La sfîrșitul anului trecut printre salate, brazi și colinde a trecut aproape neobservată știrea că președintele turc Recep Tayyip Erdoğan i-ar fi mulțimit omologului său moldovean Igor Dodon pentru sprijinul acordat în lupta contra inamicului său politic Fethullah Gülen, mai exact pentru deportarea, în luna septembrie 2018 a unui grup de cetățeni turci angajați ai rețelei de licee ”Orizont”.
Totodată, conform Ziarului de Gardă, Erdogan ar fi salutat și decizia autorităților moldovenești de a transfera instituțiile de învățământ „deținute anterior de FETO”, în Turcia, referindu-se la liceele „Orizont” din R. Moldova”.
Declarația, altfel incendiară și revelatoare în privința cinismului guvernărilor celor două țări care nu au pregetat să facă negoț cu destinele unor oameni pentru cîștiguri politice immediate (Erdogan pentru a cîștiga puncte în procesul de imitare a luptei cu dușmanii de la FETO, Dodon și Plahotniuc pentru puncte pentru că au reușit să reabiliteze clădirea președinției și să deschidă șantierul ”Arenei Naționale”) nu a avut prea mult public.
Era înaintea Revelionului și oamenii erau mai degrabă interesați să găsească un brad și parizer pentru salata Olivie decît să mai asculte ceva politică, oricît de spectaculos ar fi fost conținutul acesteia.
Cei care au planificat vizita au știut cînd să aleagă data…
(Cu regret asta e cumva soarta acestei chestiuni, a cazului cu traficul profesorilor turci – să apară în vizorul public în momente ”nepotrivite” ba de sărbători, ba cînd alianțele de guvernare au nevoie de ciment să se țină grămadă și această chestiune aduce riscul de divizare.)
…De ce ar trebuie să ne mai intereseze soarta învățătorilor turci care sînt demult în pușcărie, fără șansă de a ieși de acolo? De ce ar trebui să ne intereseze cine și cum s-a făcut vinovat de vreme ce clădirea Președinției arată mai bine decît arăta înainte de a fi arsă în 2009 iar Arena Națională este acuș-acuș gata? N-ar fi mai bine să adoptăm o atitudine cinică și să zicem: e, a fost ce a fost, mergem mai departe, mai ales că n-a fost pe degeaba și turcii amuș-amuș se apucă să finanțeze și alte proiecte – drumuri, școli, grădinițe? A fost trist dar putea fi și mai rău – că nu se oprește nedreptatea de pe lume cu 7 oameni traficați și băgați la dubă.
Asta ar fi o linie de discuție care, dacă pare normală, e pentru că cinismul a devenit o normă și nu mai scandalizează pe nimeni. Și pentru că ne-am obișnuit să evaluăm totul în beneficii (sau pierderi) materiale.
Cazul traficării cetățenilor turci însă este unul foarte grav, este printre cele mai grave. Fără a exagera, putem spune că deportarea profesorilor turci în septembrie 2018 reprezintă un scandal moral cel puțin egal cu ”furtul miliardului”.
Avansez, pentru această comparație aparent șocantă cîteva argumente.
Primul ține de partea juridico-legală: deportarea s-a făcut prin încălcarea atît a normelor legale interne cu privire la regimul de ședere al cetățenilor străini și apatrizilor cît și a convențiilor și tratatelor internaționale la care Moldova este parte.
Au fost încălcate documente principiale ce reglementează drepturile fundamentale ale oamenilor, indiferent de cetățenia pe care o dețin și locul în care se află aceștia: de exemplu Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, Convenţia pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituţiei semenilor, Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale. Altfel spus, Republica Moldova, prin guvernările care au comis această crimă, se face vinovată de nerespectarea unor drepturi elementare ale ființelor umane ce i-au solicitat azilul și pe care autoritățile statului le-au vîndut în sclavie politică. Un cumpărător de sclavi politici – Erdoğan – a cumpărat de la niște vînzători de sclavi politici – Igor Dodon și Vlad Plahotniuc – cîteva ”suflete” pentru un șantier, un gard și un havuz la Președinție.
Și mai grav, această tranzacție nu s-a produs cu neștiința sau cu ocolirea instituțiilor de stat responsabile – Poliția de Frontieră, SIS, Biroul de Migrație și Azil – ci din contra, cu deplina și conștienta lor participare și implicare. Adică aceste instituții publice care reprezintă garantele ordinii și securității țării au complotat și au colaborat pentru a ocoli și încălca legea.
Faptul că, în diverse momente, aceste instituții au povestit istoria ca fiind despre ”exilare”, ”îndepărtare”, ”deportare ” (și alți termeni tehnici) nu ascunde realitatea dură că, gol-goluț, acest act e un abuz prin care cîțiva cetățeni străini (în acest caz turci), care activau legal și fără încălcări pe teritoriul Moldovei, au fost furați și vînduți pentru un gard și două cărămizi.
