Anatoli Ulyanov
Imaginați-vă că sunteți un vorbitor de limbă rusă într-un oraș din estul Ucrainei care este bombardat continuu și așteptați să fiți eliberat. Unii dintre „eliberatori” vă vor verifica mai întâi casa pentru a găsi tineri pe care să îi mobilizeze și să îi folosească drept carne de tun pentru operațiunea Z. Alți ”eliberatori” îți vor spune pe față că nu te văd ca fiind mai mult decât un „vatnik”, un Homo Sovieticus. Tot ce vă rămâne de ales în această situație este cu ce cuțit ați dori să fiți eliberat: cuțitul bun al victimei sau cuțitul rău al agresorului?
În timp ce îl ascult pe Olexey Danilov, secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, înțeleg că nimeni nu este interesat în mod special de „reintegrarea Donbasului”. Ceea ce contează este teritoriul, de preferință curățat de populația „inutilă”. Oamenii sunt, în general, incomozi. Toți sunt atât de diferiți și nuanțati, cu propriile opinii și identități. Ei trebuie să fie cumva lipiți împreună, reprezentați. Însă nimeni nu vrea să se ocupe de acest lucru.
Pentru că, dacă ai vrea ai un dialog adevărat cu locuitorii din teritoriile ocupate, nu le zici „Voi sunteți cei care trebuie să găsiți un limbaj comun cu noi, nu invers”; nu o acuzi pe bunicuța de trădare pentru că a trăit din ajutoare umanitare din camionul însemnat cu Z (adică al rușilor); nu te ștergi pe picioare cu simbolurile sovietice – acestea acum nu mai sunt ideologice, ci sociale și culturale – ele fac parte din identitatea mamei și a tatălui cuiva, până în punctul în care distrugerea lor înseamnă mai puțin o răzbunare politică (decomunizare) și mai mult excluziune socială.
Chiar și invadatorii [ruși] s-au gândit să includă limba ucraineană în școlile din Herson pentru că imaginea externă contează, în timp ce partea ucraineană nu poate transmite o anumită imagine de toleranță și incluziune nici măcar la nivel de propagandă.
Când vrei ca cetățenii țării invadatoare să se ridice împotriva regimului lor, nu ceri să li se ia vizele și să fie închiși într-o cușcă cu Putin doar pentru că s-au născut într-un loc nepotrivit. Nu spui că toți, fără excepție, sunt „așa”, nu arzi punți culturale, nu interzici cărțile lui Bulgakov, castrându-te spiritual doar să faci în ciudă dușmanului …
Rusia este agresorul aici. Acest lucru este cât se poate de clar. Ceea ce nu este clar este ce ar trebui să-i atragă pe acești ucraineni „inutili” din Estul Ucrainei într-o țară care nu face niciun efort pentru a le găsi un spațiu. Nimic în afară de oroarea sperietorii rusești. Acolo va fi mai rău; aici este pur și simplu rău. Ce este mai bine – mai rău sau rău? Rău este mai bine, bineînțeles! Aceasta e unica alegere pe care o ai.
„Nu vă place aici? Atunci du-te naibii”. Ei bine, mulțumesc pentru asta. Măcar ți se permite să părăsești lumea în care ai crescut, ai iubit cândva, ai visat. Vor umple golul cu un cetățean loial și de încredere. Doar dacă nu ești un om de vârsta de recrutare, desigur. Atunci nu poți pleca nicăieri.
Sper ca Ucraina să câștige. Cu toate acestea, nu împărtășesc un optimism orb cu privire la un viitor mai bun.
Acum unitatea societății este asigurată de agresiunea rusă și de prezența unui inamic extern. Imediat ce războiul se va încheia, contradicțiile interne se vor acutiza.
Războiul va deveni un argument universal. El va fi folosit pentru a justifica orice probleme din economie, orice represiune, arbitrarietate. Pentru că victima are întotdeauna dreptate. Victimei i se permite totul și ea nu este responsabilă de nimic.
Întrucât Rusia nu va dispărea de pe glob, proximitatea geografică față de ea și amintirea invaziei vor face întotdeauna posibilă, chiar necesară, pregătirea pentru război. În acest fel războiul devine Marele Motiv, întrebarea și răspunsul, forța unificatoare, inițiatoare, ideea națiunii, însăși orbita noastră națională. Între timp, în timp ce principalul inamic extern rămâne inaccesibil, ne vom ocupa de „inamicul” intern, care este mai accesibil.
Tot ceea ce este sovietic va fi șters ca parte a respingerii acestei părți din tine însuți; va deveni rușinos, reprimat, ceea ce va duce la sărăcirea culturii, la diminuarea incluziunii, la reducerea gamei de identități acceptabile. Cine este vinovat aici? Rusia. Dar acest lucru nu ușurează situația cetățenilor „inutili”.
Vom asista probabil la multe spectacole grotești de respingere a „limbii invadatorilor”, deoarece mulți oameni urmează fie direcția opiniei publice dominante, fie logica „din moment ce bunica mea a fost rusificată, acum mă voi umili în public”.
Ucrainenii care au supraviețuit războiului în Ucraina se vor simți, în mod natural, mai îndreptățiți decât cei care au supraviețuit războiului în Berlin, dar oamenii din Lviv sau Kiev nu vor aplica această logică în cazul persoanelor strămutate și în cazul locuitorilor din teritoriile ocupate, care au avut cea mai imediată experiență a războiului. Pentru că „ei” sunt cei care trebuie să găsească un limbaj comun cu „noi”.
Orice apel la protejarea drepturilor cetățenilor „inutili” va fi considerat și declarat ca fiind ceva suspect, fals, susținut de Kremlin și artificial, nerealist sau chiar periculos.
Va fi perceput ca fiind ceva toxic, un lucru pe care statul ucrainean l-a tolerat mult prea mult timp, ceva ce a dus la războiul actual, așa că acum este momentul să ne ocupăm de el o dată pentru totdeauna.
Nu văd nimic bun pentru acești cetățeni ucraineni „de prisos”. În cel mai bun caz, aceștia vor duce ceva de genul unei vieți duble în tăcere și a unui consimțământ afișat public și care va fi în conformitate cu „standardele patriotice”. Vor fi străini în propria țară.
Noile opresiuni vor fi justificate de cele vechi, făcându-le continue, nesfârșite și, aparent, juste.
Sunetul viitorului care vine seamănă prea mult cu un zgomot surd de bocanci. Și chiar așa, mai există ceva speranță. În principal, că mă înșel.
Imagine de fundal: doi bărbați printre ruine în orașul Bahmut, Ucraina de Est (mai, 2022).
Sursă imagine: Voice of America
Articolul a apărut inițial pe pagina LeftEast cu titlul The Superfluous People of Eastern Ukraine și a fost tradus de Vitalie Sprînceană.
Traducerea a forst realizată în colaborare cu reţeaua mediilor de stânga din Europa de Sud-Est ELMO.
Anatoli Ulyanov este jurnalist, artist vizual și documentarist din Ucraina, care trăiește în Los Angeles (SUA). Acesta poate fi urmărit pe blog, Facebook, Twitter, Instagram și Telegram.
