Caritatea ca substitut al sănătății. Și etica corporativă ca substitut al eticii jurnalistice.

Săptămîna trecută tema care a adunat cea mai multă atenție în spațiul mediatic moldovenesc a fost o investigație a portalului RISE.MD care viza platforma de crowdfunding pentru cauze sociale caritate.md. Articole de ziar, știri cu duiumul pe platforme electronice, emisiuni TV (inclusiv cu episoade precum cel în care șeful platformei de caritate a dat buzna în studioul din care se transmitea emisiunea ca să se asigure că totul e lămurit cum se cuvine), adresări de la tribuna parlamentului.

Spusă pe scurt, istoria investigației RISE.MD e cam așa: conform datelor de care dispun reporterii RISE, platforma caritate.md  ”identifică minori grav bolnavi, le fac publică povestea și adună sume impunătoare de bani din donațiile oamenilor. Ulterior, beneficiarii sunt direcționați la un spital din Turcia, unde medicii simulează efectuarea intervențiilor chirurgicale.” (citat cuvînt cu cuvînt din investigația Rise).

În loc să aștepte să apară materialul (cei de la RISE au făcut un fel de pre-anunț cu o zi înainte, ca să ție publicul în suspans) și după aia să vină, dacă e nevoie, cu clarificările de rigoare, punctual și pe cazuri concrete, cei de la caritate.md au decis să anticipeze cumva lucrurile: au plasat pe site-ul lor, chiar în aceeași seară, adică înainte ca articolul să apară, o poză a jurnalistei care a realizat investigația, cu îndemnul ca lumea care are nevoie de sprijin financiar pentru diverse boli cu tratament costisitor în afara țării să se adreseze jurnalistei direct… Mișcare proastă din start, deoarece a trecut întreaga discuție în registrul victimizării (de fapt în regimul victimizărilor multiple, deoarece inițial s-a victimizat platforma de caritate, apoi s-au victimizat și jurnaliștii de investigație). 

A urmat o săptămînă întreagă de discuții și polemici care, deși diverse ca argumentare și ton, n-au depășit cadrul victimizării (zeci de Je Suis, duceți-vă la naiba, nu vă e milă, cînd ne atacați pe noi atacați Adevărul sau Caritatea). Nu a ajutat nicidecum faptul că părțile aflate în ceartă (precum și miile lor de fani implicați și ei) au aruncat unii în alții cu adevăruri și principii ”absolute” (Caritatea ca datorie și expresie a bunătății sau dreptul jurnalistului la liberă exprimare și investigație). Mă rog, cu bastoane metafizice nu rezolvi probleme curente.

M-a surprins că, în toată discuția aceasta despre caritate, filantropie și sănătate nu am auzit pe nimeni să verbalizeze argumentul cel mai rezonabil (și de fapt marea cauză ce generează problema): sănătatea cetățenilor, că despre ea e vorba atît în activitatea platformei de caritate cît și în investigația RISE, trebuie să fie prioritate publică majoră. Printre primele, dacă nu chiar prima. Aceasta nu trebuie să depindă de reduceri făcute de spitale turcești (schema de furt bănuită de reporteri), nici de caritate și de bunăvoința unor platforme on-line (care pot aduna cu succes bani pentru alte cauze sociale), nici de departamentul de PR al unei companii medicale, ci de un sistem public de sănătate, unul performant, modern și bine dotat cu utilaje, spații și specialiști. Și, bineînțeles, gratuit și accesibil atît pentru un milionar (de ei oricum îmi pasă mai puțin – ei își pot permite să își aleagă opțiunile de tratament) cît și unui cetățean cu venituri modeste. Acest sistem public de sănătate ar trebui sa poată trata și cazuri sofisticate (în măsura posibilităților). Adică, toți cetățenii moldoveni care suferă de vreo boală, indiferent de gradul ei de complexitate, ar trebui să aibă posibilitatea de a se trata, la costuri rezonabile pentru ei (diferențele fiind alocate din resurse publice) în țară.
Cum se face? Prin investiții susținute în sistemul de sănătate (alt caz public de răsunet, cel cu femeia care a născut în wc-ul Centrului Mamei și Copilului a prezentat recent o radiografie a situației actuale în sistem – partea de afaceriști, partea de mită, partea de lipsă de dotare, partea de atitudine execrabilă a lucrătorilor din sistem față de pacienți), în cel de cercetare (inclusiv în cea medicală – un clasament al alocărilor pe care le fac țările în domeniul cercetării și dezvoltării pune Moldova, cu doar 0.35 % din PIB alocate acestor activități, pe locul 80 din 87 de țări, ceea ce e cel puțin deprimant), în educație etc…

