Republica Moldova este acel caz paradoxal cînd Ministerul Culturii aparent știe ce trebuie să facă, știe care sînt problemele în sector, dar care, cu o încăpățînare inexplicabilă continuă să facă exact ceea ce nu ar trebui.
De unde știm că Ministerul știe? Citim, de exemplu, Strategia 2030, planul pentru țară a guvernului pînă în 2030.
Diagnoza pusă acolo este corectă:
”Finanțarea culturii este centrată pe surse publice, deși în mod clar există un sector privat, asociativ și al liber-profesioniștilor foarte creativ, care nici nu este bine documentat, nici nu are acces la oportunitățile importante de finanțare. Modelul de finanțare a culturii este unul rigid, suficient doar pentru întreținerea curentă a infrastructurii și personalului, dar care nu corespunde necesității de dezvoltare, susținere a creativității și originalității, promovării interacțiunilor și mobilității culturale.”
Dacă însă te uiți la activitățile și acțiunile curente ale Ministerului Culturii ai impresia că această instituție face exact inversul lucrurilor ce ar salva sectorul cultural. Ca și cum ministerul ar fi plătit de cineva să submineze cultura, nu să o dezvolte…
În loc să dezvolte și să consolideze instituții culturale – teatre, colective artistice audio-vizuale, artiști independenți – și să investească în capacități și infrastructură culturală – spații de producție și repetiții, echipament, oportunități de mobilitate – ministerul organizează festivaluri culinare și de turism, unica urmă a cărora sînt 2 poze pe un site și mormane de veselă de unică folosință.
Un exemplu de instituție culturală ce ar fi putut fi crescută cu resurse minime este colectiva teatru-spălătorie: cu peste 10 de activitate, X spectacole produse pe teme sociale, politice, culturale, a primit de-a lungul anilor ZERO susținere de la stat (Guvern, Ministerul Culturii, autoritățile locale).
La moment teatru-spălătorie nu dispune de un spațiu propriu de repetiții și nici de o scenă proprie astfel că majoritatea spectacolelor acestuia au loc afară, în Germania și în alte țări.
În Germania teatru-spălătorie o duce bine, e invitat să participe la festivaluri, ia și premii importante.
La Chișinău, teatru-spălătorie nu există…
La începutul acestei veri un grup de instituții teatrale din Germania, care sprijină colectitva teatru-spălătorie, au făcut o adresare către Ministerul Culturii al Republicii Moldova, către Parlament, Ministerul de Externe.
În adresare, teatrele germane îndemnau guvernul ”să-și asume responsabilitatea de a identifica, încuraja și finanța inițiativele artistice independente, de a crea contextul și structurile care să le susțină, de a garanta spații pentru repetiții, locuri de prezentare a lucrărilor și a spectacolelor invitate, spații pentru rezidențe, pentru întîlniri și interacțiuni, de a crea un mecanism financiar sustenabil pentru a sprijini scena independentă ca aceasta să poată produce și să poată trăi cu demnitate din munca sa”.
O publicăm pe Platzforma, alături de vocile altor artiști și activiști care susțin sectorul cultural independent și implicit teatrul-spălătorie.
Scrisoare deschisă
HAU Hebbel am Ufer (HAU) e o casă internațională de producție care sprijină și reprezintă poziții artistice contemporane de excepție din domeniul teatrului, dansului și performance-ului. HAU este o instituție esențială pentru scena de arte contemporane performative atît din Berlin, cît și la nivel internațional. Fără a avea propria trupă de teatru, creează și prezintă co-producții internaționale, organizează festivaluri și proiecte de teatru și de dans internaționale și din Berlin.
Regizori și regizoare precum Nicoleta Esinencu, Forced Enternatinment, Rimini Protokoll, Mariano Pensotti și Kornél Mundruczo sînt oaspeți frecvenți la HAU Hebbel am Ufer. Tot la HAU pot fi văzute lucrările unor artiste și artiști precum Meg Stuart, Miet Warlop și alții. Munca continuă pe care o face HAU, ca și casă internațională de producție, contribuie și la modelarea țesutului social urban al orașului Berlin.
