Ziarul l’Anticapitaliste, a discutat cu Nadav, activist al Tsedek! – o colectivă evreiască decolonială – înainte de alegerile generale din Israel din 27 octombrie 2026.
Mai putem aștepta ceva de la aceste alegeri în privința drepturilor palestinienilor?
Sincer, nu. Chestiunea palestiniană fusese deja îngropată în statul Israel. Astăzi, aceasta apare ca un fel de competiție nebună în care concurenții electorali se întrec să vadă cine poate fi cel mai împotriva unui stat palestinian. Eu nici măcar nu vorbesc acum despre drepturi, libertate sau rezistență: am în vederea pur și simplu soluția celor două state, așa cum prevăd Acordurile de la Oslo.
Un recent clip video rezumă cît se poate de bine această situație: un prezentator TV le cere celor opt reprezentanți ai principalelor liste politice – atît din blocul lui Netanyahu, cît și din opoziție – să spună dacă sprijină un stat palestinian. Toți răspund „nu!”: din contra, vom face tot ce putem ca să-l împiedicăm. Unii concurenți își acuză adversarii că susțin un stat palestinian, pentru a-i discredita.
Deci astăzi nu vedem decît o competiție despre cine are cea mai puternică poziție împotriva unui stat palestinian.
Toți concurenții electorali sînt de acord în privința activității coloniștilor evrei, a „iudaizării” și a Gazei. Doar Partidul Democrat al lui Yaïr Golan, format din fuziunea dintre Meretz și Partidul Muncitoresc, spune că ar putea merita să ne gîndim la un stat palestinian într-o bună zi, doar că după 7 octombrie, ar însemna pur și simplu un cadou pentru palestinieni.
Lista unită a așa-numitelor partide arabe, care îi cuprinde pe palestinienii din 1948, vorbește despre un stat palestinian. Dar în tabăra sionistă evreiască nimeni nu mai prezintă acest stat drept condiție a păcii. Chiar și aliații apropiați din centru sau din stânga sionistă spun că 7 octombrie „le-a deschis ochii”: nu mai poate fi vorba să li se ofere palestinienilor această recompensă.
Atunci, ce deosebește cele două blocuri concurente?
Clivajele obișnuite din societatea israeliană, acum exacerbate la maxim. Elementul nou al acestei campanii electorale este ancheta privind evenimentele din 7 octombrie. Netanyahu dă vina pe armată pentru ceea ce el consideră a fi cel mai violent pogrom de la Holocaust încoace; opoziția îl consideră responsabil pe Netanyahu. Gadi Eisenkot, principalul său rival, promite o anchetă independentă.
Cealaltă temă, care mobilizează sprijin în rîndul sectoarelor laice și liberale ale societății, ține de recrutarea ultraortodocșilor în armată. Netanyahu vrea să mențină scutirea acestora de serviciul militar; adversarii lui vor ca toată lumea să facă armata.
Deci firul comun între cele două tabere este armata, cu retorica ei ultramilitaristă: Eisenkot este fost șef al Statului Major General, iar toate partidele își scot în față experiența militară. Ultraortodocșii, care nu fac serviciul militar, devin astfel un țap ispășitor convenabil. Nu poți menține o colonie fără o armată foarte dezvoltată.
Opoziția tînjește după vremurile în care armata funcționa mai bine, cînd „eram lăsați în pace” și cînd lumea nu ne ura.
În timpul protestelor împotriva reformei judiciare, un pilot rezervist din elita liberală a spus, în esență: pentru a continua să bombardăm copii, avem nevoie de încredere absolută în instituțiile noastre, în Curtea Supremă. Pentru că – și adaug eu asta – ele protejează Israelul de sancțiunile internaționale. Odată ce sistemul e discreditat, soldații și comandanții riscă să fie urmăriți penal în străinătate pentru crime de război. Deci ei vor ca lucrurile să continue să fie ca înainte, dar în același timp să salveze aparențele.
Dar problemele sociale și economice? „Statul de drept” – cu toate ghilimele de rigoare?
Absența lor din dezbaterile electorale este remarcabilă. Toată discuția se învîrte în jurul lui Netanyahu și a chestiunilor despre securitate. Curtea Supremă, care declanșase proteste de masă, a făcut un pas în spate. Opoziția spune: hai acum să scăpăm de Netanyahu și vedem apoi ce urmează. Aceasta, în nici un caz, nu reprezintă un program politic.
Blocul anti-Netanyahu nu are nicio altă agendă în privința palestinienilor și se deosebește puțin de acesta în multe alte chestiuni.
Cum funcționează alegerile în Israel?
E vorba de un singur tur, cu reprezentare proporțională. Partea care o transformă într-un scenariu demn de „Urzeala tronurilor” este că voturile sub 3,25% sunt eliminate. De aici vin și alianțele pentru depășirea pragului sau micile partide care atrag voturi pentru a scoate din calcul alte partide ori care se retrag după ce ajung la o înțelegere. Sondajele sugerează că blocurile sunt aproape la egalitate. Fără un nou guvern, Netanyahu poate rămîne în fruntea unui guvern interimar.
