Iată un nou scandal imobiliar cu artiști, de data asta cu lumea teatrală.
Inițial a fost o postare a lui Petru Hadîrcă, directorul Teatrului Național ”Mihai Eminescu” care a anunțat că își retrage o lucrare de la concursul Gala Premiilor UNITEM 2026. În cuvintele lui Hadîrcă, acesta este un ”gest de solidaritate cu colegii mei care au rămas în drum la propriu, au avut de suferit și încă nu și-au făcut dreptate după ce s-au lăsat ademeniți de promisiuni false în scheme imobiliare”.
(Amintesc, săptămînile trecute spațiul public l-a discutat pe boierul-lăutar-deputat Nicolae Botgros, căruia guvernul i-a dat un teren să facă sală de repetiții pentru artiști, iar Botgros a făcut niște apartamente pe care le-a vîndut cu un milion de parai).
Apoi a urmat un alt mesaj, ciudat, de solidaritate cu Petru Hadîrcă, semnat de Andrian Rucan, fost administrator al ECOSEM Grup SRL, compania care urma să construiască blocurile de apartamente pentru artiști, scriitori, lucrători din domeniul teatral.
În declarație Rucan declară că ”SRL ECOSEM GRUP a devenit victima acțiunilor ilegale ale actualei conduceri UNITEM” și acuză UNITEM că ar fi înstrăinat în mod ilegal mai multe terenuri. În rezultat, zice Andrian Rucan ”unele persoane din numele UNITEM insistă să primească apartamentele de la SRL ECOSEM GRUP”.
Partea ciudată în declarația lui Rucan contra UNITEM ține de faptul că, pînă nu demult Rucan era văzut ca partenerul ”în crimă” (adică în scheme imobiliare) a actualei conduceri a UNITEM (conform paginii de internet a UNITEM aceasta este condusă de artistul poporului Alexandru (Sandu) Grecu, directorul Teatrului Municipal SATIRICUS ION LUCA CARAGIALE.
Mai multe articole publicate de-a lungul anilor de Jurnal.md au descris în detalii schema „Grecu-și-Rucan”, adică colaborarea dintre mahărul imobiliar și mahărul teatral.
Aici un articol ”O, BIET ACTOR, O BIET ARTIST… Cum și de ce a început construcția blocurilor de locuințe pentru oamenii noștri de teatru?” despre cum arata schema imobiliară.
Citez din articol: ”În ultimii 18 ani, a devenit deja o obișnuință ca oamenii noștri de cultură, ori de câte ori se întâlnesc între ei, să discute nu numai despre artă, dar și despre „Grecu-și-Rucan”. Cam așa numesc ei cea mai mare țeapă care li s-a tras după ce s-au încrezut într-un necunoscut care le-a promis apartamente ieftine, dar i-a lăsat în stradă. Cum s-a ajuns la aceasta și ce rol a avut în „afacerea” respectivă Alexandru Grecu, președintele UNITEM? Este întrebarea la care până astăzi toți caută un răspuns. Jurnal.md a încercat să descopere acest mister, care, în afară de nervi și lacrimi, a trezit zguduitoare conflicte în lumea teatrală autohtonă timp de două decenii”.
Un alt articol, ”CASA MORȚII de lângă Aeroport își deschide ușile sau când se va călugări Sandu Grecu”, face un interviu cu unii dintre oamenii care au fost trași pe sfoară de Rucan, pomenind și despre cel puțin șase scriitori și oameni de teatru care au investit în această construcție care au decedat deja, fără să-și mai vadă apartamentele…
Citez din articol: ”Oficial, complexul din patru blocuri despre care vom vorbi în acest material se numește „Teatral”. Actorii însă îi spun Casa Moartă sau, mai nou, Casa Morții, căci cel puțin șase scriitori și oameni de teatru care au investit în această construcție au decedat deja, fără să-și mai vadă apartamentele. Dintre cei rămași în viață, unii au reușit cu greu să-și restituie banii achitați încă acum 17 ani companiei de construcții „Ecosem Grup”, iar alții așteptă în continuare ca aceste clădiri să fie date în exploatare. Multiplele promisiuni ale șefului acestei firme rămân a fi destul de optimiste, însă actorii nu mai pot să-l creadă.”
Deci, ceva s-a întîmplat între ”asociați”, iar Rucan s-a întors împotriva lui Grecu.
Între timp ECOSEM Grup SRL a intrat în proces de insolvabilitate, iar unii oameni care au plătit pentru acele apartamente nu și-au văzut nici apartamentele nici banii…
Pentru orice familie de cetățeni ordinari, care-și plătesc chiria ori care-și trimit un membru al familiei la muncă afară ca să-și poată permite o garsonieră, aceste discuții despre terenuri și apartamente preferențiale pentru actori (și judecători, procurori, veterani de război, medici), care-s ulterior vîndute la prețuri uriașe altor cumpărători, sînt de neînțeles.
La o adică, de ce ”artiștii” (și alte categorii) ar trebui să beneficieze de prețuri reduse în condițiile cînd ceilalți cetățeni, la fel de vulnerabili, plătesc chiria sau prețurile apartamentelor pe care le cumpără la prețul deplin de piață?
La bază, zic eu, stă o idee bună. În ce constă ea?
Ideea rezonabilă din spatele prețurilor preferențiale pentru terenuri și case pentru diverse categorii vulnerabile este că acești oameni trebuie ajutați să-și permită să poată închiria/achiziționa locuințe ca să poată munci în continuare în țară, să-și crească și să-și educe copiii etc. Asta nu este deloc posibil cînd familiile plătesc 50-70 % din venitul lor lunar pentru chirie sau ipotecă.
