Polonezii ies în stradă aproape zilnic pentru a-şi apăra drepturile în faţa asaltului conservator-naţionalist.
Polonia lasă în urmă un an bulversant, dominat de revenirea bruscă a unor atavisme specifice perioadei interbelice, dar şi de preluarea unor modele de guvernare iliberală, după exemplul Ungariei lui Orbán. A fost anul în care buna schimbare (Dobra zmiana – sloganul partidului Lege şi Justiţie – PiS – cu care a câştigat puterea în 2015) a împins Polonia într-o direcţie suspectă de autoritarism şi semiizolare externă. Cum se explică această alegere aparent legitimă din interior ? Si, la ce ne putem aştepta în 2017 ?
Polonia A, B si C…
Din punct de vedere istoric, al dezvoltării politice, economice si cultural-valorice, ţara a fost tradiţional împărţită în Polonia de la vest de Vistula (A) şi cea de la est (B). Dar, în ultimele decenii, în conştiinţa populară prinde contur un al treilea strat social (C).
Polonia A reuneşte populaţia cosmopolită, urbană, bine educată, câştigătoarea tranziţiei şi a integrării euro-atlantice. Cu alte cuvinte este vorba de Polonia postmodernă, beneficiară a creşterii economice şi a dezvoltării postintegrare, reprezentată în spectrul politic de la partidele de centru-dreapta până la cele de stânga (Platforma Civică, Partidul Modern, Alianţa Stângii Democratice).
În 2015, Jarosław Kaczyński, liderul PiS, proaspăt câştigător al alegerilor, denumea această categorie socio-politică drept „polonezii de calitate inferioară“(„Najgorszy sort Polaków”). Campania PiS s-a fixat pe un discurs naţionalist, populist şi conservator, având câştig de cauză mai degrabă datorită absenteismului şi ignoranţei liderilor de atunci ai Platformei Civice. Kaczyński şi PiS s-au poziţionat ca vârf de lance al Poloniei B, acele straturi care fie au câştigat economic doar parţial de pe urma transformării Poloniei, fie nu s-au regăsit valoric într-un sistem de idei şi principii bazate pe societatea deschisă, pluralistă, laică, multietnică şi post-istorică. Noua ofertă ideologică, cuplată cu o foarte generoasă politică populistă, a loializat noile transferuri dinspre perdanţii tranziţiei. Acolo unde zonele metropolitane cândva afluente au pierdut resurse umane şi economice, au îmbătrânit şi s-au dezindustrializat, societatea a devenit nostalgică şi recalcitrantă la sistemul de valori propus de integrarea europeană şi de globalizare. Inversarea rolurilor a creat un pod valoric între Polonia rurală, adesea subdezvotată, patriarhală, şi Polonia urbană, dinamică, conectată la fluxuri rapide de resurse financiare, organizatorice şi umane.
Polonia C ar fi plasată undeva la marginea celor două straturi, mai ales spre dreapta politică radical-conservatoare, dar şi ocazional spre stânga. Este un strat ignorat de centrele metropolitane: Polonia periferică geografic şi social, rurală, cronic subdezvoltată, nedreptăţită şi rareori auzită. După un deceniu în opoziţie, PiS reuşea să facă joncţiunea politică şi valorică a Poloniei B şi C inclusiv cu ajutorul Bisericii Catolice poloneze. Iar consecințele le-am observat din plin pe parcursul anului 2016 manifestându-se prin crize politice interne, numeroase proteste în marile orase şi comportament recalcitrant al Varşoviei pe plan extern.
Revenirea protestului ca hobby național
Deşi deține majoritatea fotoliilor din Parlamentul bicameral, doar 19% din cetăţenii cu drept de vot au optat pentru PiS. Ascensiunea partidului se datorează prezenţei slabe la urne la alegerile din 2015 şi disciplinei celor două Polonii descrise mai sus. Este realitatea care a împins PiS spre un comportament arogant şi sfidător. Derapajele autocratice au vizat de la bun început alterarea principiului echilibrului puterilor în stat. Tribunalul Constituţional era prima barieră în calea unui parlamentarism populist, iar semiblocarea acestuia a avut în 2016 o mare miză: schimbarea esenţei statului de drept şi a regimului democratic liberal, pliindu-l pe viziunile autocratice ale lui Kaczyński.
