Kasia Narkowicz
Anul acesta se împlinesc cinci ani de la începutul „crizei de frontieră” din zonele de graniță estice ale Poloniei și, implicit, la frontiera estică a Uniunii Europene. Kasia Narkowicz analizează această criză în contextul mai larg al economiei politice a migrației și îi urmărește rădăcinile în diverse forme de violență rasializată care se intersectează în această situație.
* * * * * *
E încă frig în aceste prime ore ale dimineții, când părăsim cazarea din Gruszki, un sat din estul Poloniei. Mergem să căutăm zimbri. Ne aflăm în Pădurea Białowieża, la aproximativ zece kilometri de zidul de frontieră construit de guvernul polonez în 2021, la un cost de peste 350 de milioane de euro. Zidul a fost ridicat de-a lungul frontierei cu Belarus, pentru a împiedica oamenii să pătrundă în UE prin ultima pădure virgină a Europei.
Mă aflu aici în cadrul unui seminar academic internațional alături de colegi și tovarăși care studiază frontierele la nivel global. De data aceasta, în zonele de graniță nu au fost zăriți nici zimbri, nici migranți.
Până nu demult, persoanele care veneau în Polonia dinspre Belarus trimiteau zilnic coordonate GPS către Grupa Granica (Grupul de Frontieră), un conglomerat de organizații și activiști care sprijină migranții. În pădure, aceștia erau întâmpinați de activiști care le ofereau supă caldă, haine de schimb, un power bank și împărtășeau cu ei sentimentul comun al deznădejdii față de securizarea tot mai intensă a frontierei.
Pădurea pare pustie acum, poate pentru că este încă prea frig. Oamenii aflați în tranzit rămân adesea blocați aici, uneori pe perioade de luni de zile. Iarna temperaturile coboară cu două cifre sub zero, făcând condițiile de supraviețuire extrem de dificile. Situația este agravată de frecvența și amploarea returnărilor forțate la frontiere, dar și de faptul că, în urmă cu un an, guvernul polonez a suspendat dreptul la azil.
Este mai posibil, totuși, că absența persoanelor în tranzit astăzi este consecința zidului mortal de frontieră. Migranții, cel mai probabil, și-au redirecționat traseele. Frontiera Belarus-Polonia, cândva o rută mult mai sigură spre Europa decât traversarea Mediteranei cu barca, a devenit acum un simbol al imperialismului de frontieră.
Potrivit Grupa Granica, majoritatea persoanelor în tranzit ar fi putut fi integrate în Polonia prin oferirea de azil, folosind banii care au fost cheltuiți pentru construirea zidului de frontieră. În schimb, numărul returnărilor forțate este mult mai mare decât se anticipase. Mulți oameni sunt literalmente aruncați înainte și înapoi între Polonia și Belarus ca niște mingi de fotbal.
Zidul de oțel înalt de 5,5 metri este prevăzut cu sârmă ghimpată. Aceasta este responsabilă de cele mai frecvente răni în rândul persoanelor în tranzit. Zona de frontieră este una cu teren dificil, cu mlaștini, râuri și copaci căzuți. Un pas greșit, și cineva neobișnuit cu zona s-ar putea împotmoli într-o mlaștină.
Unii oameni mor în acest fel, iar trupurile lor sînt scoase din mlaștini și râuri luni sau ani mai târziu. Cadavrele sînt adesea de nerecunoscut și uneori de neidentificat. Dintre cei peste 100 de migranți documentați care au murit pe traseu în pădure încercând să ajungă în Polonia, unii au murit din cauza rănilor provocate direct de zidul de frontieră. Unul dintre ei a fost Mohammed din Siria.
Aprilie 2023, frontiera Polonia-Belarus
Într-o noapte din aprilie 2023, Mohammed a căzut de pe zidul de la frontiera dintre Polonia și Belarus. Mohammed călătorise din Liban, unde fusese strămutat din cauza războiului din Siria. Mohammed era un sirian de 58 de ani din Daraa, un loc cheie pentru revolta civilă care a precedat războiul, dar și o zonă devastată de secetă.
Cel mai probabil Mohammed a zburat la Minsk și a fost apoi supus a ceea ce este în mod constant descris drept „războiul hibrid” purtat de regimul lui Alexander Lukașenko împotriva Europei. Mohammed a urcat pe zid în timp ce încerca să traverseze frontiera dintre Polonia și Belarus, dar s-a prins în sârma ghimpată. Apoi a căzut foarte aproape de satul Stare Masiewo. A suferit leziuni interne în urma căderii, o fractură la picior și răni grave provocate de sârma ghimpată.
Cazul său nu este extraordinar. Ca și milioane de alte persoane înaintea lui, Mohammed și-a părăsit regiunea în căutarea unei vieți mai demne și poate pentru a se reîntâlni cu fiica sa, care studia în străinătate. S-au reîntâlnit când fiica a venit la spitalul din Polonia unde Mohammed se afla deja în comă, și unde a murit la scurt timp după asta. Mohammed a devenit cea de-a 43-a victimă a frontierei, alăturându-se tristului rând al celor peste 100 de migranți cunoscuți care au murit încercând să traverseze în Polonia. Câteva sute de alți migranți sunt încă dispăruți.
Puțini migranți mor ca Mohammed, într-un spital primind îngrijiri. Cei mai mulți mor singuri în pădure. Acesta a fost cazul Mahletei Kassa, o femeie etiopiană de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit de Piotr Czaban, un jurnalist care documentează constant violența de la frontiera Polonia-Belarus. Trupul Mahletei a fost găsit în pădure în februarie 2023. Cât timp era încă în viață, tovarășii ei de drum au transmis coordonatele GPS exacte ale locației sale paznicilor de frontieră, sperând că aceștia vor veni în ajutorul ei. În loc să primească ajutor, grupul a fost returnat forțat în Belarus.
