Revista de duminică. (Nr. 19)

 ARTICOLE.

Ministerul Educației a decis totuși să organizeze pentru admiterea din acest an un concurs unic, fără cote pentru mediul rural și cel urban. PZF a scris anterior un comentariu la această temă, pe vremea cînd actuala decizie era încă intenție-proiect de decizie.

Între 2010-2013, băncile moldovenești au spălat peste 18 miliarde de dolari. (kommersant.md)

10 întrebări/răspunsuri despre Parteneriatul Transatlantic (acordul de liber schimb pe care SUA intenționează să-l semneze cu Uniunea Europeană). „En résumé, le GMT aboutirait à un dramatique abandon de souveraineté de la part des États, au profit d’un pouvoir accru des entreprises multinationales. Le gigantesque marché unique attendu d’un futur traité serait aussi défini comme une instance supranationale dont les règles auront vocation à s’aligner (par le bas) en faveur d’un maximum de libéralisation et de dérégulation, et à se substituer aux législations et aux instances nationales, privant celles-ci de leur pouvoir de décision et les populations de tout moyen de contrôle démocratique.„  

CriticAtac.ro publică un interviu cu istoricul Alexei Miller de la Universitatea Europeană Centrală de la Budapesta despre situația din Ucraina: ”Momentul cel mai important căruia ar trebui să-i atragem atenția e situația de frică și neîncredere reciprocă ce există deja între diferitele grupuri sociale din estul Ucrainei. Pentru că cei care sunt împotriva Maidanului și cei care sunt pentru Maidan, deja se bat unii pe alții în est. Și sunt gata să accepte sprijin din afară sau din altă parte. Oamenii pro-Maidan – de la băieții din Sectorul de dreapta, iar cei care-s împotriva Maidanului – acceptă și ei sprijin, știți de unde. Încă ceva. Depresia generală, frica reciprocă și tensiunile sunt amplificate de doi factori. Primul ține de lipsa unor surse de informație credibilă. Toți actorii care participă în acest conflict poartă între ei război informațional în stare pură. Jurnaliștii ce lucrează de partea Maidanului sau împotriva lui, aceștia nu sunt jurnaliști ci propagandiști. Din acest motiv oamenii nu au încredere în mass-media. Un alt factor: toată lumea înțelege că Ucraina nu e subiect, ci obiect al jocului și că de fapt deciziile sunt adoptate de oricine, însă nu de ucraineni, că acest joc implică jucători mari – Rusia, Europa, SUA – care folosesc această situație în scopuri proprii. Toată lumea așteaptă mișcări inedite însă orientate nu spre de-escaladarea conflictului, ci din contra.”

Pe LeftEast un interviu cu Madina Tlostanova: ”I think that for Ukrainians it is not a choice between Russia and the West but rather an attempt to take their future in their own hands. The point is not to see this division entirely through some Cold war East-West dichotomy. We have to be very careful not to slide into the black-and-white propaganda poring into the global media from both sides now. My Western colleagues complain about Western media demonizing Russia and we are sick and tired here of Russian media that is reverting to the basest forms of propaganda shamelessly manipulating collective complexes and cultural archetypes. In my view – and I am reproducing a famous Odessa saying here – both Russia and the West are worse – a grammatically incorrect but quite accurate phrase – there is nothing to chose from here, both positions are wrong. And what matters for me in this case is once again, the destiny of Ukrainians. In fact people both in Ukraine and in Russia are forced to make a simplistic choice between the West and Russia who demonize each other in the best cold war tradition. We are forced to live once again according to the infamous saying: those who are not with us are against us. I believe that life and world are much more complex than that and there are other options in front of Ukrainians and Russians as well and one of them is a decolonial option grounded in delinking from this black-and-white logic.”

Pe Colta.ru un articol despre muzica EuroMaidanului din Kiev. „Сейчас, когда украинскую революцию растащили на сувениры, майдан Незалежности превратился в туристическую зону, а в венском Künstlerhaus проходит выставка арт-объектов Майдана (туда приволокли даже самодельную катапульту с улицы Грушевского), из Киева почти полностью выветрился дух трехмесячного противостояния. Формально его топография сохранена: по-прежнему на проезжей части натянуты палатки, а по периметру возвышаются баррикады (правда, горы грязных мешков с песком заменены аккуратными стенами из брусчатки). Однако сегодня мы имеем фактически три разных Майдана, которые не взаимодействуют и практически не пересекаются: туристический, жителей палаточного городка и Майдан тех, кто пришел почтить память погибших. Эта прогнозированная и, в общем-то, здоровая ситуация создает отличную почву для рефлексий на тему того, что же в дни протестов связывало воедино нацию, заставив ее отказаться от исконного правила «моя хата с краю». Как ни странно, такими факторами наряду с общими политическими требованиями стали еда и музыка. Причем стихийное и уличное музицирование порой приобретало самые невероятные формы.”