Toate celelalte aspecte – că nu fuseseră condamnați, că liceele la care au lucrat funcționau bine mersi legal și la ele mergeau copiii bomondului politic moldovenesc (chiar și copiii fostului președinte al Parlamentului Candu), că SIS-ul sau alte autorități ale Moldovei nu incluseseră organizația din care făceau parte, FETO, în vreo listă a organizațiilor teroriste, că nu li s-a permis măcar să se apere ori să scrie contestații – toate astea nu fac decît să adauge gravitate cazului.
Și aici sîntem la al doilea argument, cel moral. …Celor care ar vrea să dea în mînă a lehamite zicînd că la o adică de ce ne-ar interesa pe noi niște cetățeni turci și soarta lor, oricît de tragică, ar trebui să le amintim că această paradigmă – de a-și vinde cetățenii pe diverse tinichele funcționează indirect și în raport cu ceilalți cetățeni ai Moldovei.
Evident nu răpește (deocamdată) nimeni cetățeni și cetățene ai Republicii Moldova pentru a-i trimite în pușcărie în altă țară, dar la fel de adevărat e că de multe ori cetățenii Republicii Moldova ajung în pușcărie exact la fel – răpiți, luați din stradă, apoi bătuți și umiliți. Așa a fost după 7 aprilie 2009. Torționarii așa și nu au fost pedepsiți și stau bine mersi în fotolii, uneori chiar de deputat… Ceva mai încoace, în 2014, un alt grup de cetățeni – așa-zisul grup Petrenco (din care făceau parte mai mulți oameni – Alexandr Roșco, Pavel Grigorciuc) – a fost arestat, umilit la TV (ca fiind deținător de arsenal de muniții și dornic de a răsturna ”ordinea constituțională”)…Niște oameni tare voiau să cîștige alegerile (și să fure cîteva miliarde de euro din rezerva Băncii Naționale) și pentru asta au sacrificat alți oameni…Arme nu au fost găsite la grupul Petrenco nici atunci și nici pe urmă, dar oamenii aceștia au stat la dubă pe nedrept (și evident nu a fost din nou pedepsit nimeni)… Exemple ar mai fi.
Și aici este marele scandal moral: această clasă politică locală negociază, de zeci de ani, avantaje proprii pe pielea cetățenilor săi și nu se sfiește să aplice violența față de aceștia, iar deportarea cetățenilor turci, cinică și umilitoare cum a fost, nu reprezintă decît cazul ce face vizibil acest scandal…
Un al treilea argument despre cazul răpirii cetățenilor turci ca fiind la fel de important ca ”furtul miliardului” ține de partea politică a chestiunii. Mai exact, pe partea de complicitate pe care o demonstrează atît opoziția și puterea față de această crimă. (Dacă pe aspectul moral comparația între furtul miliardului și traficarea cetățenilor turci poate părea forțată, pe dimensiunea politică observăm o similitudine aproape completă.)
În ambele cazuri investigația e pe linie moartă.
Pe investigația asupra furtului miliardului s-a ajuns, așa cum ziceam în altă parte, la etapa în care sunt arestați și reținuți investigatorii. La hoții propriu-ziși ai miliardului încă nu s-a ajuns (ei stau stau bine mersi în afara țării și fac live-uri pe skype ori își spun păsul la televiziunile de buzunar).
Într-un mod similar, după cîteva simulări de încercări de cercetare a răpirii cetățenilor turci – audieri în Parlament, suspendări din funcție, rețineri – lucrurile au ajuns la stadiul de telenovelă. Directorul adjunct SIS Alexandru Baltaga, care fusese reținut în septembrie 2019, nu a mai ajuns în judecată. Olga Poalelungi, șefa Biroului de Migrație și Azil, care fusese suspendată în septembrie a fost restabilită în funcție, fără mare tam-tam, și fără ca cazul ei să ajungă în judecată. Asta, mi s-ar putea reproșa, face guvernarea PSRM-PD, care, după ce a comis crima (ca guvernare PD-PSRM) își ascunde acum urmele și acoperă făptașii. Dar opoziția?
Opoziția de moment, adică Blocul ACUM, aparent scrie și protestează și solicită informație. Ei însă fac asta în momentul în care sînt în opoziție. Iar pe vremea cînd erau parte a arcului guvernamental au acoperit cum au putut pe făptași (altfel nu poate fi calificată decizia deputaților din Opoziție de a secretiza raportul SIS pe problemă). În această chestiune opoziția nu s-a dovedit a fi mai bună moral, sau mai principială decît fosta putere. Că au făcut-o de dragul păstrării alianței (ceea ce e problematic), că au făcut-o din servilism pentru Erdoğan, omul puternic al regiunii, e la fel de problematic…și nu prea contează.
…Și ar fi bine dacă Igor Dodon ar pierde președinția din cauza acestei teme.
Și ar fi bine ca opoziția ”pro-europeană” să nu cîștige la viitoarele exact din cauza acestei teme unde, deși nu a fost implicată în realizarea crimei, a fost complice la ascunderea și tărăgănarea cercetării ei.
