsandri și București. Acel grup la sigur avea mai mult de 50 de participanți şi prin urmare în mod legal organizatorii acelui contra-marș erau obligați să notifice autoritățile publice, mai ales că ei planificau să organizeze marșul lor pe același traseu ca și marșul Fără Frică. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că poliția avea tot dreptul să disperseze acel grup de protestari, nu să-i oprească, dar chiar să le interzică întrunirea pentru că ei și ele nu au respectat cadrul legal și se aflau acolo ilegal ca grup. Mai mult, uitați-vă ce prevede legea cu privire la întrunirile simultane:

Articolul 11. Declararea desfăşurării întrunirilor simultane
(1) Dacă mai mulţi solicitanţi au depus declaraţii prealabile cu privire la organizarea unor întruniri în acelaşi loc şi în acelaşi timp, organul abilitat al autorităţii administraţiei publice locale organizează o şedinţă, cu participarea tuturor solicitanţilor, pentru a găsi soluţia potrivită privind desfăşurarea tuturor întrunirilor simultane.
(2) Dacă, ţinînd cont de locul desfăşurării şi de numărul preconizat de participanţi la întrunire, participanţii la şedinţă ajung la concluzia că este posibilă desfăşurarea tuturor întrunirilor simultane, se vor da recomandări organizatorilor cu privire la repartizarea spaţiului din locul de organizare a întrunirilor, precum şi indicaţii organelor de poliţie privind menţinerea ordinii publice.
(3) În cazul în care, în urma discuţiilor dintre organul abilitat şi organizatorii întrunirilor, se ajunge la concluzia că nu este posibilă desfăşurarea tuturor întrunirilor simultane declarate în locul solicitat şi cu numărul preconizat de participanţi, organul în cauză propune organizatorilor modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirilor. Această propunere se face oral în cadrul şedinţei pentru organizatorii prezenţi şi se trimite în scris, în cel mult 24 de ore de la încheierea şedinţei, celor care nu au participat la ea.
(4) În cazul în care, în urma discuţiilor menţionate la alin.(3), nici unul dintre solicitanţi nu acceptă să modifice ora, locul sau forma de desfăşurare a întrunirii, prioritate la desfăşurarea întrunirii are organizatorul care a depus primul declaraţia prealabilă.

În plus, marșul lui Cibric nu a fost unul spontan, dacă cineva se gândește să-l justifice ca spontan. Nu a fost spontan pentru că ei/ele au participat la un contra-marș anunțat din timp, deci ei/ele știau din timp că pe 22 mai va fi marșul Fără Frică și s-au organizat pentru a contramanifesta. „Spontan” se referă la un timp scurt și la o reacție de moment. Ai aflat în jumătate de oră de o acțiune și atunci te organizezi și ieși să protestezi spontan.

Să concluzionăm: contra-protestarii – mai  mult de 50 persoane – nu au notificat autoritățile publice cu privire la întrunirea lor, au întrerupt o întrunire pașnică venind pe traseul rezervat pentru marșul Fără Frică și au acționat violent. Ce li s-a întâmplat lor pentru această încălcare? Nimic. De ce? Pentru că poliția la fel ca și ei/ele nu a respectat cadrul legal.

Și acum ca să înțelegem situația mai bine, zic să facem niște comparații:

Anatol Mătăsaru iese de unul singur la protest; protestează pașnic și el este arestat, i se deschide dosar penal și e pus în arest preventiv în închisoare. Cibric iese la protest cu un grup mai mare de 50 de persoane, nu depune notificare la primărie, grupul coordonat de el e violent și ce i se întâmplă lui, Cibric, ca organizator și ce li se întâmplă participanților violenți? Nimic.

Acum vreau ca Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan sa explice cum se face că poliștii în civil se duc și-l „arestează” pe Anatol Mătăsaru la ieșirea din blocul locativ în ziua în care acesta se pregătea să protesteze cu ocazia zilei profesionale a procurorilor, însă îl lasă în libertate pe Cibric și susținătorii lui care organizează o întrunire ilegală și acționeză violent. Așa statul respectă legea nr. 28 din 2008 – selectiv și abuziv? Le închidem gura celor care nu ne place, însă îi tolerăm pe cei care sunt violenți față de alții? Alții care sunt o minoritate, numeric vorbind, deci nu statul îi persecută, dar statul acceptă persecutarea acestei minorități de către alte grupuri, care trebuie pedepsite, însă statul închide ochii.

