DE PRIN ALTE PĂRŢI RECENTE

Cum se văd revoltele din Franța de la fața locului. Corespondență din Lyon: „La retraite avant l’arthrite!”

Au trecut mai bine de două luni de la începutul protestelor legate de reforma pensiilor din Franța, la care suntem demult cu privirea ațintită. Acestea au debutat mai degrabă sub forma unor demonstrații relativ pașnice, menite să atragă atenția autorităților, luând treptat forma grevei generale și ajungând, în unele situații, chiar la manifestații cu tendințe insurecționare.

La ora actuală nu doar reforma impusă de regimul Macron „arde” în Franța, ci există mai multe lupte care converg.

Am considerat, așadar, că a sosit momentul să ne întrebăm tovarășii și tovarășele care se află în acest moment în Franța, ce naiba se întâmplă, de fapt?

Întrebarea a fost lansată, însă nu toată lumea a apucat să ne răspundă. Pesemne că oamenii sunt ocupați cu organizarea de la fața locului și cu participarea efectivă la manifestații.

Sperăm că, totuși, vom primi vești în curând și de la prietenii din Paris, unde situația de la nivelul pavajului se prezintă, se pare, destul de complicată. 

Sperăm, de asemenea, că în vremurile tulburi pe care le traversăm vor înflori noi și tot mai numeroase energii creatoare și de revoltă, care să zguduie și, într-un final, să distrugă statul, capitalismului și cârdășia dintre ele.

Cineva a reușit totuși să răspundă curiozităților noastre, atât de succint, cuprinzător și lămuritor cât s-a putut. Iată, deci, în cele ce urmează, impresiile transmise de un amic aflat pe „baricadele” din Lyon, oraș cu o lungă tradiție revoluționară. (Se spune că aici ar fi apărut primele vlăstare ale sindicalismului, în timpul revoltelor muncitorilor din 1831 și 1834, cunoscute și drept les révoltes des canuts. Tot la Lyon i-a descoperit Pierre-Joseph Proudhon pe muncitorii mutualiști, de la care a împrumutat multe elemente și idei, integrate interior în doctrina sa anarhistă. Nu în ultimul rând, în 1870, Mihail Bakunin și-a încercat și el norocul la Lyon, unde a participat la încercarea de a instaura comuna în oraș).

***

Precaritate perpetuă

Pagini Libere: De ce este, în primul rând, lumea revoltată în Franța?

B: Recentele proteste din Franța, demarate în luna ianuarie a acestui an, au fost inițial îndreptate împotriva proiectului de reformă a pensiilor inițiat de președintele Emmanuel Macron. În ultimele săptămâni, aceste proteste au căpătat o dimensiune mai amplă, fiind îndreptate împotriva violențelor exercitate de forțele de ordine și, din ce în ce mai vizibil, împotriva lui Macron și a cabinetului condus de Élisabeth Borne.

Proiectul de reformă a pensiilor a fost adoptat, în cele din urmă, prin ordonanță de urgență (prin mult discutatul articol legislativ 49.3) și, deci, fără vot în plenul parlamentului. Motivele revoltelor sunt multiple și devin tot mai diverse. Principalul argument este că această reformă, care împinge efectiv vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani, afectează în mod disproporționat atât femeile, cât și pe cei mai vulnerabili. Ce se întâmplă practic, așa cum bine ilustrează o scandare devenită populară „La retraite avant l’arthrite” („Pensie înainte de artrită”), este că tot mai mulți muncitori vor ajunge să moară mai repede odată ajunși la pensie.

Un alt argument ține de un sentiment de nedreptate în rândul protestatarilor. Guvernul susține că reforma este necesară pentru a adresa deficitul bugetar. Decizia este însă una politică. Se estimează, în mod arbitrar, că acest deficit va atinge 500 de miliarde de euro în următorii 25 de ani dacă sistemul nu va fi reformat. Însă numai ajutorul financiar acordat în 2021 companiilor franceze a însumat peste 200 de miliarde de euro. Macron este numit, pe bună dreptate, președintele bogaților.

