DE PRIN ALTE PĂRŢI ELMO RECENTE

Împreună răzbim: situația mamelor forțate să fie singure și rețelele de îngrijire a refugiatelor din Ucraina

Autor: Redacția

Oksana Dutchak

Odată cu declanșarea invaziei rusești în Ucraina, în februarie 2022, aproximativ 7,8 milioane de ucraineni au fugit în țările europene[1], căutând siguranță peste hotare.[2] Conform raportului UNHCR Regional Intentions, aproximativ 87% dintre persoanele refugiate din Ucraina sunt femei și copii.[3] O recalculare a rezultatelor raportului ne permite o estimare de 35%, sau aproximativ 2,7 milioane de copii ucraineni în Europa.[4] Din cauza deciziei guvernului ucrainean de a restricționa mobilitatea transfrontalieră a bărbaților, această deplasare peste granițe este extrem de genizată și duce la reconfigurarea muncii în familiile despărțite. Structurile inegalității de gen și economice au plasat o parte disproporționată a muncii reproductive asupra femeilor în toate societățile, inclusiv în Ucraina. Cu toate acestea, în cazul persoanelor refugiate ucrainene, pare mai potrivit nu atât să vorbim despre această povară disproporționată, cât despre fenomenul maternității monoparentale forțate, în care întreaga responsabilitate a muncii reproductive cade pe umerii femeilor.

În acest articol analizez felul în care munca reproductivă este gestionată de către refugiatele ucrainene în contextul maternității monoparentale forțate. Mă axez mai ales pe rolul pe care îl joacă rețelele informale de sprijin. Deși sunt profund genizate și nepolitizate, aceste rețele oferă femeilor o sursă de timp, de care au o nevoie esențială pentru reproducerea socială. Cum sunt (re)create aceste rețele de sprijin în timpul și după dislocare? Cum structurează ele viețile și experiențele refugiatelor ucrainene? Ce structuri de inegalități stau în spatele lor și cum ar trebui evaluate aceste rețele informale dintr-o perspectivă politică? În continuare, ofer câteva răspunsuri preliminare pe baza interviurilor cu refugiate ucrainene, a observației participative și, bineînțeles, a propriei mele experiențe de mamă singură forțată să se refugieze în Europa occidentală.

Cazul reproducerii sociale în capitalism

Idealul capitalismului pornește de la premisa că oamenii câștigă bani pentru a-și asigura traiul lor și al familiilor lor. Cu toate acestea, în structurile socio-economice marcate de inegalități care duc la salarii precare și șomaj, este clar că oamenii nu se pot baza doar pe un loc de muncă plătit pentru a obține resurse pentru reproducerea socială. Mai mult, acest model ideal ignoră, din punct de vedere ideologic și practic, partea de reproducere socială care necesită muncă reproductivă; și anume, munca de îngrijire și cea casnică, fără de care indivizii, familiile, comunitățile, producția capitalistă și societatea în ansamblu nu pot funcționa. Această critică a fost pusă în prim-plan de teoria marxistă feministă a reproducerii sociale.[5] 

Deși în teoria marxistă a reproducerii sociale există o mulțime de dezbateri teoretice în curs de desfășurare, ele depășesc scopul acestui articol. Dar ceea ce este important în contextul mecanismelor cotidiene ale reproducerii sociale, așa cum subliniază teoria marxistă, este faptul că oamenii obțin resurse suplimentare pentru reproducerea socială din intervenția statului, din caritate, din agricultura de subzistență și din rețelele informale.[6] Prin urmare, este imposibil de rezolvat puzzle-ul reproducerii sociale în societatea capitalistă fără a acorda atenție relațiilor din afara pieței.

Pe scurt, reproducerea socială în societățile moderne se sprijină pe (dez)echilibrul șubred dintre resursele materiale și timp, menținut de structurile capitalismului și ale patriarhatului. Pe de o parte, resursele materiale pentru reproducerea socială a claselor muncitoare sunt obținute în special din munca plătită, care necesită timp pentru desfășurarea propriei capacități de muncă. Acestea sunt completate de resurse materiale provenite din alte activități, dintre care unele necesită, de asemenea, timp, cum ar fi agricultura de subzistență sau job-urile secundare. Pentru a „obține” acel timp, împreună cu timpul pentru munca reproductivă, sunt folosite alte surse[7], unde intervenția statului și rețelele informale sunt cele mai stabile și, prin urmare, joacă rolul dominant.

