Cum vorbim despre adevăr pe timp de război: cazul Amnesty, statul și ”experții”.

Modul în care așa numita clasă de ”experți” din Moldova (și din țările din regiune) a recepționat raportul Amnesty International (AI) despre faptul că armata ucraineană pune în pericol civilii, amplasînd unitățile militare nepermis de aproape de infrastructura civilă – grădinițe, școli, spitale, magazine – ca o ”propagandă în favoarea Rusiei” – e dovada cea mai clară că adevărul este printre primele și cele mai constante jertfe ale acestui război absurd.
Experți ai lui pește au acuzat AI că ar face partizanat, că ar da ”apă la moara Rusiei”, că organizația ar lucra pe ascuns pentru Rusia și …tot așa mai departe, în dulcele stil clasic și cunoscut al cekismului local pentru care unica formă de discuție publică e demascarea adversarului…
Nu a ajutat, în ochii experților lui pește, nici faptul că Amnesty are o lungă istorie de luptă pentru drepturi în care a pus aproape întotdeauna drepturile oamenilor și valorile de care se revendică ei deasupra intereselor diverselor state, partide și lideri politici (cu excepția notabilă a lui Assange, desigur), nici că organizația face referință în activitatea ei la norme din dreptul internațional care stipulează că civilii nu trebuie să sufere nejustificat în războaie ori că drepturile omului trebuie respectate pentru toți în cazul unui conflict – militari și civili, nici că organizația a criticat vehement cu începere din 24 februarie agresiunea militară rusă, nici că Amnesty a venit ulterior cu clarificări în care a încercat să explice ce a vrut să spună…
(Lucru curios: la zile bune de la publicarea raportului, filiala locală Amnesty încă nu l-a tradus și nici măcar nu l-a menționat undeva pe pagina de internet sau cea de facebook.)
Experții lui pește s-au întrecut în ”argumente” (văzusem undeva că un asemenea expert a numărat de cîte ori apare în articol cuvîntul Ucraina și de cîte ori – Rusia – și, după ce a văzut că Ucraina e menționată de mai multe ori – repet, într-un articol despre Ucraina – numitul expert a concluzionat că articolul e în mod clar comandat și plătit de ruși) de ce raportul AI nu ar trebui luat în seamă.
Cel mai ”inteligent” argument, de departe, a fost că organizația nu s-ar fi consultat cu ministerul ucrainean al apărării înainte de publicarea raportului. (Amnesty a relatat apoi că a transmis guvernului ucrainean toate datele de care dispune și în baza cărora a făcut raportul și concluziile).
Niciunui expert de acest soi nu i-a trecut prin cap că, dacă te apuci să reproduci poziția oficială a ministerului, atunci nu mai ești ”societate civilă” sau ”expert independent”, ci simplu funcționar propagandistic al statului…
Evident, argumentele AI stau pe o gheață extrem de subțire – de exemplu pe o distincție oarecum clară între populația civilă și militari sau pe unul din principiile dreptului internațional conform căruia părțile beligerante ar trebui să evite amplasarea obiectivelor militare în apropierea obiectelor de infrastructură civilă sau în apropierea zonelor dens populate  – chestii ce țin mai degrabă de teoria înaltă a dreptului internațional decît de realitatea de pe teren.
Într-o situație a unui război aproape total, în care societatea ucraineană e mobilizată la capacitate maximă pentru a riposta agresorului, aceste linii de demarcație dintre militari și civili, front și spatele frontului, infrastructură militară (benzinării, gări și depozite) și infrastructură civilă (benzinării, gări și depozite) sînt destul de convenționale (iar uneori chiar inexistente).
Terenul, natura, diversele strategii viclene (de la camuflaj, la ambuscade și acte de terorism) – toate sînt și au fost utilizate de părțile beligerante pentru a compensa asimetria de putere și resurse. Ucraina nu e o excepție – în fața unui inamic ce deține o superioritate militară clară – ucrainenii în mod plauzibil recurg la alte instrumente, mai puțin ortodoxe. Pentru că altele nu prea au.