 

Diferența dintre CE A făcut poliția la marș și dintre CE AR FI TREBUIT să facă

Mie nu mi-a plăcut organizarea poliției la marș. Nu mi-a plăcut pentru că situațiile tensionate puteau fi evitate dacă poliția se organiza și acționa strategic. Eu am rămas cu câteva întrebări după marș, și anume:

  1. De ce Cibric și grupul său a avut acces la strada București? De ce ei/ele au venit în întâmpinarea marșului Fără Frică când strada București de la Ismail până la Pușkin era rezervată pentru marșul Fără Frică?
  2. De ce transportul public a fost lăsat să meargă pe strada București în spatele marșului Fără Frică?
  3. De ce Văluță și grupul lui au fost lăsați să meargă în urma marșului Fără Frică după ce au protestat la intersecția cu strada Armenească? De ce li s-a dat voie de la Armenească să vină pe strada București în urma marșului?

Eu am fost în coada marșului Fără Frică și la un moment m-am simțit sufocată de atâția polițiști. Și nu am înțeles de ce polițiștii ne-au înghesuit pe toți pariticipanții pe o bandă a străzii București și au lăsat să circule pe cealaltă parte a străzii contra-manifestanți ca Sergiu Ungureanu (acest individ lucrează pe proiecte finanțate de Banca Europeană pentru Reconstucție și Dezvoltare, concluziile vă aparțin) care alergau și urlau ca în filmele de groază.

Străzile perpendiculare cu strada București trebuiau închise la mijloc de stradă, astfel că contra-protestatarii să se oprească la mijlocul str. Armenească cu lozincile lor, la jumătate de Alecsandri, la jumătate de Eminescu, la jumătate de Vlaicu Pârcalab. În acest fel, strada București trebuia să fie liberă pentru participanții marșului Fără Frică care trebuiau să meargă pașnic până la strada Pușkin, fără a se simți înghesuiți și sufocați pe o bandă.

Eu am participat la marșurile LGBTQI din Budapesta (2014) și București (2013) înainte de participa la marșurile din Chișinău din 2015 și 2016. Atât în Budapesta, cât și în București marșurile au loc pe niște străzi largi, bulevarde, care sunt rezervate doar pentru participanții marșului. Străzile adiacente, la fel și intrarea și ieșirea sunt izolate prin creare de spațiu. Se pun garduri pe la jumătatea străzilor adiacente, astfel că contra-protestatarii nu ajung la strada principală și pot protesta liber la mijloc de stradă în timp ce oamenii mărșăluiesc pașnic pe strada principală. Duminică, pe 22 mai, în Chișinău a fost o dezorganizare totală din partea poliției. Și situația nu se va schimba, atât timp cât poliția nu va înţelege să lucreze cu bună credinţă la o bună organizare a manifestaţiei și atât timp cât cei care încalcă legea vor fi lăsați nepedepsiți. De ce credeți că contra-protestatarii au fost așa de agresivi? Pentru că știu că li se permite, pentru că știu că nimic nu li se întâmplă, pentru că știu că poliția îi înțelege, vorba lui Cibric.

O prietenă mi-a zis că l-a văzut pe acel popă renumit din poza de fundal al articolului că după marș se plimba prin mall. Frumos, nu? Venim, aruncăm cu ouă, lovim, urlăm, alergăm, înjurăm și apoi mergem la mall, că doar poliția înțelege. Așa nu se va schimba nimic în această țară pentru că legile nu sunt aplicate, ori dacă sunt, atunci sunt aplicate selectiv și abuziv, iar drepturile omului sunt ignorate sau, și mai grav, înțelese greșit.

 

Sursa pozei: VICE România

 

Despre autor

Victoria Apostol

Victoria Apostol a studiat Relații Internaționale și Studii Europene în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, apoi a urmat masterul în Politici, Gen și Minorități din cadrul aceleeași universități. De curand a absolvit masterul în Drepturile Omului la Central European University și lucrează în cadrul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO) din Chișinău.

9 Comentarii

  • Daca se discuta de drepturi si logica haideti sa dezvoltam pina la absurd aceasta tema:
    1) Mie nu-mi place mirosul de tutun, am dreptul sa cer interzicerea fumatului in locuri publice?
    2)Eu sunt ateist si ma deranjaza sunetul clopotelor, am dreptul sa cer interzicerea tragerii clopotelor la biserici?
    3)In cafenea alaturi de mine se asaza o persoana care practica urinoterapia si pune pe masa un pahar cu urina, am dreptul sa cer interzicerea accesului acestei persoane in cafenea? Ce facem cu drepturile acestei persoane?

    Care este limita dupa care argumentele si logica trec in sofistica sau, mai simplu, in demagogie si prostie?
    Parerea mea este ca minoritatile sexuale trebuie sa se distanteze de „activisti” care prin speculatii si manipulatii a problemelor minoritatilor sexuale incearca sa-si creeze un capital

  • Andrei, daca nu stiai:

    1. Fumatul in locurile publice, in special in cele inchise deja este interzis, in Moldova, dar si in alte tari.
    2. Da, poti sa ceri acest lucru. Poti sa vii cu aceasta cerere si sa argumenteze cum sunetele de la biserica iti incalca drepturile si care drepturi. De ex. ai putea sa argumentezi ca clopotele iti incalca dreptul la libertatea de religie si constiinta si la viata privata.
    3. Nu, nu ai dreptul sa ceri interzicerea accesului acelei persoane. E si cum i-ai interzice unui negru sau unui musulman sa intre in acea cafenea numai pentru ca e negru sau musulman. Asta e discriminare.