Spre deosebire de intervenția statului sub forma unui sistem de asistență socială, rețelele informale rămân în culisele vieții private. Deși rolul lor este însemnat, acesta este, de asemenea, naturalizat și depolitizat. În contextul războiului, al dislocărilor și al politicilor care impun maternitatea monoparentală în rândul femeilor ucrainene refugiate, rolul rețelelor informale devine destul de proeminent, deși acest rol a fost întotdeauna unul considerabil.

Coaserea rupturilor în materie de îngrijire

În „normalitatea” de dinainte de război, în ciuda persistenței inegalităților de gen, femeile ucrainene au fost integrate în sistemul local de îngrijire (care e predominant unul public). Cu toate acestea, sistemul a fost afectat de ani de zile de austeritatea neoliberală.[8] Prezentate ca o „optimizare” a grădinițelor, școlilor, spitalelor și a altor facilități de îngrijire pe fondul unei subfinanțări cronice, reformele neoliberale ale infrastructurilor de îngrijire au dus la situația în care multe femei au devenit lucrătoare precare.[9] Totodată, s-au generat lacune recurente în ceea ce privește accesul la instituțiile de îngrijire și funcționarea acestora[10], adâncind astfel inegalitățile de gen.

Ca și în alte societăți, lipsurile în materie de îngrijire au fost gestionate în interiorul familiilor nucleare sau extinse, prin intermediul rețelelor personale de sprijin și al comunităților locale. Fiind genizate și profund personalizate (creând încă o formă de inegalitate, de exemplu, pentru mamele singure[11]), aceste rețele de sprijin au cusut rupturile din țesătura reproducerii sociale. Cu toate acestea, odată cu declanșarea războiului și a dislocărilor, femeile au fost și mai mult lipsite de sprijinul instituțiilor și rețelelor de îngrijire.

Forțate să se refugieze si să devină mame singure, femeile ucrainene se confruntă adesea cu incapacitatea de a se integra pe deplin în instituțiile locale de îngrijire. Acest lucru este cauzat atât de  tendințele de migrație, cât și de problemele structurale din aceste instituții, cum ar fi lipsa de resurse și de lucrătoare, orele de lucru mai scurte etc. În multe cazuri, acestea se confruntă cu aceleași lacune în materie de îngrijire, care au fost create de variantele locale ale austerității neoliberale.[12] În același timp, femeile ucrainene trebuie să gestioneze diferite sarcini suplimentare, legate de birocrație, muncă plătită, probleme de sănătate și propria lor integrare în societatea care le găzduiește.

În general, dispersate în funcție de specificul local și de politicile diferite ale societăților gazdă, persoanele refugiate ucrainene trebuie să gestioneze singure lipsurile instituțiilor locale de îngrijire. Alternativ, ele pot căuta sprijin suplimentar fie din partea grupurilor de voluntari, fie din partea rețelelor informale tradiționale. Cu toate acestea, prima opțiune este sporadică și poate oferi femeilor doar asistență pe termen scurt, care uneori este imprevizibilă în ceea ce privește munca reproductivă. Persoanele care fac voluntariat și diferitele organizații pot avea grijă de copiii lor în cel mai bun caz câteva ore pe săptămână, iar activitățile lor pot dispărea cu ușurință dacă nu cumva au dispărut deja. Și în timp ce rețelele informale tradiționale – cu care femeile s-au obișnuit – rămân adesea singurul răspuns, faptul de a fi deconectată de acestea atât de brusc înseamnă că aceste rețele nu se dezvoltă în mod automat. Deși abilitățile de networking și utilizarea reciprocă a acestor rețele sunt integrate în rolurile de gen și în socializarea femeilor, înțelegerea circumstanțelor și modelelor acestor abilități evidențiază cât de importante sunt ele și ce structuri de inegalități stau în spatele lor.