Totodată, s-a încercat impunerea forţată a unei agende naţionalist-conservatoare, încurajându-se imixtiunea Bisericii Catolice în problemele statului şi societăţii. În ansamblul său, societatea poloneză (cel puţin cea reprezentată de straturile B şi C) a devenit mai naţionalistă şi chiar uşor xenofobă. Totul s-a întâmplat în paralel cu încercările legaliste de limitare a libertăţii de exprimare şi de asociere, acolo unde statul a încetat finanţarea ONG-urilor cu agendă centrată pe drepturile omului, libertăți fundamentale şi probleme ecologice.
Păstrându-şi promisiunile populiste din campanie, PiS a pus în pericol bunăstarea viitoarelor generații de polonezi în schimbul unor beneficii sociale pe termen scurt. Coborârea vârstei de pensionare, dar mai ales acordarea unor beneficii sociale lipsite de o acoperire bugetară pe termen mediu şi lung vor genera probabil mari probleme pe viitor. Deocamdată, aceste politici sociale au avut drept rezultat doar neutralizarea unei părți a polonezilor cu potențiale predispoziții spre protest.
Apogeul ciocnirii între imixtiunea statului în viaţa privată şi identitatea seculară a celor mai mulţi polonezi, s-a manifestat cel mai clar în toamnă, când s-a încercat adoptarea Legii antiavort. Energia negativă acumulată pe fondul protestelor conduse în special de Comitetul pentru Apărarea Democraţiei (KOD) dar şi ocazional de partide din opoziția parlamentară şi extra-parlamentară, a răbufnit cu şi mai multă intensitate. Era pentru prima dată când se încerca unificarea eforturilor opoziţiei cu societatea civilă reprezentată de Polonia A.
Chiar dacă a făcut un pas înapoi, demersul PiS a creat premisele scrierii unui nou capitol în relația cu Polonia post-modernă. Mai intai de toate, PiS a aprins un fitil istoric. Spiritul protestatar al polonezilor este bine cunoscut. Generaţia celor care au protestat în Gdynia în 1970 şi mai ales a celor care s-au format pe corpul Solidarităţii, contribuind crucial la succesul Poloniei postcomuniste, este încă în viaţă, iar Polonia A este copilul acesteia. Memoria generaţiei de tranziţie a fost reactivată şi este în plină redefinire în aceste zile, când polonezii ies în stradă aproape zilnic pentru a-şi apăra drepturile, educând cel mai porbabil la rândul lor o nouă generație de polonezi avizi de libertate şi transparență democratică.
Un 2017 zbuciumat?
2017 va fi cel mai probabil un an in care polonezii vor continua protestele. La momentul redactării acestor rânduri, pe 19 Decembrie expiră mandatul preşedintelui Tribunalului Constituțional. Ultimul mare protest, cel de ieri din fața Tribunalului Constituțional a adunat aproximativ 15.000 de protestatari. Era planificat de mai mult timp, scopul principal fiind apărarea statului de drept şi a preşedintelui Tribunalului – Andrzej Rzeplinski – în contextul în care pe parcursul anului 2016, Rzeplinski s-a transformat într-o personalitate simbol care s-a opus sistematic derapajelor legal-constituționale ale guvernării PiS. Acest ultim protest, ne convinge că scenariul maghiar (al lui Orban) pentru Polonia este puțin probabil.
Pentru 2017, PiS va trebui să-şi ajusteze agenda ideologică. În caz contrar, vom asista probabil la un an politic şi mai tumultuos, cu consecinţe nefaste pentru populiştii conservator-naţionalişti de la guvernare. Nu este exclusă chiar căderea guvernului şi sfârşitul experimentului iliberal sub conducerea celui care mai este supranumit dyktatorek.
Articolul a apărut inițial în revista 22.
Sursa imagine.
