DEZBATERI ELMO RECENTE

Cine va rămâne și cine se va întoarce? Itinerarii divergente ale persoanelor refugiate din Ucraina în Uniunea Europeană

Autor: Redacția

Anastasiya Ryabchuk

Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022 i-a luat prin surprindere pe majoritatea ucrainenilor. Multă lume a crezut că este vorba de un soi de neînțelegere care ar putea fi rezolvată prin negocieri ale liderilor politici în câteva zile sau săptămâni. Persoanele care își părăseau orașele natale intenționau de cele mai multe ori să „aștepte ca lucrurile să se liniștească” și foarte puține  credeau că războiul ar putea dura un an, sau chiar mai mult de atât. Majoritatea celor care au părăsit Ucraina a așteptat câteva săptămâni înainte de a lua decizia de a pleca.[1] Până în luna mai, chiar dacă negocierile eșuau și războiul se prelungea, numeroși ucraineni care au fugit în străinătate au început să se întoarcă acasă, chiar în momentul în care trupele rusești se retrăgeau din Kiev și din regiunile nordice ale Ucrainei. Serviciul de Stat pentru Frontiere al Ucrainei a raportat că, începând cu luna mai, numărul de treceri de frontieră pentru a intra în Ucraina a început să depășească numărul de treceri pentru a părăsi țara. Cine sunt oamenii care se grăbeau să se întoarcă acasă deja în lunile aprilie-mai? Cine sunt cei și cele care au continuat să ezite? Va exista un nou val de persoane migrante și refugiate în această iarnă, de când Rusia a început să atace infrastructura electrică civilă?

În acest articol, susțin  că durata preconizată a războiului este crucială în stabilirea tiparelor de migrație ale persoanelor refugiate din Ucraina  în UE și, de asemenea, în determinarea traiectoriilor diferite ale acestora. Teoriile clasice ale migrației iau în considerare factorii de „împingere și atragere” din și spre țara de origine și țările de destinație, iar acești factori sunt, desigur, încă relevanți. Cu toate acestea, chestiunea timpului trebuie integrată în această analiză. Mai ales atunci când se ia în considerare „statutul de protecție temporară” al migranților ucraineni în UE, cu o șansă mai mare de a se întoarce acasă „imediat ce războiul se termină”, spre deosebire de statutul de refugiat care presupune o ruptură pe termen mai lung cu țările de origine marcate de războaie.

Speranțe și așteptări ale persoanelor refugiate din Ucraina între primăvara și toamna anului 2022

Aproximativ două treimi dintre refugiați au părăsit Ucraina în martie (84% până la sfârșitul lunii aprilie) și doar 15% dintre ucraineni și-au părăsit țara începând cu luna mai. Aproape jumătate dintre persoanele intervievate în luna mai de către Institutul Internațional de Sociologie din Kiev (KIIS), credeau că războiul se va încheia în următoarele șase luni, și doar 18% considerau că acesta ar putea dura mai mult: 11% au dat o prognoză de 6 până la 12 luni, iar 7% mai mult de un an.[2]

Până în septembrie, convingerea că războiul se va încheia rapid dispărea treptat. Marea majoritate a ucrainenilor încă mai credea în victoria finală a Ucrainei și într-un viitor prosper al Ucrainei ca membru al UE. În sondajul său realizat în perioada 7-13 septembrie 2022[3] KIIS a întrebat dacă persoana intervievată ar lua în considerare posibilitatea de a emigra în UE sau în SUA dacă i s-ar oferi drepturi necondiționate de cetățenie. Comparativ cu 2020, procentul celor care au răspuns pozitiv a scăzut de patru ori, de la 28% la 7% (chiar dacă se ia în considerare faptul că o parte dintre cei care ar fi răspuns pozitiv au plecat deja de la începutul invaziei rusești, diferența ar rămâne de două ori mai mare, potrivit KIIS, deci o scădere foarte semnificativă). InfoSapiens a realizat un studiu omnibus în perioada 12-18 august[4], care a arătat o creștere a sentimentului de mândrie de a fi ucrainean (98% față de 41% în 2002 și 69% în 2020). Acest sondaj a arătat, de asemenea, că o mare majoritate de 95% este optimistă cu privire la viitorul Ucrainei, iar 92% sunt optimiști cu privire la propriul lor viitor în Ucraina. Procentul celor care nu ar fi de acord cu pierderi teritoriale ale Ucrainei în numele păcii, a rămas ridicat și chiar a crescut cu câteva puncte: de la 84% în mai la 87% în septembrie.[5] O majoritate covârșitoare (86%)[6] a considerat că Ucraina ar trebui să continue să reziste inclusiv în fața atacurilor teroriste masive ale Rusiei asupra rețelei electrice din octombrie 2022, cu riscuri grave de pene de curent totale și de colaps al întregii rețele electrice, al rețelelor de încălzire și de canalizare.