Transferarea și mobilizarea rețelelor de sprijin

Cea mai previzibilă strategie, utilizată de persoanele refugiate ucrainene cu copii, este aceea de a fugi din calea războiului împreună cu prietenele și rudele, pentru a muta peste graniță frânturi din rețelele lor de sprijin existente. Din cauza restricțiilor guvernamentale, cea mai mare parte a rețelelor de femei sunt cele care traversează granițele: mame, surori și prietene. Adesea, acestea se stabilesc împreună sau în vecinătate și se implică mai mult sau mai puțin activ în munca domestică și de îngrijire, sprijinindu-le pe cele care se află în situația de mame singure. Acest transfer și aceste aranjamente sunt relativ planificate (deși multe decizii sunt luate în situații de urgență) și reproduc modelele obișnuite de îngrijire.

Cele mai „naturale” aranjamente de îngrijire a refugiaților care sunt transferate în acest caz implică femei din generația mai în vârstă a unei familii. În Ucraina, la fel ca în multe alte societăți, bunicile joacă adesea un rol activ, devenind uneori îngrijitoarele principale ale unui copil, compensând lipsa de opțiuni accesibile de îngrijire a copiilor înainte de vârsta de 3 ani. În alte cazuri, ele devin a doua îngrijitoare în gospodăriile mamelor singure. Un astfel de aranjament „natural” în societatea ucraineană se bazează pe structuri de inegalități capitaliste și patriarhale. Pe de o parte, din cauza salariilor mici, multe familii nu pot supraviețui cu un singur salariat în timp ce un alt adult (mama copilului – în marea majoritate a cazurilor) se află în concediu pentru îngrijirea copilului. Acest lucru îi împinge pe ambii părinți pe piața muncii și îi obligă să caute opțiuni alternative de îngrijire. Rolurile tradiționale de gen, vârsta relativ scăzută de pensionare (60-65 de ani[13]), pensiile foarte mici (115 euro în medie[14]), discriminarea femeilor în vârstă pe piața muncii și locuințele inaccesibile, care obligă diferite generații să coabiteze – toți sunt factori care fac din bunică persoana care se ocupă cel mai frecvent de îngrijire din propria familie extinsă. Fuga împreună cu astfel de rețele și mecanisme de îngrijire preexistente este cea mai previzibilă și stabilă.

Alte strategii presupun mobilizarea și „țeserea” parțială a rețelelor existente. În primul rând, rețelele transfrontaliere existente influențează deciziile femeilor în ceea ce privește destinația spre care să fugă. În acest caz, mamele singure decid destinațiile lor în funcție de rețelele potențiale de sprijin din țările gazdă. Atunci când fug, femeile vor alege adesea să meargă într-o țară și într-un oraș în care o persoană pe care o cunosc este deja stabilită acolo; vor alege să se stabilească în gospodăria acesteia sau cel puțin în apropiere, pentru ca să poată avea acces la asistență permanentă sau ocazională în ceea ce privește munca reproductivă. Aici pot fi implicate toate rețelele posibile, începând cu rudele și prietenele apropiate și terminând cu cunoștințele relativ îndepărtate. De exemplu, o femeie cu care am discutat, și-a ales destinația datorită unei prietene a mamei sale care locuia în apropiere. O alta se îndrepta spre un loc în care fosta ei colegă locuia cu familia ei. În cele din urmă, această strategie poate funcționa sau poate eșua, întrucât aici nu vorbim despre rețelele de sprijin reale, ci despre cele potențiale. Acordurile de îngrijire pot fi negociate în prealabil sau pot fi pur și simplu anticipate, dar pot eșua în ambele cazuri.

