AFIS

Foragers (Făuritorii) – un film documentar de Jumana Manna [US/IL] – proiecție

RO / Foragers (Făuritorii) – un film documentar de Jumana Manna [US/IL]
Joi, 25 ianuarie 2024, ora 19:00
Zpațiu (Casa Zemstvei, str. Al. Șciusev nr. 103, Chișinău)

Foragers (Făuritorii) este un documentar lansat în 2022 în regia artistei și regizoarei Jumana Manna [US/IL]. Această producție a fost nominalizată și a câștigat premii la numeroase festivaluri internaționale de film datorită descrierii fidele și îndeaproape a conflictului  pe care mulți palestinieni îl îndură în fiecare zi în timp ce caută și culeg plante sălbatice pentru a-și hrăni familiile. Filmat în zonele Înălțimilor Golan, Galileii și Ierusalimului, acest documentar reunește mărturiile celor care sunt nevoiți să culeagă clandestin hrana, care crește în locuri sălbatice, riscându-și viața de a fi urmăriți de forțele militare israeliene.
Pentru mai multe informații mergeți aici: https://www.jumanamanna.com/Foragers

Filmul este în limba arabă, cu subtitrare în limba engleză.
Intrare gratuită.

Jumana Manna [US/IL] este o artistă de arte vizuale și regizoare palestiniană născută în Statele Unite, iar apoi a copilărit la Ierusalim și acum e stabilită la Berlin. Lucrările sale vizuale explorează modul în care sunt articulate relațiile de putere, în special în contextul moștenirii istoriei coloniale. Ea folosește sculptura, filmul și scrierea pentru a cerceta corpul, pământul și materialitatea în acest context al moștenirii coloniale, care se manifestă până în prezent.


Mai multe detalii pe pagina evenimentului. 

Despre autor

Platzforma Redacția

Lasa un comentariu