Note despre Zohran Mamdani și New York, dublul oraș global

József Böröcz¹

„Da, am lucrat pe șantiere de construcții, am locuit într-un apartament împărțit cu alte persoane, uneori cu șase sau șapte tipi din Mexic. Era o viață foarte interresantă de fiecare dată când apărea cineva de la Migra² noi săream cu toții pe fereastră.”
(poveste spusă de un fost coleg de clasă din Budapesta despre viața sa în New York în anii ’90.)

Dedicat studenților mei imigranți, din generația 1,5 sau a doua, sau pur și simplu studenți „străini”, cu care am interacționat pe durata celor 32 de ani în care am predat sociologia în SUA.

Pe 24 iunie 2025, alegerile primare ale Partidului Democrat pentru primăria New York-ului au fost câștigate, cu un număr fără precedent³ de 566.000 de voturi, adică 17,1% din alegătorii democrați înregistrați în New York, eligibili pentru a participa la alegerile primare⁴, de Zohran Kwame Mamdani, un „imigrant musulman progresist⁵” de treizeci și trei de ani.
Victoria sa a zdruncinat ambele partide ale establishmentului politic newyorkez.

Partidul Democrat și-a pus în mișcare vechea și ruginită mașinărie politică. În prezent, atât Eric Adams, primarul democrat în funcție al New York-ului, acuzat în mod credibil de corupție și aflat în funcție doar datorită „bunăvoinței” tactice a administrației Trump, cât și Andrew Cuomo, fostul guvernator democrat al statului New York – acuzat de 13 (!) cazuri separate de hărțuire sexuală, necondamnat, dar forțat să demisioneze în 2021 – au anunțat că vor candida împotriva lui Mamdani în calitate de „independenți” în alegerile din această toamnă.

Trump a anunțat că va lansa o investigație împotriva lui Mamdani – pe baza unui concept ce urmează să fie clarificat ulterior – cu intenția deja exprimată ca autoritățile să-l aresteze și să-l deporteze pe candidatul la funcția de primar (care, apropo, este cetățean american).
Figuri importante ale Partidului Republican au lansat deja o linie de tricouri „Deportați-l pe Zohran”, afișând subtilitatea și spiritul lor caracteristic. Tricoul costă 45 de dolari, iar pe eticheta din interior scrie: „fabricat în America (sic), spre deosebire de Zohran.” Bunul gust domnește în politică.

Mamdani, la fel ca și deputata Congresului Alexandria Ocasio-Cortez din New York și Rashida Tlaib din Michigan, este membru al Partidului Socialiștilor Democrați din America (DSA), un partid care urmează o linie politică comparabilă în mare măsură cu aripa progresistă a social-democrației europene, adică clar mai la stânga de centrul Partidului Democrat din Statele Unite.

Împreună cu Bernie Sanders, senatorul din Vermont – care s-a „declarat” și el ca fiind socialist democrat, deși nu este membru al niciunui partid – toți aceștia activează în cadrul sistemului instituțional al Partidului Democrat, din cauza limitărilor sistemului bipartidist american (AOC, Tlaib și Sanders fac parte din grupul parlamentar al democraților).
Dacă îl adăugăm și pe Ilhan Omar, care reprezintă statul Minnesota în Congres, dar care, la fel ca Sanders, nu este membru al DSA, avem lista completă a politicienilor de stânga care apar vreodată în știrile care ajung la alegătorii nord-americani. (Există și alți susținători vocali ai stângii, dar aceștia nu beneficiază nici măcar de atâta atenție.)

Pe lângă faptul că se află la marginea stângii permisibile a politicii din SUA, aceștia mai împărtășesc încă un lucru în comun – poziția lor „apropiată de imigranți⁶”. La fel ca Mamdani, Omar este ea însăși imigrantă, iar toți ceilalți de pe listă sunt persoane „1,5” sau „de a doua generație”, adică persoane desemnate, prin intermediul unui termen semi-oficial german împrumutat, cu „origine imigrantă”. Toți ei sunt cetățeni americani⁷.

Cercetătorii în domeniul migrației se referă la copiii imigranților născuți în „noua țară” ca fiind „a doua generație”; iar membrii „generației 1,5” sunt persoane care s-au născut în altă parte, dar au fost introduși în viața din noua țară în copilărie, astfel încât socializarea lor este cel puțin divizată din punct de vedere lingvistic, cultural, social și politic.
Câmpul politic în care a apărut Mamdani – New York, de departe cel mai mare oraș din SUA din punct de vedere al populației – este destul de diferit de alte orașe mari din SUA⁸.