HAU Hebbel am Ufer a început colaborarea cu artista moldoveană Nicoleta Esinencu și colectiva teatru-spălătorie cu 10 ani în urmă. Inițial, HAU a invitat teatru-spălătorie să prezinte în Germania spectacolele ”Clear History” (2012), ”Dragă Moldova, putem să ne pupăm puțin de tot?” (2014), ”American Dream” (2014) și ”Recviem pentru Europa” (2018).
Mai tîrziu, în 2016, HAU a început să producă unele dintre spectacolele Nicoletei Esinencu și ale teatrului-spălătorie: ”Life” (2016), ”Abolirea familiei” (2019) și ”Simfonia progresului” (2022). La moment lucrăm la o nouă co-producție ce va avea premiera în iunie 2023.
HAU Hebbel am Ufer nu este singurul teatru din Germania interesat să sprijine activitatea colectivei teatru-spălătorie. Teatrul Rampe (Stuttgart), teatrul Forum Freies Theater (Dusseldorf) și Centrul European pentru Arte Hellerau (Dresda) sînt parteneri stabili în co-producerea și prezentarea spectacolelor teatrului-spălătorie în orașele lor.
Cu fiecare nouă producție, tot mai multe instituții teatrale din Germania, dar și din alte țări își exprimă interesul de a co-produce și prezenta spectacolele teatrului-spălătorie.
Astfel, cea mai recentă producție, ”Simfonia progresului”, a fost invitată la Festivalul de Teatru Auawirleben din Berna (Elveția), Festivalul Performing Democracy din Freiburg (Germania), Festivalul Theaterformen din Braunschweig (Germania), Festivalul Eurothalia din Timișoara (România), Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț (România), Festivalul Internațional de Teatru din Nitra (Slovacia), Festivalul de Teatru Favoriten din Dortmund (Germania), Festivalul Politik im Freien Theater din Frankfurt pe Main (Germania), Teatrul Le Maillon din Strasbourg (Franța) și Festivalul Impulse din Köln (Germania). Iar invitațiile și solicitările de prezentare a spectacolului nu contenesc să vină!
În acest an, ”Simfonia Progresului” s-a regăsit pe lista scurtă a celui mai important eveniment de teatru din Germania – Theatertreffen, un festival care selectează în fiecare an 10 cele mai importante producții teatrale din țările vorbitoare de limbă germană (cu toate că spectacolul nu este în limba germană).
Iar recent, Nicoletei Esinencu și teatrului-spălătorie le-a fost decernat premiul Tabori Internațional, cea mai importantă distincție din Germania pentru scena independentă a artelor performative.
În timp ce asistăm și ne bucurăm de recunoașterea, aprecierea și impactul muncii Nicoletei Esinencu și a colectivei teatru-spălătorie în Germania și în lume, ne îngrijorează că în propria lor țară, Moldova, pentru munca lor nu se găsește un spațiu pentru repetiții și o scenă pentru a-și juca spectacolele.
Teatru-spălătorie a fost lansat acum mai bine de 10 ani la Chișinău.
Timp de 7 ani, colectiva a gestionat un spațiu independent, în același timp administrînd un bar, aceasta reprezentînd unica modalitate de a-și plăti chiria. În toți acești ani, au creat și produs piese de teatru, performance-uri, au organizat lecturi, discuții cu artiste și artiști, conferințe, proiecții video, au invitat spectacole internaționale, precum și artiste și artiști în rezidență. Teatru-spălătorie a devenit o adevărată platformă de promovare a artistelor și artiștilor contemporani locali. Mai mult, teatru-spălătorie a reprezentat un loc de intîlnire pentru diverse comunități marginalizate; unde grupurile feministe și comunitatea LGBTQI+ organizau discuții, ateliere și petreceri. A fost un loc ce a găzduit discuții despre justiție socială, combaterea rasismului și a rasismului social.
Dat fiind efortul enorm necesar pentru a întreține un bar și a plăti chiria pentru un spațiu, în condițiile în care autoritățile nu au oferit niciun sprijin pentru întreținerea și dezvoltarea acestuia, colectiva a decis să închidă localul și să își concentreze eforturile asupra muncii artistice – o dorință legitimă pentru o colectivă de teatru.
