Pierre Bérastégui
Până acum majoritatea discuțiilor privind muncitorii din economia platformelor s-au axat pe instabilitatea materială a acestora. Un alt aspect care merită puțină atenție în acest sens este ceea ce se întâmplă în mintea acestor muncitori.
Economia platformelor a devenit o parte deplină a societății noastre. Cu toate acestea, beneficiile și riscurile acestui nou mod de activitate continuă să fie dezbătute. Acest lucru este de înțeles, or statutul profesional al muncitorilor din economia platformelor captează cea mai mare parte a atenției publice.
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene nu au reglementări clare în acest sens, astfel încît termenii și condițiile stabilite de platforme decid statutul „utilizatorilor” acestora, pe baza cadrului de reglementare existent. Deși există platforme care oferă contracte de muncă, majoritatea totuși își tratează muncitorii ca simpli contractanți.
Acest fenomen este deseori denumit activitate independentă ”fictivă”: muncitorii sunt tratați ca atare în aspecte fiscale, comerciale și legale, rămânând subordonați și dependenți în fața contractantului și/sau a platformei. Pe măsură ce noile forme de muncă depășesc reglementarea existentă, principala provocare juridică este să ne asigurăm că niciun muncitor nu rămâne în afara cadrului reglementar.
Totuși, nu ar trebui să uităm că muncitorii din economia platformelor se confruntă cu provocări unice în ceea ce privește condițiile de muncă. Pe lângă pericolele specifice pe care le implică activitățile mediate de platformele de muncă online, există și riscuri legate de modul în care este această muncă este organizată, concepută și gestionată. Abordarea acestor probleme este esențială pentru a proteja condițiile de muncă și a asigura o tranziție social responsabilă la o nouă lume a muncii.
Supravegherea digitală
Apariția economiei de platformă a fost posibilă, în mare parte, datorită progreselor concomitente în domeniul digitalizării și al telecomunicațiilor. Platformele digitale nu doar permit conectarea la distanță a clienților și a contractorilor de pretutindeni, ci și standardizarea maximă a organizării și prestării serviciilor. Astfel, sarcinile atribuite în mod convențional departamentelor de relații umane, sunt asumate de algoritmi. Acestora li se atribuie responsabilitatea de a lua decizii cu impact asupra muncii, limitând implicarea umană în acest proces.
Supravegherea digitală este o componentă esențială a managementului algoritmilor: procesul decizional automatizat necesită o cantitate substanțială de date, care poate fi obținută doar prin urmărirea intensivă a activității și locației muncitorilor. Acest aspect al supravegherii este deseori ilustrat prin metafora „panopticonului” – un sistem penitenciar care permite unui singur supraveghetor să urmărească simultan toți deținuții dintr-un punct de control central. Această arhitectură are menirea să „internalizeze” funcția de supraveghere. Astfel, deținuții nu pot ști când sunt supravegheați și, prin urmare, presupun că acest lucru ar putea avea loc în orice moment.
În timp ce majoritatea muncitorilor din economia platformelor nu sunt conștienți de datele care sunt colectate și de modul în care acestea sunt utilizate, internalizarea funcției de supraveghere este suficient de puternică pentru a crea un climat general de disciplină și control. S-a dovedit că monitorizarea constantă și tehnicile de management automatizat contribuie la un ritm de lucru agitat, la lipsa de încredere față de platformă și la asimetrii pronunțate ale puterii, care limitează oportunitățile muncitorilor de a rezista sau a dezvolta forme eficiente de exprimare internă.
Aplicarea practicilor de management automatizat elimină necesitatea unor spații fizice comune. Majoritatea sarcinilor sunt îndeplinite individual și deseori în puternică concurență cu colegii de muncă. De asemenea, acești muncitori nu dispun de forme organizaționale de sprijin, cum ar fi coaching-ul sau mentoratul în carieră. Interacțiunile fizice cu superiorii sau colegii de muncă sunt considerate depășite sau chiar contraproductive, deoarece introduc o variabilitate nedorită în procesul de întâlnire a cererii și a ofertei.
Un astfel de mediu este lipsit de căldura interacțiunilor personale – aspect esențial pentru dezvoltarea sentimentului de unitate și de apartenență la o comunitate. Mai mult ca atât, multiple studii scot în evidență că un astfel de mediu contribuie la instaurarea logicii unde „fiecare este pe cont propriu”, ducând dispute în cadrul clasei muncitoare.
Redefinirea granițelor
Tehnologiile platformelor, de asemenea, redefinesc granițele dintre spațiul privat și cel public. Frica de a nu pierde comenzile profitabile duce la o relație obsesivă a muncitorilor cu aplicația platformei și încurajează o mentalitate de disponibilitate 24/7.