Mulți migranți, ca și Mahlet, sunt tineri. Printre persoanele care traversează frontiera sînt și copii, câteva sute în fiecare an, majoritatea neînsoțiți. Cea mai tânără victimă a frontierei Polonia-Belarus a fost Halikari Dhaker, un bebeluș kurd de 24 de săptămâni, născut mort alături de mama sa. Halikari este înmormântat în cimitirul musulman din satul învecinat Bohoniki.
Cartea lui Mikołaj Grynberg„Jezus umarł w Polsce“ („Isus a murit în Polonia”) surprinde primele zile ale celui mai recent aflux de migranți care călătoreau din afara Europei căutând să intre în UE prin frontiera Polonia-Belarus.
Într-un mod similar, filmul alb-negru al Agnieszkai Holland, „Green Border“ (Granița Verde) , Grynberg interpretează actuala „criză a migranților” de la frontiera estică prin prisma istoriei.
Mai precis, Grynberg și Holland se referă la violența antisemită care a avut loc în aceste zone de frontieră cu aproximativ opt decenii în urmă, când comunitățile evreiești constituiau majoritatea locuitorilor din mai multe sate. Grynberg și Holland, alături de numeroși cercetători, conectează violența politicii actuale de migrație de la frontiera Polonia-Belarus cu istoria întunecată a regiunii.
Schimbarea rutelor de migrație în Europa Centrală și de Est
În ultimele două decenii, Europa Centrală și de Est a devenit o regiune de emigrație, iar cetățenii săi ocupă preponderent posturi slab plătite și nesigure în Europa de Vest, de exemplu ca lucrători în domeniul îngrijirii în Germania sau culegători de fructe în Regatul Unit. Acești lucrători mobili au menținut Europa în funcțiune, chiar și în timpul pandemiei globale, când munca lor prezenta riscuri suplimentare în condițiile de lucru deja fragile.
Mulți lucrează în condiții exploatative care, după cum susține cercetătoarea Polina Manolova, fac „imposibilă o viață demnă” într-un sistem neoliberal ce se hrănește din degradarea lor. Aceasta adâncește diviziunea Est-Vest în loc să o elimine, consolidând ideea adânc înrădăcinată că „cineva trebuie să culeagă căpșunile germane” – și acel cineva este est-europeanul.
Aceasta dezvăluie continuitatea alterității (eng. Othering) est-europene.
Alături de aceste procese de emigrație, Europa Centrală și de Est primește acum migranți din afara Europei la o scară fără precedent. Astfel, regiunea devine una atât de emigrație, cât și de imigrație, iar în ambele contexte migrația este rasializată. Această mutație s-a desfășurat pe fondul unei creșteri a adeziunii față de politica populistă autoritară. După ce a pierdut alegerile din 2023, Partidul Lege și Justiție (PiS), de extremă dreaptă, care a candidat pe o agendă anti-imigrație, a fost înlocuit de un nou guvern de centru-dreapta condus de Donald Tusk. Acest nou guvern a amplificat retorica rasistă anti-imigrație, avertizând deschis cu privire la o „invazie musulmană” prin frontiera din Belarus.
Din 2021 până de curând, frontiera terestră estică a UE a înregistrat o mobilitate fără precedent, cu o creștere a traversărilor neregulate a frontierei de peste zece ori față de 2020. Aceasta este aceeași frontieră pe care au folosit-o cei care fugeau de invazia rusă la scară largă a Ucrainei. Cu toate acestea, statutul lor de refugiați nu a fost pus la îndoială, iar călătoriile lor nu au fost criminalizate atunci când erau percepuți drept „est-europeni albi.”
Ideea că Europa Centrală și de Est este cumva scutită de analiză critică în ceea ce privește rolul său în regimurile rasiale globale, deoarece nu a colonizat niciodată alte regiuni, a fost de mult contestată. Implicarea regiunii în colonialism și în ierarhiile rasiale globale a fost un subiect central în cercetările postcoloniale și decoloniale din Europa de Est.
Anul acesta se împlinesc cinci ani de la începutul „crizei de frontieră” în zonele de graniță estice ale Poloniei și, prin extensie, la frontiera estică a Uniunii Europene. Deși oamenii au încetat deocamdată să mai traverseze frontiera Polonia-Belarus, zidul de frontieră și dronele continuă să zboare zgomotos prin Pădurea Białowieża.
Aceasta este într-adevăr o criză, dar nu una a oamenilor aflați în mișcare. Mai degrabă, este o criză a unor probleme suprapuse și intersectate – supremația albă, imperialismul de frontieră și schimbările climatice – care antrenează toate speciile, umane și non-umane deopotrivă, într-o rețea ce face dificilă înțelegerea a ceea ce înseamnă să fii om.
Imagine de fundal: Sac de dormit în pădurea Białowieża, 2026. Foto: Kasia Narkowicz.
Notă din partea editorilor: Acest articol se bazează pe o prezentare în cadrul unui seminar internațional la care autoarea a participat recent. Seminarul a avut loc în aprilie 2026 la frontiera Polonia-Belarus și a fost organizat de Cercetătorii la Frontieră (Badacze i Badaczki na Granicy). Organizația colaborează îndeaproape cu Asociația Monitorizăm și cu Grupul de Monitorizare a Deceselor la Frontieră pentru a documenta decesele la frontieră.
* * * * * *
Articolul a apărut inițial în limba engleză cu titlul Lost in Securitization: Migration, Race, and Death at Europe’s Eastern Border pe pagina de internet a comunității BG | berlinergazette.de și a fost tradus de redacția PLATZFORMA.
Articolul este disponibil și în limba germană.
