Petru Negură: Cartea Dorinei Roșca este un studiu de sociologie a intelectualilor din RSS Modovenească/Republica Moldova în epoca socialistă târzie și perioada „transformării sistemice” care a început odată cu perestroika. Cercetarea se bazează pe analiza unei serii de interviuri cu persoane angajate în diferite domenii în RSSM/RM în perioada sovietică târzie și pe rezultatele unei anchete prin chestionar realizat în 2007-2008.
Autoarea explorează ipoteza potrivit căreia capitalul social (politic și relațional) a jucat un rol important în apariția, supraviețuirea socio-economică și reconversiunea socio-profesională a intelectualilor moldoveni, înainte și după 1991. Definiția capitalului social, în teoria lui Pierre Bourdieu și a altor sociologi, scoate în evidență dimensiunea relațională a statutului social, prin numărul și calitatea relațiilor sociale unei persoane. Mai ales în contextul socialist și post-socialist, capitalul social de tip politic, sau instituțional, numit și blat în limbajul informal, au avut o semnificație specială. Aceste relații reflectă, în contextul sovietic, inegalitățile structurale dintre grupuri și indivizi. Unul dintre argumentele puternice ale cărții Dorinei este că capitalul social acumulat, utilizat și tranzacționat de intelectualii moldoveni în perioada sovietică și după este elementul social care asigură continuitate între perioada sovietică și „tranziția” post-socialistă.
Înregistrarea video a discuției
Cartea Dorinei Roșca se concentrează pe intelectuali, un grup social definit și format prin două elemente-cheie: diploma universitară și activitatea profesională non-manuală. În sensul sovietic al termenului, intelectualii (intelighenția) erau angajați non-manuali care lucrau în organizații, inclusiv în funcții administrative.
Prima mea întrebare se referă la definiția intelectualilor din cartea ta. De-a lungul cărții, pui „intelectualii” în ghilimele. De ce?
Dorina Roșca: Mulțumesc, Petru! Tu tocmai ai dat definiția “intelectualilor” pe care eu îi analizez în carte. Aceasta se deosebește de intelectualii definiți de tradiția franceză prin funcția lor contestatară față de puterea publică. Ea se deosebește și de cea a intelighenției rusești, care inițial se referea la persoane publice bine educate, dar care ulterior se apropie de sensul definiției franceze.
Definiția folosită de mine rezultă din uzajul cuvântului “intelectual” în Moldova Sovietică și post-sovietică. Sensul acestuia, moștenit din perioada interbelică, este adaptat la realitățile societății moldovenești de tip sovietic. Noțiunea a continuat așadar să se bucure de un uzaj vernacular, însă trasferat pe un grup social de factură nouă. Cuvântul “intelectual” a căpătat o încărcătură simbolică, dar și o funcție sociologică, desemnând un grup social ce încarna progresul în societatea moldovenească de tip sovietic. Ea mai reflectă și procesul instituțional de construcție a grupului social pe care-l desemna.
Definirea „intelectualilor” a constituit unul din momentele-cheie din lucrarea mea. Ea m-a ajutat să înțeleg procesul prin care grupul “intelectualilor” s-a văzut investit cu o poziție dominantă în imaginarul social moldovenesc. De fapt, grupul era definit și construit în jurul principalilor factori ce au structurat și ierarhizat întreaga societate în Moldova sovietică: ierarhia politico-administrativă, ierarhia etnică și ierarhia organizațională.
Din aceste considerente a fost nevoie să răspund la un imperativ dublu:
- să păstrez noțiunea de intelectual (din limba română), pe care eu am ales să o traduc în franceză pentru publicul francofon, deoarece ea făcea parte din limbajul local.
- să evit orice confuzie cu noțiunea de intelectual din tradiția franceză mai ales.
Ceea ce explică ghilimelele, care trebuie văzute ca o marcă de distincție semantică.