O analiză nuanţată de Volodymyr Işcenko tradusă pe CriticAtac (articolul în original în The Guardian) a „maidanelor” de la Kiev şi a celor din estul Ucrainei: “Poate suna paradoxal pentru cei care au sărbătorit auto-organizarea grassroots din Maidan, dar protestele din estul Ucrainei sunt, în acest moment, încă și mai descentrate, mai orizontaliste și mai grassroots. Nici Partidul Regiunilor, nici Partidul Comunist al Ucrainei nu joacă același rol de reprezentare politică pentru anti-Maidan pe care cele trei partide din fosta opoziție l-au jucat pentru Maidan. Așa-numitul „reprezentant al sud-estului Ucrainei”, fostul guvernator al regiunii Harkov Mihailo Dobkin, pe care Rusia plănuia să-l invite la negocierile cu UE și SUA pe picior de egalitate cu guvernul de la Kiev, a fost violent huiduit de protestatarii din Lugansk. De asemenea, aceștia nu au încredere în elita oligarhică de origine est-ucraineană; sau în cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov, care și-a asumat un rol de pacificator; sau în noul guvernator al regiunii Donetsk, Sergei Taruta. Și nu-l vor înapoi pe discreditatul și coruptul Ianukovici. /Baza socială a protestelor pare să fie mai plebee, mai săracă și mai puțin educată decât pe Maidan; vedem mai mulți muncitori și pensionari și nu atât de mulți intelectuali sau salariați cu studii superioare care să ajute la formularea unor revendicări clare și la susținerea lor în media.”

Leonid Ragozin, în articolul  său „Vladimir Putin Is Accidentally Bringing Eastern and Western Ukraine Together”, pe portalul newrepublic.com, constată un efect paradoxal de apropiere a regiunilor de est şi de vest ale Ucrainei, pe care „politica externă” a lui Putin şi anume anexarea Crimeii şi operaţiile militare în estul Ucrainei l-ar avea asupra naţiunii ucrainene: „Russia’s efforts are getting increasingly counterproductive. In fact, Putin has become the single biggest force helping to patch up the split between Ukraine’s nationalist west and Russophone east. While the West and many Ukrainian politicians continue to alienate Ukrainian Russophones by treating them as if they are an unfortunate historical error, Putin did more than all of them combined to awake many in Ukraine’s east to the fact that their country, however imperfect, is a better place for a Russian speaker than Russia proper is. A recent poll show that a majority of people in Ukraine’s Russophone regions don’t support separation.” Din partea noastră am putea comenta că efectele acestor politici şi acţiuni sînt cu siguranţă multiple, iar un anumit trend se va putea profila în funcţie de comportamentul de mai departe a guvernării ucrainene şi a Kremlinului în regiune. (PN)

Jonathan Jones în The Guardian despre moda fotografiilor retro pe internet: ”Vintage pictures shared online by accounts such as Retronaut, HistoryInPics and IndiaHistoryPic capture moments gone for ever, but as vividly as the here-and-now. It’s a heady mix of nostalgia and history. This is the fascination of „retronauting”. A photograph really is a frozen fragment of time. Not even the fastest, most gifted artists or the most sensually specific novelists have ever captured the kind of incidental realities a photograph dumbly records – the creases in the uniform of the last Napoleonic veteran, his paunch and sidelong glance and white whiskers – or the Brighton Swimming Club in 1863, naked except for their trunks and top hats. What painter would have included the ridiculous top hats? Even as we laugh, we are seeing something disarmingly real – an unfeigned revelation of Victorian habits.”

Blogul „Lupul sur” despre Generaţia nemuritorilor: „Pentru mama mea, Paștele Blajinilor este cea mai obositoare zi din an. Mama este stabilită în altă țară, dar de Blajini vine ”acasă” și merge la cele două cimitire, în două sate, unde sunt înmormântați buneii mei, și încă la unul, cel din Chișinău, unde este mormântul străbunicii mele. Ajunge la Chișinău sâmbătă seara, după o călătorie lungă de o zi. (…) M-am gândit că după noi, cei din generația mea, va rămâne mai mult decât o grămăjoară de pământ. După noi vor rămâne gigabaiți de fotografii și filme, postări pe rețelele sociale și pe bloguri. Fata mea peste ani nu va avea nevoie să meargă la un cimitir undeva ca să-și amintească și să i se amintească, prin oamenii necunoscuți care m-au cunoscut. // Ea se va conecta la internet. Va găsi acest blog. Sau profilul de Facebook. Și întreaga mea viață îi va sta la dispoziție, cu gândurile mele, frământările, îndoielile, bucuriile și tristețile.”

Un interviu interesant de Oleg Krasnov cu Cornel Ciurea, despre dependenţa politicienilor moldoveni de centre din afara ţării, despre criza ucraineană şi un nou tip de oameni, născuţi din aceste vremuri de restrişte şi care s-au adaptat perfect la acest regim de veşnic provizorat.

 

CĂRȚI.