    Nu stiu unde ai citit tu speculatii si manipulatii ale problemelor „minoritatilor sexuale” – enuntate in articolul de mai sus – care inca creeaza capital. Articolul e destul de concret in subiectul abordat, si anume e abordat un drept fundamental concret – libertatea de intrunire – si e analizata respectarea acestui drept de catre actorii participanti la evenimentul din 22 mai, fie ei contra-protestatari, fie politisti. Ce e manipulatoriu si speculant aici?

    • Intrebarea a fost „Care este limita dupa care argumentele si logica trec in sofistica sau, mai simplu, in demagogie si prostie?”
      Discutia este despre drepturile omului, care drepturi, declarative sau garantate prin lege? Legea numai atunci este lege cind are metode efective de pedepsire penru incalcarea ei. Adoptarea legilor neasigurate cu metode de pedepsire este profanarea legii si a intregului institut de drept.
      In fiecare actiune trebuie sa fie un algoritm, o tehnologie, nu poti construi intii peretii casei si apoi temelia. Eu as dori ca toate drepturile omului la noi sa se respecte, insa atita timp cit in societatea noastra mor batrinii de frig si foame, se debilizeaza generatia tinara, drepturile minoritatilor sexuale putin ma intereseaza. Mai mult ca atit, consider ca garantarea tuturor drepturilor minoritatilor sexuale (partial si a drepturilor minoritatilor etnice) pe fonul dezastrului social este destructiv si duce la agravarea situatiei.
      Eu nu-s fanul lui Cibric, insa actiunile lui le privesc ca un rau necesar si daca nu ne place metodele lui haideti sa facem noi acest lucru prin metode mai admisibile. Voi vedeti in actiunile lui incalcarea drepturilor omului, eu vad in actiunile lui stoparea unui conflict etnic (menora din parc) si prevenirea violentelor (cazul discutat).
      Indeobste biserica in cocietate are mai mult rolul de frina, dar voi sunteti siguri ca doriti sa circulati pe un traseu cu trafic intens fara frina?

      • Andrei, toata logica comentariului tau se bazeaza pe suprematism etnic si heteronormativ.
        Pe linga toate acestea nu poti ierarhiza problemele societatii – toate sunt interconectate si importante pentru ca vizeaza OAMENI. Azi vorbim despre drepturile minoritatilor sexuale, miine despre oameni in etate, poimiine despre drepturile minoritatilor etnice, s.a.m.d. Sa zici ca problemele unora sunt mai importante decit ai altora este ignorant.

  • Victoria, tie nu ti-e rusine sa vorbesti de Drepturile Omului dupa ce ai cerut controlul corpului barbatilor? Da, o parte dintre barbati sunt gay, trans, etc. Si tu acuma inca mai vorbesti in numele lor???
    Tu nu ai dreptul moral sa initiezi sau sa te bagi in discutii despre Drepturile Omului. Esti murdara ca si Hitler, iar asta nu se sterge niciodata.

      • Unu. Cine e Viorica si ce treaba are cu noi?!
        Doi. Si Hitler era ateu, abstinent, vegetarian si nefumator, dar asta nu il face mai putin monstruos.
        Trei. E vorba de o murdarie morala. Nu poti sa fii sexist si sa vorbesti despre egalitate si Drepturile Omului.
        Patru. Cine vrea sa inteleaga, intelege, cine nu vrea sa inteleaga poate fi si evolutionist si sa se boceasca ca natura e nedreapta. Pai, ori, ori. Nu poti sa te superi ca 1 e 1 si ca lemnul e lemn sau mai rau, sa te apuci sa demonstrezi ca 1 e 2 si ca lemnul e o forma de metal.
        Cinci. Oare asa e la feministi, nici cand mananca usturoi gura nu le pute, ci le inmiresmeaza respiratia?! 🙂
        Atitudinea asta ori e politica curata (cum am mai spus), ori e o chestie patologica (lucru pe care nu il exclud).
        Sau poate Vica nu a spus nimic despre „initiativa privind controlul corpurilor barbatilor… de doua ori pe saptamana, bancuta”, etc.?!

        PS: Mai am o gramada de printscreenuri de pe grup in care Vica efectiv face cu ou si cu otet barbatii moldoveni. Vi le pun la dispozitie. Cred ca chiar trebuie sa le pun la dispozitia publicului larg.

  • De cand propun masuri constructive. Dar nu, nu asta se vrea. Se vrea tensionare inutila. Asta inseamna actorie politica, adica politica.

Lasa un comentariu