Muncitorilor li se cere să-și abordeze viața profesională ca pe un proiect care necesită investiții, provocând o internalizare a riscurilor externe.
În această „paradigmă onlife” (termen introdus de Luciano Floridi pentru a exprima experiența pe care o trăim cu privire la omniprezența în creștere a tehnologiilor informației și comunicațiilor) a unei realități fluide, experiențele zilnice și bunurile personale sunt supuse unei financiarizări sporite. Granițele mai permeabile permit ca munca să întrerupă comportamentele non-profesionale, sporind numărul orelor lucrate suplimentar și al conflictelor în relația dintre muncă și familie.
Munca în izolare, de asemenea, are un impact negativ asupra identității profesionale, deoarece muncitorii sunt lipsiți de modele și mentori în carieră. Fără mantia protectoare a unei astfel de identități, muncitorii sunt mult mai vulnerabili în fața stresului profesional, a anxietății, epuizării și depresiei. În acest sens, cercetările arată că muncitorii din economia platformelor reprezintă o categorie deosebit de vulnerabilă a populației, identitatea lor fiind afectată de lipsa unui sens.
Misiuni pe termen scurt
Deși conceptul de „un loc de muncă pe viață” își pierde treptat relevanța, muncitorii din economia convențională se pot aștepta la o anumită formă de continuitate în muncă. Organizațiile oferă o anumită claritate în ceea ce privește opțiunile de carieră, orientând muncitorii prin potențialele roluri în viitor.
În economia de platformă, însă, aplicațiile digitale folosesc flexibilitatea ca pe un atu strategic. Munca pe platforme constă primordial din comenzi pe termen scurt, lăsând relațiile de muncă ulterioare oarecum suspendate în aer. Mai mult ca atât, statutul de contractanți al muncitorilor implică faptul că „utilizatorii” sunt singurii responsabili pentru propria întreținere economică și planificarea carierei.
Ceea ce deseori este prezentat ca o oportunitate de varietate și autonomie, de fapt îi împovărează pe muncitori cu gestionarea complexității crescânde a vieții lor profesionale. Astfel, aceștia sunt obligați să mențină permanent un grad ridicat de responsabilitate proprie pentru generarea fluxului constant de venituri. Navigarea pe mai multe platforme, combinarea mai multor surse de venit, instalarea unor instrumente adiționale, schimbul de experiență în comunitățile virtuale și explorarea unor noi tipuri de sarcini sunt doar câteva exemple de strategii la care recurg muncitorii din economia platformelor pentru a-și asigura un trai decent.
Analizând din perspectiva sănătății și securității la locul de muncă, o astfel de incertitudine dă naștere unui grad înalt de nesiguranță la locul de muncă și la o extenuare emoțională. Pentru a-și păstra șansele de angajare, aceștia se simt forțați să fie excepțional de binevoitori, să tolereze comportamente nepotrivite și să nu lase nicio comandă fără răspuns. Un astfel de comportament poate fi stresant și epuizant.
Schimbarea pe termen lung
Evenimentele recente au demonstrat că muncitorii din economia platformelor joacă rolul de cobai în noua lume a muncii și că unele aspecte ale acestei paradigme ar putea intra în mase mai devreme decât ne așteptăm. Apar tot mai multe exemple de companii care anunță politici extinse de lucru de acasă, unele hotărând chiar să le permită angajaților să lucreze de acasă permanent. Twitter, Facebook, Shopify și Coinbase sunt exemple de corporații care deja au anunțat public o trecere pe termen lung la munca la distanță, afirmând că munca la birou rămâne o practică depășită.
Cel mai mare experiment de muncă de acasă din lume, provocat de Covid-19, ar putea, prin urmare, să accelereze tranziția către o nouă eră a companiilor care funcționează doar de la distanță. În acest context, devine și mai importantă abordarea fragmentării locului de muncă și a supravegherii digitale, aspecte cu implicații de mare amploare, care merg mult dincolo de munca de platformă.
Pierre Bérastégui este cercetător la Institutul Sindical European și lector la Universitatea din Liège. A absolvit masteratul în psihologie industrială și organizațională și doctoratul în ergonomie cognitivă.
Articolul a apărut inițial cu titlul Gig workers: guinea pigs of the new world of work pe platforma Social Europe și a fost tradus din limba engleză de Corina Ovcearenco.
Această traducere este realizată în cadrul proiectului „Dosarul Social 2021” în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al fundației.
