Diana Crăciun, originară din sudul României, s-a simțit atrasă de romanele lui Dostoievski încă din adolescență. Ani mai târziu, a urmat o căsătorie cu un petersburghez, apoi găsirea unui loc de muncă la Sankt Petersburg și în cele din urmă mutarea în Rusia. Românca ne-a povestit despre cum i-au fost destrămate stereotipurile despre Rusia, de ce iubește cărțile sovietice, ce înțeleg românii și rușii prin cuvântul „uliță” și de ce nu ar mai pleca de la Sankt Petersburg.
„Prima dată am venit în Rusia ca turistă, în martie anul trecut, pentru o săptămână. Soțul meu s-a născut și a crescut la Sankt Petersburg, de aceea am ales pentru prima vizită acest oraș. Ne-am căsătorit în octombrie anul trecut, apoi eu am început să caut un loc de muncă aici.
Rolul principal în alegerea mea de a mă muta în Rusia l-a jucat cultura rusă, în special literatura. Am început să citesc romane rusești încă din timpul liceului. Pentru cei mai mulți dintre noi adolescența este o perioadă dificilă, plină de frământări interioare. Atunci am avut pentru prima oară impresia că Rusia este o altă lume, cu un alt mod de a simți viața, un alt tip de spiritualitate, și că aș dori să aflu mai multe despre toate acestea. Pe când aveam 17 ani am citit „Crimă și pedeapsă” de Dostoievski, iar până acum am citit aproape toate romanele sale.
După câțiva ani am decis că aș vrea să citesc aceste mari opere în original și am început să învăț singură limba rusă, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt. În România este destul de complicat pentru cineva care vrea să învețe limba rusă, chiar și în București poate fi problematic să găsești ceva. Eu m-am născut la Ploiești, dar am studiat la Sibiu. În schimb, acum nu mi-aș mai dori să mă mut de la Sankt Petersburg, la Moscova sau în alt oraș, pentru că Sank Petersburgul este capitala culturii ruse. Sunt foarte fericită că trăiesc în orașul în care a trăit odată și Dostoievski. Apoi, Sankt Petersburgul este un oraș cosmopolit, aici poți beneficia de toate oportunitățile de care ai beneficia și la Paris sau Berlin.
Ce ai învățat nou în Rusia?
Principala lecție de viață pe care am dobândit-o aici a fost aceea că nu poți judeca o țară sau un popor bazându-te pe ce ai auzit de la alții. Trebuie să faci singur cunoștință cu acea cultură, să iei contact direct, la fața locului, apoi poți emite judecăți.
Se știe că relațiile dintre România și Rusia nu sunt dintre cele mai bune, mai ales în ultimii ani. La fel ca multor altora, și mie mi s-a inoculat încă din copilărie o imagine negativă a Rusiei, mi se povesteau tot felul de istorii din al Doilea război mondial.
Călătoriile, apoi viața de zi cu zi în Rusia mi-au arătat că majoritatea acestor stereotipuri nu sunt adevărate. Românii văd Rusia ca pe o țară foarte brutală, ceea ce, judecând prin prisma experienței personale, desigur, nu este adevărat. În viața de zi cu zi oamenii de aici mi-au părut foarte calzi, generoși și adesea mai toleranți decât românii. Poate pentru că românii sunt mai temperamentali și izbucnesc mai ușor. Rușii au rar astfel de izbucniri și nu la fel de intense, ei sunt mai răbdători. În Rusia mă simt în siguranță, am ieșit singură și la 10 seara și nu „s-a legat” nimeni de mine, ca să folosesc o expresie uzuală. Din păcate, nu pot spune același lucru despre România, unde mi s-a întâmplat de multe ori.
Când am decis să mă mut în Rusia, toți mi-au spus că am înnebunit, că nu poate ieși decât rău. Reacția aceasta se datora nu faptului că voiam să mă stabilesc în altă țară, ci exclusiv faptului că voiam să mă stabilesc în Rusia. Realizez că decizia mea e total atipică, că am plecat exact în direcția opusă față de cea pe care o aleg majoritatea românilor. Legat de aceasta pot menționa că în SanktPetersburg sunt foarte puțini români, 10-15, conform consulatului nostru.
Cine a jucat un rol important?
Soțul meu și firma la care lucrez. Atât familia, cât și colegii m-au ajutat foarte mult cu întocmirea documentelor, care reprezintă aspectul cel mai complicat pentru mulți dintre străinii veniți aici. La fel am considerat și eu la început, apoi, trecând prin întreg procesul, m-am întrebat oare ce mi s-a părut așa de dificil. Bineînțeles, oriunde în lume, obținerea unui document este ceva neplăcut în esență, dar necesar, însă nu au fost niciun fel de întârzieri, le-am obținut la timp și am fost mereu tratată cu corectitudine și seriozitate, iar aceasta este cel mai important.
Limba rusă încă mai îmi ridică probleme și este firesc să fie așa, este o limbă dificilă, dar foarte frumoasă. Devine complicat mai ales când oamenii vorbesc în limbaj colocvial, care nu poate fi învățat prin metodele clasice de învățare a unei limbi, ci doar „la cald”.