Și Lista Arabă Unită?
Ea adună împreună Ta’al, Hadash – care provine din Partidul Comunist – și Balad pentru a depăși pragul. Unele liste anti-Netanyahu ar accepta să guverneze cu Lista Arabă Unită, altele refuză: Liberman, un ultranaționalist laic, nu se va asocia niciodată cu „teroriștii”. Acest lucru slăbește opoziția.
Balad a fost descalificat în urma unei moțiuni depuse de Ben Gvir; descalificarea a fost ridicată cu condiția ca președintele și candidatul principal al partidului, Sami Abu Shehadeh, să se retragă, ceea ce acesta a și făcut. Cel mai de stînga partid din blocul opoziției sioniste – cel al lui Yair Golan, fost militar care a cerut înfometarea Gazei – a votat în favoarea acestei moțiuni.
Deci ar fi o greșeală să descriem blocul anti-Netanyahu ca fiind la stînga lui?
Exact. Acesta e „la stînga lui Netanyahu” doar pentru că e anti-Netanyahu, nu are nicio altă politică în privința palestinienilor și se deosebește puțin în multe alte chestiuni. Nu e clar ce politică ar face Eisenkot: unii candidați de pe lista lui s-ar putea regăsi foarte bine printre susținătorii lui Smotrich, ai lui Ben Gvir sau ai Likudului; există și sioniști religioși. Chiar dacă acest bloc îl înlătură pe Netanyahu, situația nu se va schimba.
Pentru palestinieni, acest guvern a fost un dezastru, dar acest dezastru nu se va sfîrși cu un alt guvern.
Netanyahu rămîne umăr la umăr cu Eisenkot. Susținut de Trump, el scoate în față așa-numitele sale succese din Liban și Iran, unde, potrivit lui, războiul nu s-a încheiat și unde doar el îl poate continua.
Pentru palestinienii din ’48, din Cisiordania și din Gaza, acest guvern a fost un dezastru: colonizare, anexare, violență, tortură în închisori – toate acestea au fost intensificate sub Netanyahu. Dar aceste lucruri nu se vor opri pur și simplu dacă vine un alt guvern. Nu e clar ce alianțe vor ieși din urne. Am putea vedea elemente ale guvernului Netanyahu într-o nouă majoritate sau oameni care împărtășesc aceeași ideologie cu Netanyahu.
Și tabăra păcii? La un moment dat am crezut că Standing Together va candida.
Aceste alegeri arată că ceea ce noi, în Franța, în Vest, ne imaginam că ar fi tabăra păcii – o vastă iluzie – este moartă. Standing Together1 s-a constituit în partid. Activiștii lor au cîștigat vizibilitate în timpul genocidului prin acțiunile lor umanitare, oferind palestinienilor din ’48 un canal sigur pentru a trimite ajutoare în Gaza, în ciuda represiunii și vorbind despre corupția din interiorul așa-numitei societăți arabe israeliene, pe care nimeni nu o ia în serios. Dar Standing Together era un fel de bulă și nu a reușit să atingă pragul necesar pentru a candida. Lista Arabă Unită le-a închis ușa în față: liderii lor provin dintr-o scindare din Hadash.
Pe partea sionistă, Democrații lui Golan sunt creditați cu șase sau șapte mandate: un rezultat extrem de slab pentru alianța dintre Partidul Laburist, care a guvernat decenii întregi, și Meretz.
Și cu atît mai bine că e așa. Poate oamenii vor înțelege că nu există alternativă la antisionism, la sfîrșitul Statului Israel așa cum este el acum, dacă ne dorim drepturi și dreptate pentru toți în Palestina. Acest lucru nu va veni din soluția celor două state, nici prin negocieri cu șefii de stat major, nici printr-un răspuns din interior, nici prin alegeri. Soluția va veni din presiunea externă.
REFERINȚE:
- Standing Together (Omdim Beyachad / Naqif Ma’an) este o mișcare civică din Israel care încearcă să reunească comunitățile arabe și evreiești din Israel în lupta pentru pace israeliano-palestiniană, egalitate și justiție socială. ↩︎
Articolul a apărut inițial cu titlul « La solution ne viendra pas des élections israéliennes mais de la pression extérieure » pe platforma L’Anticapitaliste și a fost tradus din franceză de redacția PLATZFORMA.
Alte lecturi la tema alegerilor din Israel:
Israel’s Election Offers a Bleak Future for the Palestinians de Ambra Suriano (Jacobin/Archive.ph)
50 shades of right: An Israeli election primer de Ben Reiff (+972 Magazine)
Imagine de fundal: REUTERS/Amir Cohen/
