Moldova se îndreaptă spre alegerile parlamentare din 28 septembrie, iar majoritatea observatorilor evită să facă predicții. Experiența amară a referendumului din toamna trecută, prin care chestiunea privind integrarea în UE a fost înscrisă în Constituție, dar și alegerile prezidențiale care au urmat – două scrutine ale căror rezultate au diferit semnificativ de sondajele preelectorale – fac ca actorii politici și analiștii să fie reticenți. Două variabile-cheie au impact asupra rezultatelor electorale: influența tot mai mare a diasporei moldovenești precum și inevitabilul factor rusesc.
Există un consens larg în Chișinău că partidul de guvernământ PAS are toate șansele să câștige alegerile, în ciuda problemelor sociale și economice severe cu care s-a confruntat Moldova ca urmare a războiului Rusiei în Ucraina. Descrisă cel mai des ca fiind „prinsă” între cei doi vecini mai mari – Ucraina și România – Moldova pare astăzi mai degrabă o fundătură geopolitică. Deconectată fiind de la accesul strategic la portul ucrainean Odesa și cu o singură rută funcțională de tranzit prin România, Moldova a fost nevoită să importe energie și bunuri din Uniunea Europeană la prețuri de piață occidentale, lucru care a agravat dificultățile economice deja existente.
Produsul Intern Brut a crescut cu doar 0,1% în 2024, chiar dacă prețurile la imobile în Chișinău și numărul de mașini de lux și vehicule electrice au atins niveluri record. Rezultatele acestei inegalități tot mai mari sînt tensiunile sociale în creștere, mai ales în zonele rurale.
Problemele economice și sociale au determinat PAS să-și centreze discursul politic pe integrarea în UE, într-un similar cu campania prezidențială a Maiei Sandu de anul trecut. Lansarea negocierilor de aderare la UE, însoțită de summitul „istoric” UE–Moldova din 4 iulie acest an, găzduit la Chișinău, ar trebui să ofere un impuls guvernului PAS înainte de alegeri.
Principalul instrument de mobilizare a forțelor pro-guvernamentale rămâne însă amenințarea hibridă rusă. Moscova s-a implicat activ în campania prezidențială de anul trecut și o face și în acest an. Totuși, eticheta politică de „pro-rus” a fost folosită prea des, nu doar împotriva apropiaților oligarhului fugar Ilan Șor și Partidului Socialist condus de fostul președinte Igor Dodon, ci și împotriva altor forțe de opoziție, inclusiv noul bloc politic Alternativa.
Această formațiune politică – care îi reunește pe primarul Chișinăului Ion Ceban, candidatul la alegerile prezidențiale din 2024 Alexandr Stoianoglo, fostul premier Ion Chicu și Mark Tkaciuk, fost șef de cabinet al președintelui Vladimir Voronin – a acuzat guvernarea PAS că ar exercita presiuni politice prin intermediul unor schimbări în legislația electorală, dar și prin instrumente precum anchete și procese penale.
Deși face campanie politică activă în mediul rural, blocul Alternativa nu are resurse financiare sau organizaționale suficiente. Spre deosebire de PAS, acesta nu se poate baza pe infrastructura dezvoltată a societății civile finanțate din Occident, care a devenit în ultima vreme într-o măsură tot mai mare o extensie a guvernării.
Poziționarea politică a blocului Alternativa este mai degrabă socială decât geopolitică. Deși susține integrarea în UE, Alternativa solicită și restabilirea accesului la gazul rusesc. Această poziție este văzută ca fiind un răspuns pragmatic la prețurile ridicate la energie, dar gazul a fost, în mod tradițional, instrumentul principal de influență al Rusiei în Moldova.
Chișinăul, bastion tradițional al sentimentului pro-european, devine acum un important câmp de luptă electoral. Deși orașul a favorizat în mod tradițional PAS, primarul Ion Ceban rămâne foarte popular, lui fiindu-i atribuit meritul pentru modernizarea și înfrumusețarea vizibilă a capitalei.
Nu există dovezi concludente că blocul Alternativa ar fi o formațiune politică pro-rusă ori că s-ar bucura de sprijinul Kremlinului, așa cum e cazul partidelor lui Ilan Șor sau al Partidului Socialiștilor. În mod clar, blocul este departe de a fi omogen. Ceban, de exemplu, a flirtat cu discursuri de tip MAGA și a fost criticat – nu doar de către diplomații europeni ci și de persoane din interiorul blocului – pentru decizia de a interzice marșul Pride.
Cu toate acestea, inițiativa recentă a României de a-i interzice lui Ceban să călătorească în întreaga zonă Schengen – în aceeași zi în care Statele Unite au impus Moldovei tarife vamale de 25% – l-a limitat efectiv pe Ceban la teritoriul Moldovei. Prin aceasta au fost amplificate încercările de a lega blocul Alternativa de tabăra pro-rusă, iar prin aceasta crește amenințarea descalificării legale a blocului. Între timp, partidele în mod deschis pro-ruse au cerut formarea unui stat-uniune cu Rusia.