Ce ai dori să aduci din țara ta aici?
M-am gândit îndelungat la această întrebare, dar nu am găsit un răspuns. Iubesc Rusia așa cum este ea. Multor străini le lipsește mâncarea de acasă, dar, după părerea mea, mâncarea din Rusia este mai sănătoasă și mai de calitate decât cea din România. Aici multe alimente (de exemplu, roșiile) au un gust și miros natural, pe când în România sunt absolut fade. Există și multe produse cu termen scurt de valabilitate, spre exemplu un sortiment de brânză dulce care ține doar 5 zile. În supermarket-urile din România eu nu am întâlnit așa ceva.
La început mi-a lipsit soarele, mai ales că s-a nimerit ca primul meu an în Rusia să fie unul fără primăvară. Până la mijlocul lui mai nu a apărut verdeață, a plouat mult și a nins puțin chiar și la parada de Ziua Victoriei, ceea ce se întâmplă foarte rar. Acum m-am obișnuit cu ideea că aici nu este vară adevărată. Face parte din spiritul locului, într-un fel, și nu mi-aș putea imagina un Sankt Petersburg torid precum Bucureștiul, deci poate că toate sunt așa cum trebuie să fie.
5 descoperiri personale la Sankt Petersburg
1. Străzi imense
Aici totul este la o altă dimensiune față de România. Percepția asupra timpului și spațiului este cu totul diferită. În România poți ajunge dintr-un punct în altul al orașului în 20-30 de minute, fără trafic, desigur. Dacă pleci undeva pentru două ore, asta înseamnă că pleci undeva în afara orașului. Aici fac în fiecare zi o oră și un sfert de acasă până la muncă, apoi încă o oră și un sfert înapoi, fără a locui la periferia orașului, ci undeva prin interior. Orașul este și el construit cu totul altfel, venind dintr-o țară mică, am fost foarte uluită la început de spațiul vast pe care îl poate ocupa o stradă. Mai ales că ceea ce desemnează în rusă o stradă, cuvântul „ulița”, are la noi tocmai conotația unui drum destul de îngust, cât poate fi într-o așezare rurală.
2. Neva
Am iubit-o de prima dată de când am văzut-o. Prima dată am văzut Neva chiar în inima orașului, pe podul care duce la fortăreața Petru și Pavel. Într-o dimineață friguroasă de martie, nu era aproape nimeni în jur. Deși apele erau încă înghețate, printre nori cobora o rază de lumină care dorea să atingă Neva. Mi s-a părut atât de frumos încât am rămas acolo vreme îndelungată.
3. Anticariate
Iubesc cărțile, de aceea sunt bucuroasă că aici se pot găsi multe anticariate cu cărți foarte bune și ieftine. Pentru mine este important nu doar conținutul unei cărți, dar și experiența fizică, tactilă și vizuală, pe care o carte ți-o poate oferi, de aceea apreciez foarte mult edițiile sovietice, care, pe lângă conținutul temeinic, erau și foarte elegante. Pe internet am găsit adresele multor dintre anticariate, apoi am plecat în ceea ce este pentru mine un fel de vânătoare de comori.
4. Modernismul petersburghez
Iubesc acest stil, unul dintre motivele pentru care am vizitat foarte multe dintre muzeele memoriale organizate în fostele locuințe ale unor personalități. Mergând pe stradă poți întâlni multe clădiri interesante, chiar dacă nu sunt atracții turistice. Din acest punct de vedere, îmi plac cel mai mult raioanele Petrogradski și Admiralteiski. Deși unele persoane consideră că este urât, personal mie îmi place amestecul de clădiri de secol XIX cu cele sovietice și cu cele contemporane.
5. Stația de metrou „București”
M-am dus să văd această stație de metrou încă din prima mea excursie aici. Am considerat că este un act de prietenie față de România faptul că, undeva în Rusia, o stație de metrou poartă denumirea capitalei noastre. Este acolo și un mozaic înfățișând Bucureștiul vechi, iar imaginea reprezintă într-adevăr foarte bine ideea de România. Această stație de metrou mi-a dat un sentiment cald, de „acasă”.
Cu ce scop ești aici?
Eu sunt aici pentru a trăi, este simplu. Sunt foarte bucuroasă de viața pe care o am în această țară. Câteodată mă întreb dacă am meritat toate acestea. Firește, continui să citesc, să învăț: acum este mult mai ușor, pentru că am acces la nenumărate resurse legate de cultura rusă. În viitor mi-aș dori să mă implic în acțiuni de voluntariat, încă nu știu ce, în general iubesc mult natura și animalele, poate fi ceva legat de aceasta, sau poate fi altceva. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am aici și m-am gândit la voluntariat ca o formă de a da ceva înapoi societății din care fac parte.
Acest interviu a fost realizat de Victoria Vziatîșeva și publicat pe paperpaper.ru.
Nu ar fi rău dacă ați publica și interviuri cu ruși stabiliți în România. Să se mai schimbe percepția și în rândurile populației de limbă rusă de la noi. Am văzut că pentru platzforma limba e un detaliu.