Există și cazuri când femeile fug de război împreună cu persoane care nu au oferit sprijin activ în munca lor de îngrijire înainte, dar care au fost de acord să o facă. Uneori, aceste transferuri iau forma unei cooperări neobișnuite între diferite familii cu copii, atunci când familii vag înrudite, fără aranjamente anterioare de îngrijire, pleacă și se stabilesc împreună pentru a se sprijini reciproc. Schimbul de resurse poate avea loc în cadrul acestor acorduri de cooperare. De exemplu, o femeie poate oferi timp sub formă de îngrijire a copilului atât pentru ea, cât și pentru copilul unei alte familii, și poate primi în schimb sprijin material din partea acelei familii.

Aceste familii bazate pe cooperare pot fi înrudite în diferite moduri – ca rude, prieteni, cunoștințe, vecini și chiar colegi. Cu alte cuvinte, pot fi mobilizate toate tipurile posibile de rețele. Într-un caz, o femeie a fugit împreună cu prietenul soțului ei și cu familia acestuia. Într-un altul, colegele cu copii au decis să fugă și să se stabilească împreună. Există cazuri în care astfel de plecări împreună sunt organizate din exterior și sunt concepute în prealabil pentru a asigura un aranjament de îngrijire reciprocă. Într-un caz, a fost organizată o reședință pentru lucrătorii culturali cu copii, iar aceștia s-au stabilit împreună și s-au sprijinit reciproc în asigurarea îngrijirii. Într-un alt caz, o corporație străină a organizat plecarea lucrătorilor săi într-o țară vecină și i-a cazat împreună într-un hotel. În cele din urmă, femeile au continuat să lucreze la o sucursală locală a acestei corporații și și-au asigurat reciproc îngrijirea copiilor, în schimburi. Deși acest ultim aranjament le ajută pe femei să facă față dublului lor rol de îngrijitoare și lucrătoare singure, el permite de asemenea corporației să facă față situației fără cheltuieli suplimentare. În acest caz, în loc de socializarea îngrijirii, putem vorbi despre îmbinarea abordării orientate spre profit cu o presupunere în ceea ce privește soluțiile „naturale”.

„Țeserea” unei rețele de sprijin

În multe cazuri, însă, atunci când transferul sau mobilizarea rețelelor nu este posibilă, femeile care sunt mame singure sunt obligate să le croiască de la zero. Această muncă este adesea localizată spațial, acolo unde se concentrează așezarea și activitatea de îngrijire. Femeile refugiate se întâlnesc între ele în taberele și căminele în care sunt cazate, la cozile lungi când gestionează actele și plățile sociale, în grădinițe, școli și locuri de joacă, în timpul evenimentelor și în mediile sociale sau în grupurile de chat organizate pentru femeile ucrainene refugiate cu copii. Aceste medii se transformă în noduri care ușurează recunoașterea și experiențele reciproce, facilitând, scurtând și simplificând tocmai tipul de conexiuni în care poate apărea reciprocitatea asistenței de îngrijire.

Gradul de asistență reciprocă poate varia foarte mult în cadrul rețelelor nou create și depinde atât de nevoile de asistență ale femeilor, cât și de capacitățile acestora de a oferi asistență în schimb. De exemplu, într-un caz extrem, dar nu foarte frecvent, o femeie cu un copil mic, care nu a găsit un loc în grădinițele locale, dar care are sau dorește totuși să meargă la cursuri de integrare, caută o altă femeie în aceeași situație pentru a avea grijă de copii în schimburi. Astfel de anunțuri au apărut ocazional în chat-urile locale de sprijin, deși, este greu de spus în ce măsură acest tip de aranjament funcționează. Nu am întâlnit astfel de cazuri funcționale, iar o femeie cu care am discutat se plângea că a încercat să organizeze un schimb similar, dar nu a primit un răspuns pozitiv din partea altor femei refugiate.

Pentru cele ale căror copii sunt la școlile primare, curtea școlii devine locul de întâlnire și de creare a unor interacțiuni inițiale care pot evolua în rețele de sprijin – acest lucru este facilitat în special în cazurile în care sunt create clase speciale pentru copiii ucraineni. Este destul de frecvent ca femeile care locuiesc în apropiere să rotească munca de a prelua copiii de la școală. Acest lucru poate fi atât o practică obișnuită, cât și o modalitate de a face față situațiilor de urgență, atunci când, din anumite motive, o mamă nu poate ajunge la școală. Cu cât copiii sunt mai mari, cu atât femeile au nevoie de mai puțin sprijin pentru îngrijire. Mamele refugiate cu copii adolescenți folosesc rețelele nou create mai degrabă în alte scopuri: sprijin psihologic, schimb de informații, socializare etc.