PAS și aliații săi au consolidat o narativă politică ce îi poziționează ca fiind singura forță pro-UE legitimă, iar prin aceasta PAS efectiv prezintă alegerile ca o alegere binară între integrarea europeană și regres.
UE a preluat această abordare binară simplistă, crescând miza aderării și consolidând rolul central al PAS. În mod paradoxal, această narativă pare să îi fie comodă și Rusiei. Oficialii ruși au reluat recent retorica privind pretențiile asupra Odessei, inclusiv în discuții informale de tip track-two, chiar dacă o ofensivă militară asupra acestui oraș portuar pare foarte puțin probabilă, având în vedere realitățile actuale de pe câmpul de luptă.
Guvernul moldovean a arătat spre rețelele de plăți afiliate lui Ilan Șor ca fiind dovadă a cumpărării sistematice de voturi de către acesta. În legătură cu aceste scheme de plată au fost aplicate mii de amenzi, deși multe dintre ele au fost contestate ori sînt în curs de examinare judiciară în prezent. Dar Kremlinul are multiple puncte de intrare tactice în politica internă a Moldovei prin intermediul unor instrumente politice puternice, precum resursele financiare, nostalgia, rețelele sociale și politice bine înrădăcinate și capacitatea de a instiga frica. Sprijinul financiar și informațional din partea Rusiei ar putea fi, de asemenea, canalizat pentru a amplifica anumite narative politice ori pentru a alimenta protestele publice.
Cu toate acestea, dacă guvernarea PAS nu va face greșeli majore – cum ar fi manipularea electorală verificabilă, pe care opoziția pro-rusă o invocă deja în mod preventiv – probabilitatea unor tulburări la scară largă pare limitată, mai ales în contextul escaladării militare a Rusiei în Ucraina în prezent. Deși zvonurile privind manipularea alegerilor persistă – în special în ceea ce privește votul diasporei, pe care unii îl consideră în mod esențial incorect în ciuda statutului său legal – nu au apărut dovezi concrete care să susțină aceste zvonuri.
Factorul războiului Rusiei în Ucraina, combinat cu accelerarea procesului de integrare în UE a Moldovei și Ucrainei, a remodelat fundamental contextul strategic pentru statul separatist Transnistria din Moldova. De la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, autoritățile din Tiraspol au semnalat discret o oarecare deschidere față de posibilitatea de reintegrare a țării. Cu toate acestea, Chișinăul a ales să acorde prioritate procesului său de aderare la UE, tratând efectiv Transnistria ca o anomalie ”înghețată” care poate fi mai degrabă ocolită, decât rezolvată. Mica republică transnistreană, dominată total de corporația privată Sheriff, nu mai are niciun interes în sosirea „lumii ruse” pe malurile râului Nistru. Totuși acesta încă păstrează o estetică neo-sovietică pentru a satisface nostalgia locală, apărându-și în același timp importante privilegii economice.
În paralel cu înrăutățirea relațiilor dintre Chișinău și regiunea autonomă Găgăuzia, Tiraspolul consideră din ce în ce mai mult poziția guvernului moldovenesc ca fiind coercitivă, mai degrabă decât conciliantă. Din perspectiva Tiraspolului, alinierea la UE nu pare a fi o invitație la dialog, ci un instrument de marginalizare și excluziune. Interesul principal al Tiraspolului este menținerea situației curente, în special în ce privește exportul de bunuri fabricate cu gaz rusesc subvenționat și legalizat apoi prin vama moldovenească. Pe măsură ce Moldova avansează în procesul de integrare în UE și adoptă standarde de reglementare mai stricte, acest aranjament va deveni din ce în ce mai dificil de menținut.
Guvernul moldovean a deschis canale informale de comunicare cu Tiraspol pentru a clarifica ce ar însemna în practică aderarea la UE, în special pentru întreprinderile care operează sub regimul vamal al Moldovei. Însă acest dialog rămâne limitat de constrângeri structurale și de lipsa de încredere din partea ambelor părți.
Criza energetică de la începutul anului 2025 a fost rezolvată printr-o soluție temporară, care însă a plasat Transnistria mai ferm sub controlul Moscovei. Acest rezultat subliniază nu doar înăsprirea controlului Rusiei asupra regiunii, ci și scăderea încrederii rusești – atât în capacitatea Tiraspolului de a-și gestiona propriile afaceri, cât și în capacitatea proprie a Kremlinului de a influența dinamica politică moldovenească prin mijloace tradiționale.
