Cum statul rus a transformat lupta împotriva grupurilor anarhiste într-un teren de repetiție generală pentru persecuțiile față de populație? Ce ne spun, despre practicile forțelor de securitate rusești, istoriile de mare rezonanță, de la cazul „Rețeaua” la cazul „Mișcării populare de auto-apărare” Și ce ne dezvăluie aceste cazuri despre esența regimului rus pe timp de război?
Jurnalistul Ivan Astashin discută represiunile statului rus împotriva mișcării anarhiste.
Nota redacției:
Acest articol oferă informații valoroase despre represiunile constante împotriva anarhiștilor din Rusia și despre reziliența mișcării anarhiste ruse, care se află deseori în prima linie a acțiunii directe.
Ne alăturăm apelului autorului de a sprijini anarhiștix ruși, în special pe cei care sunt deținuți la momentul actual.
În același timp, dorim să menționăm că, pe lângă cazurile menționate în articol, există și grupuri ale mișcării anarhiste ruse care se angajează în activități precum educația independentă și crearea de infrastructuri alternative. Nu există o singură formă de anarhism, mai degrabă există multiple forme de anarhism.
Între timp, statul prezintă anarhismul ca fiind o ideologie „radicală” și „periculoasă”, asociindu-l exclusiv cu violența.
Anarhiștix sunt, în mod tradițional, cei mai intransigenți și consecvenți oponenți ai statului: ei nu încearcă să se integreze în sistem, nu mizează pe alegeri și reforme impuse de sus, ci contestă însăși necesitatea existenței puterii de stat. Anarhiștix ruși nu fac excepție: ei au fost printre primii care au început să critice dur regimul Putin, practicile represive ale forțelor de securitate și războiul din Ucraina, iar o parte dintre activiștix au ales în mod conștient tactici mai radicale de protest și rezistență.
Tocmai de aceea anarhiștix au ajuns să fie în prima linie a represiunii. Statul a folosit violența și tehnicile de persecuție împotriva anarhiștilor ca teren de testare pentru metode pe care autoritățile le-au aplicat pe larg împotriva oricărei forme de disidență câțiva ani mai târziu. În acest sens, persecuția anarhiștilor servește drept indicator – o busolă pentru a înțelege direcția în care se îndreaptă statul rus și aparatul de securitate al acestuia. Chiar și acum, când represiunea s-a generalizat (conform proiectului „Sprijin pentru prizonierii politici. Memorial”, cel puțin 11.000 de persoane din Rusia sunt încarcerate pe motive politice), iar pedepsele de 15 ani nu mai șochează pe nimeni, anarhiștix continuă să se confrunte cu persecuții sporite și cu termeni de detenție mai mari decât în alte cazuri.
Istoria persecuției lor oferă o perspectivă asupra modului în care funcționează această mașinărie și asupra modului în care aceasta va evolua pe viitor.
În ultimii 25 de ani, statul rus autoritar s-a bazat pe război, atât pe plan extern, cât și intern, pentru a supraviețui. Când Vladimir Putin a venit la putere în 1999 ca șef al FSB, cel de-al doilea război cecen era în plină desfășurare. Guvernul federal i-a prezentat pe separatiștii ceceni ca dușmani externi, lansând în același timp o campanie împotriva dușmanilor interni – și anume, oponenții politici de orientare liberală și de stânga.
În anii care au urmat, Kremlinul a lansat războaie în Georgia și Ucraina, a intervenit militar în Siria și s-a angajat în operațiuni militare în Africa. În același timp, represiunile interne împotriva grupurilor de opoziție s-a intensificat. Un important moment de cotitură a fost cazul Bolotnaia, adică persecuții și pedepse penale pentru participanții la un marș antiguvernamental care a avut loc în ajunul inaugurării celui de-al treilea mandat al lui Putin, pe 6 mai 2012.
Printre cei peste 30 de inculpați mulți erau activiștix de stânga și anarhiștix. Acest caz a arătat că guvernul este gata să utilizeze pe scară largă măsuri penale împotriva protestatarilor. Tot atunci Duma de Stat a adoptat o serie de legi represive care au restricționat și mai mult libertatea întrunirilor și au crescut pedepsele. Altfel spus statul a demontat pas cu pas formele legale de protest.
Pentru autorități, anarhiștix au reprezentat întotdeauna o țintă specială. Spre deosebire de grupurile și politicienii din opoziția liberală, care au continuat să participe la alegeri sau la campanii parlamentare chiar și după ce Putin și cercul său și-au consolidat controlul, anarhiștix nu pot fi atrași într-un proces politic ce simula democrația. Statul nu dispune de un „morcov” pentru anarhiști, ci doar „biciul”: arestări, percheziții, dosare penale și tortură. La sfârșitul anilor 2010, represiunea împotriva anarhiștilor a atins un nou nivel, și această tendință a continuat să se intensifice.