În fine, maniera în care acest proiect de lege a fost adoptat a scandalizat în egală măsură. Macron susține că reforma a fost cap de afiș al programului electoral care i-a adus un al doilea mandat în cadrul alegerilor prezidențiale de anul trecut. Sondajele de opinie din acea perioadă arată clar lipsa de susținere a acestei reforme din partea electoratului. În plus, doar 27% dintre francezi l-au votat în primul tur de scrutin, în timp ce restul, până la 58%, procentaj atins în al doilea tur de scrutin, trebuie pus pe seama spaimei de a nu avea un președinte de extrema dreaptă, în persoana lui Marine Le Pen. Susținerea populară a reformei pe care o clamează Macron nu are, practic, niciun suport real. Adoptarea reformei prin ordonanță de urgență, la mijlocul lunii martie, a oferit o ultimă dovadă că Macron are vădite tendințe autoritare.

„Pensionare, nu artrită!”

Pagini Libere: Cine participă la proteste? Nu ne referim aici doar la categorii sociale anume, ci și la actori sociali, grupuri politice etc.?

B: Ceea ce este admirabil în contextul ultimelor decenii este faptul că majoritatea sindicatelor din Franța s-au solidarizat pentru a se opune acestei reforme, fapt care a și condus la prezența masivă în stradă a muncitorilor pe perioada celor 10 proteste organizate de așa-numita Intersyndicale [n.n. – o coaliție formată din 13 sindicate naționale]. În paralel cu aceste mobilizări sindicale, coaliția de stânga, coagulată cu puțin înainte de alegerile de anul trecut, a mobilizat, la rândul său, populația. În fine, în ultimele săptămâni grupuri de studenți și, mai recent, liceeni au ieșit la rândul lor în stradă. Cine nu participă, din păcate și oarecum previzibil, sunt populațiile migrante; aici cred că e loc de mai bine. Cred, de asemenea, că responsabilitatea nu e doar a acestor populații, ci și a majorității care ar putea să-i integreze mai bine în sânul ei. Am citit undeva că muncitorii migranți fără acte au fost invitați în fruntea unor cortegii. Ar fi bine ca această practică să se generalizeze.

Pagini Libere: În afară de mobilizarea împotriva reformei pensiilor, mai sunt în prezent și alte cauze care mobilizează lumea?

B: În paralel cu reforma pensiilor, o serie de alte proiecte de lege și de infrastructură au mobilizat în ultimele săptămâni nemulțumirea populară, chiar dacă acestea nu au avut parte de aceeași atenție, în special în presa internațională. Este vorba, în primul rând, de un nou proiect de lege a imigrației, care criminalizează, încă și mai mult decât până acum, populațiile migrante de pe teritoriul Franței. Sunt vizați pentru o deportare accelerată în principal migranții aflați în situație „neregulamentară” și care sunt considerați delincvenți. O lege care este, fără doar și poate, pe placul extremei drepte.

Totodată, populația s-a mobilizat și împotriva construcției unor bazine uriașe de apă pentru irigații, pe tot cuprinsul Franței. Cel mai recent protest de acest fel a reunit în ultimul weekend din martie, într-un sat din vestul Franței, Sainte-Soline, zeci de mii de protestatari, care au încercat să scoată din uz unul dintre aceste bazine. Aceste mega-bazine, cum sunt ele numite în Franța, sunt niște proiecte dăunătoare, dezvoltate de industria agricolă. Ele nu adresează în niciun fel apelul de a limita catastrofa ecologică spre care ne îndreptăm sau penuria de apă care afectează din ce în ce mai serios Franța și întreaga Europă în ultimii ani. Sute de manifestanți au fost răniți în urma intervenției în forță și complet disproporționate a poliției, dotată, ca mai peste tot în Franța în ziua de azi, cu echipament de război în toată regula.

Pagini Libere: Manifestațiile sunt doar în marile orașe sau au cuprins întreaga țară?