Drumul Moldovei către UE va continua și după alegeri: ritmul integrării va depinde mai mult de disponibilitatea Bruxelles-ului de a se extinde decât de disponibilitatea Chișinăului de a face reforme. O coaliție guvernamentală condusă de opoziție este foarte improbabilă, chiar dacă PAS nu ar reuși să obțină o majoritate absolută. Afilierea deschisă cu Ilan Șor a devenit deopotrivă incriminată, cât și toxică din punct de vedere politic, în timp ce războiul Rusiei în Ucraina a făcut ca orice curs deschis pro-rus să fie inacceptabil pentru actorii politici serioși. În contextul regional actual de accent pe securitate, riscul mai mare nu constă în blocarea și inversarea integrării, ci în escaladarea tensiunilor interne – posibil chiar a unor conflicte – în cazul în care procesul electoral ar fi gestionat defectuos, lucru pe care Rusia l-ar putea exploata.
Opoziției îi lipsește atât capitalul financiar, cât și capacitatea organizațională. Schimbările demografice profunde – însoțite de o schimbare generațională și de atitudine – continuă să încline electoratul moldovean spre Uniunea Europeană. Cu toate acestea, discuții precum cea despre neutralitatea constituțională, dar și îngrijorările socio-economice, în special cele legate de politica energetică, rămân profund relevante. Aceste preocupări nu ar trebui respinse ca fiind „proruse”. Ele reflectă anxietăți reale în rândul alegătorilor, în special în afara clasei mijlocii urbane.
Lucrul care agravează și mai mult fragilitatea opoziției este excluderea acesteia din ecosistemul societății civile finanțate de Occident și prin canalele instituționale europene: aceste spații sînt dominate de PAS și aliații săi. Dincolo de formalitățile procesului de aderare la UE, sistemul politic al Moldovei are nevoie urgentă de reînnoire: mai multă diversitate politică, o mai mare responsabilitate instituțională și un cadru economic mai receptiv la nevoile sociale. PAS s-a bazat într-o mare măsură pe societatea civilă pentru a compensa capacitatea limitată a statului, dar această abordare riscă să slăbească și mai mult mecanismele deja fragile ale Moldovei în materie de supraveghere civică și politică pluralistă.
Cândva Moldova a fost celebrată ca fiind o „poveste de succes” a Parteneriatului Estic al UE după 2012, pentru ca apoi să se prăbușească în corupție și capturare a statului până la jumătatea anilor 2010. Președinția Maiei Sandu marchează o ruptură clară față de acea perioadă. Cu toate acestea, un model de succes construit pe securizare, politici identitare, monopol politic și presiune administrativă s-ar putea să nu fie durabil. Integrarea Moldovei nu ar trebui să se bazeze pe o susținere politică necondiționată, fundamentată pe o narativă de aliniere geopolitică. Standardele europene – pluralismul democratic, reziliența instituțională și coeziunea socială – ar trebui să rămână punctul de referință. Cu toate acestea, Moldova nu este o excepție, ci o frontieră: războiul Rusiei în Ucraina remodelează standardele interne în întreaga regiune, unde amenințările reale sau imaginate din partea Moscovei sunt tot mai des folosite pentru a justifica scopuri politice.
Balázs Jarábik este fost cercetător asociat la Carnegie Endowment for International Peace, iar cercetările sale s-au concentrat pe Europa de Est și Centrală, cu un accent deosebit pe Ucraina.
Jarábik a colaborat cu Pact, Inc. în Kiev, Ucraina, contribuind la dezvoltarea organizației ca una dintre cele mai mari organizații nonguvernamentale internaționale din Europa de Est, iar ulterior a fost director de proiect pentru Pact în Vilnius, Lituania.
Înainte de a se alătura Carnegie, Jarábik a fost cercetător asociat la FRIDE din Madrid și cercetător senior la Central European Policy Institute din Bratislava. A fost activist civic în Slovacia în anii 1990, iar mai târziu a cofondat proiectele internaționale de dezvoltare ale Fundației Pontis din Bratislava, desfășurate în Balcani și în Comunitatea Statelor Independente (CSI).
De asemenea, a lucrat ca consultant pentru partide politice și organizații ale societății civile din Balcani și din țările CSI, precum și ca consilier pentru o gamă largă de instituții internaționale, guvernamentale și parlamentare.
Articolul a apărut inițial, cu titlul Consolidating Power, Losing Ground: Moldova Risks Repeating Past Mistakes Ahead of Fall Elections pe pagina Centrului Carnegie și a fost tradus de redacția Platzforma.
Imagine de fundal: Getty Images.
un text scris bine. Din pacate prea diplomatic. Ong-urile si societatea civila care se contopesc cu establishmentul, nu mai sunt ong -uri sau societate civila. Una e daca de exemplu chiar si pe cineva din noi, ne-ar lua sa fim al 12 sau 13-lea observator la Min Culturii la decizii, fiind remunerati, dar raminind tot timpul separat si reprezentind interesele societatii din perspectiva etica.
Si alta e sa fii luat in establishment, si sa zici ca apa de ploaie e vin.
Dar cel putin textul lui ajuta la intelegerea definitiva a aceea – ca societatea civila aproape nu mai e. Iar ong-uri nu exista (ma refer care ar putea influenta, fiindca cele care au valori, au ramas complet inafara finantarilor).