Serviciile de securitate și modul în care acestea construiesc ”teroriști”
Episodul cheie din istoria recentă a represiunii politice împotriva anarhiștilor din Rusia este cazul „Rețeaua” (rus. „Сеть”). Pentru prima dată, un grup de persoane care nu au comis vreun atac – sau nimic ce autoritățile ar putea numi în mod plauzibil un atac – a fost desemnat ca fiind organizație teroristă. Acest fapt, împreună cu torturile brutale la care au fost supuse persoanele reținute, a atras atenția mass-media și a publicului larg. Sprijinul pentru activiștii reținuți s-a răspândit rapid dincolo de cercurile anarhiste.
În același timp, cazul a fost mitizat, iar persoanele reținute au fost ridicate la rangul de eroi. Când reportajele de presă ulterioare au contestat această narațiune, sprijinul public a scăzut brusc, iar reputația anarhiștilor ruși a avut de suferit.
Cazul „Rețeaua” a început oficial cu ceea ce părea a fi un incident nesemnificativ. La 17 octombrie 2017, poliția din Penza l-a reținut pe studentul Egor Zorin. Conform dosarului poliția ar fi găsit la Zorin anumite substanțe psihoactive, iar testele toxicologice au relevat prezența opiaceelor, amfetaminelor și canabinoizilor sintetici în sângele său. Acest incident a dus în cele din urmă la închiderea a 10 anarhiștix și antifasciștix și a forțat alte câteva zeci de persoane din mișcarea anarhistă să fugă din Rusia. Zorin a scris un act „confesiune voluntară”, susținând că el și prietenii săi ar fi făcut parte dintr-o organizație teroristă. El a fost eliberat de răspunderea penală pentru „participarea la o organizație teroristă”, primind doar o pedeapsă de trei ani cu suspendare pentru posesie de droguri.
În perioada octombrie-noiembrie 2017, autoritățile din Penza i-au reținut pe anarhiștii și antifasciștii Ilia Șakurskii, Dmitrii Pcelințev, Vasilii Kuksov și Andrei Cernov în baza declarațiilor lui Zorin. La începutul lunii noiembrie, poliția din Sankt Petersburg a arestat, în același dosar, un alt activist, Arman Sagînbaev. În ianuarie, au fost reținute încă trei persoane: Iulian Boiarșinov, Igor Șișkin și Viktor Filinkov. FSB i-a arestat pe toți, i-a torturat și i-a forțat să “recunoască” participarea la o celulă teroristă și conspirație cu scopul de preluare a puterii. După ce au fost torturați, toți, cu excepția lui Kuksov, au semnat confesiuni.
În vara anului 2018, autoritățile din Moscova au reținut două persoane care se ascundeau de poliție, Maxim Ivankin și Mihail Kulkov, pe care i-au legat de dosarul privind filiala din Penza a cazului „Rețeaua”. Cei doi fuseseră reținuți anterior pentru un alt motiv: în martie 2017, ei și un minor pe nume Alexei Poltaveț au fost arestați cu 8,6 grame de „sare” (mefedronă), împărțită în 31 de pachete – cantitate care indica intenția de a vinde produsul. Kulkov a fost plasat în arest la domiciliu, Ivankin a primit ordin să nu părăsească orașul, iar Poltaveț a fost lăsat să rămână doar în calitate de martor. În aprilie 2017, Kulkov și Ivankin au fugit de urmărire și au fost anunțați în căutare. Cam în aceeași perioadă, Zorin a intrat pentru prima dată în atenția FSB-ului – agenții FSB l-au prins fumând marijuana la începutul lunii martie 2017, dar l-au lăsat să plece. Oficial, aceste incidente nu erau legate de cazul „Rețeaua” la momentul respectiv, dar ele au precedat arestările în masă din octombrie 2017.
Deși este imposibil să știm acest lucru cu certitudine, se pare că anarhiștix și antifasciștix din Penza au intrat sub monitorizarea FSB după primele lor arestări legate de droguri. O întrebare care rămâne fără răspuns este de ce Zorin a fost eliberat chiar după prima sa reținere de către FSB în legătură cu consumul de marijuana? Este posibil ca el să fi devenit între timp informator informal pentru FSB sau țintă de monitorizare. Nici Zorin, nici Kulkov nu erau considerați de către comunitate ca fiind membri activi ai mișcării anarhiste sau antifasciste, chiar dacă ambii aveau legături vagi cu mai mulți activiști.