Pe de altă parte, această speranță a fost mult mai slabă atunci când oamenii au fost întrebați ce cred despre durata războiului: studiul KIIS citat mai sus a constatat că, în septembrie, procentul celor care anticipau că războiul s-ar putea încheia în cele mai apropiate șase luni a scăzut la 28%, în timp ce procentul celor care credeau că va dura mai mult s-a dublat, ajungând la 34%. Dintre aceștia, 16% indică o perioadă de 6-12 luni, iar alți 18% consideră că va dura mai mult de un an. De altfel, atacurile rusești asupra rețelei electrice, care au început în octombrie, ar putea duce la un nou val de persoane refugiate în UE. ONG-urile care lucrează cu refugiații ucraineni în țările vecine au raportat uneori o creștere de zece ori până la sfârșitul lunii octombrie – cum este cazul punctului de trecere a frontierei de la Zahony către Ungaria, care în prezent înregistrează între 300 și 500 de cazuri noi zilnic, față de mai puțin de cincizeci în lunile de vară.[7] Chiar și mai mulți înalți oficiali guvernamentali ucraineni i-au încurajat pe acei cetățeni care pot pleca în străinătate pentru iarnă să o facă, iar pe cei care se află în prezent în străinătate, să își amâne întoarcerea până în primăvara anului 2023.

Factorii de „împingere și atragere” ai migrației 

Dintre cele 4,5 milioane de persoane refugiate din Ucraina care au primit statutul de azil temporar în UE, peste 80% sunt femei, iar două treimi au copii.[8] În același timp, dintre persoanele ucrainene care se întorc în țară, doar o treime au copii (cercetare UNHCR la graniță, cu cele care se întorc în Ucraina, realizată în perioada 3-27 aprilie). Acest lucru este destul de previzibil: mamele cu copii ezită să se întoarcă în Ucraina în timp ce războiul este încă în desfășurare, temându-se pentru siguranța copiilor. Persoanele singure, mai tinere, care consideră că se vor putea adapta la noua realitate a războiului, precum și persoanele în vârstă, cărora le este greu în străinătate și cărora le este dor de casele lor, sunt mai predispuse să se întoarcă în această etapă.

O cercetare a Centrului Razumkov, realizată în primăvară, a arătat că 79% dintre migranți doresc să se întoarcă acasă „imediat ce războiul se termină”. Dar, în același timp, studiul Work.ua a arătat că 59% dintre persoanele refugiate își căutau deja un loc de muncă în baza statutului de azil temporar. Desigur, această ultimă cifră s-ar putea datora sprijinului insuficient primit în țările gazdă. Oamenii care vin din Ucraina nu doresc neapărat să rămână mai mult timp, dar, cel puțin pe termen scurt, acești 59% au ales să se integreze, mai degrabă decât să se întoarcă acasă. Studiul KIIS for CASE Ukraine, realizat în perioada 3-18 mai, a constatat că doar 42,9% dintre oamenii din Ucraina se gândesc la viitorul copiilor lor în țară în cazul unui război prelungit. În cazul unei încetări a focului și al semnării unui tratat de pace în viitorul apropiat, acest număr crește la 54,7%. Femeile din acest studiu au exprimat cereri de siguranță mai mari decât bărbații.