După închiderea spațiului a fost extrem de dificil pentru teatru-spălătorie să găsească o încăpere adecvată pentru repetiții și aproape imposibil să găsească un spațiu pentru a-și juca spectacolele la Chișinău. Din acel moment, teatru-spălătorie și-a jucat majoritatea spectacolelor în afara țării.
În prezent, activitatea teatrului-spălătorie este susținută de statul german, prin intermediul nostru, al HAU Hebbel am Ufer și al altor teatre germane care susțin teatru-spălătorie, mențin continuitea acestuia, produc spectacolele acestuia, îi oferă spații de repetiție, îi prezintă spectacolele și îl promovează la nivel internațional.
Pînă în prezent, Ministerul Culturii al Republicii Moldova nu a făcut nimic pentru a susține teatru-spălătorie.
Îndemnăm guvernul să-și asume responsabilitatea de a identifica, încuraja și finanța inițiativele artistice independente, de a crea contextul și structurile care să le susțină, de a garanta spații pentru repetiții, locuri de prezentare a lucrărilor și a spectacolelor invitate, spații pentru rezidențe, pentru întîlniri și interacțiuni, de a crea un mecanism financiar sustenabil pentru a sprijini scena independentă ca aceasta să poată produce și să poată trăi cu demnitate din munca sa.
”Inacțiunea” autorităților moldovene lipsește nu doar teatru-spălătorie sau scena independentă moldovenească de dreptul de a lucra și de a-și prezenta lucrările acasă, dar și societatea moldovenească, per total, are de suferit din această cauză. Cetățencele și cetățenii Moldovei sînt cele și cei privați de dreptul de a participa la viața culturală, de a avea acces la conținut critic, de a-și cunoaște artistele și artiștii contemporani locali și lucrările lor și de a crește ca societate împreună. Prin activitatea sa, teatru-spălătorie contribuie la educarea și emanciparea societății moldovenești. În spectacolele sale, teatru-spălătorie confruntă societatea cu subiecte precum Holocaustul din timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe teritoriul Republicii Moldova; violența politicilor neoliberale (reduceri de fonduri, măsuri stricte de austeritate, privatizarea spațiilor publice) și înrăutățirea continuă a condițiilor de muncă și a drepturilor muncitoarelor și muncitorilor din Moldova; exploatarea muncitoarelor și muncitorilor migranți moldoveni în Europa de Vest; critica sistemului patriarhal și a familiei patriarhale în societatea contemporană.
Aceste subiecte sînt în mod curent fie ignorate, fie reduse la tăcere sau negate în școlile, instituțiile publice și dezbaterile publice din Moldova.
Din punctul nostru de vedere, arta este politică, iar decizia de a susține activitatea teatrului-spălătorie și a scenei independente în general, este o decizie politică.
În acest moment, activitatea teatrului-spălătorie devine din ce în ce mai vizibilă la nivel european și aproape invizibilă pentru publicul moldovean.
Am vrea să vă oferim, în calitatea dvs. de guvern responsabil, expertiza și experiența noastră de a face din nou vizibilă munca teatrului-spălătorie și în Moldova, de a găsi o modalitate de a readuce spectacolele teatrului-spălătorie în fața publicului moldovean. De aceea, am adresat scrisori similare și doamnei Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, doamnei Natalia Gavriliță, Prim-ministru al Republicii Moldova, doamnei Liliana Nicolăescu-Onofrei, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, și domnului Nicu Popescu, Ministru de Externe al Republicii Moldova.
Cu respect,
Annemie Vanackere, directoare artistică la HAU Hebbel am Ufer, Berlin.
Carena Schlewitt, directoare artistică la Hellerau – Europeaisches Zentrum der Kunste, Dresda.
Kathrin Tiedemann, directoare artistică la FFT Forum Freies Theater, Dusseldorf .
Martina Grohmann, directoare artistică la Theater Rampe, Stuttgart.
La Platzforma am scris constant de-a lungul anilor despre scena independentă, despre obsesia periculoasă a diriguitorilor de la Ministerul Culturii pentru ”industrii creative” și festivaluri culinare, despre cultură ca un bun comun, despre distrugerea infrastructurii culturale și înlocuirea ei cu una de consum, despre teatrul politic, despre fragilitatea drepturilor muncii ale muncitorilor și muncitoarelor din sectorul culturii…
Am sunat alarma, am participat la mai multe acțiuni de protest, dar și discuții publice și întîlniri oficiale despre sectorul cultural independent. Am semnat petiții, am vorbit oriunde a fost un microfon și cineva disponibil să asculte.