PN: Cartea ta, Dorina, este, de asemenea, un studiu de sociologie economică. Tu dovedești, folosind teoria lui Janos Kornai între alții, importanța capitalului social într-o „economie de penurie”. În continuitate cu lucrările Alenei Ledeneva și ale altora, cartea analizează relațiile de support social informal în socialism și post-socialism. Cartea analizează rețeaua de suport social ca element central în tactica de supraviețuire socio-economică și în strategiile de reconversie socio-profesională a intelectualilor moldoveni trecând dinspre perioada sovietică târzie la „transformarea” post-1991.
În acest context, aș vrea să te întreb: doar „intelectualii” și-au folosit capitalul social, inclusiv capitalul relațional și diferite forme de blat în viața și în supraviețuirea lor zilnică? Alte grupuri nu au avut și n-au uzat de capitalul lor social? Care a fost particularitatea capitalului social creat și utilizat de intelectualii din Moldova sovietică și post-sovietică spre deosebire de capitalul social creat și folosit, să zicem, de muncitorii urbani sau fermieri în mediul rural?
DR: Nu, desigur că nu. Importanța contactelor personale apare în toate grupurile sociale.
Grupul de „intelectuali” pe care-l analizez se vrea o proiecție în miniatură a societății în ansamblu. Mai ales că el este eterogen și din acest motiv se pretează unei atare lecturi. Inegalitățile identificate în interiorul acestui grup sunt, în mare măsură, valabile pentru întreaga societate. De exemplu, tensiunile pe care le identific în alocarea și distribuția resurselor în cadrul fiecăruia dintre cele trei sisteme succesive analizate – sistemul socialist traditional, socialist reformator și post-socialist – pot fi extrapolate întregii societăți. În același timp, și aceasta a fost o particularitate a grupului de „intelectuali”, în cadrul sistemului socialist de tip tradițional, alocarea și distribuția centralizată a resurselor au fost direct influențate de criterii precum statutul social sau legăturile personale cu redistributorul. Or, chiar dacă toată lumea mobiliza legăturile personale pentru a avea acces la consum etc., nu toată lumea avea legături personale cu redistributorul. Altfel spus, volumul de capital social acumulat de un individ nu depindea doar de cantitate (numărul contactelor personale), ci și de calitatea acestor legături, care se măsura prin cantitatea și calitatea resurselor pe care le procura. Din acest motiv și, de fapt, pentru a sublinia importanța „calității” capitalului social, disting două tipuri de capital social:
- Capitalul social relațional acumulat în rețelele de contacte personale informale. Acumularea acestui tip de capital social este generalizată și extinsă la întreaga societate.
- Capital social instituționalizat acumulat, mai mult sau mai puțin, în mod instituționalizat în ierarhia politico-administrativă, etnică, organizațională. Vorbind despre sistemul socialist tradițional și reformator, ultimul cunoscut ca perestroika, am numit acest tip de capital capital social de tip politic.
Ultimă formă de capital social este mai rară și doar o parte din „intelectuali” au acces la el. O dotare inegală în capital social instituționalizat poate crea tensiuni în cadrul societății, tensiuni ce pot fi parțial regulate de capitalul social relațional. Ultimul este mai accesibil, întrucât cuprinde toate relațiile personale ale unui individ, indiferent de calitatea și cantitatea resurselor la care dau acces.
Ambele tipuri de capital social sunt mobilizate și acumulate diferit în cadrul diferitor regimuri de alocare și distribuire a resurselor. Acumularea lor este strâns legată de tipurile de resurse pe care le procură. În cadrul socialismului tradițional, configurația rețelelor sociale este o consecință a penuriei; în cadrul post-socialismului, ele se structurează în jurul resurselor financiare în sens larg, referindu-se la toate posibilitățile de îmbunătățire a situației financiare a unui individ.
PN: Una dintre contribuțiile remarcabile ale cărții constă în explorarea dimensiunii istorice care contextualizează și dă sens obiectului de cercetare. Cartea investighează procesele sociale la scară largă din perioada comunistă (1940-1985) și în socialismul „reformat” (1985-1991), precum exodul intelectualilor din 1940 și 1944, sistemul de învățământ de masă, evoluția alfabetizării, ratele de școlarizare și tendințele de mobilitate socială structurală.