Igor Șișkin, un antifascist din Sankt Petersburg, a fost prima persoană condamnată în dosarul „Rețeaua”. Deși a fost reținut printre ultimii, se pare că anume el a fost supus celor mai dure torturi. La acel moment, anchetatorii obținuseră deja mărturii sub tortură de la celelalte persoane reținute, Kuksov fiind singurul care nu făcuse destăinuiri la acea etapă incipientă. Șișkin a ales să accepte o colaborare cu procuratura, oferind confesiuni detaliate ce-l incriminau atât pe el cât și pe alte persoane din mișcare. Drept urmare Șișkin a primit cea mai ușoară pedeapsă: trei ani și jumătate de închisoare.
În timpul procesului de la Penza Ilia Șakurski, Dmitrii Pcelințev, Vasilii Kuksov, Andrei Cernov, Maxim Ivankin și Mihail Kulkov au apărut pe banca acuzaților Niciunul dintre ei nu a pledat vinovat și toți au denunțat acte de tortură și constrângere. Cu toate acestea, instanța le-a dat pedepse cuprinse între șase și optsprezece ani. Șakurski și Pcelințev, desemnați de procurori drept „lideri ai unei organizații teroriste”, au primit cele mai severe pedepse, respectiv șaisprezece și optsprezece ani.
În vara anului 2020, instanțele au pronunțat sentințe pentru filiala din Sankt Petersburg a ”Rețelei”. Viktor Filinkov, care și-a susținut nevinovăția, a primit șapte ani. Iulian Boiarșinov, care și-a recunoscut vinovăția, a primit cinci ani și jumătate.
Din momentul în care au apărut primele rapoarte privind tortura, opinia publică rusă a manifestat indignare. Deși sprijinul pentru deținuți s-a manifestat în mare parte sub forma unor scrisori deschise și a unei mediatizări intense, au avut loc și unele proteste de stradă, mici mitinguri și pichete individuale. Mulți cetățeni și cetățene au fost îngroziți de relatările despre tortură și despre cum autoritățile au fabricat un caz de terorism pe loc gol.
Chiar FSB folosea de mult timp tortura, aceasta viza în principal grupuri considerate „străine” de majoritatea rușilor, cum ar fi separatiștii ceceni. Astfel de abuzuri rareori primeau atenția cuvenită din partea mass-media independentă. În schimb, anarhiștix și antifasciștix au câștigat respectul cercurilor liberale în anii 2000 , când s-au opus violenței neonaziste. Mai mult, unii jurnaliștix proveneau din medii antifasciste.
Un alt episod care s-a consumat în timpul scurs dintre verdictele din Penza și Sankt Petersburg, a contribuit foarte mult la eroziunea sprijinului public pentru deținuți. În februarie 2020, platforma Meduza a publicat o anchetă jurnalistică care sugera că dispariția cuplului Artiom Dorofeiev și Ekaterina Levcenko în Riazan în 2017 ar putea avea legătură cu Maxim Ivankin și Alexei Poltaveț. Potrivit articolului Dorofeiev și Levcenko ajuta unii prieteni (inclusiv Poltaveț și Ivankin) să distribuie droguri, cunoșteau despre activitățile grupului și, epuizați de viața de fugari de poliție, planificau să se întoarcă acasă. Pentru ceilalți participanți, acest lucru reprezenta un risc ca, în timpul unui eventual interogatoriu, Dorofeiev și Levcenko să coopereze cu anchetatorii.
Dorofeiev și Levcenko au fost uciși într-o pădure de lângă orașul Riazan. Potrivit versiunii lui Poltaveț, care locuiește la moment în străinătate, Ivankin l-ar fi omorât pe Dorofeiev (întîi l-ar fi împușcat, apoi l-ar fi ucis cu cuțitul), în timp ce Poltaveț ar fi ucis-o pe Levcenko. Poltaveț și alte câteva surse au afirmat, de asemenea, că decizia privind lichidarea cuplului Dorofeiev-Levcenko ar fi fost luată cu participarea lui Dmitrii Pcelințev. Cu toate acestea, Comitetul de anchetă nu a găsit nicio dovadă în acest sens, iar Pcelințev nu a primit niciun statut oficial în legătură cu acest caz.
În 2024, o curte de jurați ai tribunalului regional din Riazan l-a găsit pe Maxim Ivankin vinovat de uciderea lui Dorofeiev și Levcenko. Ținând cont de condamnarea sa anterioară în cadrul „Rețelei”, el a fost condamnat la douăzeci și patru de ani de închisoare. Alexei Poltaveț nu a fost judecat în Rusia.