Am scris și despre colectiva teatru-spălătorie. Am mers la mai toate spectacolele, la unele am scris cronici și am făcut interviuri. Am fost și la barul Spălătorie – la evenimente oficiale precum lansări de carte, discuții sau concursuri de poezie, dar și la evenimente informale – să ne revedem cu prietenii într-un spațiu în care poți vorbi și gîndi despre orice.
teatru-spălătorie dezghioacă realitatea socială în care trăim, și transformă istoriile și poverile noastre locale, colective despre rasism, exploatarea muncii, naționalism, inegalitate socială, patriarhat și capitalism în docu-spectacole care invită spect-actorii să interogheaze, să critice și să reflecte asupra unor subiecte dureroase, super-prezente dar în același timp super-absente din discuția publică.
PLATZFORMA
Opinii și comentarii: De ce statul ar trebui să susțină colective precum teatru-spălătorie?
CSCI (Coaliția Sectorului Cultural Independent) din RM salută și subscrie mesajului transmis de Casa de producție HAU Hebbel am Ufer din Berlin, Ministerului Culturii și altor instituții guvernamentale din Moldova.
Din păcate, cu problema enunțată în mesaj se confruntă nu doar teatru-spălătorie, un colectiv de teatru recunoscut și apreciat pe plan internațional și care e nevoit să activeze în afara țării noastre în lipsa unui spațiu pentru repetiții și pentru lucrul cu publicul, ci întregul sector cultural independent din această țară.
Lipsa accesului la infrastructura fizică de producție și reprezentație continuă să afecteze modul de funcționare/existență/subzistență a artistelor și artiștilor independenți. De spațiile de lucru depinde foarte mult gradul de reziliență a operatorilor culturali, dar și procesele de transformare și dezvoltare a comunităților care activează acolo și care vine acolo, în calitate de public.
Spațiul pe care teatru-spălătorie îl gestiona, era atât spațiul lor de repetiție, producție, rezidențe și petreceri, cât și o platformă care găzduia și susținea artiste și artiști individuali, grupuri de inițiativă, activiste și activiști și organizații locale și internaționale. În urma reconstruirii totale a acelui cartier, orașul și locuitoarele și locuitorii săi au fost lipsiți de unica și ultima alternativă în domeniul teatrului politic independent și una din puținele de artă contemporană, artă politică și artă critică existente în RM.
În toți acești peste 10 ani, membrii CSCI din RM au venit cu nenumărate solicitări către miniștri ai culturii și secretari de stat, cu propuneri și soluții concrete, cum ar fi transformarea Casei Zemstvei într-un Centru de artă contemporană și cultură critică. Chiar dacă au scris petiții și ieșit la proteste, lucrurile nu s-au schimbat spre bine. Acel spațiu încă n-a fost transformat într-un alt bloc locativ, sau nu s-a ruinat, doar datorită artistelor și artiștilor care l-au menținut în toți acești ani.
Recent, ministrul culturii, Sergiu Prodan a vizitat Casa Zemstvei, acolo unde Coaliția Sectorului Cultural Independent din RM, Asociația Oberliht și Asociația Moldox închiriază spații, și nici nu a considerat necesar să poarte o discuție cu membrii organizațiilor prezenți în acel moment, să-i întrebe care este viziunea lor despre dezvoltarea acestui spațiu sau care sunt nevoile lor. Doar a replicat, ”O să discutăm cu directorul muzeului și-o să vă comunicăm ce-am decis!”
Atitudinea aceasta patriarhală a funcționarilor publici care văd scena independentă ca pe niște copii abandonați, înfometați și marginalizați, care iau decizii fără să se consulte, pentru că ei știu mai bine decât tine care-ți sunt nevoile; funcționari publici care pur și simplu nu înțeleg care este rolul artei și culturii critice în societate. E despre un minister care încă n-a ajuns la maturitatea să vadă în scena independentă un partener, un partener care are o experiență, are niște competențe, are o capacitate de a identifica noi resurse și, cel mai important, de a contribui fundamental la dezvoltarea societății.