De ce și în ce mod contează istoria în analiza ta a societății moldovenești din perioada sovietică târzie și în „tranziția” post-sovietică? Nu am înțelege-o la fel de bine dacă nu am cunoaște evenimentele petrecute acum 40 sau 60 de ani?
DR: Eu am ales o abordare socio-istorică, deoarece aceasta are virtuți euristice reale.
Cred că dacă vrem să înțelegem relațiile actuale de putere sau relația indivizilor cu puterea politică, economică etc., noi, cercetătorii în științe sociale nu putem ignora abordarea interdisciplinară și, prin urmare, istoria. În cazul meu, această abordare s-a impus cu desăvârșire. Fără ea, nu aș fi putut merge mai departe.
Îți dau un exemplu.
Când am început această cercetare, prima mea idee a fost să adaptez la societatea moldovenească noțiunea de intelighenția și uzajele ei în Rusia sovietică. Din punct de vedere formal, ea reprezenta un grup social instituționalizat prin Constituție. Din punct de vedere informal, ea se referea în principal la dizidenți. Foarte rapid mi-am dat seama că această abordare nu se potrivea terenului meu de cercetare. Analiza mea rămânea blocată. A trebuit rapid să renunț la această încercare. Noțiunea era străină terenului meu. Asta m-a determinat să studiez uzajele semantice ale cuvântului „intelectual” în Basarabia interbelică și apoi în Moldova sovietică, iar aceasta m-a adus la o concluzie importantă despre societatea moldovenească de tip sovietic: dincolo de realitățile sociale și eterogeneitatea caracteristică diferitor grupuri sociale, populația moldovenească a încorporat categoriile formale din structura socială sovietică. Acest moment m-a determinat să-mi structurez cercetarea în jurul categoriilor sociale formale – două clase și un grup social –, chiar dacă ele pot părea simpliste. Mai mult, puținele lucrări care analizau structura socială a Moldovei sovietice operau și ele cu această versiune oficializată și structurantă. Așadar, întorcându-mă la istorie, am putut să explic că indivizii au interiorizat instituțiile sovietice formale, caracteristică ce urma să devină importantă în construcția capitalismului post-sovietic de tip moldovenesc.
Iată de ce eu personal sunt convinsă că nu putem oferi o explicație satisfăcătoare a fenomenelor prezente dacă nu luăm în considerare istoria, termenul lung în care regulile sau instituțiile sunt modelate, încorporate și traduse de indivizi în prezent în acțiuni concrete.
PN: Examinezi în cartea ta câteva particularități culturale ale regimului sovietic și ale intelectualității moldovenești din perspectiva categoriilor etnice. Observi în cartea ta, de exemplu, că existau un număr mare de administratori de toate nivelele de origine „alogenă”, adică vorbitori de limbă rusă, în raport cu angajații „autohtoni”. Știm că statul sovietic era un regim politic care etniciza grupurile sociale.
Dar cum ne-ar putea ajuta cartea ta să înțelegem dintr-o perspectivă sociologică această transformare a intelectualității moldovenești descrisă în termeni etnici? A fi ucrainean, moldovean sau rus conta la fel de mult sau poate mai mult decât a fi muncitor, țăran sau intelectual în perioada sovietică? Și cum a influențat această dinamică etnică procesul de modernizare sovietică în Moldova?