De la „Rețeaua” la „Mișcarea populară de auto-apărare”
În ciuda represiunii împotriva anarhiștilor din Penza și Sankt Petersburg, grupurile anarhiste din alte regiuni nu și-au încetinit activitatea, ci, dimpotrivă, și-au intensificat-o.
Fiecare activitate a declanșat însă o reacție rapidă și dură din partea forțelor de ordine. Atunci când ofițerii de securitate nu au putut identifica adevărații organizatori sau participanți, aceștia au recurs la intimidarea oricui care se afla la îndemână. Acest lucru a dus la și mai multă supraveghere polițienească, presiuni, percheziții și, în cele din urmă, la dosare penale.
În noaptea de 31 ianuarie 2018, persoane necunoscute au atacat sediul partidului Rusia Unită din districtul Hovrino din Moscova, spărgând o fereastră și aruncând un dispozitiv fumigen în interior. Anarhiștix au publicat o declarație în care își asumau responsabilitatea pentru atac și chemau la boicotarea viitoarelor alegeri prezidențiale, pe care le-au descris ca fiind o farsă.
Câteva zile mai târziu, pe 10 februarie, anarhiștix din Moscova au mărșăluit pe strada Myasnitskaya și au protestat împotriva abuzurilor FSB. Marșul a fost unul neautorizat și a inclus participanți care purtau un banner pe care scria „FSB este principalul terorist”. Acest slogan a devenit cunoscut opiniei publice după cazul „Rețeaua” și reflecta modul în care era perceput serviciul de securitate.
Drept răspuns, la mijlocul lunii februarie a avut loc un val de arestări. Pe 13 februarie, ofițerii au făcut o percheziție la domiciliul anarhistei Elena Gorban, pe care au dus-o la interogatoriu după ce i-au percheziționat locuința. În aceeași zi, poliția a spart ușa casei anarhistului Alexei Kobaidze și l-a reținut pe acesta. Ambii au devenit suspecți principali în dosarul de vandalism legat de atacul asupra sediului partidului Rusia Unită și au petrecut două zile în detenție pe strada Petrovka, înainte de a fi eliberați cu restricția de a părăsi orașul.
Între timp, pe 4 februarie, Direcția principală pentru combaterea extremismului a Federației Ruse a recepționat o declarație de la un bărbat pe nume Evgenii Popov. Acesta a afirmat că celulele „Rețelei” operau pe întreg teritoriul Rusiei și erau coordonate de Dmitrii Pcelințev și „Dmitrii Recikalov”. Este probabil că Popov se referea la Sviatoslav Recikalov, pe care ofițerii de securitate îl vor numi mai târziu „liderul” filialei din Moscova a organizației.
Un al doilea val de percheziții a avut loc pe 14 martie. Poliția a percheziționat locuințele activiștilor din Blocul de Stânga și ale anarhiștilor, inclusiv ale lui Recikalov. Acesta a fost acuzat de implicare în atacul asupra biroului partidului ”Rusia Unită” din Hovrino, supus torturii și forțat să mărturisească că ar fi organizat acțiuni anarhiste și că ar fi condus „Rețeaua”. Deși numele său a fost în cele din urmă eliminat din actul de acuzare în „cazul ferestrelor sparte al oficiului partidului Rusia Unită”, documentele interne ale Centrului pentru Combaterea Extremismului din cadrul Ministerului de Interne (de facto poliția politică) au continuat să-l menționeze pe Recikalov în calitate de „organizator al unei comunități teroriste” și verigă cheie între anarhiștix din Moscova. Recikalov a negat orice legătură cu „Rețeaua”, denunțând acest dosar ca fiind unul inventat, precum și tactica FSB-ului de a-l numi drept liderul organizației ”Rețeaua” ca fiind o invenție a FSB menită să generalizeze practicile din acest dosar la nivel național.
Potrivit lui Recikalov, el era activist în cadrul ”Mișcării populare de auto-apărare”, o organizație centrate pe lupte sociale – apărarea locuitorilor din cămine, confruntarea angajatorilor abuzivi, organizarea de proteste de stradă și campanii împotriva speculației imobiliare. Într-un interviu acordat Radio Svoboda, el a spus că anume acest activism și vizibilitatea grupului l-au făcut o țintă comodă pentru FSB. Spre deosebire de fictiva „Rețea”, „Mișcarea populare de auto-apărare” chiar exista cu adevărat și avea resurse și platforme publice. După ce a fost arestat și torturat, Recikalov a fugit din Rusia și a obținut azil politic în Franța.
Procese similare s-au desfășurat și în alte regiuni. În Celiabinsk, în noaptea de 14-15 februarie, anarhiștix au atârnat un banner pe care scria „FSB este principalul terorist” pe gardul sediului local al FSB. Cinci zile mai târziu, poliția i-a reținut pe Anastasia Safonova și Dmitrii Țibukovskii și a deschis un dosar penal care s-a întins pe durata a ani de zile. Actul de inițiere a unui dosar penal pentru un banner era unul fără precedent la acea vreme.
