AFIS FEMINISM PZF

Protest: Boris Meșteșug tras la răspundere

🚩 Nu vrem explicații. Vrem acțiuni. 🚩

📍 Ministerul Afacerilor Interne, bd. Stefan cel Mare 75

🗓 Miercuri, 11.02

⏰ 16:00

Ieșim în stradă pentru a cere acțiuni concrete, nu amânări și justificări.

În cazul lui Boris Meșteșug, lipsa unor măsuri penale eficiente și invocarea repetată a erorilor de procedură au dus, la blocarea accesului la justiție pentru supraviețuitoare și la menținerea unui risc real pentru copii și persoane vulnerabile.

📢 Cerem Ministerului Afacerilor Interne:

– investigarea promptă, completă și obiectivă a tuturor plângerilor depuse, inclusiv a celor apărute după investigația RISE Moldova din noiembrie 2025

– asigurarea posibilității ca persoanele abuzate, care nu se pot prezenta fizic la autorități să poată depune declarații la distanță, prin sisteme de teleconferință

– aplicarea Ghidurilor Consiliului Europei privind Justiția Prietenoasă Copiilor în investigarea cazurilor de abuz asupra copiilor

– informarea instituțiilor relevante atunci când faptele investigate implică risc direct pentru copii, femei sau persoane vulnerabile

– claritate și transparență privind deciziile luate și motivele legale ale acestora

– crearea unui registru al abuzatorilor sexuali și instituirea unui mecanism eficient de monitorizare și verificare a integrității comportamentale, pentru prevenirea abuzului și exploatării sexuale asupra copiilor, femeilor și altor persoane vulnerabile

❗️Ne vedem miercuri, 11.02, ora 16:00, în fața Ministerul Afacerilor Interne.

About the author

Platzforma Redacția

Leave a Comment