(recenzia cărții Kate Raworth, ”Doughnut Economics: Seven Ways to Think Like a 21st-Century Economist”, Random House, 2017).
Ați spus economie?
Cuvântul „economie” își are rădăcinile în cuvântul grecesc oikonomia, care înseamnă gestionarea gospodăriei. Economia contemporană s-a îndepărtat însă foarte mult de aceste rădăcini și include acum speculații, financiarizare, cote de piață, falimente și, prin urmare, esența sa este mai aproape de ceea ce Aristotel a numit „crematistică” sau studiul bogăției. Astfel, sistemul economic global funcționează astăzi pentru a facilita obținerea profitului (Mazzucato, 2017). De la dereglementarea fluxurilor financiare internaționale din anii ’70, sectorul financiar a servit ca motor al transformării economiei în ceea ce Strange (2016) numește „capitalismul de tip cazino”.
Totuși, ceea ce este cel mai problematic în domeniul economiei este modul în care aceasta este prezentată ca o știință reală, similară cu matematica sau fizica.
Într-un sens, economia este o disciplină destul de conservatoare și chiar arhaică. Studenții de economie învață din cărțile anilor 1950, care la rîndul lor sînt înrădăcinate în teoriile utilitare din anii 1850 despre modul în care funcționează lumea.
Potrivit acestora, oamenii sunt ființe solitare, insațiabile, raționale, conduse de interesul propriu și motivate de ponderea costurilor și beneficiilor. Acest lucru presupune că, lăsat în voia lui, omul își propune să extragă maximum valoare din orice, cu efort și resurse minime (Graeber, 2018, Raworth, 2017). Cu alte cuvinte, dacă oamenilor li s-ar da opțiunea de a fi paraziți, aceștia ar alege-o fără ezitare.
Două probleme reies din acest mod de gândire. Unu – ideea de “homo economicus” este luată ca un fapt necontestat, o lege a naturii, atunci când este de fapt doar o ipoteză. Și, în al doilea rând, economia de masă rămâne înrădăcinată în paradigmele utilitare din 1800, care combină creșterea economică și consumerismul pentru a promova hedonismul ca obiectiv final al societății.
La un oarecare moment în ultimii 200 de ani, am început să percepem economia ca știință pură, atașând diverse metafore mecanice pentru a o explica. Manualele de economie sunt pline de grafice și modele matematice sofisticate care, prin complexitatea lor, într-o oarecare măsură conferă legitimitate economiei ca fiind o știință. Cu toate acestea, cu cât modelele economice devin mai științifice, cu atât mai puțină relație au acestea cu economia reală. După cum susține Raworth (2017) la începutul cărții sale „Doughnut Economics” (cea mai potrivită traducere ar fi ”economia circulară” sau ”economia de tip gogoașă”), cel mai important instrument în economie nu este algebra, ci un creion, deoarece cu un creion poți redesena lumea.
Diagrama din stânga este una dintre cele mai faimoase reprezentări macroeconomice cunoscute de orice student inițiat în domeniul economiei – un fel de tabula rasa pentru începători.
În centru este relația dintre gospodării și întreprinderi: gospodăriile își furnizează forța de muncă în schimbul salariilor, după care cheltuiesc veniturile pe bunuri și servicii provizionate de firme. Acest grafic arată clar ce contează în economie, dar și ceea ce este lăsat invizibil: nu se menționează energia și materiile necesare producției care au un impact asupra mediului, ignoră și societatea în cadrul căreia se desfășoară activitățile economice.
Abia recent, impactul activității economice asupra mediului și societății este menționat în manualele de economie, însă doar sub eticheta așa-numitelor „externalități”, nu ca și condiții prealabile necesare pentru sistemul pieței capitaliste. Aceasta este o omitere foarte interesantă, deoarece presupune că economia este detașată de mediul înconjurător. Însă, chiar dacă oamenii ar dispărea astăzi, mediul o să continue să existe (poate chiar sa prospere fără influența umană). Economia, pe de altă parte, este un rezultat al imaginației umane, și respectiv nu poate exista fără oameni.
Cartea „Doughnut Economics” (Random House, 2017) este o excelentă lectură despre importanța schimbării narațiunilor noastre economice dacă dorim ca natura și societatea să prospere. Kate Raworth, un economist englez și autorul cărții spune că macroeconomia mainstream tratează economia ca pe un sistem izolat (exact ceea ce ilustrează graficul de mai sus).
De ce este aceasta o problemă? Și de ce Raworth și alți economiști progresiști bat toate alarmele ca să regândim și să reproiectam economia?
Simplu, dacă tratăm economia ca pe o disciplină izolată de mediul înconjurător și de societate, depășim limitele planetei.