Îngrijorările mamelor nu se referă, evident, doar la bombardamente, ci și la întrebarea dacă școlile și grădinițele se vor redeschide, dacă copiii vor putea avea o „copilărie normală”. Din cauza implicării mai mari a femeilor în munca de reproducere, acestea sunt mai conștiente de toate lucrurile care ar trebui să funcționeze pentru a trăi cu un copil: școli, magazine și farmacii, clinici, conexiune wifi, alimentare neîntreruptă cu apă și electricitate… În școala primară a fiicei mele din centrul Kievului, două treimi dintre părinții care au participat la un sondaj în luna iunie cu privire la revenirea planificată la școală la 1 septembrie, au răspuns pozitiv. Dar, ca urmare, dintr-o clasă de 20 de elevi, doar un singur copil frecventează școala offline, alți 3 frecventează școala online din alte părți din Ucraina, iar restul frecventează în prezent școala în străinătate. Unii au fost speriați de terorismul nuclear al Rusiei din luna august, alții de lista amplă conținând cele necesare în rucsacul de urgență, în cazul în care un copil rămâne blocat în subsolul școlii timp de până la trei zile după bombardament.

În același timp, provocările legate de asigurarea îngrijirii copiilor și lipsa sprijinului familial în cazul separării familiei pot împinge femeile să se întoarcă chiar și într-un mediu care nu este perceput ca fiind sigur. În cazul când au copii mai mari există de asemenea posibilitatea ca mama să se întoarcă, în timp ce copilul rămâne în UE. Mai multe școli oferă îngrijire continuă pentru tinerii ucraineni, iar în acest an școlar au fost create școli private cu internat, care se adresează în principal copiilor ucraineni refugiați.

În luna mai, UNHCR a efectuat cercetări la granița din regiunea Zakarpattia cu privire la motivele pentru care refugiații și refugiatele ucrainene se întorc acasă. O treime a indicat ca motiv principal reîntregirea cu familia, iar o altă treime – sentimentul de siguranță din zona de întoarcere (în special pentru regiunile nordice și Kiev). Putem clasifica aceste răspunsuri drept factori de „atragere înapoi acasă”. În același timp, deși mai puțin răspândiți, au existat și factori de „împingere în afara UE”: lipsa unei locuințe sau dificultatea de a găsi o locuință în țara de primire (5%) sau lipsa oportunităților de angajare în țara de primire (în rândul celor care s-au întors la Kiev, acesta a fost motivul pentru procentul de 5%. Chiar și în timpul războiului, Kievul putea oferi unor persoane condiții de muncă mai bune decât țările UE). Rolul acestor factori poate crește în timp. În primul rând, este posibil ca oamenii să fie mai dispuși să accepte condiții de trai inadecvate în centrele de primire pe termen scurt, dar nu și într-o perspectivă pe termen lung. Și în al doilea rând, beneficiile sociale oferite persoanelor refugiate în primele săptămâni și luni sunt reduse drastic, ceea ce face ca supraviețuirea fără un loc de muncă cu normă întreagă să fie mai dificilă.

De exemplu, Franța, una dintre cele mai generoase țări, a oferit inițial 420 de euro pe lună pe adult sub formă de plăți sociale, transport gratuit cu trenul și cazare gratuită în hoteluri. La începutul lunii mai, însă, a anulat transportul gratuit și a început să evacueze rezidenții din hoteluri propunându-le trei opțiuni alternative de cazare (ofertele erau adesea în zone rurale îndepărtate, iar în cazul refuzului celei de-a treia oferte, nu se mai făceau alte oferte). Cel mai recent, în octombrie, plățile sociale franceze au fost reduse la jumătate, păstrând a doua jumătate doar pentru cei care pot dovedi că plătesc chirie. De asemenea, Franța limitează valabilitatea documentelor de protecție temporară la 6 luni, iar primul val de refugiați ucraineni a trebuit deja să își reînnoiască statutul în luna septembrie a acestui an.

