Alexandra Gheorghe, specialistă în securitate cibernetică
Extinderea parteneriatului dintre Republica Moldova și Israel, materializat prin deschiderea unei ambasade la Chișinău în februarie 2025, a încetat să mai fie o simplă manevră diplomatică de rutină. Astăzi, aceasta reprezintă un test de reziliență juridică și morală pentru un stat care își proiectează viitorul în interiorul Uniunii Europene. Poziția Chișinăului față de riscul plauzibil de genocid și atrocitățile din Gaza a devenit „hârtia de turnesol” a politicii noastre externe și a credibilității noastre ca stat de drept.
Pragmatism economic pe fondul unei catastrofe umanitare
În ultimul deceniu, dinamica bilaterală a migrat de la cooperare periferică dintre cele două state (o cooperare în cadrul căreia Moldova a importat utilaje și produse economice relativ sofisticate din Israel și a exportat în temei forță de muncă și produse agricole) la un parteneriat definit drept „istoric”. Indicatorii sunt clari: o ambasadă israeliană activă la Chișinău, exporturi record de cereale și acorduri tehnologice în sectorul agricol. Totuși, acest entuziasm comercial se ciocnește frontal cu realitatea de pe teren.
În timp ce Curtea Internațională de Justiție (CIJ) avertizează asupra „condițiilor catastrofale” din Gaza, iar experții IPC au confirmat foametea în august 2025, Chișinăul pare să adopte o strategie de tip „business as usual” (cu tăcere pronunțată în privința abuzurilor comise de armata israeliană în Gaza) Această desincronizare între profitul imediat și etica internațională ridică semne de întrebare asupra busolei morale a guvernării.
Dilema forței de muncă: Export de servicii sau complicitate?
Pilonul central al relației rămâne munca migrantă. Dacă istoric Moldova a exportat îngrijitoare — adesea supuse unui regim de muncă precar, cu salariu minim și protecție socială la fel minimă, și marcat de lipsă de respect — astăzi, accentul s-a mutat pe sectorul construcțiilor. Post-7 octombrie, după excluderea forței de muncă palestiniene, Moldova a acceptat să umple acest gol sistemic.
Riscul sistemic: Trimiterea lucrătorilor moldoveni în zone de conflict sau, mai grav, în așezări considerate ilegale de dreptul internațional, nu este doar o problemă de securitate a muncii, ci una de complicitate politică.
Prin înlocuirea forței de muncă palestiniene excluse pe criterii politice, Moldova riscă să alimenteze un sistem discriminatoriu de tip apartheid, ignorând avertismentele explicite ale organismelor internaționale privind ilegalitatea ocupației.
Între memoria istorică și obligațiile prezentului
Comemorarea Holocaustului și a Pogromului de la Chișinău din 1903 sunt piloni esențiali ai identității noastre. Totuși, utilizarea acestui capital simbolic pentru a ignora sau chiar valida necritic politicile actuale ale Israelului creează o fractură democratică. Critica legitimă a acțiunilor unui stat nu trebuie confundată cu antisemitismul; o astfel de confuzie nu face decât să înghețe dezbaterea publică și să submineze libertatea de exprimare.
Obligațiile Republicii Moldova conform Convenției Genocidului:
- Prevenirea: Obligația de a acționa atunci când există un risc iminent de atrocități.
- Non-recunoașterea: Interdicția de a recunoaște situații ilegale (ex: anexarea Ierusalimului de Est).
- Alinierea la CIJ: Respectarea deciziilor în cazul Africa de Sud vs. Israel care impun oprirea actelor genocidale.
Riscul existențial: Legea forței vs. Forța legii
Pentru Moldova, cel mai sărac stat din Europa dar cu cele mai înalte aspirații democratice, respectarea dreptului internațional este o necesitate pragmatică, nu doar un ideal. Într-o lume în care „frații mai mari” decid soarta celor mici prin forță, singurul nostru scut este litera legii și principiile dreptului internațional, nu puterea de decizie a celor mari.
Dacă justificăm dreptul celor puternici de a dispune așa cum doresc și în impunitate de soarta palestinienilor, cum am putea să formulăm pretenții sau speranța unui tratament diferit în cazul, de exemplu, cînd cei puternici vor decide așa cum doresc despre Moldova?
Urmând orbește un stat aflat într-un declin moral și legal accelerat, Moldova își subminează propria fundație. Susținerea, fie și prin omisiune sau abținere la vot, a acțiunilor condamnate de ONU, ne transformă din subiecți ai dreptului internațional în spectatori ai propriei vulnerabilități viitoare.
Recomandări pentru o politică externă responsabilă
Guvernul trebuie să treacă de la diplomația reactivă la una bazată pe principii:
- Audit IHL (Drept Internațional Umanitar): Evaluarea obligatorie a tuturor acordurilor economice și de muncă, prin prisma angajamentelor morale și ale dreptului internațional. Dacă impunem sancțiuni firmelor rusești – precum cele petroliere vizate de SUA în 2025, aliniindu-ne pentru a bloca finanțarea agresiunii în Ucraina – de ce să nu fim consecvenți și să aplicăm măsuri similare firmelor israeliene legate de așezări ilegale, așa cum recomandă baza ONU cu peste 150 de companii ?
- Transparență radicală: Raportarea publică privind măsurile luate pentru a evita complicitatea în teritoriile ocupate.
- Delimitare conceptuală: Promovarea unei distincții clare între lupta împotriva antisemitismului și datoria de a critica încălcările drepturilor omului.
Neutralitatea nu este o scuză pentru apatie morală. Este timpul ca Moldova să decidă dacă dorește să fie un stat de drept autentic sau dacă „prietenia istorică” va deveni, în final, o povară istorică de nerespirat.