În jurul celei de-a doua jumătăți a anilor ’80, ramurile orientate global ale sociologiei urbane au descoperit un lucru interesant – câteva orașe mari din lume păreau să se diferențieze de toate celelalte orașe în unele aspecte importante. În siajul studiului lui John Friedmann „The World City Hypothesis” (rom: Ipoteza orașului global), publicat în 1986⁹, și, mai ales, odată cu apariția lucrărilor Saskiei Sassen la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90¹⁰, această literatură a sintetizat o serie de observații relevante într-un singur concept cheie, „orașul global”.

Această idee se baza pe observația că, în timp ce globalizarea producției capitaliste lua forme și dimensiuni din ce în ce mai intense, unele dintre marile orașe ale lumii se detașau treptat de mediul lor național, pentru a deveni noduri ale unor rețele globale. În cursul acestui proces, activitățile de servicii comerciale cu valoare adăugată ridicată, adică organizarea, gestionarea și coordonarea procesului global de producție și circulație, au devenit dominante¹¹.

Activitățile economice și procesele politice, formele de expresie culturală, lingvistică, artistică, estetică și emoțională care au apărut în aceste câteva noduri erau legate doar indirect de „zona rurală națională” care le înconjura fizic. Legăturile lor interne, în interiorul„statului-națiune”, au devenit din ce în ce mai incerte și mai puțin relevante pentru modelarea vieții acelor orașe. Formele, perspectivele și mediul sistemului de conexiuni în care funcționau aceste noi tipuri de orașe erau întruchipate, în schimb, în mega-rețeaua din ce în ce mai globală și mai extinsă a sistemului mondial.

Dacă orașele obișnuite, „naționale”, care sunt produse ale capitalismului din secolele al XIX-lea și al XX-lea, și acționau ca centre care îndeplineau sarcina de a coordona funcțiile de producție și consum în cadrul granițelor unei țări date la scară națională, iar funcționarea lor putea fi interpretată în interacțiunea cu contextul „național-național”, orașele globale au apărut ca „centrale telefonice”, centre de dispecerat ale celor mai importante organizații capitaliste, comerciale, geopolitice și tehnologice și ale celor mai importante circuite ale economiei globale capitaliste.
Principalul sistem de referință al acestor centre de control este procesul de producție global în ansamblul său.

Aici, în aceste orașe, găsim sediile celor mai dominante companii multinaționale din lume, cu cea mai mare concentrare de capital. Inovația intelectuală, industrială, geopolitică și spionajul înfloresc în orașul global.
Aici se află unele dintre organizațiile supranaționale ale statelor lumii – în New York găsim, de exemplu, Organizația Națiunilor Unite (ONU). O mare parte din valoarea adăugată creată în orașele globale provine din servicii comerciale globale, servicii financiare, servicii de asigurări, servicii bursiere, servicii IT, drept comercial, proiectare arhitecturală, logistică de nivel înalt, sarcini de pregătire și optimizare a deciziilor, precum și procese de modelare strategică pe termen lung, la scară largă, și de planificare pe termen lung, la nivel înalt.

În acest mod, sistemul de referințe pentru procesele de construcție mentală, morală, emoțională și identitară, produsele muncii culturale din orașele globale sunt poziționate din ce în ce mai mult într-un cadru global cuprinzător, mai larg și mai „cosmopolit” decât statul-națiune.
Sistemul local de inegalități din orașul global este mult mai dezarticulat, iar tendințele în privința inegalității tind să fie și mai absurde decât cele ale marilor orașe la scară „națională-națională”.

Veniturile managerilor „de top” și ale membrilor elitelor profesionale hiper-specializate care lucrează sub conducerea lor ating cote stratosferice, în timp ce prețul muncii manuale, nivelul de trai al lucrătorilor, stilul de viață și oportunitățile de autorealizare stagnează în cel mai bun caz.
„Contribuțiile strategice ale acestor servicii specializate vor crește valoarea și numărul profesioniștilor de top [în orașele globale]. […] Activitățile și angajații cu profil diferit, fie că este vorba de servicii de producție sau industriale, se îndreaptă în mod evident spre extrema opusă¹².”