(Un prim pas ar fi redirecționarea banilor care urmează să meargă pe arme letale moderne spre sistemul de sănătate.)

Dar na, pentru un asemenea argument trebuie curaj și e mult mai ușor să te dai cu părerea despre caritate sau jurnalism decît să rezolvi problema acolo unde doare. Iar pentru politicieni (subiectul a ajuns și la Parlament, unde deputatul Sergiu Sîrbu a cerut organelor de anchetă să cerceteze cazul) e mult mai ușor să pună polițiștii pe un caz decît să pună mintea și efortul deputaților pe un domeniu strategic. Tot pentru niște like-uri pe facebook și asta…

Lucru curios, cazul a avut și o continuare ce a scos la iveală o meteahnă veche a jurnalismului moldovean, una trecută de obicei cu vederea: ”dragostea de nevoie” pe care o are acesta față de companii, corporații și business în general.

Instituții media care se purică pe sine și purică și pe alții de propagandă ”politică” (fac topuri, clasamente, diagrame și alte chestii din astea) nu au probleme să facă publicitate prezentînd asta ca jurnalism. Unimedia și Diez, ca să dau doar două exemple dintre cele mai citite portaluri, au ditamai secțiuni de advertoriale (publicitate deghizată în material jurnalistic) alături de banere publicitare obișnuite (are și Agora, și ea.md și multe alte ”instituții media”)… Cum ar veni, printre articole pe subiecte de actualitate curentă vin și ”articole” și ”analize” despre promoții la zboruri, cești, bănci și restul.

Ziceam că această meteahnă e veche deoarece e un fenomen pe care îl remarc de cel puțin vreo 4 ani. Am exemple cînd departamentul de PR al companiei Union Fenosa scria articole în ziarul Săptămîna (împotriva investigațiilor despre corectitudinea tarifului la energie electrică), cînd mass-media făcea lobby pentru compania Dedeman (împotriva Consiliului Municipal Chișinău), cînd același Diez lua partea unui investitor turc care voia să ridice un bloc locativ în parcul Valea Trandafirilor și care, zicea compania prin gura sursei media cu pricina, e împiedicat să-și realizeze proiectele și investițiile „nobile” de niște haimanale isterice din oraș (adică comunitatea de activiști)… Și ar mai fi zeci și zeci…

Pe partea de propagandă economică, însă, cum am zis-o de mai multe ori, granturile nu se înghesuie, monitori și luptători nu-s (deci lipsesc și rapoartele și live-urile de la conferințe la Radisson Blue), iar codurile deontologice tac. Altfel spus, mass media se culcă sub publicitate. De bună voie. În toate formele. Și nu vede o problemă în asta. 

Nu aș fi observat un nou caz de propagandă economică dacă nu ar fi fost două momente în acest fals ”scandal” cu caritatea. Primul, interesant ca detaliu, a fost că una din apărătoarele cele mai vocale ale platformei caritate.md, Nata Albot, ar fi avut niște sponsorizări de la companiile medicale vizate în investigație…
Al doilea moment, mult mai exemplar, a fost mișcarea celor de la compania de PR cu care lucrează companiile medicale turcești de a organiza o excursie la Istanbul pentru jurnaliștii din Chișinău așa încît aceștia să se convingă cu ochii lor că lucrurile din investigație nu-s adevărate.