Dimensiunea de clasă a migrației

Astfel de schimbări au cel puțin două efecte directe. În primul rând, ele „filtrează” refugiatele și refugiații ucraineni în categoria celor mai mult sau mai puțin „dezirabili” – integrându-i în continuare pe cei care au reușit să găsească un loc de muncă și o locuință, dar limitând beneficiile sociale pentru toți ceilalți, obligându-i astfel pe o parte să se întoarcă acasă. În al doilea rând, ele îngreunează situația refugiatelor și refugiaților nou sosiți – care sunt adesea o subcategorie mai vulnerabilă decât primul val. Cercetările arată că primele care au plecat au fost persoanele care se aflau într-o situație economică mai bună și care aveau mai mult capital social și cultural pentru a lua în considerare posibilitatea de a se muta în străinătate. Primul val de persoane refugiate era mai predispus să aibă economii personale pentru a acoperi nevoile de bază în timp ce a așteptat ca cererile de azil temporar să fie procesate. Un sondaj realizat de UNHCR cu 34145 de persoane refugiate din Ucraina  a constatat că 12% aveau rude în țările de primire și că 56% reușiseră deja să găsească o locuință privată de închiriat (deși 29% se aflau încă în centrele de primire, iar această cifră este mai mare în cazul celor nou sosiți). Această categorie din urmă  avea mai multe șanse de a avea o mașină personală (astfel încât să poată părăsi țara în primele zile de război), unele contacte anterioare în țările de primire – fie personale, fie profesionale, cunoașterea a cel puțin unei limbi străine, studii superioare etc. Studiul Centrului Razumkov a constatat un procent mai mare de persoane cu ocupația de manager (14% față de 1,5% din totalul populației ucrainene) și de antreprenor privat (14% față de 4% din totalul populației ucrainene), în timp ce alte 12% se autoidentificau ca persoane muncitoare calificate, iar alte 11% ca gospodine. Astfel, persoanele care au părăsit Ucraina au adesea un statut socio-economic mai ridicat în comparație cu cele care au rămas. De asemenea, este mai probabil ca acestea să provină din zone urbane (nouă din zece persoane, în studiul Razumkov) și să aibă studii superioare (86% fie au finalizat, fie erau în curs de a obține studii superioare). Cei și cele care au luat decizia de a pleca mai târziu au fost mai degrabă forțate să facă acest lucru din cauza deteriorării condițiilor de siguranță, a pierderii sau deteriorării locuințelor lor și a altor factori de „împingere în afara Ucrainei”, în timp ce „atragerea în UE” a jucat un rol mai puțin semnificativ.

Preocupările legate de siguranță au fost principalul factor de „împingere în afara Ucrainei”, în timp ce nivelul de trai a acționat ca un factor de „atragere către UE” (protecție temporară și alte beneficii). Dar funcționează și dinamica opusă – îmbunătățirea percepției de siguranță în țară poate fi un factor de „atracție către Ucraina”, în timp ce dificultățile în asigurarea unui standard de viață adecvat reprezintă un factor de „împingere în afara UE” și întoarcere în Ucraina.

„Factorii de atragere către UE” pot fi relevanți în cazul grupurilor mai vulnerabile care au nevoie de asistență specială: UE are o asistență medicală mai bună, facilități pentru copiii cu nevoi speciale, prevederi mai bune pentru persoanele cu boli cronice și boli care pun viața în pericol, cum ar fi cancerul. „Factorii de atragere către UE” pot fi, de asemenea, relevanți pentru tinerii care nu au o familie proprie și care nu au o nevoie permanentă de a avea grijă de membrii familiei în Ucraina (persoane singure și studente). Acestea consideră că susținerea economică a membrilor de familie care rămân în Ucraina este o contribuție valoroasă și un motiv pentru a rămâne în UE („Nu pot să fiu cu părinții mei, dar pot să le trimit bani și să-i ajut în acest fel”). În plus, decizia de a rămâne este mai puternică, dacă unitatea familială a rămas intactă, ca în cazurile în care tatăl a putut să se alăture soției și copiilor în UE (cazuri de peste 3 copii, copii cu dizabilități sau dacă tatăl a părăsit țara înainte de 24 februarie) sau în cazurile în care bunicii au putut să se stabilească cu copiii lor pentru a-i ajuta cu sarcinile casnice și de îngrijire a copiilor.

Pe de altă parte, „factorii de întoarcere în Ucraina” sunt adesea legați de experiențe negative inițiale: birocrație care durează prea mult, dificultăți în găsirea unui loc de muncă, a unei locuințe, asigurarea îngrijirii copiilor. Dificultățile în găsirea unui loc de muncă implică nu numai bariere în calea angajării, cum ar fi necunoașterea limbilor locale, necesitatea de a confirma competențele/calificările, reticența de a accepta oferte „umilitoare” (de exemplu, munca la fermă pentru persoanele din clasa de mijloc urbană), ci și, în unele cazuri, perspective mai bune de angajare în Ucraina. De exemplu, sondajul realizat de Centrul Razumkov a constatat că aproximativ 60% au resurse suficiente doar pentru a cumpăra alimente, articole de îmbrăcăminte și pentru locuință de bază, în timp ce 12% abia reușesc să se descurce, în comparație cu 11% și, respectiv, 2% în Ucraina. Un procent de 42% dintre respondente au avut probleme în găsirea unui loc de muncă, 32% a unei locuințe de închiriat, alte 21,5% nu au nicio locuință, iar 15% au declarat că au condiții de locuit incomode.