B: Manifestațiile au împânzit toată Franța (inclusiv în afara Franței metropolitane), așa cum arată și această hartă interactivă realizată de Le Monde. Nemulțumirile s-au manifestat până și în localități cu câteva mii de locuitori.

Pagini Libere: Tocmai te-ai întors de la proteste. Sperăm că ești bine; fizic, cel puțin. Spune-ne, care starea de spirit, ce se întâmplă în stradă, cum reacționează organele de represiune ale statului? Este mai brutală represiunea decât în cazul altor proteste? Dacă da, de ce crezi că e așa?

B: Din fericire sunt bine, deși mi-am luat câteva jeturi bune de la tunurile de apă ale poliției. Manifestanții sunt mai puțini decât la protestele anterioare: 30.000 versus 45.000, câți erau în ianuarie. Starea de spirit în cortegiu este cordială, dar oarecum apăsătoare. Cântecele, sistemele de sunet sau fanfara dau cumva un aer destins, dar versurile și mesajele de pe pancarte dau măsura nemulțumirii, a disprețului și a urii față de Macron și față de guvernul său. Tensiunea crește pe măsură ce cortegiul ajunge în centru, în Place Bellecour. Aici, cordonul de poliție răspunde disproporționat la proiectilele aruncate de o parte din manifestanți, cu tunuri de apă, gaze lacrimogene, grenade explozive și, mai recent, pistoale cu bile de cauciuc. Acest arsenal și tehnici brutale, care au fost folosite cu succes zeci de ani la rând la granițele țării, în cartierele populare și în fostele teritorii coloniale, au ajuns să fie puse la lucru în ultimele săptămâni în toate orașele Franței. În treacăt fie spus, poliția franceză e printre cele mai militarizate din Europa. Am cunoștințe din America de Sud care glumesc că pot să-și ia notițe pentru a le da politiștilor din țările lor. Represiunea devine tot mai brutală, iar cei care confruntă poliția sunt catalogați automat ca extremiști de stânga. Violența împotriva lor devine astfel legitimă, cel puțin în ochii autorităților.

Pagini Libere: Simți că ar urma un nou val de organizare, diferită de ceea ce a existat deja în Franța? Noi moduri de luptă? Ceva ce ar putea duce luptele deja existente la un nou nivel?

B: E destul de greu de anticipat. Avem, pe de o parte, o muncitorime care, deși iese în stradă, o face în număr mai mic decât acum câteva luni. Populația se opune în continuare, în mod covârșitor, acestei reforme; pe de altă parte, e clară resemnarea, iar sondajele de opinie confirmă ambele realități. În același timp, tinerii, studenții și elevii încep să se mobilizeze, să protesteze, să organizeze adunări spontane (adesea reprimate violent) și să blocheze licee și universități. Acest lucru ar putea da un nou suflu mișcării de protest. Însă Macron și guvernul său nu sunt dispuși să cedeze în fața străzii, pe care o consideră ilegitimă. Dacă vom avea decese în urma acestor manifestații (așa cum e posibil să rezulte în urma revoltei din vestul Franței, unde doi protestatari sunt în clipa de față în comă), e posibil ca datele problemei să se schimbe radical.

Pagini Libere: Ce ecou au aceste proteste în societate și cum sunt prezentate ele în mass media oficiale sau dominante?

B: Cred că o nouă generație se poate politiza, mai ales tinerii care participă pentru prima dată la astfel de mișcări. Mass-media, pe de altă parte, sunt împărțite. Presa liberală și de stânga e de partea protestatarilor, restul se pretează adesea la demonizarea acestora, utilizând, cum e de așteptat, tropi precum „extrema stângă radicală”. Pe de altă parte, violența structurală a guvernanților și a capitalismului nu pare să-i deranjeze deloc.

Pagini Libere: Nu de puține ori s-a întâmplat ca extrema dreaptă și forțele naționaliste să încerce să preia anumite teme sociale, iar astfel să deturneze mișcările și revendicările populare spre propria agendă. Așa cum s-a întâmplat și în cazul protestelor Vestelor Galbene sau în România, în cazul Roșiei Montane. Ai observat astfel de încercări sau o astfel de dinamică acum?

