RECENTE

Război și luptă de clasă în Ucraina. Interviu cu sindicalistul Vitalii Dudin (Sotsyalnyi Rukh)

Autor: Redacția

În timp ce invazia lui Putin în Ucraina încă continuă, guvernul ucrainean a ratificat o lege care subminează drepturile muncitorilor și muncitoarelor, adică ale femeilor și bărbaților care muncesc. Discutăm despre asta cu Vitaly Dudin, membru al mișcării Sotsyalnyi Rukh (Mișcarea Socială)

În Ucraina, nu doar invazia lui Putin amenință viețile și drepturile a milioane de oameni, inclusiv și nu în ultimul rând, viețile și drepturile lucrătorilor. 
La 17 august 2022, președintele Volodymyr Zelenski a semnat proiectul de lege 5371 (în prezent Legea 2434), care elimină o mare parte a garanțiilor sindicale și introduce măsuri în mare parte în favoarea angajatorilor. 
Totuși, acesta nu este singurul “atac” asupra lumii muncii de la izbucnirea conflictului: măsuri de dereglementare privind contractele de muncă și salariile au fost deja introduse ca parte a legii marțiale instituite în februarie pentru apărarea țării.
Francesco Brusa (Dinamo Press) a discutat despre aceste lucruri cu Vitaliy Dudin, avocat și sindicalist, membru al organizației socialiste democratice ucrainene Sotsyalnyi Rukh (care, printre altele, a lansat și o petiție, semnată inclusiv de diverse organizații internaționale, pentru a opri ratificarea legii), pentru a înțelege mai bine situația și perspectivele de viitor.

Ce se întâmplă în Ucraina în domeniul drepturilor de muncă?

În general, este foarte dificil să aperi drepturile muncitoarelor și muncitorilor în Ucraina, deoarece țara suferă și din cauza lipsei unui sistem judiciar care să funcționeze eficient. Bineînțeles, odată cu războiul situația s-a înrăutățit și mai mult: din cauza anulării controalelor inspectoratului muncii și a faptului că dreptul de protest al sindicatelor este suspendat. 

Din momentul în care a început invazia Federației Ruse au fost semnate și au intrat în vigoare patru noi legi ale muncii.

Prima și cea mai importantă se referă la reorganizarea relațiilor de muncă în timp de război (Legea nr. 2136 din 15 martie) și reprezintă modul în care guvernul ucrainean a răspuns la criza economică generată de război. Este o lege care este total defavorabilă clasei muncitoare și care promovează și favorizează în totalitate interesele angajatorilor. Această lege, de exemplu, permite companiilor să nu plătească niciun salariu angajaților în cazul în care activitățile lor sunt suspendate (și ar trebui să precizăm aici că legea se aplică întregii țări, nu doar zonelor afectate concret de operațiunile de război). În plus, angajatorii au dreptul de a suspenda prevederile privind securitatea socială stabilite în contractul colectiv de muncă, iar lucrătorii și lucrătoarele pot fi concediați fără a fi consultate sindicatele. Ca să fac un rezumat: la scurt timp după începerea conflictului s-a produs o dereglementare masivă a legislației muncii. Este de la sine înțeles că, având în vedere legea marțială și situația extrem de periculoasă cauzată de război, societatea nu s-a opus.

Ulterior au fost introduse alte trei legi: Legea nr. 2352 privind optimizarea relațiilor de muncă, care oferă angajatorilor posibilitatea de a rezilia contractul cu angajații lor dacă bunurile companiei sunt deteriorate sau distruse din cauza operațiunilor de război, dar și – și aceasta este una dintre cele mai grave măsuri – îi scutește pe angajatori de plata salariilor angajaților care sunt înrolați în operațiunile militare (un drept care a fost în schimb menținut după 2014, când începuse de fapt războiul cu Rusia). Aceasta este, într-adevăr, o măsură nedreaptă față de cei care se află acum sub arme: mulți persoane din sectorul feroviar, metalurgic și minier sunt acum mobilizate în armată iar fără sprijinul financiar sub forma salariilor, familiile lor riscă să se confrunte cu greutăți financiare. 

În iulie, parlamentul a adoptat Legea nr. 2421 privind așa-numitele “contracte cu zero ore” și Legea nr. 2424 privind simplificarea relațiilor de muncă în întreprinderile mici și mijlocii. Este vorba de o liberalizare completă a muncii pe în regim de gardă/muncii la cerere (eng. On-call work, italiană: lavoro a chiamata), pentru care se oferă garanții care sunt mai mici decât salariul minim (care în Ucraina este deja foarte mic, 6500 de grivne, echivalentul a aproximativ 160 de euro) și prin care riscul de afaceri este plasat pe umerii lucrătorilor și angajaților. În același timp modificările oferă angajatorilor posibilitatea de a modifica unele condiții esențiale în încheierea contractelor. Asta înseamnă că aceste întreprinderi mici și mijlocii pot ignora efectiv prevederile Codului Muncii.