Explozia de la Arhanghelsk
Teroarea de stat împotriva anarhiștilor, în special tortura folosită împotriva inculpaților din cazul „Rețeaua” și a altor prizonieri politici, a produs un efect opus celui dorit. Realizând inutilitatea protestelor pașnice, unii anarhiștix au început să apeleze la metode mai radicale.
Pe 31 octombrie 2018, anarhistul Mihail Jlobițkii, în vârstă de 17 ani, a detonat o bombă în interiorul unui birou al FSB din Arhanghelsk. În rezultatul atentatului Zlobitsky a decedat, iar trei angajați ai FSB au fost răniți.
Cu șapte minute înainte de explozie, el a postat un mesaj într-un chat anarhist pe Telegram:
„Tovarăși, în câteva clipe, va avea loc un atac terorist la sediul FSB din Arhanghelsk, iar eu îmi asum responsabilitatea deplină pentru acest act. Motivele vă sunt clare. Am decis să fac acest pas deoarece FSB a depășit toate limitele (rus. ФСБ охуело), fabricând dosare și torturând oameni. Cel mai probabil voi zdohni în urma explozie,i deoarece eu sunt cel care va declanșa bomba. Vă rog să distribuiți informații despre atac, inclusiv cine l-a comis și de ce. Cam asta e tot. Vă doresc un angajament neclintit și fără compromisuri față de obiectivul nostru. Fie ca viitorul comunismului anarhist să fie luminos!”
Mai mulți oameni cu opinii politice diferite au încercat să explice actul disperat al adolescentului. Cu toate acestea, orice comentariu cu referire la caz care nu condamna în mod explicit atacul putea provoca urmărirea penală în temeiul legii ruse privind „justificarea terorismului” – o infracțiune pedepsită cu până la șapte ani de închisoare. Atât anarhiștix și jurnaliștix, cât și utilizatorii obișnuiți ai rețelelor sociale au fost prinși în acest nou val de represiune.
Cazul „Ferestrei sparte”
La doar trei luni după atentatul din Arhanghelsk, a început un nou val de represiune împotriva anarhiștilor. La 1 februarie 2019, poliția a efectuat descinderi la domiciliile anarhiștilor și activiștilor de stânga din Moscova și din regiunea Moscovei. Grupurile pentru drepturile omului au raportat că aproximativ zece persoane au fost reținute, majoritatea fiind eliberate în scurt timp. Cu toate acestea, Azat Miftahov, doctorand în matematică la Universitatea de Stat din Moscova și anarhist proeminent, a fost lăsat în arest.
Anchetatorii l-au acuzat pe Miftahov că ar fi fabricat explozibili și au încercat să lege cazul acestuia de un dispozitiv fals găsit în apropierea unei conducte de gaz în Balașiha în ianuarie 2018. Miftakhov a raportat că ofițerii FSB l-au torturat și bătut pentru a-l forța să-și mărturisească vina. La un moment dat, a încercat să-și taie venele pentru a evita tortura în continuare.
Campania împotriva lui Miftahov a fost însoțită de intimidare informațională care s-a desfășurat pe canalul Telegram „Oper Slil” [rus. «Опер слил»], cunoscut pentru scurgerile de informații din interiorul forțelor de ordine. Încă din iulie 2018, canalul a publicat o postare despre Miftakhov, iar în ianuarie 2019 a publicat fotografia și pașaportul acestuia, alături de o amenințare: „Te-am avertizat – nu te mai juca”. Deja după arestarea lui Miftahov, canalul a publicat imagini compromițătoare despre Miftakhov, inclusiv fotografii intime. Acest flux constant de scurgeri de informații părea a fi o continuare a presiunii exercitate de stat.
Pe 7 februarie, dosarul împotriva lui Miftakhov s-a prăbușit în mod oficial, iar el a fost „eliberat”, doar pentru a fi reținut imediat, de data aceasta pentru atacul din 31 ianuarie 2018 asupra sediului partidului Rusia Unită, în care a fost spartă fereastra și a fost aruncat în interior un dispozitiv fumigen. Spre deosebire de ceilalți doi inculpați, Elena Gorban și Andrei Eikin, care au recunoscut că au participat la atac, Miftahov a negat toate acuzațiile.
Acuzarea s-a bazat pe mărturia unui martor anonim cu numele „Petrov”, care, după un an și ceva de la incident, susținea că l-ar fi recunoscut pe Miftakhov după „sprâncenele sale distinctive”. Un alt martor, „Karaulnîi”, a înfrumusețat povestea cu relatări vagi despre antrenamente anarhiste de luptă la care ar fi participat Miftakov..