B: Prea puțin. Partidele de dreapta și extrema dreaptă sunt, deloc surprinzător, de partea lui Macron. Mai mult, în Lyon, de pildă, grupurile de extrema dreaptă sar în ajutorul poliției și atacă manifestanții. Noroc că încă sunt în minoritate și sunt relativ rapid neutralizați.

Pagini Libere: Făcând (sau nu) abstracție de tendințele auto-colonizatoare („…o țară ca afară”), atunci când vorbim de Franța și România, până acum, din ce ai citit, văzut, simțit pe propria piele, ce crezi că ar putea fi benefic (și posibil de aplicat) dacă ar fi preluat și în geografia noastră? Mă refer aici la critica, politica de stradă și organizarea de zi cu zi, din zonele mai degrabă populare decât partinice.

B: Am participat la vreo 5-6 din cele 10 manifestații „oficiale” organizate până acum de Intersyndicale în Lyon și m-am alăturat cortegiului CNT-SO (Confédération Nationale des Travailleurs – Solidarité Ouvrière), un sindicat anarho-sindicalist. Am făcut-o din solidaritate cu colegii de la una din universitățile din Lyon unde sunt cercetător afiliat, dar și pentru că consider că această reformă mă va afecta personal dacă voi rămâne în Franța. Am decis să mă alătur cortegiului și pentru că, spre deosebire de grevele de la noi sau din Marea Britanie (unde am trăit aproape 10 ani), am simțit o implicare politică mult mai evidentă, nu doar împotriva unei legi sau a alteia, ci și vizavi de un sistem capitalist disfuncțional. Pot să spun că nu m-a surprins să văd devastate zilele astea sedii de bănci, agenții de plasare a forței de muncă sau agenții imobiliare.

Fără să fi participat la manifestațiile spontane (sau sălbatice, cum li se mai spune; am fost totuși la una dintre ele, dar pentru scurt timp, pentru că n-am vrut să risc să mi-o iau pe cocoașă de la poliție), pot spune că am o idee destul de bună despre ce se întâmplă la firul ierbii. Am participat, în primele zile ale protestelor, la o adunare generală a cetățenilor care doreau să organizeze mișcări de protest în afara celor organizate oficial de Intersyndicale, care sunt considerate, cumva pe bună dreptate, ca nefiind suficiente, având în vedere amploarea nemulțumirilor colective. Am fost adăugat pe un grup de Telegram care are în prezent câteva mii de abonați și unde circulă constant informații despre acțiunile de protest și de blocaj care nu se desfășoară sub egida sindicatelor. Un astfel de grup e binevenit și ar putea fi un bun imbold împotriva resemnării și a apatiei.

Am apreciat, de asemenea, blocajele liceelor și universităților inițiate de elevi și studenți, precum și ocuparea și blocarea diverselor instituții sau puncte strategice (Muzeul de Arte Frumoase, puncte de taxare ale autostrăzilor etc). Fondurile de solidaritate pentru greviști au fost organizate peste tot în Franța, reușind să adune milioane de euro pentru a acoperi plata celor mai vulnerabili care s-au alăturat grevelor.

În fine, la fel de important mi se pare că protestele de aici nu au fraternizat, cum am văzut că a fost tendința prin România mai demult, cu forțele de ordine represive puse în sprijinul capitalului și a statului opresor. Cei care nu au aruncat cu borduri înspre poliție nu s-au ferit să scandeze la unison „Tout le monde déteste la police” („Toată lumea urăște poliția”) și ACAB. E totuși puțin diferit față de protestele de la noi, unde uneori jandarmii au primit chiar flori și baloane în formă de inimioară.


Interviul a apărut inițial pe pagina de internet a editurii anarhiste PAGINI LIBERE.

Despre autor

Platzforma Redacția

Lasa un comentariu