Atunci când se află în aceeași situație, împărtășind aceeași experiență și având oportunități de a se întâlni și de a se conecta în spații legate în mod explicit de reproducerea socială, femeile ucrainene tind să se sprijine reciproc în materie de îngrijire. Cu toate acestea, rolurile și socializarea de gen pot duce la crearea de rețele de solidaritate în afara acestei comunități. Există povești în care femeile au fost ajutate de familiile care le-au găzduit – nu numai în ceea ce privește cazarea, ci și sporadic în gestionarea îngrijirii. O femeie a spus că, în cazul ei, principalul sprijin în munca de îngrijire a venit din partea unei vecine din Turcia. Având ea însăși copii și știind ce înseamnă asta într-o țară străină, vecina i-a propus să aibă grijă de copilul femeii din Ucraina, pentru ca ea să aibă timp să aibă grijă de sine.

Lipsa rețelelor de sprijin și modul în care aceasta influențează femeile refugiate reprezintă o altă perspectivă a poveștii. Din discuțiile mele cu femeile refugiate, reiese în mod clar că lipsa de sprijin și incapacitatea de a găsi și de a stabili o rețea de îngrijire poate duce la neputința de a se descurca ca mamă singură, atât din punct de vedere fizic, cât și psihologic, și uneori chiar la alegerea de a se întoarce cu copiii în Ucraina. Deși această experiență este mai greu de identificat, se pare că teama de a se desprinde de rețelele obișnuite de sprijin poate juca, de asemenea, un rol important pentru cele care decid să rămână cu copiii lor în orașele natale, sau să fugă doar în interiorul țării, confruntându-se în continuare cu amenințarea bombardamentelor, a întreruperilor de energie electrică, a lipsei de venituri și a iernii aspre.

Viitorul politic și structurile din spatele rețelelor de îngrijire ale persoanelor refugiate

Dislocarea declanșată de agresiunea militară rusă și reglementările de frontieră stabilite de guvernul ucrainean influențează setul inițial de rețele care pot fi transferate, mobilizate și create pentru a gestiona situația forțată de mamă singură. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, dimensiunea de îngrijire a sprijinului acordat persoanelor refugiate este centrată pe femei: rude, prietene, colege și cunoștințe. Inegalitățile economice și de gen, rolurile și socializarea de gen –  toate acestea naturalizează femeile ca fiind cele care îngrijesc și cele responsabile de munca reproductivă neplătită. Așa se explică caracterul de gen al aranjamentelor de îngrijire stabilite anterior, negociate, asumate și nou create pentru femeile care fug de război. Rețelele de sprijin predominant formate de femei au fost folosite în Ucraina dinainte de război, ca și în multe alte țări, pentru a coase găurile create de economiile bazate pe profit și de politicile de austeritate. Acest lucru continuă și în timpul refugiului.

Structurile inegalității de clasă și de venit pot juca, de asemenea, un rol paradoxal în accesul persoanelor refugiate la rețelele de îngrijire. Femei care altfel s-ar afla într-o poziție mai privilegiată datorită veniturilor disponibile și a legăturilor profesionale stabilite anterior în străinătate, se stabilesc adesea imediat sau destul de repede într-un apartament separat și nu au nevoie de ajutoare sociale. În timp ce acest lucru le ușurează mult aspectul material al vieții, le separă parțial de celelalte refugiate ucrainene: nu coabitează în tabere și dormitoare, nu trebuie să meargă în mod regulat la diferite instituții sociale. În cele din urmă, este posibil ca ele să aibă posibilități mult mai reduse de a construi legături și de a crea o rețea de îngrijire. O femeie care a trăit timp de cinci luni într-o tabără cu copilul ei mic și apoi a fost instalată într-un cămin, trăind în comun cu o altă familie, a spus că a fost norocoasă: spre deosebire de sora ei, care s-a instalat într-un apartament separat, ea a putut construi legături cu alte femei ucrainene care ar putea să o sprijine în ceea ce privește îngrijirea. O altă femeie, care lucrează într-o instituție de cercetare și locuiește separat cu fiul ei, a declarat în mod explicit că s-a simțit izolată și că nu a existat nimeni care să o sprijine.