Ar trebui reamintită aici (și ori de cîte ori e nevoie) acea scenă nepieritoare din ”Batlle of Algiers” al lui Gillo Pontecorvo cînd, fiind întrebat de un ofițer francez de ce recurge la acte de terorism și intimidare a populației civile algeriene – de exemplu prin faptul că unele bombe sînt plantate în locuri aglomerate după ce sînt transportate în coșuri de lozie de către femei civile – un rebel algerian îi răspunde acestuia: păi, voi aveți avioane, bombe cu napalm și tunuri, noi nu avem decît aceste coșuri în care transportăm bombe. Dacă ne dați napalmul, avioanele și tunurile, noi vă putem da coșurile de lozie.
Ambiguitatea, viclenia militară, diversiunile ce scot în evidență hidoșenia morală a agresorului – fac parte din repertoriul celor slabi care, dacă nu au superioritatea militară, încearcă să o obțină pe cea morală…
E plauzibil că ucrainenii au făcut chestiile documentate de AI – reputația organizației are destule pete, dar pe chestiile majore AI a avut întotdeauna o poziție tranșantă și a zis lucruri incomode statelor, fără a-i păsa dacă e vorba de Rusia, Israel sau SUA.
Pentru că misiunea organizației – și e o chestie la care experții lui pește ar trebui să reflecteze – e să susțină niște valori ce nu țin de partide de guvernare, regimuri politice și topuri de popularitate. Pentru că, acuzînd și susținînd că AI face partizanat, experții lui pește consolidează ideea că adevărurile trebuie întotdeauna să reflecte pozițiile oficiale ale statelor și/sau conducătorilor acestora, nu valori generale umane precum demnitatea vieții, abolirea torturii, abolirea detenției arbitrare, dreptul la liberă exprimare…
E de înțeles poziția autorităților ucrainene – superioritatea morală a Ucrainei în acest război (în care superioritatea militară e de partea Rusei) este construită pe argumente precum că ucrainenii sînt întotdeauna victime, că ucrainenii își apără eroic patria, că armata ucraineană nu atacă decît din necesitate și doar ținte militare, că rușii ”barbari” atacă inclusiv ținte civile, că armata ucraineană, ca expresie a patriotismului general al societății ucrainene nu recurge la tertipuri murdare (de genul celui de a se ascunde în spitale) și nu-și pune în pericol societatea, că Ucraina duce un război sfînt, iar Rusia unul de agresiune.
Această ”superioritate morală” e cea care aduce simpatie (dar și armament) pentru Ucraina și poate fi ușor subminată de evidențe precum cea adusă de Amnesty în care armata ucraineană recurge uneori (din motivele enumerate mai sus) la asemenea viclenii…
Nu vom ști probabil niciodată întreg adevărul despre diversele atrocități comise în acest război: în lungile seri la Palanca, cînd aud împușcături dinspre partea ucraineană și înțeleg că e vorba de armata ucraineană care trage în bălțile Nistrului asupra unor bărbați ucraineni care nu vor să lupte și încearcă să treacă ilegal granița spre Moldova, mă gîndesc că îmi e extrem de dificil să scot o riglă ”corectă” și să măsor dacă au dreptate ucrainenii care trag în alți ucraineni sau ucrainenii care fug de alți ucraineni.
Dar ar trebui să facem loc și pentru un spațiu de discuție în care adevărurile, oricît de incomode ar fi, nu ar depinde de statele ce le proclamă sau de regimurile politice ce le susțin. Ar trebui să păstrăm și să consolidăm spațiile critice – și Amnesty este unul dintre ele – ce se află cumva deasupra statelor și se revendică de la lucruri ce ne unesc dincolo de state, regiuni și continente. Amnesty este o încercare – firavă și destul de contradictorie pe alocuri – de a crea un fel de apartenență umană comună, un fel de umanitate în care nu e loc pentru tortură (indiferent ce ar zice călăiii cu epoleți și alaiul de slujitori propagandistici ce-i deservesc), în care demnitatea umană e principială și e peste interesele de stat.
Or, atunci cînd vorbește despre comportamentul armatei ucrainene, Amnesty nu apără interesul statului rus, nici al lui Putin, ci viețile civililor ucraineni.
Cînd nu fac nici măcar această distincție elementară experții lui pește cad în poziția absurdă de a fi de acord cu Putin și clica militară rusă care tot crede că viețile civililor ucraineni nu costă nimic și merită sacrificate de dragul unor interese și calcule precum cucerirea de teritorii, intimidarea etc.