Pe scurt, ideea este că guvernul nostru pune în aplicare o dereglementare a legislației muncii care este dăunătoare pentru lucrători și foarte periculoasă pentru viitor. Faptul că ni se spune despre aceste măsuri că ar fi necesare pentru creșterea economică este un basm. Motivul real este că există o dorință de a elibera angajatorii de obligațiile de protecție a muncitorilor într-o perioadă de criză economică, deoarece guvernul ucrainean, care este profund neoliberal, nu este pregătit și nu are puterea de a stabiliza condițiile din domeniul muncii (de exemplu prin utilizarea subvențiilor pentru companii).
Noi credem că la moment avem nevoie de o politică total opusă, mai ales în contextul războiului: să facem lobby, de exemplu, pentru anularea datoriei țării și să folosim acești bani pentru a asigura locurile de muncă ale celor mai vulnerabili (inclusiv foști militari, văduve, migranți).
Oamenii au nevoie de protecție și li se oferă inversul: bărbații și femeile care muncesc sunt în prezent vulnerabilizați de acțiunile guvernului.

De ce, din punctul dumneavoastră de vedere, guvernul este atât de hotărât în a implementa politici ce subminează drepturile muncii?

Guvernul nostru are o agendă profund neoliberală. Acest lucru a fost clar încă din 2019, când actuala guvernare a venit la butoanele puterii cu o majoritate parlamentară confortabilă care i-a dat posibilitatea de a iniția practic orice reformă.
Totuși această dominație la nivel instituțional nu a reușit să înfrângă opoziția mișcărilor muncitorești: între 2020 și 2021, mii de oameni au ieșit în stradă pentru a se opune reformelor muncii. Pe scurt, în vremuri de pace (o pace relativă, dacă punem la socoteală evenimentele din Donbas), lui Zelenski i-a fost greu să facă să fie aprobate aceste reforme, deoarece ele erau cel puțin încetinite de dialectica democratică care se dezvolta pe străzile orașelor ucrainene.

Acum, cu război și lege marțială, acest tip de opoziție nu mai poate exista. Deci există motive de contingență politică pentru care aceste legi sunt adoptate acum, dar și motive de contingență economică: este evident că există o criză mai acută decât înainte. Dar, așa cum am mai spus, reformele de acest gen nu reprezintă în niciun caz un răspuns adecvat la această situație de urgență: dereglementarea concedierilor ar putea afecta și mai mult economia deoarece fără un salariu decent oamenii nu vor mai putea cumpăra produse. 

Există o explicație suplimentară pentru motivul pentru care am ajuns în acest punct: în Ucraina nu există o tradiție consacrată a dialogului între partenerii sociali în lumea muncii, negocierile cu sindicatele sunt de cele mai multe ori ceva pur formal iar odată cu războiul, acest proces a devenit și mai puțin democratic și transparent.

În general o vreme îndelungată sindicatele nu și-au exercitat nici ele dreptul la grevă și au exercitat prea puțină presiune asupra companiilor și guvernelor. La rândul lor, guvernele, în absența unor cereri reale pentru salarii mai bune, au menținut pur și simplu status quo-ul și au lăsat companiile deținute de oligarhi să-și impună propriile condiții. Desigur, nu toate situațiile sunt egale și există condiții diferite în fiecare sector.

 

Ce se poate face? Mai poate solidaritatea internațională să joace un rol?

Eu cred că solidaritatea internațională este importantă. Este foarte dificil să îți aperi drepturile muncii atunci când nu poți organiza proteste, când inspecția muncii nu face nimic sau prea puțin, când accesul la justiție este îngreunat de costurile pe care trebuie să le suporți pentru a intenta procese sau recursuri… 

Instrumentele noastre actuale sunt în mod necesar limitate, astfel încât mobilizarea internațională este de mare ajutor. Cu atât mai mult cu cât în parlamentul ucrainean nu există partide de stânga, ci numai forțe neoliberale. Stânga internațională, grupurile de apărare a drepturilor omului sau sindicatele, inclusiv cele străine, pot face presiuni asupra lui Zelenski pentru ca acesta să oprească astfel de legi sau cel puțin să le elimine atunci când se va încheia legea marțială. Și poate, să încurajeze sindicatele ucrainene să devină mai active, nu în ultimul rând pentru că acestea încă pot conta pe milioane de membri.

Cu toate acestea cred că oamenii devin din ce în ce mai conștienți de valoarea muncii lor. În mod paradoxal, chiar dacă puterea nu se află în mâinile muncitorilor și muncitoarelor, contextul războiului le dă acestora mai multă putere și forță: devin mai radicali, mai furioși, iar cei care lucrează în sectoarele esențiale înțeleg rolul esențial pe care îl joacă și înțeleg din ce în ce mai mult caracterul neoliberal al guvernului Zelenski.

Această criză poate fi câștigată. În ciuda războiului – de fapt, din cauza războiului – lupta de clasă din Ucraina continuă.


Articolul a apărut inițial pe pagina colectivei DINAMOPRESS cu titlul Guerra e lotta di classe. Sindacalista ucraino sulle leggi neoliberali di Zelensky și a fost tradus din italiană de echipa PLATZFORMA.

Despre autor

Redacția

Portalul https://platzforma.md (PZF) îşi propune să fie un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică.

Lasa un comentariu