Rețelele de sprijin pe care le-am descris sunt cu siguranță legate de solidaritatea și reciprocitatea de zi cu zi. Cu toate acestea, această solidaritate nu se traduce neapărat în eforturi colective organizate pentru a aborda problemele de reproducere socială și inegalitățile structurale care le creează. Aflate în sfera reproductivității, împinsă în mod artificial în sfera privată în societățile moderne, bazându-se și învârtindu-se în jurul muncii naturalizate de îngrijire, rețelele femeilor de solidaritate și reciprocitate cotidiană au doar o potențialitate foarte elementară de mobilizare politică. Rețelele de îngrijire ale refugiaților sunt, în plus, fragmentate și fluide; ele poartă povara vulnerabilității, înrădăcinată în situația de război și de strămutare. Cu toate acestea, uneori, aceste rețele sunt folosite pentru a mobiliza refugiații ucraineni în eforturi de voluntariat sau politice pentru a face față războiului și consecințelor acestuia: în aceste rețele circulă informații despre evenimente de protest în sprijinul Ucrainei sau despre eforturile colective necesare pentru sprijin umanitar sau militar. În acest sens, ele joacă în prezent rolul unor rețele suplimentare, vag centrate în jurul diverselor inițiative politice sau orientate către diferite cauze. Rămâne o întrebare deschisă în ce măsură aceste rețele pot fi mobilizate pentru a aborda problemele infrastructurii de îngrijire la nivel de politici – fie în refugiu, fie înapoi în Ucraina.

REFERINȚE:

[1]Operational Data Portal: Ukrainian refugee situation”, UNHCR, noiembrie 2022, disponibil la https://data.unhcr.org/en/situations/ukraine

[2] Din cele 7,8 milioane, 4,7 milioane s-au înregistrat pentru protecție temporară sau pentru sisteme naționale de protecție similare în Europa. Pe deasupra, 2,8 milioane sunt raportate în Rusia și de la câteva zeci de mii la peste o sută de mii în diferite țări din afara UE.

[3]Lives on Hold: Intentions and Perspectives of Refugees from Ukraine #2”, UNHCR, septembrie 2022, disponibil la https://data.unhcr.org/en/documents/details/95767

[4] Conform raportului UNHCR, copiii cu vârste până la 17 ani reprezintă 35% din familiile refugiatelor.

[5] Bakker, Isabella și Rachel Silvey „Introduction: Social reproduction and global transformations–from the everyday to the global.”, în Beyond states and markets: The challenges of social reproduction, 2008, pp. 1-15;

Katz, Cindi „Vagabond capitalism and the necessity of social reproduction”, Antipode, 33,4, 2001, pp. 709-728; Ferguson, Susan și David McNally „Capital, Labour-Power, and Gender-Relations: Introduction to the Historical Materialism Edition of Marxism and the Oppression of Women”, în Marxism and the Oppression of Women, London: Brill, 2013; Federici, Silvia „On Primitive Accumulation, Globalization and Reproduction”, Friktion: Magasin for køn, krop, and kultur, 2017, și altele.

[6] Gimenez, Martha E. „Capitalism and the oppression of women: Marx revisited”, Science & Society, 2005, pp. 11-32; Mies, Maria „Patriarchy and accumulation on a world scale revisited”, International Journal of Green Economics 1.3-4, 2007, pp. 268-275; Rioux, Sébastien „Embodied contradictions: Capitalism, social reproduction and body formation”, Women’s Studies International Forum, vol. 48, Pergamon, 2015, și altele.