DR: Dubla ierarhie politică și administrativă în Moldova sovietică a fost etnicizată. La sfârșitul sistemului socialist, moldovenii erau subreprezentați în structurile politico-administrative. Dacă ne uităm la categoria „conducătorilor de vârf” și la cea a „conducătorilor de nivel intermediar” (directori de întreprinderi sau de alte organizații), prezența puternică a elementului „alogen” este incontestabilă. În orașul Chișinău, de exemplu, în categoria „conducătorilor de vârf”, raportul dintre non-moldoveni și moldoveni era de 1,4. În orașele Bălți, Tiraspol și Bender, acest raport era de 5,7. Cifrele sunt preluate de la Charles King. În orașele mici, aparent, reprezentarea moldovenilor în aceste categorii era mai echilibrată. Totuși, dacă ne uităm la numărul de non-moldoveni pe cap de locuitor non-moldovean din aceste orașe, ne dăm seama că raportat la structura etnică locală, acesta era foarte mare. “Alogenii” erau suprareprezentați în categoriile menționate, mai ales în structurile administrative de nivel intermediar. Toate acestea arată că integrarea Moldovei în structurile sovietice a fost însoțită de o puternică etnicizare a ierarhiei politico-administrative. Aceasta însemna că a fi ucrainian sau rus, într-adevăr, conta destul de mult. Mai ales în primii 30 de ani de sovietizare.
Dacă e să vorbim de rolul jucat de conducătorii ziși „alogeni” în modernizarea în tip sovietic a Moldovei, atunci răspunsul este evident: da, ei au jucat un rol destul de important în acest proces. Ei au fost numeroși la toate nivelele, deci, nu putem să-i ignorăm. Din aceste considerente, atunci când analizăm procesele economice, sociale, politice etc., din perioada sovietică, trebuie să ținem cont de această armată de funcționari care au populat sistemul în acea epocă.
PN: Totuși, cred că și categoriile etnice ar trebui luate între ghilimele, la fel ca și categoriile de „autohton” și „alogen”. Mai ales că populația din Basarabia și Transnistria nu a fost deloc omogenă din punct de vedere etnic nici în perioada interbelică. Mai avem și exodul intelectualilor în 1940/44 care a produs acea „hemoragie de cadre” postbelică. Prin urmare, „colonizarea” cu cadre din alte republici sovietici se impunea în condițiile unui proces ambițios de modernizare avansat de administrația sovietică. Apropo, după cum observi în cartea ta, numărul și proporția intelectualilor au crescut în Republica moldovenească de la 9,8% în 1959 la 22,8% în 1985. Aceasta arată importanța acordată acestui grup social în sistemul sovietic.
Am putea spune că Uniunea Sovietică nu era doar țara muncitorilor și a colhoznicilor, așa cum se pretindea în discursurile de propagandă, ci și un regim al intelectualilor?
DR: Da, ai dreptate să sugerezi ghilimelele pentru categoriile etnice. De altfel, eu menționez în lucrare, bazându-mă inclusiv pe lucrările tale, că, din punct de vedere etnic, populația din regiune a fost destul de eterogenă și înainte de sovietizare. Eu am mobilizat în analiză categoriile etnice pentru a scoate în evidență și faptul că structura socio-educațională a Moldovei sovietice a fost setată inclusiv în jurul acestor categorii. Le putem lua între ghilimele, însă nu le putem ignora. Mai ales că acestea apar și în categoriile statistice oficiale, iar, așa cum arăta Alain Desrosières, acestea reprezintă un “limbaj” special din viața noastră socială și politică. Deci, acest “limbaj” nu poate fi ignorat, cu condiția – și aici, sunt total de acord cu tine – să păstrăm ochiul critic.
Întrebarea ta legată de un eventual regim al intelectualilor este foarte interesantă. Mai ales că evoluția structurii socio-educaționale a Moldovei sovietice sugerează o creștere semnificativă a numărului de persoane educate pe parcursul a jumătate de secol. Nimeni nu poate contesta acest lucru. Putem contesta conținutul ideologizat al acestui program de educație în masă, însă aceasta este o altă poveste. Înainte de căderea URSS-ului, proporția populației moldovenești posesoare a unei diplome de studii superioare era semnificativă. Dacă comparăm această cifră cu rata de alfabetizare de numai 30% la începutul anilor 1940 și rata celor cu studii superioare mai mică de 2%, atunci, da, în perioada sovietică structura educațională a populației moldovenești s-a schimbat semnificativ.