Structura internă a orașului global „acoperă” întregul spectru al inegalității din lume, de la cei mai mizerabili, cei care muncesc în condiții de semi-sclavie, aproape înfometați, dependenți de droguri, neglijați, uneori bolnavi în fază terminală, până la noua aristocrație care se bucură de cele mai strălucitoare privilegii.
Astfel, este cu totul posibil ca o parte a infrastructurii unui oraș global, cea care deservește „oamenii obișnuiți”, să fie la fel de învechită, de degradată și, în multe cazuri, de nefuncțională precum cea din New York City.
Structura socială și câmpul politic al orașului global pot fi descrise ca o combinație a două seturi de caracteristici:

1. Prezența foarte pronunțată a eterogenității, manifestată în instituțiile sociale, venituri, modele de comportament și consum, diferențe de clasă, etnice, „rasiale”, „de gen” și lingvistice și, în general, alteritate la scară globală.

2. Inegalitățile și cele mai diverse forme de diferență sunt ațâțate una împotriva celeilalte într-un cadru construit din start ca fiind prea îngust, prea dens, cu o intensitate mare, creând astfel o serie aparent nesfârșită de întâlniri și juxtapuneri grotesce, evocând situația metropolitană a lui Simmel, un festival permanent de distanță morală și proximitate fizică, simultan euforic și deprimant, plăcut și enervant, astfel încât, indiferent din ce punct al scalei de venituri privești, este imposibil să nu observi inegalitățile uimitoare și cele mai diverse manifestări ale „alterității” din fața ta.

Conform celui mai recent raport asupra migrației realizat de Primăria orașului New York¹³ (da, există așa ceva), aproape 40% din populația New York-ului s-a născut în afara Statelor Unite. Aceasta este de două ori și jumătate mai mult decât proporția totală a persoanelor născute în străinătate în Statele Unite și o fracțiune ce constituie a unsprezecea parte din totalul populației mondiale care trăiește departe de țara natală¹⁴. Dacă îi adăugăm aici și cei care aparțin celei de-a doua generații (adică cei care s-au născut în Statele Unite, dar cel puțin unul dintre părinții lor provine din străinătate), obținem, în New York, o rată de aproximativ 60%¹⁵. Conform unei estimări din raportul privind migrația din acest an, în cel puțin jumătate din gospodăriile din New York se vorbește o altă limbă decât engleza¹⁶.

De asemenea, din acest număr mare de grupuri „apropiate de imigrație” rezultă că caracterul orașului, practicile economice, sociale și culturale ale locuitorilor săi sunt influențate de contacte personale informale dense și de relații vii cu mai multe părți ale sistemului mondial, în unele cazuri destul de îndepărtate ca distanță.
Termenul utilizat pentru acest fenomen este cel de transnaționalism. Odată cu crearea unor medii urbane caracterizate de o densitate ridicată a migrației, „fluxul de resurse economice și informaționale transnaționale” și oamenii care le transportă „începe, de la transferuri ocazionale [de bani] până la apariția unei clase de antreprenori transnaționali¹⁷”.

Contrar ideilor pe care le distribuie mass-media, principalii factori ce favorizează migrația sunt rudele și cunoștințele care trăiesc deja în „țara de destinație”, iar dacă dorim cu tot dinandinsul să prezicem unde se vor stabili noii muncitori străini într-un anumit domeniu de destinație a migrației – să zicem SUA sau UE – tot ce trebuie să facem este să marcăm pe o hartă locurile în care există deja grupuri de populație născute în străinătate, care sunt de aceeași etnie¹⁸. Pe lângă faptul că servesc drept noduri pentru marile rețele corporative care acoperă întreaga lume, orașele globale sunt și noduri pentru o altă componentă, posibil chiar mai semnificativă, a globalizării, și anume fluxurile globale de forță de muncă migrantă¹⁹.

Există o bogată literatură de specialitate privind fenomenul migranților de generația 1,5 și 2, în comparație cu imigranții. La moment pare să existe un consens general cu privire la următoarele aspecte:

– În mod cert, nu putem vorbi despre un singur model „dominant” în ceea ce privește succesul și eșecul asimilării. Conceptele-pereche de modalități de integrare²⁰ și asimilare diferențiată²¹ au fost introduse pentru a surprinde diversitatea vieților grupurilor și indivizilor migranți, pentru a evidenția faptul că traiectoria vieții lor depinde de o serie întreagă de condiții, precum originea etnică, competențele lingvistice, atitudinile societății înconjurătoare și modelele educaționale.

– Nu este imposibil să ne imaginăm că descendenții imigranților vor obține un succes remarcabil – este suficient să ne gândim la cel mai de succes „politician de generația 1,5” din lume, fostul președinte al SUA Barack Obama, care a avut două mandate – dar astfel de realizări sunt foarte rare și depind în mare măsură de noroc și de „circumstanțe externe”, mai degrabă decât exclusiv de „eforturile” celor implicați.