Și credem că în cazul teatrului-spălătorie și a inițiativelor care fac artă critică, artă politică, e despre un minister căruia îi e frică de discursuri critice și nu va valida în niciun fel producțiile/activitățile care fac artă politică. Va face totul ca aceste voci să dispară, să migreze, să se reprofileze, să se înăbușe în precariat.
Coaliția Sectorului Cultural Independent
Я считаю, что ” teatru-spălătorie” – уникальное явление в молдавской культуре. Его уникальность в том, что он на протяжении многих лет радовал зрителей, создавая новые творческие работы; в том, что выжил несмотря на трудности, связанные с потерей помещений для репетиций и показов перформансов. И в том, что без поддержки государства находил и находит финансирование и продолжает творить.
Несмотря на то, что моим родным языком является русский, я с большим интересом посещаю премьеры.
Большинство перформансов были с переводом. Это давало нам возможность быть причастными к тому, что происходит в театре.
Мне как художнику современного искусства очень важно, чтобы такой театр продолжал жить, потому что он объединяет многих творческих людей. Здесь проводятся встречи с художниками, организуются арт резиденции. Театр живёт своей творческой жизнью, вокруг него создаются новые сообщества, которые приобщаются к театральной жизни, интересуются политикой, думают о будущем и переосмысливают вместе прошлое.
Я надеюсь, что Министерство культуры сможет поддержать “teatru-spălătorie” не только как театр, но и как уникальное объединение творческих людей.
Не хотелось бы терять то, что с таким трудом создавалось на протяжении многих лет.
ТАТЬЯНА ФЁДОРОВА
E foarte simplu: teatru-spălătorie este una dintre instituţiile importante din istoria culturală a Moldovei din ultimele decenii: o instituţie făcută şi susţinută prin puterile proprii ale oamenilor implicaţi, care a făcut istorie locală şi internaţională, dar care rămîne invizibilă pentru autorităţile Republicii Moldova sau mai rău, e tratată fie cu amatorism, fie cu rea-voinţă sau meschin. teatru-spălătorie e “istoria de succes” a unui colectiv de femei care s-au autoorganizat în condiţii neprielnice, găsindu-şi în mod autonom un spaţiu pe care l-au extins funcţional şi l-au administrat pînă cînd nu a mai fost posibil în acea economie, şi care apoi s-au reinventat la nivel internaţional cu un succes remarcabil.
Vechiul sediu de pe strada Mihai Eminescu era un punct obligatoriu de vizitat pe harta Chişinăului, iar asta nu datorită clădirii fostei spălătorii, ci fiindcă teatru-spălătorie pusese Chişinăul pe harta locală şi internaţională a culturii independente: spaţiul improvizat de repetiţii şi spectacole, amenajat într-un beci, a fost vizitat de un public local ce a umplut mereu locurile disponibile, dar şi de mulţi lucrători la instituţii locale şi internaţionale, agenţii culturale şi foruri diplomatice. Vechiul sediu a fost transformat într-un centru cultural deschis care nu a influenţat doar viaţa culturală din Chişinău, ci şi pe cea din Bucureşti şi Cluj. Mulţi veneau la Chişinău special pentru a vedea premierele teatrului-spălătorie. O instituţie independentă din Bucureşti a fost creată luînd ca inspiraţie exemplul teatrului-spălătorie. Închiderea vechiului sediu a fost o pierdere pentru oraşul Chişinău.
Într-o perioadă dificilă, în care cultura a fost lăsată la coada priorităţilor economice, şi în care mulţi lucrători culturali s-au înregimentat politic, teatru-spălătorie a produs valori care rămîn valabile peste timp şi graniţe, ţinînd la intransigenţă şi principialitate critică. La teatru-spălătorie veneai ca să înveţi despre istorii sociale locale şi despre probleme contemporane pe care nici ştiinţele sociale nu îndrăzneau să le abordeze, în spectacole realizate după perioade intense de muncă de cercetare şi documentare. Spectacolele rămîn în prezent un reper atît pentru publicul local, cît şi pentru cercetători şi lucrători din diferite instituţii.