Acestea sunt agravate de problemele legate de asigurarea nevoilor de îngrijire a copiilor: cazurile în care grădinițele acceptă copii numai dacă mamele sunt angajate, sau în care este nevoie de o adresă permanentă înainte de a solicita un loc, în care orele de lucru nu corespund cu orele de lucru ale școlilor și grădinițelor sau în care taxele de școlarizare sunt inaccesibile (în special în grădinițele pentru copii mici). Un procent de 14% din persoanele din  studiul Razumkov au avut dificultăți în asigurarea educației copiilor, iar 13,5% în asigurarea activităților extrașcolare și de petrecere a timpului liber. Nu numai orele de funcționare ale școlilor și grădinițelor, ci și cele ale instituțiilor birocratice, ale magazinelor, farmaciilor și așa mai departe, se suprapun adesea cu orele de lucru, astfel încât o mamă singură nu poate asigura nevoile gospodăriei, să aibă grijă de copii și să își păstreze și un loc de muncă. Un studiu realizat pe mame cu copii de vârstă preșcolară a constatat că lipsa opțiunilor de îngrijire a copiilor a fost principala barieră în calea găsirii unui loc de muncă, a limitat alegerea locului de reședință al persoanelor refugiate și a fost mai degrabă de natură să împingă pe unele din acestea înapoi în Ucraina. Legăturile sociale sunt mult mai limitate în țările gazdă, în timp ce în Ucraina oamenii pot primi ajutor de la alți membri ai familiei sau de la rețelele lor sociale. Și există, de asemenea, dificultăți emoționale și psihologice: înțelegerea modului în care funcționează sistemul în Ucraina („ca un pește în apă”) față de necesitatea de a înțelege totul începând de la zero, ceea ce necesită mai mult timp și resurse („ca peștele scos din apă”).

„De îndată ce se termină războiul”: traiectorii divergente în funcție de durata războiului

După cum s-a menționat mai sus, marea majoritate a refugiaților ucraineni și-au exprimat inițial dorința de a se întoarce acasă: sondajul 4Service realizat între 28 martie și 4 aprilie 2022[9] a constatat că peste două treimi dintre persoanele respondente doreau să se întoarcă fie de îndată ce vor fi din nou în siguranță în regiunea lor de origine (36%), fie „de îndată ce războiul se va încheia” (35%). Alte 13% plănuiau să se întoarcă în termen de un an sau doi de la sfârșitul războiului, iar 7% dacă activitatea întreprinderii lor va fi reluată sau dacă au o perspectivă sigură de angajare în țara de origine. La cele două extreme se află cele 11% care plănuiau să se întoarcă în viitorul apropiat și 7% care nu aveau în vedere deloc întoarcerea. Acest sondaj a constatat că, dintre cei care aveau deja un loc de muncă permanent în UE, 18% nu aveau în vedere o întoarcere – iar acesta ar putea fi unul dintre cei mai importanți indicatori care se va schimba în viitor. Pe măsură ce trece timpul, UE s-ar putea confrunta cu o polarizare tot mai mare în rândul refugiaților și refugiatelor ucrainene. Pe de o parte, vor fi persoanele care s-au integrat pe deplin pe piața muncii, și-au asigurat locuințe private, și-au integrat copiii în școlile locale și care vor fi binevenite să rămână în UE chiar și după ce se va încheia regimul de protecție temporară. Deja de astăzi, în studiul de grup4Service, găsim printre cei care nu intenționează să se întoarcăo proporție mai mare a unor profiluri specifice: cei care se gândeau să emigreze în UE chiar înainte de război (54%), tinerii singuri sub 35 de ani care iau această decizie doar pentru ei personal (și nu pentru întreaga gospodărie) și cei care vorbesc fluent una sau mai multe limbi europene (64%).