În acest ritm, Wallace-Wells (2019) spune că::
- Până în 2050, vom avea mai mult plastic decât pești în ape
- ONU proiectează 200 de milioane de refugiați climatici până în 2050
- Până în 2100, planeta va fi cu 4 grade mai caldă
- La 2 grade de încălzire, se crede că 150 de milioane de oameni mor doar din cauza poluării aerului. Adică 25 de Holocausturi.
- 3,7 grade de încălzire ar produce daune de 551 trilioane de dolari (împovărând în mod disproporționat țările în curs de dezvoltare)
- Pentru fiecare grad de încălzire, randamentele culturilor scad cu 10%. Aceasta înseamnă că până în 2050 vom avea cu 50% mai mulți oameni și cu 50% mai puțină mâncare disponibilă.
Simplul fapt că acțiunile noastre ne conduc direct spre extincție infirmă principala presupunere în economie conform căreia oamenii sunt ființe raționale, care se conduc de interesul propriu.
Deci ce putem face?
Doughnut Economics/Economia Circulară – un nou model al economiei
“Nu schimbi niciodată lucrurile luptând cu realitatea existentă. Pentru a schimba ceva, construiți un nou model care face ca modelul existent să fie învechit.” Buckminster Fuller
Raworth crede că ne putem remodela economiile cu diferite priorități. Modelul actual acordă prioritate creșterii și maximizării profitului. PIB-ul este în prezent principalul indicator al sănătății economiilor noastre – măsurat prin calcularea producției de bunuri și servicii într-un an. Măsoară suma cheltuită, dar nu măsoară de ce sau cum se cheltuim: 1000 $ pentru un divorț sau 1000 $ pentru o vacanță de familie are aceeași valoare în modelul economic actual. Mai mult de atât, activitățile extractive care dăunează mediului și realizate prin exploatarea umană sunt văzute ca valoare adăugată.
De exemplu, un pește mort sau un copac mort este mai valoros decât unul viu. Ca să nu mai vorbim de toate activitățile ilegale de pe piața neagră, cum ar fi traficul de droguri sau de persoane, care adaugă valoare PIB-ului.
Deci,
trebuie să ne schimbăm paradigmele: de la „avem o economie care trebuie să crească chiar dacă prosperăm sau nu” la „trebuie să prosperăm indiferent dacă economia crește sau nu”.
Raworth propune un nou model pentru economie care să ia în considerare impactul social și de mediu. Ea se concentrează pe economia distributivă, care ar circula valoarea pe măsură ce este creată, în loc să o concentreze în câteva mâini.
Gogoașa (“doughnut”) are așa-numitul plafon sau limită ecologică – limitele naturii pe care trebuie să le respectăm pentru a-i permite regenerarea pe măsură ce îi folosim resursele. Și are, de asemenea, o bază socială – asigurarea faptului că toată lumea are o bună calitate a vieții. Trecerea peste tavan duce la degradarea mediului. Împingerea granițelor sociale duce la suferința umană. Prin urmare, cel mai potrivit spațiu se află între ele – spațiul sigur și protejat pentru umanitate.
Raworth pune apoi gogoașa în perspectivă, ilustrând cum îi depășim limitele în prezent.
Modelul actual al economiei prosperă în mod clar pe urma suferinței umane și provoacă impact negativ semnificativ asupra mediului. Cu alte cuvinte, producem mai mult decât avem nevoie, dar nu distribuim în mod echitabil. Pentru a intra în spațiul sigur al gogoașei, trebuie cu siguranță să regândim modul în care redistribuim resursele. De exemplu, doar 10% din aprovizionarea cu alimente la nivel mondial ar putea rezolva foamea în lume, dar 60% din alimente se risipesc sau se pierd în lanțurile de aprovizionare.
De asemenea, avem nevoie de noi valori și criterii pentru a măsura starea de sănătate a economiei globale. Creșterea la nesfârșit nu este posibilă și nici de dorit. Folosirea gogoșei ca busolă pentru activitatea economică este incompatibilă cu paradigmele actuale ale economiei de masă și, din moment ce economia este un produs al imaginației noastre, avem puterea de a ne schimba narațiunile.
După cum spune Raworth, cu creion și hârtie. Schimbarea imaginilor care reprezintă realitatea noastră, schimbă poveștile în care credem și, în cele din urmă, viitorul nostru.
Bibliografie:
Graeber, D. (2018). Bullshit jobs: A theory.
Mazzucato, M. (2017). The Value of Everything: Making and Taking in the Global Economy.
Raworth, K. (2017). Doughnut economics : seven ways to think like a 21st-century economist.
Strange, S. (2016). Casino capitalism. In Casino capitalism (pp. 1–20). Manchester University Press. https://www.jstor.org/stable/j.ctt1b3h92d.7
Varoufakis, Y. (2017). Talking to my daughter about the economy : a brief history of capitalism.
Wallace-Wells, D. (2019). The uninhabitable earth : life after warming