Vorbind despre structura socială oficială, e clar că nu putem face abstracție de ideologizarea discursului oficial. Iar cercetarea mea, chiar dacă folosește categoriile sociale vehiculate de discursul oficial, diferă totuși de aceasta în plan analitic. Mobilizând problematica capitalului social, arăt că societatea era eterogenă, departe de a fi egalitară și că distribuția resurselor în societate era conflictuală.
Nu știu dacă acest salt educațional ne permite, totuși, să vorbim despre un regim al intelectualilor în societatea moldovenească de tip sovietic, în sensul în care am asocia “intelectualii” despre care vorbesc cu nomenklatura – grup privilegiat prin pozițiile politico-administrative ocupate de membrii săi. Eu tocmai că iau distanță față de această abordare, inspirată de reflecțiile staliniste despre structura socială sovietică, dar și față de lucrări precum cea a lui György Konrad și Ivan Szelenyi The Intellectuals on the Road to Class Power și, care asociază facultățile cognitive cu puterea politică. Despre abordarea stalististă nu voi vorbi. Ea a fost criticată, pe bună dreptate, mai ales pentru conținutul ei ideologizat și rupt de realitățile empirice. Cât despre abordarea autorilor ungari, aceasta a fost și ea dur criticată, iar eu iarăși împărtășesc aceste critici. Mă gândesc, de exemplu, la autori precum Ferenc Feher, Agnes Heller, Gyorgy Markus. În Dictatorship over Needs, aceștia califică legătura de tip cauză-efect între cogniție și putere politică drept „perversă”, arătând că majoritatea celor care constituie grupul de intelectuali în țările socialiste-satelite au rămas în afara puterii politice. Alec Nove de asemenea arată că mecanismele de promovare ale nomenklaturii nu s-au bazat neapărat pe principii meritocratice și nu au luat în calcul facultățile cognitive ale funcționarilor. Analiza mea despre capitalul social al “intelectualilor” moldoveni din perioada sovietică se alătură acestor critici.
Din aceste considerente, îmi este greu să vorbesc despre un regim al intelectualilor. Un lucru e cert: regimul sovietic a modificat profund și durabil structura socială și educațională a Moldovei. Pornind de la acele realități empirice, este mai potrivit – și asta fac mai târziu în carte – să vorbim de categorii socio-profesionale decât de un regim dominat de un grup social instituționalizat în discursul oficial.
PN: La fel, analizezi sugestiv stratificarea pe clase și inegalitățile sociale din societatea sovietică în ceea ce privește accesul oamenilor la resurse și capital social. Cartea ta subliniază de asemenea contrastele accentuate dintre statutul intelectualilor din societatea sovietică și devalorizarea intelectualilor – iar pentru unii mobilitatea socială descendentă – în „capitalismul moldovenesc” de după 1990. Cartea prezintă, de asemenea, câteva „povești de succes” ale adaptării socio-economice a intelectualilor moldoveni la noul regim datorită capitalului social dobândit anterior și disponibilității de a îmbrățișa noul discurs ideologic (în special discursul naționalist și agenda neoliberală).
Totuși, care este „rolul” intelectualilor moldoveni în perioada post 1991 și cum au supraviețuit intelectualii în această perioadă de criză?