Practica legală moldovenească încă gîndește în categorii de profesii – medici, artiști – care au salarii mici, mai ales la începutul carierei, și nu-și pot permite să închirieze/cumpere la prețul pieței. Din aceste motive, discuțiile despre locuințe și despre chestiunea locativă nu par, în Moldova, discuții despre drepturi sau politici sociale cu viziune de termen lung, ci bătălii de privilegii. Din aceste motive avem grupuri care-și argumentează și apără ”vulnerabilitatea” pentru a obține preferințe și privilegii, uneori în detrimentul altor grupuri. E o ”luptă” imobiliară în care cîștigă de obicei grupurile cu acces mai mare la putere (judecătorii, procurorii), ori cu prestigiu și vizibilitate mai mare (artiștii), și pierd grupurile care nu au nici una nici alta.
În general, ideea că oamenii din anumite categorii – profesionale, de venituri, cu un anume profil (mulți copii), de vîrstă – ar trebui ajutați să-și permită o locuință și feriți de speculațiile imobiliare – este una extrem de bună.
În cazul Moldovei problema e că, în absența unor politici locative: control al chiriei, locuințe sociale, fond locativ municipal și de stat – autoritățile lasă rezolvarea chestiunii locative pentru grupurile vulnerabile pe seama pieței.
Adică, în loc să implementeze o schemă generală prin care persoanele sub un anume prag de venituri pot accesa locuințe sociale în chirie pe un anumit termen (cum e în toată lumea), statul moldovenesc îi dă lui Botgros, lui Grecu și altora de teapa lor, terenuri, în schimbul promisiunii sincere făcute de aceștia că ei vor construi infrastructură culturală și locativă pentru actori… Grecu sau Botgros, sau oricare alt individ în poziția lor, descoperă degrabă că ar putea face sute de mii de parai dacă vînd aceleași apartamente nu unor actori și muzicanți (care nu-și pot permite, din sărăcia lor, să cumpere aceste apartamente nici la preț preferențial), ci altor oameni, cu bani ”normali”.
Rezultatul e că problema inițială – accesul la locuințe accesibile pentru actori – nu a fost rezolvată, că această schemă îmbogățește doar 2-3 mahări imobiliari și culturali, și că ea contribuie în general la speculația imobiliară.
Nu vreau să argumentez aici de ce artiștii ar trebui să se bucure de unele privilegii… Aceasta e o altă discuție (recunosc că, scandaluri ca astea nu cresc respectul ori grija societății în general față de breasla artistică).
I-am povestit unui prieten de cazurile Botgros și Grecu și el s-a arătat nedumerit: Cum se face că societatea vrea să ajute artiștii și să le creeze condiții dar la urmă nu iese decît că îl îmbogățește pe Grecu sau pe Botgros?
…Argumentul meu e că avem nevoie de politici sociale generale în domeniul locativ:
- controlul chiriei (care să nu depășească o anumită pondere din salariul mediu, de exemplu 25 %),
- locuințe sociale (de care să beneficieze cei care au salarii, să zicem, mai mici de 50 % din salariul mediu. Aceasta s-ar putea obține, de exemplu, prin crearea unor mecanisme prin care, 1-2 % din PIB să meargă anual la construcția locuințelor sociale/publice astfel încît stocul acestora să crească).
- crearea și creșterea fondului locativ municipal și de stat;
- mecanisme prin care populația care trăiește și muncește în Moldova să fie protejată de fluctuațiile pieței imobiliare, care-s alimentate atît de banii moldovenilor care lucrează în afară cît și alți bani ”murdari” care vin în acest sector să se curățe și să intre în cîmpul legal.
- Rechiziționarea (socializarea/naționalizarea) proprietăților vacante.
- integrarea construcției imobilizare rezidențiale private în proiectele de locuințe sociale (de exemplu în proporție de 5 %);
- Impozitarea proprietăților multiple și utilizarea acestor resurse pentru dezvoltarea fondului de locuințe sociale
PLATZFORMA a scris anterior, pe larg, despre financializarea locuirii în Moldova și impactul ei asupra sferei economice și a țesutului social în Moldova.
”Comercializarea locuirii nu doar că pune o problemă economică pentru zeci de mii de familii pentru a accesa o locuință. Ea afectează negativ și țesutul social: cea mai ”simplă” soluție pentru a rezolva problema locativă, pentru familiile din Moldova, e să trimită un membru al familiei la muncă peste hotare.
În același timp, prin faptul că împinge prețurile la locuințe și chirii în sus financializarea locuriii (care are loc și datorită abdicării statului din poziția de garant și realizator activ al dreptului la locuință) afectează în mod negativ orașele noastre.
Prețuri mai mari la chirie alungă din oraș învățători, pompieri, asistenți medicali, lucrători din sfera de deservire și alți oameni cu meserii esențiale care nu-și pot permite să plătească pentru chirie sau locuință nouă.
Alternativa la financializarea locuirii sînt programe publice, cu participarea activă a statului, care asigură că: locuirea este accesibilă pe termen lung, că are o structură instituțională ce evită speculația, că aceasta este administrată ca o proprietate publică ce urmărește, în primul rînd, interesul rezidenților”.
Altfel spus, în loc să creadă în ”cuvîntul de onoare” a lui Botgros și Grecu, statul (la nivel central și local) ar trebui să creeze mecanisme clare de politici locative sociale care să fie universale (să nu asmuțe un grup împotriva altuia), previzibile, transparente (ca să nu lase loc de abuzuri).
Imagine de fundal: desen din ziarul InfoDal.
Traducere: Fericirea e simplă precum o cheie…de acasă.