– Distincția, discriminarea și diminuarea „rasială” joacă un rol cheie²² în succesul/eșecul generației a doua și a generației 1,5.

– Generația 1,5-2 este foarte adesea caracterizată de un fel de sentiment dual de apartenență culturală²³, geopolitică, națională, estetică etc. , ceva ce W. E. B. Du Bois²⁴ , marele sociolog clasic nord-american, a definit la începutul secolului al XX-lea ca „conștiință dublă”, o problemă fundamentală a identității afro-americane.

– Bilingvismul care tinde să caracterizeze aproape fără excepție²⁵ persoanele născute în străinătate se reduce drastic în a doua generație, în ciuda faptului că cei care sunt capabili să îl transforme într-un instrument de mediere interculturală beneficiază de o serie de avantaje individuale și colective.

– Disponibilitatea de a participa în cadrul sistemului politic²⁶ și la diversele forme pe care acesta le ia variază, de asemenea, foarte mult în rândul generațiilor 1,5 și 2 – din nou, în funcție de afilierea „rasială”, etnică, geopolitică, religioasă, „națională” și de clasă a celor implicați, precum și de caracteristicile micromediului care îi înconjoară.

Noul subiect global indo-afro-american

Zohran Mamdani s-a născut în Kampala (capitala Ugandei) în 1991, într-o familie indiană „mixtă” din punct de vedere religios și regional. Mama sa, Mira Nair, s-a născut în Orissa, India, într-o familie hindusă punjabi. După ce a urmat școala în India, Mira Nair a studiat la Harvard, pentru a deveni apoi o regizoare de film cu renume mondial. În timpul filmărilor pentru filmul Mississippi Masala, în Uganda, ea l-a cunoscut pe viitorul său partener, politologul musulman Mahmood Mamdani, născut în Bombay, a cărui familie se mutase din statul indian Gujarat mai întâi în Tanganyika și apoi în Uganda, ca „minoritate comercială”, sub „încurajarea” administrației britanice. Cuplul Mamdani-Nair s-a stabilit la New York când Mahmood Mamdani a primit o ofertă de muncă în calitate de profesor la Universitatea Columbia. Zohran a crescut în principal în New York City.

Mahmood Mamdani este în prezent unul dintre cei mai citați sociologi „postcoloniali” din lume, profesor la Departamentele de Antropologie și Științe Politice de la Columbia. De asemenea, acesta este rectorul Universității Internaționale Kampala din Uganda. Titlul celei mai citate cărți a sale este Citizen and Subject: Contemporary Africa and the Legacy of Late Colonialism²⁷ (Cetățean și Subiect: Africa contemporană și moștenirea colonialismului târziu).
Din această perspectivă putem înțelege de ce o mamă hindusă și un tată musulman i-au dat, în calitate de al doilea nume pentru fiul lor musulman, Zohran, născut în Africa, numele lui Kwame Nkrumah, în amintirea uneia dintre figurile principale ale mișcării panafricane, un afro-marxist convins și primul președinte al Ghanei independente,

Acum suntem în măsură să vedem proiectul lui Mamdani pentru funcția de primar ca o sinteză politică progresistă, de stânga, a proceselor sociale globale și locale, a dezbaterilor, punctelor de vedere, observațiilor și obiectivelor menționate mai sus.
Ideile sale ca organizator urban de bază sunt legate în mod deschis și direct de înțelegerea sa asupra New York-ului ca oraș global – în sensul dublu descris mai sus. Modul de exprimare și comportamentul lui Mamdani sunt complet lipsite de rigiditatea distantă și inflexibilă a „elitei” „albe” nord-americane.

Curentul politic dominant și mass-media nord-americană sunt atât de departe de emoțiile, viziunile asupra lumii, modul de exprimare, limbajul corporal și tiparele comportamentale care leagă candidatul și susținătorii săi, încât comentariatul din mass-media mainstream au fost până acum practic incapabili să articuleze cu cine și cu ce se confruntă.
Oponenții săi îl denigrează pe candidat, numindu-l la fiecare pas „comunist”, iar între timp, dacă ne-ar interesa faptele, poziția sa este cea a unei versiuni nord-americanizate și stilizate a social-democrației germane/suedeze, amestecată, desigur, cu o profundă sensibilitate față de Sudul Global.