Echipa a continuat să lucreze neîntrerupt, şi-a îmbogăţit permanent colectivul de lucru şi repertoriul şi mai mult, a avut puterea să se reinventeze după închiderea sediului vechi, devenind o trupă nomadă cu repertoriu internaţional. Unul dintre rezultate, pe lîngă cîştigarea de noi colaborări şi noi audienţe prin reprezentaţiile internaţionale din Elveţia, Franța, Germania și România a fost Premiul Internaţional Tabori pentru anul 2022, care e cea mai importantă distincţie din artele spectacolului, judecată la nivelul întregii scene dramaturgice din Germania.
Cu toate acestea, în Moldova, s-ar părea că teatru-spălătorie nu există pentru autorităţi. teatru-spălătorie nu are în prezent nici măcar un loc pentru a face repetiţii în Chişinău. E o cerinţă minimă, cît se poate de decentă, pentru o echipă care ştie să se descurce singură în lume, care e tratată cu respect la nivel internaţional, şi care produce valoare în proprii-i termeni – spre deosebire de atîtea industrii creative bine finanţate, dar care lucrează prin imitaţie.
Modul în care o instituţie ca teatru-spălătorie e tratată de autorităţi e de fapt o oglindă a adevărului despre autorităţile însele. Lipsa unui minim sprijin este ea însăşi o decizie politică, prin care publicul din Chişinău şi Moldova e privat de unul din exponenţii săi recunoscuţi, în momente istorice în care este nevoie de gîndire critică. Deja perioada întinsă de tărăgănare şi ignorare atît a demersurilor directe ale colectivului, cît şi a scrisorilor de sprijin, a demonstrat un anumit nivel de incompetenţă a autorităţilor, dacă nu de rea-voinţă. În acest punct negativ ne aflăm în prezent, şi rămîne la latitudinea celor care au urechi să audă dacă vor schimba lucrurile în mai bine, aşa cum pretind că vor şi pot să o facă.
Ovidiu Țichindeleanu
teatru-spălătorie a fost de-a lungul anilor o instituție unică în societatea moldovenească. Acesta reunea un colectiv artistic capabil să-și angajeze publicul în cele mai dificile și pe alocuri temute subiecte pentru societatea noastră (cum ar fi Holocaustul pe teritoriul Republicii Moldova în anii celui de-al doilea Război Mondial, în spectacolul Clear History); un spațiu de exprimare și dezbatere artistică, politică, culturală (am participat la nenumărate acțiuni artistice, prezentări și discuții în spațiul de pe str. Eminescu); și, poate cel mai important, o comunitate de oameni care împărtășesc și schimbă idei, practici și acțiuni și fac lucruri în comun. Faptul că acest colectiv, acest spațiu și această comunitate nu a putut rămîne în Republica Moldova este o pierdere enormă, incomensurabilă cu eventualele costuri de a-l susține atunci cînd avea nevoie.
Iar asta ar trebui să ne pună pe gînduri dacă nu cumva greșim, ca stat, atunci cînd vedem în artă și cultură, o extensie a „sferei private”, unde fiecare se descurcă cum poate iar cine nu reușește trebuie să dispară. Cultura este spațiul ideilor, dezbateri-lor, pluralismului și diversității – spațiul care trebuie să unească oameni și să-i an-gajeze unul cu altul – e un spațiu public. Cultura nu poate lucra (doar) pentru profit (cine crede că poți și să faci profit și să schimbi minți, fără compromisuri, crede în povești). Iar fără cultură și artă independentă nu e posibil un pluralism și un dialog, nu e posibil un spațiu cultural democratic.
Susțin întru totul apelul HAU Hebbel am Ufer și îmi exprim speranța că Ministerul Culturii, dar și alte autorități publice, vor începe să recunoască importanța inițiativelor artistice independente pentru viața culturală din țara noastră și își vor revizui politicile astfel încît să susțină astfel de inițiative și să le ajute să crească și să devină mai multe.