În ianuarie 2021, Tribunalul raionului Golovinskii din Moscova l-a condamnat pe Azat Miftahov la șase ani de detenție într-o colonie penală cu regim general. Ceilalți acuzați au primit pedepse cu suspendare: Gorban a primit patru ani, iar Eikin a primit doi. Organizațiile pentru drepturile omului și oamenii de știință din întreaga lume au denunțat cazul ca fiind fabricat, recunoscându-l pe Miftahov ca prizonier politic.
Anarhiștix împotriva războiului
După invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, la 24 februarie 2022, anarhiștii, ca și mulți alți locuitorix ai Rusiei, au fost supuși unui nou val de represiune. Persecuțiile au vizat toate formele de protest împotriva agresiunii ruse. Cu toate acestea, presiunea asupra anarhiștilor a fost adesea mai dură decât cea asupra altor disidenți.
Imediat după 24 februarie, mai mulți activiști anarhiști au început să lipească afișe și să deseneze graffiti antiguvernamentale și anti-război. În aceeași zi, câteva sute de anarhiștx și antifasciștx au mărșăluit prin Moscova. Pe scurt, mulți și-au exprimat clar poziția față de războiul de agresiune încă de la început. În mod previzibil, forțele de ordine au luat notă de acest lucru, adăugând anarhiștii pe lista grupurilor de persoanelor pe care urmau să le reprime.
Pe 27 februarie 2024, grupuri anarhiste au participat la marile proteste naționale împotriva invaziei. Anarhiștix se remarcau prin organizarea lor și prin bannerele pe care le purtau. La Moscova, grupul „Food Not Bombs” (Mâncare, nu bombe) a purtat un banner pe care scria „Fără stat! Fără război!” Un alt grup a desfășurat un banner mare pe care scria „Pace poporului, război conducătorilor!” În primul caz, polițiștii în căști și veste antiglonț s-au năpustit asupra activiștilor și le-au răsucit violent mâinile, în ciuda faptului că aceștia nu au opus rezistență. Imaginile arată că ofițerii erau grăbiți să ascundă bannerul cât mai repede posibil.
Potrivit anarhiștilor reținuți, ori de câte ori poliția știa că are de-a face cu anarhiști, deținuții erau interogați nu numai de ofițeri obișnuiți, ci și de personalul Centrului pentru Combaterea Extremismului și, uneori, chiar de FSB. Acești ofițeri încercau să cerceteze motivațiile deținuților, să-i intimideze ori să obțină informații despre rețelele anarhiste. După reținerea mea din 27 februarie, un ofițer, aparent de la Centrul pentru Combaterea Extremismului, mi-a sugerat chiar că aș putea „colabora cu ei împotriva naziștilor”. „La urma urmei, sunteți antifasciști”, mi-a spus el.
Deși anarhiștii au fost reținuți în același mod ca și ceilalți, forțele de securitate i-au tratat mai dur și mai sever, implicând în mod curent Centrul pentru Combaterea Extremismului și FSB.
Către sfârșitul lunii martie 2022, protestele în masă din Rusia fuseseră reprimate. În același timp, unii anarhiști au apelat la tactici de guerilla. „Luptătorul anarhist” (rus. «Боец анархист»), cel mai mare canal anarhist din internetul rus, a început să încurajeze în mod deschis incendierea birourilor de recrutare militară și sabotarea liniilor ferate utilizate de armată.
În mai 2022, Organizația de Luptă Anarho-Comunistă (BOAK, rus. «Боевая организация анархо-коммунистов»), asociată canalului „Luptătorul anarhist”, și-a asumat responsabilitatea pentru prima sa operațiune. Partizanii au sabotat o linie ferată care ducea la o instalație operată de Direcția Principală nr. 12 a Ministerului Apărării, slăbind și separând șinele. În iunie, BOAK a desfășurat o operațiune similară pe o linie care deservea cel de-al 51-lea Arsenal al Direcției Principale de Rachete și Artilerie din apropierea orașului Kirjaci.
După aceste atacuri forțele de securitate au luat măsuri dure împotriva tuturor anarhiștilor pe care i-au putut găsi, inclusiv abonații canalelor anarhiste care nu aveau nicio legătură cu BOAK.