[7] Dutchak, Oksana „Conditions and Sources of Labor Reproduction in Global Supply Chains: the Case of Ukrainian Garment Sector”, Bulletin of Taras Shevchenko National University of Kyiv. Sociology, # 9, 2018, pp. 19-26

[8] Dutchak, Oksana Crisis, War and Austerity: Devaluation of Female Labor and Retreating of the State, Rosa Luxemburg Stiftung, Berlin, 2018

[9] Tkalich, Olena „„Be like Nina”: how the movement of nurses was born during the pandemic and health care reform”, Commons (în ucraineană), 2020, disponibil la https://commons.com.ua/uk/ruh-medsester-pid-chas-medreformy-i-pandemii/

[10] Dutchak, Oksana, Olena Strelnyk și Olena Tkalich „Who cares? Kindergartens in the context of gender inequality”, Center for Social and Labor Research, Kiev, 2020 și

Dutchak, Oksana „They Will ‘Manage Somehow’: Notes from Ukraine on Care Labor in the Time of the Local and Global Crises”, în Essential Struggles: Pandemic Fronts, LevFem, Friedrich-Ebert-Stiftung, Sofia, 2021, pp. 105-112

[11] Dutchak, Oksana și Olena Tkalich „Single mothers in Ukraine. Poverty, violation of rights and protest potential”, Commons (în ucraineană), 2021, disponibil la https://commons.com.ua/uk/odinoki-materi-v-ukrayini-bidnist-porushennya-prav-ta-potencial-do-protestu/

[12] Desigur, diversitatea politicilor, a resurselor și a capacităților infrastructurii europene de asistență socială este enormă. Acest lucru influențează foarte mult experiențele refugiatelor ucrainene și, în multe cazuri, acestea se confruntă cu sisteme de îngrijire și sociale care funcționează mult mai bine decât unul ucrainean de dinainte de război. Cu toate acestea, în mai toate cazurile, o parte variabilă de muncă reproductivă este lăsată în urmă, iar această varietate este influențată de amploarea și dinamica politicilor de austeritate din fiecare țară

[13] Aceasta variază în funcție de durata experienței de muncă: dacă experiența de muncă este de 29 de ani sau mai mult, o persoană se poate pensiona la 60 de ani; dacă are o experiență de muncă de 15-19 ani, trebuie să aibă 65 de ani pentru a se pensiona. Înainte de reforma pensiilor, inițiată în 2011, vârsta de pensionare era de 55 de ani pentru femei și 60 de ani pentru bărbați. Există planuri de a crește și mai mult vârsta de pensionare.

[14] În iulie 2022, în Ucraina existau 10,8 milioane de pensionari. Pensia medie era de 4437 UAH (115 euro). Aproximativ 43% dintre pensionarii din Ucraina primeau sub 3000 UAH (78 euro). În medie, femeile primeau pensii cu 30% mai mici decât bărbații.


Cercetarea a fost posibilă cu sprijinul Fundației Rosa Luxemburg.

Oksana Dutchak, născută în 1987, deține un doctorat în științe sociale. Este coeditor al revistei Spilne/Commons Journal și în prezent își continuă activitatea academică în cadrul Berliner Institut für Empirische Integrations- und Migrationsforschung. Interesele sale de cercetare includ: proteste, proteste ale muncitorilor, inegalitatea de gen, reproducerea socială, munca de îngrijire, marxism, feminism marxist. Oksana este dedicată cercetării angajate și publice, care contribuie la discuțiile și politicile publice, încercând să dea glas lucrătorilor și altor grupuri defavorizate structural. În prezent, este refugiată în Germania, cu doi copii și un câine.

Articolul face parte din seria de articole Migrația transnațională în Europa Centrală și de Est din perspective intersecționale de rasă, gen, clasă și cetățenie  a reţelei mediilor de stânga din Europa de Sud-Est ELMO și a fost tradus în limba română de Manuel Mireanu. 

Despre autor

Redacția

Portalul https://platzforma.md (PZF) îşi propune să fie un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică.

1 Comentariu

Lasa un comentariu