Andrei Lutenco
Îmi amintesc cum 10 ani în urmă am fost la primul meu spectacol creat de teatru-spălătorie, și cît de mult m-a frapat subiectul, și cît de mult am petrecut discutînd aceasta cu prietenii. După aia au urmat mai multe spectacole vizionate, care au declanșat multe discuții, și m-au provocat să gîndesc, să-mi pun întrebări incomode. Cu timpul am avut prilejul să colaborez cu echipa teatrului, care mi-a permis la rîndul meu să organizez lecții publice și evenimente feministe. Teatru-spălătorie este mai mult decît un teatru, e un spațiu care a permis multor persoane invizibile să se simte auziți și valoroși. Pentru mine teatru-spălătorie este o echipă de vizionari care co-creează împreună cu membrii comunității. Ei ne spun poveștile care ni se întîmplă chiar acum. Istorii care merită să vadă lumina zilei și să fie auzite de publicul larg, ci nu să aștepte pînă moare protagonistul.
Din acest motiv, îmi este extrem de trist că teatru-spălătorie a fost nevoit să plece din țară ca să fie recunoscut pentru contribuția sa în societate și pentru talentul lor incontestabil. În același timp, mă bucur pentru ei, pentru că succesul care l-au avut în ultimii ani în Europa în comparație cu existența aproape invizibilă la ei în țară, a scos la iveală mult mai mult decît lipsa susținerii din partea autorităților. Scena independentă merită la fel de multă atenție și efort, cît se depune pentru a ne promova vinurile. Pînă la urmă vinul se bea, iar cultura și arta salvează umanitatea. Și noi avem nevoie acum de mai multă umanitate.
Polina Ceastuhina
Spațiul fizic al teatrului-spălătorie deschis (și gestionat din surse proprii) publicului larg între anii 2010-2017 a servit drept un nucleu și loc de dezbateri ale temelor cultural-artistice, sociale, politice și istorice, dar și o platformă de consolidare a masei critice locale și contextualizare a dis-cursului artistic contemporan.
În vederea diversificării practicilor artistice contemporane teatru-spălătorie a colaborat activ cu actorii sectorului independent al scenei artistice locale organizând evenimente în comun sau par-ticipând în proiecte-cluster. De-a lungul anilor spălătorie a fost gazda și partenerul multor acțiuni și activități cultural-artistice lansate de Centrul pentru Artă Contemporană, Chișinău KSA:K, pre-cum conferințe, prelegeri publice, prezentări de performance, proiecții de film, artă video și film experimental.
În toți acești ani teatru-spălătorie a creat parteneriate directe și de durată, găzduind artiști-practicieni locali de artă contemporană, precum Pavel Brăila, Lucia Macari sau Veaceslav Druță, afirmați pe scena internațională, cu prezentări individuale de filme documentare, experimentale și performance. Și în același timp a susținut și a oferit oportunități pentru debut artistelor și artiștilor emergenți, unei noi generaţii de artiste și artiști contemporani social activi.
Astfel, chiar dacă a fost și rămâne în continuare lipsit totalmente de un orarecare sprijin, suport și apreciere din partea statului, teatru-spălătorie a produs un impact major pe scena practicilor artei contemporane din Republica Moldova.
Este regretabil faptul că acest colectiv notoriu, cu o recunoaștere și apreciere internațională, este în permanentă căutare de spații și atragere de fonduri din străinătate și rămâne practic lipsit de orice posibilitate de producere și diseminare a propriului discurs cultural-artistic pe scena locală.
Lilia Dragneva
Notă: Ministerul Culturii a răspuns acestei scrisori – de fapt nici măcar nu e un răspuns, e un refuz. Un refuz de a-și asuma responsabilitatea ca Minister al Culturii de a crea un cadru și mecanisme pentru susținerea și dezvoltarea scenei independente. Un refuz de a recunoaște munca teatrului-spălătorie, rolul său în dezvoltarea scenei culturale locale și contribuția sa la educarea publicului. Și mai ales un refuz categoric de a iniția orice dialog cu teatru-spălătorie și scena independentă în general.
Imagine de fundal: Abolirea Familiei, producție HAU Hebbel am Ufer și teatru-spălătorie, 2019. Fotografie: Dorothea Tuch.
[…] grup de instituții teatrale din Germania, care sprijină colectiva teatru-spălătorie, au făcut o adresare către Ministerul Culturii al Republicii Moldova, către Parlament, Ministerul de Externe. În adresare, teatrele germane îndemnau guvernul ”să-și asume responsabilitatea de a […]