Cazul „Rețeaua” 2.0
În această atmosferă, poliția din Tyumen a reținut doi anarhiști – Deniz Aidîn și Kirill Brik – la sfârșitul lunii august 2022. Aceștia au mers pe un teren viran pentru a testa un dispozitiv exploziv de fabricație proprie. S-ar părea că încălcarea legii e pe față iar acest lucru ar fi putut fi suficient pentru a fi urmăriți penal. Cu toate acestea, polițiștii au dorit să obțină mai mult, probabil fiind atrași de perspectiva unor bonusuri sau promovări pentru „deconspirarea” unei organizații teroriste. Trebuie să menționăm că în Rusia zilelor noastre, acest lucru este obișnuit: acuzațiile legate de terorism au o greutate deosebită, iar anchetatorii încearcă să includă în această categorie tot felul de dosare ori de câte ori este posibil.
Deniz și Kirill au fost torturați. Au fost bătuți, li s-au răsucit articulațiile, au fost sufocați cu o pungă de plastic și amenințați cu violul folosind un baston de poliție sau un mop. Anchetatorii voiau mărturisiri despre atentate cu bombă planificate și probe despre existența unui grup terorist. La un moment dat, incapabili să mai reziste torturii, cei doi au semnat declarații redactate de poliție. Astfel a început „Cazul Rețeaua” 2.0.
În zilele următoare, prietenii lor anarhiști din regiunile învecinate au fost și ei reținuți.
Pe 31 august, poliția din Ekaterinburg i-a arestat pe Danil Certîkov și Iuri Neznamov. Iuri făcea parte de mult timp din mișcarea antifascistă și era bine cunoscut dincolo de Ekaterinburg ca un tovarăș de încredere. Danil este anarhist, muzician și veterinar. Ambii au fost torturați de către polițiști pentru a-i forța să mărturisească implicarea într-o organizație teroristă.
Ultimii reținuți au fost Nikita Oleinik și Roman Paklin din Surgut. Aceștia sunt activiști anarhiști care au fondat biblioteca libertariană „Burevestnik”. În timpul unui val anterior de violență de extremă dreapta, ei s-au opus cu succes neonaziștilor în confruntări de stradă. Nikita și Roman au fost torturați.
Inițial, anchetata nu a specificat ce ar fi planificat anarhiștii să arunce în aer, aceștia fiind acuzați de participare în cadrul unei organizații teroriste – infracțiune pedepsită cu cinci până la zece ani de închisoare. Nikita Oleinik a fost numit organizator și riscă între 15 ani și închisoare pe viață.
Ulterior, acuzațiile au devenit puțin mai specifice. Potrivit anchetei, acuzații ar fi planificat să bombardeze clădiri guvernamentale, obiecte de infrastructură feroviară dar și să atace demnitari ai statului, totul în scopul creării unei societăți fără putere centralizată. Acest limbaj este preluat aproape cuvânt cu cuvânt din materialele dosarului.
Procesul în „cazul Tiumen” se desfășoară de mai bine de un an la Curtea Militară Centrală din Ekaterinburg. Kirill Brik a primit opt ani de închisoare după ce a acceptat o înțelegere cu procuratura. Ceilalți neagă vinovăția și continuă să conteste acuzațiile.
Cazul ”Cita”
Un alt caz important împotriva anarhiștilor a început în toamna anului 2022. Pe 31 octombrie, poliția din Cita a reținut-o pe Liubov Lizunova, în vârstă de 16 ani, și pe Aleksandr Snejkov, în vârstă de 19 ani, în timp ce aceștia pictau un graffiti – „Moarte regimului!”. Ulterior s-a aflat că FSB îi monitoriza pentru presupusa lor implicare în administrarea canalelor de Telegram Shugan-25 și 75ZLO, care relatau despre incendierea birourilor de recrutare militară și sabotaj feroviar. Cei doi au fost acuzați de vandalism, „justificarea terorismului” și incitarea la activități extremiste.
În aprilie 2024, Liubov a fost condamnată la trei ani și jumătate de închisoare, Snejkov la șase ani, iar Vladislav Vișnevskii, al treilea inculpa în vârstă de 23 de ani, la un an și jumătate de muncă silnică.
Noi acuzații împotriva deținuților
În ultimii ani, în Rusia s-a extins practica de a impune pedepse suplimentare persoanelor care ispășesc deja pedepse pentru infracțiuni politice. Cel mai utilizat pretext este că învinuiții ar fi spus diverse chestii în conversații cu alți deținuți și pe care anchetatorii le consideră ca fiind „justificări ale terorismului”.
Imediat după eliberarea sa în septembrie 2023, Azat Miftakhov a fost reținut din nou. Pe baza mărturiilor altor deținuți, el a fost acuzat de „justificarea terorismului” și condamnat la încă patru ani – de data aceasta într-o închisoare, nu într-o colonie penală, unde condițiile sunt mai dure.