Pe de altă parte, ar putea fi categoria refugiaților aflați într-o stare mai vulnerabilă, care pur și simplu nu au unde să se întoarcă, deoarece au casele distruse sau nu au perspective de angajare. Nu există prevederi sociale adecvate în Ucraina pentru grupuri vulnerabile, cum ar fi persoanele în vârstă și persoanele cu handicap. Dintre cei 81% dintre respondenți care erau angajați înainte de război, doar 11% aveau încredere că se vor putea întoarce la locul de muncă, iar alți 34% sperau că acest lucru va fi posibil. În același timp, 12% sperau să găsească un alt loc de muncă, în timp ce 36% nu știau dacă vor putea găsi orice loc de muncă.

Este posibil să observăm, de asemenea, un decalaj din ce în ce mai mare în ceea ce privește capacitatea țărilor gazdă de a primi persoane refugiate, deoarece persoanele mai educate  din clasa de mijloc vor migra mai departe spre vest, către țări cu prevederi mai bune. Vedem deja această tendință în cazul migrației ulterioare din Polonia către Germania: deși inițial Polonia a găzduit cea mai mare parte a refugiaților datorită proximității sale fizice și culturale cu Ucraina, până în toamnă, numărul refugiaților din Germania a crescut la 800.000. Mulți dintre cei din acest grup s-au stabilit inițial în Polonia și s-au mutat ulterior în Germania pentru niveluri mai bune de protecție socială. În mod similar, Bulgaria a raportat aproape o jumătate de milion de ucraineni care au intrat în țara lor, însă doar unul din zece a ales să rămână și să obțină protecție temporară, restul de 90% continuându-și călătoria către alte țări. Există o tendință de a se opri pe drum pentru câteva luni pentru a explora opțiunile de continuare a migrației: grupurile de Facebook ale refugiaților ucraineni din țările vecine au adesea discuții despre „unde putem avea servicii sociale mai bune”, „cum este situația refugiaților în Franța, Spania, Olanda etc.”. În comparație cu cele care rămân în prima țară de intrare, persoanele care aleg să migreze mai departe sunt probabil mai motivate și mai concentrate – după ce și-au făcut „cercetările” cu privire la locurile în care pot primi o protecție mai bună, știind mai clar unde anume se duc, pe ce se pot baza etc.

Încă din primele zile de război au existat diferențe regionale, iar aceste diferențe se vor agrava și ele în timp. Sondajul grupului 4Service, citat mai sus, a arătat că, în timp ce unul din cinci refugiați din regiunile vestice plănuia să se întoarcă în viitorul apropiat, doar 6% dintre refugiații din regiunile estice și sudice au afirmat acest lucru – iar pentru aceștia era vorba, în principal, de intenția de a se întoarce într-o altă parte a Ucrainei decât cea de origine. Există, de asemenea, ușoare diferențe regionale în ceea ce privește dorința de a pune capăt războiului prin negocieri, chiar dacă aceasta ar însemna pierderi teritoriale: deși în regiunile estice și sudice o mare majoritate răspunde că Ucraina ar trebui să continue să reziste militar, acest procent este ceva mai mic decât media națională (69% față de 88%), iar procentul celor care ar fi de acord cu negocierile și încetarea focului este mai mare (29% față de 8%). Ororile imediate ale războiului, la care au fost martori un număr mult mai mare de persoane din aceste regiuni, se pot transforma într-un alt decalaj tot mai mare în experiențele de război în timp.

Noi diviziuni, noi solidarități? Concluzii

Prin urmare, este clar că modelele și opțiunile diferite de migrație, precum și punctele de plecare diferite, creează noi diviziuni în rândul refugiaților ucraineni. De asemenea, dinamica factorilor de împingere și atragere se schimbă în timp. În speranța unui sfârșit rapid al războiului, oamenii tind să observe aspectele pozitive ale întoarcerii acasă (reîntregirea familiei, context social și cultural familiar, aranjamente mai stabile de locuință și, în unele cazuri, și locuri de muncă) și experiențele negative din străinătate (cum ar fi protecția insuficientă sau contextul social și cultural necunoscut). Însă pe măsură ce această speranță a unui sfârșit rapid dispare, motivațiile se schimbă la rândul lor. Diferențele de clasă pot deveni, de asemenea, mai pronunțate. Pe de o parte, persoanele  din clasa de mijloc sunt mai mobile și mai încrezătoare, iar pe de altă parte, grupurile mai vulnerabile au mai puține opțiuni.