Cartea fierbinte a acestei primăveri este cărămida de peste 900 pagini a lui Thomas Piketty, Le Capital au XXIe siècle (Seuil, 2013), tradusă deja și intens discutată în SUA și în lumea mare. Bloggerul care semnează cu numele Dan Neumann a făcut o primă recenzie cărții în limba română, preluată de CriticAtac.
Citesc și eu acum cartea. O primă serie de note de lectură poate fi găsită aici. Va urma și un comentariu mai general asupra cărții, la sfîrșitul lecturii. (V.S.)

Romanul Sankea, de Zahar Prilepin (care a participat, în octombrie 2013, cu Vasile Ernu o întîlnire la Librăria din Centru, Chişinău), scris în 2005, este revelator asupra frustrărilor şi fantasmelor de mîntuire ale unei părţi însemnate a societăţii din Rusia post-sovietică. Nu în zadar, Prilepin a fost numit, pentru avest roman, un Maxim Gorki (cf. Mama) post-sovietic. Autorul lui Sankea ar putea fi asemuit de asemenea, pentru tipurile disperate, apocaliptice şi înduioşătoare cărora le dă viaţă, cu un Dostoievski al timpurilor noastre. Personajul principal al romanului, Saşa Tişin este un tînăr născut într-o familie de ruşi, cîndva parte integrantă a unei clase de mijloc sovietice, sărăcite şi alienate în lunga tranziţie post-sovietică. Tatăl protagonistului, fost profesor de filozofie, moare de alcoolism, şi familia rămîne în grija mamei. Saşa se angajează la munci ocazionale şi prost plătite, fără nicio perspectivă optimistă în viitor. Înrolarea într-un partid extremist (prototipul fiind partidul naţional-bolşevic, al cărui membru şi lider regional este Prilepin însuşi) îi apare ca o promisiune de salvare cel puţin personală, dacă nu naţională. Această promisiune este într-un fel realizată în deznodămîntul romanului, cînd Saşa şi tovarăşii săi se angajează într-o tenativă de revoluţie. Această soluţie pare atît de disperată, încît sloganul revoluţiei cubaneze „revolucion o muerte” pare avea aici o semnificaţie literală. Romanul lui Prilepin întruchipează aşadar gradul de deznădejde pe care o armată enormă (dar răzleţită) de perdanţi ai tranziţiei o resimte zi cu zi în Rusia (ca şi în alte ţări post-sovietice). Sankea realizează o răzbunare ficţională a acestor dezmoşteniţi de noua ordine capitalistă. Este interesant de urmărit de asemenea discursul ideologic pe care îl articulează personajele romanului. Elementul xenofob, prezent în acest discurs, nu este totuşi central. Trasătura centrală a acestui discurs (şi a acţiunii) este ura aproape viscerală faţă de stat şi reprezentanţii săi. Un stat care, în viziunea personajelor şi-a uzurpat legitimitatea pentru că şi-a trădat propriul popor. Romanul încearcă să descopere vocea acestui popor rus, uitat în satele îndepărtate (de marele oraşe) şi în masele urbane pauperizate ale Rusiei profunde (glubinka). Această răzbunare literară are o dimensiune cathartică, romanul cîştigînd o popularitate uriaşă în Rusia, atît în cercuri de elită (de toate culorile politice), cît şi în sînul unui public larg. Ne întrebăm dacă catharsisul produs de operă nu a devenit cumva, ca în tragedia greacă, o curăţare şi o izbăvire de sentimentul exacerbat al nedreptăţii care, odată organizat, ar putea duce poporul rus (şi cel al altor societăţi post-sovietice) la revoluţie – o revoluţie cu caracter şi consecinţe incerte, după cum ne sugerează romanul. Deşi îmbibat de ideologie (în speţă de un soi de naţionalism rusesc), romanul pune multe întrebări, fără să dea răspunsuri de-a gata, reuşind astfel să rămînă polifonic, în spirirul marelor romane ruseşti.

A se citi, pe site-ul oficial al romanului, textul romanului în original şi informaţii utile despre operă. În română, romanul a apărut la editura Cartier, 2011, în traducerea lui Vladimir Bulat. (PN)

FILME.
Regizorul Michael Glawogger, al cărui film, Megacities, l-am prezentat în primul număr al revistei a decedat zilele acestea de malarie în Liberia, în timp ce filma o nouă peliculă. Odihnească-se în pace!

Un barrage contre le Pacifique (2008, regizor Rithy Panh). O ecranizare (a doua) a unui roman scris de Marguerite Duras. O istorie centrată pe soarta unei familii de coloniști francezi în Indochina anilor 30. Văduva unui funcționar colonial, împreună cu cei doi copii ai săi, încearcă să supraviețuiască și să reziste în fața birocrației coloniale corupte, antreprenorilor lacomi din zonă, capriciilor naturii ce inundă cîmpurile de orez. Mai e dragoste, atît sinceră cît și din interes. (V.S.) 

VIDEO&AUDIO.
Olgherta Haritonova și Iulia Galiamina discută despre structurile sexiste ale limbajului pe Gogogl.tv.

Fotografie: www.washingtonpost.com