Dar să lăsăm o voce a unei participante directe la acest act de turism jurnalistic să povestească cum a fost:

”Toate costurile urmau să fie acoperite de către Medical Park: biletele de avion, cazarea și hrana. (…) Eram însoțiți de Ali Sirikci (figurează în investigația Rise), o traducătoare și o doamnă care vorbea în turcă și care, de câteva ori, îl întrerupea pe Ali Sirikci când acesta răspundea la întrebările adresate chiar în timpul mesei. Îi adresam întrebări legate de investigația Rise, activitatea sa și cea a spitalului. Cu părere de rău, am fost nevoită să întrerup discuția, deoarece una dintre jurnaliste era deranjată de acest dialog, care îi strica pofta de mâncare. Apropo de mâncare, era o masă foarte bogată, eram serviți cu tot felul de bucate tradiționale, destul de exotice, sofisticate și bănuiesc scumpe. Prin urmare, în continuare au fost multe discuții despre tradiții, mâncare, Istanbul și mult ghicit în cafea. Tot atunci am fost anunțați că programul a suferit schimbări și că la spital vom merge abia mâine. Așadar, bairamul continua cu desert, discuții despre posturi (nu TV), ghicit în cafea, plimbări la mall și o oră de plimbare prin Istanbul. Ne rămânea o singură zi pentru a vizita spitalul și a adresa toate întrebările noastre vizavi de rezultatele investigației Rise. Nu am de unde să știu care e situația zi de zi, nu am avut ocazia să discut personal cu medicii, nu am avut acces la fișe medicale, nu am văzut facturile etc. A fost o excursie organizată de Departamentul de Relații Publice Medical Park, respectiv scopul era de a prezenta spitalul într-o lumină cât mai bună. (…) Când am ajuns, în sfârșit, la partea ce ține strict de bani, tarife, comisioane, transferuri de bani, modul în care sunt primiți pacienții din Moldova nu am mai înțeles nimic. Intenționat sau nu, traducătoarea comitea și mai multe greșeli, se creau și mai multe confuzii, la întrebări închise se răspundea cu un discurs lung și evaziv. Nici măcar nu am înțeles care este prețul unei camere: 1000$ sau 1000 lire. Da, au confirmat că pacienții din Moldova beneficiază de reduceri, dar cât anume, în ce condiții, Medical Park a evitat să răspundă.”

Ca să fac un sumar: o excursie turistică organizată de o companie de PR, cu bilete plătite și cazare luxoasă, cu tur ghidat prin spital, cu nici un jurnalist care să știe limba turcă, cu nici o discuție personală cu medicii sau foști pacienți, fără acces la fișe medicale, fără documentare a companiei în presa turcească (probabil s-a scris dacă soția lui Erdogan are acțiuni acolo), cu traducere proastă (probabil intenționat)… și toate astea se numesc, în cuvintele autoarei,  ”clarificare a situației”. Ironic, jurnalista nu uită să dea lecție de morală celorlalți colegi de breaslă, numindu-și reportajul despre mîncat&băut&călătorit pe banii unuia dintre suspecții unei investigații jurnalistice drept… exercițiu de gîndire critică.

(Dacă această mărturie vi se pare hilară, vă îndemn să citiți alta, a unei alte martore… care a mers în Turcia să vadă marea. Tot de aici transpiră un alt monument de adeziune la libertatea de exprimare din partea jurnaliștilor moldoveni care au fost acolo – 5 din 7 au fost la un moment împotrivă ca să se facă transmisiune în direct de acolo). 

Cireșica de pe tort (și asta e real, nu e de pe Times New Roman): jurnalista de la diez, care a fost în Turcia – avion, cazare în hotel de 5 stele, excursii la mall și cine generoase – pe banii unei companii care tare vrea să își spele imaginea într-un caz de posibilă schemă de furt de bani și malpraxis medical, se întreabă, naiv și sincer:

”În continuare, nu înțeleg de ce Rise nu a efectuat o vizită la Medical Park și la compania în care activează soții Sirikci.”

Un posibil răspuns: pentru că jurnaliștii de investigație nu au bani pentru avion, hotel de 5 stele și cina tradițională turcească, excursie prin holul spitalului și discuții ”sincere” cu pacienții… ei au făcut din ce au găsit.

Atît de sincer… Atît de ”frumos”… Atît de exemplar.