Sociologii constată, de asemenea, atitudini diferite ale ucrainenilor care au rămas în țară față de cei care au fugit din calea războiului. Un experiment pe eșantioane divizate realizat de KIIS în septembrie[10] a arătat că, deși atitudinea față de toate grupurile de refugiați ucraineni este în general pozitivă (90% dintre respondenți și-au exprimat înțelegerea și doar 5% au condamnat decizia de a părăsi țara), există totuși unele diferențe în funcție de gen și de statutul familial al refugiaților. În cazul unei mame cu copii minori, al cărei soț a rămas în Ucraina, 90% dintre persoanele respondente o susțin, iar 6% condamnă decizia luată. În cazul femeilor tinere singure și fără copii, sprijinul scade la 87%, iar condamnarea crește la 9% iar în cazul bărbaților în vârstă (un profesor de 72 de ani) sprijinul scade și mai mult, la 83%, iar condamnarea crește la 10%. Și, în mod previzibil, sprijinul este cel mai scăzut în cazul unui „bărbat de 31 de ani, muncitor migrant, care se afla în Polonia când a izbucnit războiul și a decis să rămână acolo” (75% de susținere față de 19% care îi condamnă alegerea). Experiențele divergente ale diferitelor grupuri de persoane migrante  și percepțiile diferite ale acestor a acasă pot reprezenta la un moment dat bariere semnificative în calea reconstrucției postbelice a Ucrainei și a formării unor narațiuni sociale unificatoare, care să fie capabile să reducă aceste diferențe și să creeze solidarități.

REFERINȚE:

[1] Un procent de 52% din persoanele care au răspuns studiului realizat de 4Service; o altă treime a plecat chiar mai târziu, în martie și aprilie.

[2] https://www.rbc.ua/rus/news/ukrayintsi-sprognozuvali-skilki-trivatime-1663671399.html

[3] https://www.kiis.com.ua/?lang=ukr&cat=reports&id=1136&page=1. Nu au existat diferențe regionale semnificative. În 2020 cel mai ridicat procent al celor care doreau sa emigreze se găsea printre persoanele tinere, cu vârste cuprinse între 18 și 29 ani (46%), iar în 2022 acest procent a scăzut la 13%.

[4] https://www.sapiens.com.ua/ua/publication-single-page?id=241

[5] https://www.kiis.com.ua/?lang=ukr&cat=reports&id=1133&page=1

[6] https://glavcom.ua/country/society/chi-varto-prodovzhuvati-borotbu-proti-rf-jakshcho-obstrili-trivatimut-opituvannja-kmis–884305.html

[7] https://www.reuters.com/world/europe/east-europeans-prepare-possible-new-ukrainian-refugee-wave-winter-nears-2022-11-09/

[8] INTERSOS Rapid Protection Monitoring Assessment (punctul de frontieră Korczowa, între Ucraina și Polonia, 9-28 martie) – un procent de 88,4% dintre persoanele strămutate erau femei, iar 69,3% dintre femeile strămutate aveau copii de vârstă școlară.

[9] 4Service Group a realizat interviuri cu 3027 de persoane refugiate, în 36 de țări:  https://4service.group/ukrayinski-bizhentsi-v-yevropi-doslidzhennya-povedinki-ta-nastroyiv-ukrayintsiv-shho-vimusheni-buli-viyihali-v-yevropu-vnaslidok-vijni-v-ukrayini/

[10] https://kiis.com.ua/?lang=ukr&cat=reports&id=1160&page=1


Anastasiya Ryabchuk este profesor asociat de sociologie la Universitatea Națională din Kiev-Mohyla Academy (Ucraina) și bursier PAUSE la INALCO (Paris). Interesele sale de cercetare includ persoanele fără adăpost, sărăcia și marginalitatea urbană, precum și vulnerabilitățile infrastructurale în comunitățile din prima linie a regiunii Donbas. În prezent, este refugiată în Franța împreună cu fiica ei de 7 ani.

Articolul face parte din seria de articole Migrația transnațională în Europa Centrală și de Est din perspective intersecționale de rasă, gen, clasă și cetățenie  a reţelei mediilor de stânga din Europa de Sud-Est ELMO și a fost tradus în limba română de Manuel Mireanu. 

Despre autor

Redacția

Portalul https://platzforma.md (PZF) îşi propune să fie un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică.

Lasa un comentariu