DR: Pentru a răspunde la aceasta, trebuie să înțelegem ceea ce este un „intelectual” în perioada post-sovietică. Să nu uităm că, în perioada sovietică, definiția “intelectualului” a fost instituită instituțional. Aceasta înseamnă că ea a fost atașată structurilor sociale, economice și politice proprii Moldovei sovietice. Cu toate acestea, la sfârșitul primului deceniu post-sovietic, unde se oprește analiza mea din carte, Moldova obține un sistem hibrid, combinând instituții noi cu instituții vechi. Prin introducerea unor noi instituții, structura socială se schimbă. Am în vedere aici factori precum privatizarea, liberalizarea etc. De exemplu, odată cu privatizarea proprietății de stat, asistăm la apariția unui nou grup de proprietari. O parte din reprezentanții acestui grup ocupă și poziții politice importante. De asemenea, transformarea întreprinderilor de stat a contribuit la instituționalizarea fenomenului șomajului și, prin urmare, la apariția categoriei șomerilor. O bună parte din foștii membri ai grupului de „intelectuali” se regăsesc în acest grup după prabușirea URSS. Introducerea unui regim multipartid a deschis noi căi de acces real la viața politică pentru indivizi din toate categoriile socio-profesionale, indiferent de natura muncii manuale sau non-manuale și indiferent de orientarea politică. În acest context, vechea structură socială formală bazată pe diviziunea muncii manuale și non-manuale nu mai este relevantă. Noua configurație a sistemului generează în post-socialism reguli axiologice antinomice ideologiei sovietice. Vechile criterii normative de stratificare socială, de asemenea, nu mai sunt relevante. Deci, vechea categorie de „intelectual” nu mai are același conținut în Moldova post-sovietică, grupul desemnat suferind modificări profunde pe fundalul bulversării sistemice.
Mi se pare că în noua configurație sistemică noțiunea de „intelectual” se apropie de sensul său sociologic de transfer și/sau producere de cunoaștere. „Intelectualii” ar fi, așadar, indivizi care aparțin unor categorii socio-profesionale producătoare și/sau transmițătoare de cunoștințe societății: profesori, cercetători, artiști, scriitori etc. Deci, dacă aderăm la această nouă definiție, rolul „intelectualilor” s-ar reduce la misiunea de a produce și a transfera cunoștințe. Există și interferențe epizodice (mai ales în campaniile electorale) ale acestora în viața politică. Totuși, acest rol rămâne să fie analizat.
PN: Una dintre cele mai interesante părți ale cărții tale este cea care reconstituie diverse direcții ale „tranziției”, discutate la începutul anilor 1990 de intelectuali și de „noua” clasă politică a Republicii Moldova. Factorii de decizie moldoveni au optat în cele din urmă pentru implementarea (destul de deficientă, să recunoaștem) a celor trei procese impuse de „consensul de la Washington” – liberalizare, privatizare, stabilizare. În cele din urmă, am avut „tranziția” anilor 1990 după care nimeni nu pare să fie nostalgic astăzi.
Oricum, și aici voi intra pe terenul alunecos al speculațiilor și al istoriei alternative, crezi că a fost posibilă o altă „tranziție” în anii 1990 în Moldova? Poate o tranziție mai eficientă din punct de vedere economic și mai justă din punct de vedere social?
DR: Dacă ai ales să intri pe terenul speculației, Petru, te voi urma pentru a specula la rându-mi.
Probabil am putea lua în calcul eventualitatea unei alte traiectorii cu condiția să schimbăm istoria. De exemplu, dacă reformele din anii 1987-1989 nu favorizau însușirea abuzivă a proprietății de stat de către o mână de indivizi prin sistemul cooperativelor, dacă nu am fi transformat în religie Consensul de la Washington, dacă am fi ales să punem accentul pe particularitățile noastre locale, nu pe „experiențele” altor țări etc.
Eu văd traiectoria noastră ca o succesiune de evenimente care decurg unul din altul. Altfel spus, există o legătură între evenimente. Prin urmare, inevitabil, dacă schimbăm vreo condiție, aceasta, ca în romanul lui Ray Bradbury, ar putea duce la noi consecințe. Dacă vedem astfel lucrurile, atunci, da, poate am fi putut obține un alt sistem, cu o altă dimamică. Aici, Petru, pun punct speculației și îți mulțumesc pentru discuție.
PN: Și eu îți mulțumesc, Dorina!
Discuția a avut loc pe 31 martie și a fost organizată de Journal of Romanian Studies (JRS).
Dorina Roșca. Le grand tournant de la société moldave. “Intellectuels” et capital social dans la transformation post-socialiste. Paris: Presses de l’Inalco, 2019, 359 pp.
Imagine de fundal: A. Dimitrov. sursă: Vocea Civică, 2001