În septembrie 2025, Aleksandr Snejkov a primit o pedeapsă similară. Potrivit anchetatorilor, el „ar fi incitat la terorism” prin faptul că pur și simplu a citit colegilor de celulă fragmente din materialele cazului său, inclusiv o postare de pe canalul Telegram pe care îl administra. Instanța a decis că aceste cuvinte ar putea „ inspira extremismul”, chiar dacă majoritatea colegilor săi de celulă erau deja anchetați pentru terorism. Combinând noua pedeapsă cu partea neexecutată din pedeapsa anterioară, Snejkov a primit cinci ani, dintre care primii trei vor fi executați în închisoare.
Cazuri de acțiune directă
Deși nu sunt specifice doar anarhiștilor, dosarele ce țin de acțiuni directe, cum ar fi incendierea birourilor de recrutare sau actele de sabotaj al căilor ferate cu scopul de a perturba logistica militară, fac parte din peisajul mai larg al represiunii împotriva activiștilor antiautoritari.
În prezent, se știe că doi anarhiști au primit pedepse mari pentru astfel de acțiuni. Alexei Rojkov din Ekaterinburg a primit 16 ani pentru incendierea unui birou de recrutare în martie 2022. Partizanul anarhist Ruslan Sidiki a primit 29 de ani pentru două atacuri de sabotaj asupra infrastructurii militare, cea mai lungă pedeapsă acordată vreodată pentru astfel de crime. În vara anului 2023, el a folosit drone pentru a ataca un aerodrom militar lângă Riazan, avariind o pistă de decolare/aterizare în urma acțiunilor sale. Mai târziu, în toamna aceluiași an, el a aruncat în aer o linie feroviară folosită de armată, provocând deraierea a 19 vagoane de marfă și blocând o rută de transport foarte importantă.
Un alt insurgent, anarhistul Roman Șvedov din regiunea Rostov, s-a sinucis după ce a fost condamnat în decembrie 2024. El a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru incendierea unei clădiri a administrației locale care găzduia o comisie de recrutare.
Solidaritate și sprijin internațional
În aceste condiții, anarhiștix ruși sunt obligați fie să acționeze semilegal, fără a se numi în mod deschis ca anarhiști, fie să intre complet în clandestinitate. De obicei, aflăm despre grupurile anarhiste fie de pe canalele anonime de Telegram, fie când membrii acestor grupuri sunt arestați. Puținele încercări de a acționa în mod deschis, chiar și în moduri deloc radicale, declanșează represiuni severe.
De exemplu, în vara anului 2025, membrii Confederației Anarhiste din Ekaterinburg – cunoscută mai ales pentru organizarea evenimentelor Food Not Bombs – au fost reținuți și supuși torturilor.
În acest context, mișcarea anarhistă din Rusia are nevoie urgentă de solidaritate internațională. Aceasta poate lua forma distribuirii de informații în diferite limbi sau a sprijinirii activiștilor închiși.
Mulți anarhiști închiși spun că cea mai bună formă de solidaritate este continuarea luptei. Astăzi, problema centrală din estul Europei rămâne a fi războiul Rusiei în Ucraina. Armata rusă bombardează orașele ucrainene, ucigând civili aproape zilnic. Unele orașe au fost șterse de pe hartă.
În teritoriile ocupate, autoritățile ruse efectuează arestări arbitrare, torturează civili pro-ucraineni și comit execuții extrajudiciare. Războiul întărește, de asemenea, puterea clicăi conducătoare a lui Putin — și atâta timp cât armata rusă își menține prezența în Ucraina, o schimbare socială semnificativă în Rusia este aproape imposibilă.
„Crucea Neagră Anarhistă – Moscova” (rus. «Анархический чёрный крест Москва»), care a sprijinit de ani de zile prizonierii anarhiști, a fost desemnată recent drept „organizație indezirabilă” și se concentrează acum pe evacuarea activiștilor persecutați și pe ajutorarea refugiaților politici.
Deținuții anarhiști primesc sprijin de la un colectiv nou format “Focurile Libertății ” (rus. «Огни свободы»), precum și numeroase grupuri de sprijin mai mici, oferă acum sprijin direct anarhiștilor și antifasciștilor închiși în Rusia.
Ambele colective pot fi contactate prin intermediul poștei electronice:
АЧК-Москва: abc-msk@riseup.net
«Огни свободы»: firesoffreedom@protonmail.com
Articolul a apărut în versiunea rusă cu titlul ”Враг государства №1. Как в России репрессируют анархисто:к” și în limba engleză cu titlul ”Enemy of the State No. 1. Repressions against Russian Anarchists” pe platforma POSLE.MEDIA.
Traducerea a fost realizată de redacția PLATZFORMA.