Frustrarea establishmentului politic mainstream este evidentă în jurul figurii lui Mamdani. Există înțelegerea clară că „profilul” lui Mamdani reprezintă altceva decât ceea cu ce mass media mainstream a fost obișnuită până acum. Avem un oraș global, plin de locuitori globali – și acum, pentru prima dată, poate: un politician cu o sensibilitate complexă, cineva care pare să aibă atât o înțelegere a lumii, cât și a poziției orașului său în ea, cineva care operează la un nivel intelectual remarcabil de înalt și nu își disprețuiește mediul social „apropiat migrației”. Anume aici rezidă noutatea fenomenului „Zohran Mamdani”.

Desigur, în acest moment, nimeni nu poate spune dacă Zohran Kwame Mamdani va fi ales primar al New York-ului. Nici nu știm dacă va fi un primar bun și de succes dacă va fi ales. O mie de lucruri pot merge foarte prost.

Un lucru însă este cert. Oricine va deveni noul primar al New York-ului, acesta/aceasta va trebui să facă față unor condiții teribile la conducerea acestui oraș global atât de marcat de experiențe masive de migrație – gândiți-vă la un președinte în declin cognitiv, la condițiile generale ale sistemului politic care par să se apropie de un război civil, la incitarea deschisă neofascistă a centrului politic (asemănătoare cu cea a lui Orbán în Ungaria) împotriva imigranților și a persoanelor de culoare, forțele armate care tocmai au fost mărite de zece ori (!) față de înainte, forțe care se specializează în acte simbolice și fizice de sadism xenofob și abuzuri generale îndreptate împotriva imigranților, indiferent de statutul lor legal – fără a mai menționa că numărul armelor de foc deținute de persoane private este de 120% din populația totală, inclusiv copii și vârstnici.

Următorii ani cu siguranță nu vor fi frumoși.

REFERINȚE:

1. Autorul este un lucrător migrant transcontinental, în prezent profesor emerit al departamentului de sociologie de la Rutgers—Universitatea de Stat din New Jersey. ↩︎
2. (Idiom mexican-centroamerican) Spaniolă: argou folosit pentru a desemna autoritatea care persecută imigranții. ↩︎
3. https://www.thenation.com/article/politics/zohran-mamdani-primary-votes-record-union/  ↩︎
4. Mamdani a obținut într-adevăr un număr record de voturi în alegerile primare, dar în termeni procentuali, David Dinkins a obținut cu 0,1% mai mult în 1989. ↩︎
5. Vezi autoidentificarea semi-sarcastică a lui Mamdani: „Sunt cel mai mare coșmar al lui Trump: un imigrant musulman progresist”. https://www.youtube.com/shorts/qOm8ZSeZOyg . ↩︎
6. La începutul anului 2025 în SUA locuiau 53,3 milioane de persoane născute în afara țării. Această cifră reprezintă aproximativ 15,8% din populația totală. Proporția combinată a persoanelor născute în străinătate și a imigranților de a doua generație este de peste 28%. ↩︎
7. Bernie Sanders, care s-a născut în Brooklyn într-o familie evreiască din clasa muncitoare în Europa de Est, este considerat un „imigrant” de a doua generație din partea tatălui său. Tatăl său, Elias Sanders, a emigrat în Statele Unite în 1921 dintr-un sat numit Słopnice din Polonia de sud, o localitate cu o populație de câteva mii de locuitori – zona (județul Limanowa) este inclusă în istoria Ungariei nu doar în sensul că a „aparținut” provinciei Galiția a Monarhiei Austro-Ungare timp de aproximativ o sută de ani, ca urmare a jocurilor geopolitice care au precedat Tratatul de la Trianon, ci și în sensul că, în timpul Primului Război Mondial, armata monarhiei – inclusiv un număr semnificativ de slovaci și maghiari infiltrați din teritoriile maghiare din acea vreme, Bakák – a purtat bătălii grele acolo cu forțele țariste ruse. Bernie s-a născut în Brooklyn, la douăzeci de ani după sosirea lui Elias, și a crescut într-un mediu bilingv englez-idiș.
   Alexandra Ocasio-Cortez s-a născut în Bronx în 1989 și este considerată a fi o „imigrantă de a doua generație” pe „linia” mamei sale, născute în Puerto Rico. AOC, care era și ea bilingvă și socializată prin mediere interculturală, așa cum este tipic pentru a doua generație de imigranți, a obținut succese considerabile în sistemul de învățământ, absolvind cu excelență Universitatea din Boston, cu o diplomă în relații internaționale și economie.
   Rashida Tlaib s-a născut în 1976 în Detroit, într-o familie de imigranți palestinieni din clasa muncitoare care au crescut 14 copii – adică este o „imigrantă de a doua generație” din ambele „părți”. Familia a locuit o scurtă perioadă în Nicaragua înainte de a se muta în Statele Unite. Tlaib, care a absolvit facultatea de drept, a fost avocat licențiat în Michigan înainte de a fi aleasă în Congres în 2018.
   Ilham Omar s-a născut în Somalia în 1982. Tatăl său era colonel în armata somaleză a lui Siad Barré, iar familiei i s-a acordat statutul de refugiați în Statele Unite în 1985 – astfel încât Omar este considerat „o generație și jumătate” din punctul de vedere al sociologiei migrației. Este membru al Congresului din 2017. ↩︎
8. https://www.census.gov/newsroom/press-releases/2025/vintage-2024-popest.html, Tabelul 2.
   Orașul New York este, după populație, de două ori mai mare decât Los Angeles, care ocupă locul al doilea în clasamentul orașelor din SUA. ↩︎
9. Friedmann, John. 1986. “The world city hypothesis.” Development and change 17, 1: 69-83 ↩︎
10. Vezi mai ales Sassen, Saskia. 1991. The global city: New York, Tokyo and London. NJ: Princeton University Press. ↩︎
11. În ungară: ld. pl.: György Csomós. 2015. “The ranking of world cities based on their control and control functions, and the new economic power centers that are forming.” Space and Society 29, 3: 115-134. ↩︎
12. Sassen, Saskia. 2005. “The global city: Introducing a concept.” The brown journal of world affairs 11, 2: 27-43, p. 30 ↩︎
13. https://www.nyc.gov/assets/immigrants/downloads/pdf/MOIA-2024-Annual-Report_4.4.25.pdf , p. 10 ↩︎
14. McAuliffe, M. and L.A. Oucho (eds.), 2024. World Migration Report 2024. International Organization for Migration (IOM), Geneva. Tabelul 1. Diagramele și datele sunt din World Migration Reports 2000 and 2024, 8. ↩︎
15. https://www.nyc.gov/assets/immigrants/downloads/pdf/MOIA-2024-Annual-Report_4.4.25.pdf , 19. ↩︎
16. Ibid. ↩︎
17. Alejandro Portes, 2001, “The Debates and Significance of Immigrant Transnationalism,” Global Networks, 1,3:181-193 ↩︎
18. Ld. pl. Bashi, Vilna. 2007. Survival of the knitted: Immigrant social networks in a stratified world. Stanford University Press. ↩︎
19. Ld. pl. Vertovec, Steven. 2004. “Migrant transnationalism and modes of transformation.” International migration review 38, 3: 970-1001 ↩︎
20. Portes, Alejandro și József Böröcz. 1989. “Contemporary immigration: Theoretical perspectives on its determinants and modes of incorporation.” International migration review 23, 3: 606-630. ↩︎
21. Portes, Alejandro și Min Zhou. 2025. “Segmented assimilation: some reflections on a three-decade concept.” Ethnic and Racial Studies 48, 8: 1642-1650. ↩︎
22. Portes, Alejandro și Patricia Fernández-Kelly. 2008. “No margin for error: Educational and occupational achievement among disadvantaged children of immigrants.” The annals of the American academy of political and social science 620, 1: 12-36. ↩︎
23. Joseph, Tiffany și Tanya Golash-Boza. 2021. “Double consciousness in the 21st century: Du Boisian theory and the problem of racialized legal status.” Social Sciences 10, 9: 345. ↩︎
24. Du Bois, W. E. B. 1903 (2021). The Souls of Black Folk. Project Gutenberg. ↩︎
25. Portes, Alejandro și Richard Schauffler. 1994. “Language and the second generation: Bilingualism yesterday and today.” International migration review 28, 4: 640-661. ↩︎
26. Chaudhary, Ali R. 2018. “Organizing transnationalism and belonging among Pakistani immigrants in London and New York.” Migration Studies 6, 3: 420-447. ↩︎
27. Princeton: Princeton University Press, 2018. ↩︎

---

Imagine de fundal: Candidatul democrat la funcția de primar al orașului New York, Zohran Mamdani, la un eveniment organizat în noaptea alegerilor la Greats of Craft LIC, New York, pe 24 iunie 2025. MICHAEL M. SANTIAGO/AFP