Fără frică despre ”Fără Frică!”

[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]

Marșul ”Fără Frică”, care s-a desfășurat duminică în centrul orașului, a fost relativ pașnic. Aproape ca oricare alt marș (dacă nu am pune la socoteală cele cîteva rînduri de polițiști care au desfășurat cordoane și filtre pe cîteva străzi adiacente spațiului unde urma să se desfășoare marșul).

E deci, întîi, meritul poliției (deși tot la capitolul poliție ar trebui să ne întrebăm de ce aceasta nu a ”filtrat” întregul traseu pînă la strada Maria Cebotari, așa cum fusese plănuit și solicitat de către organizatori).

A fost probabil și rezultatul mobilizării mult mai scăzute (în comparație cu alți ani) a ”contra-manifestanților”. S-o fi plictisit lumea de Ghenadie Văluță și de obsesia bisericii ortodoxe față de sexualitate și corp. Pentru prima oară de cînd particip eu (de vreo 4-5 ani) numărul participanților la marș l-a depășit pe cel al contra-manifestanților.

O fi fost, probabil, și ”meritul” altor cîtorva organizații și inițiative care au desfășurat activități în diverse sectoare ale orașului (festivaluri cu dulceață, concerte, competiții sportive) astfel că ”parada gaylor și susținătorilor lor” nu a fost unicul eveniment major în oraș la care să se înghesuie toți gură cască.

Așa sau altfel n-a fost loc și timp de ciocniri, iar ”contra-manifestanții” nu au găsit nici măcar în cine să arunce tradiționalele ouă, așa că jurnaliștii care au scris despre ”incidente” n-au avut de ales decît să fotografieze ouă sparte de asfalt.

Participanți.

Cine a fost: am văzut destul de multă lume nouă, inclusiv din cei care în alți ani au preferat să stea într-o parte (cadre universitare, jurnaliști, oameni din IT). Cîțiva cunoscuți, absenți în alți ani, au venit cu un motiv clar: să protesteze împotriva implicării Bisericii Ortodoxe în viața politică, împotrivă gălăgiei acesteia pe teme precum sexualitatea și tăcerii ei absolute pe teme precum sărăcia, furtișagul organizat de elitele politice la care și Biserica ortodoxă este parte etc. (În dorința ei de a imprima ”manifestației anti-gay” un caracter pretins religios, Biserica Ortodoxă s-ar putea trezi că, dacă nu reușește prea mult să își mobilizeze enoriașii, reușește prea bine să își trezească adversarii.)

Lipsesc aproape cu desăvîrșire relatările din interiorul celuilalt marș, al contra-manifestanților (ceea ce e ”firesc” de vreme ce mass-media s-a mulțumit să îl asculte pe Ghenadie Văluță și să relateze despre ”scandal”). Doar Viorica Tătaru de la Ziarul de Gardă s-a încumetat, într-un interviu revelator, să meargă printre cei de partea ailaltă a baricadei și să îi întrebe despre motivația lor. Răspunsurile sînt, bineînțeles bizare și reprezintă deopotrivă atît rodul ignoranței personale a oamenilor pe teme ce țin de sex, corp, sexualitate, cît și rodul eforturilor instituționale imense ale bisericii de a se opune introducerii educației sexuale în școli, de a propaga stereotipuri și sperietori legate de gay care vin ”să sodomizeze pămîntul strămoșesc”. Dar Viorica Tătaru a mai surprins un fenomen interesant: zeci de enoriași și enoriașe care au fost aduși la Chișinău cu microbuzul ”să apere țara de murdărie”, organizați fiind, cum recunosc chiar ei, de vreo mănăstire din ”Republica Moldova”. Cum ar veni, dintre toate structurile Bisericii Ortodoxe anume mănăstirile, localizate de obicei în provincie, aleg să trimită (ori sînt rugate să delege) oameni să spargă marșurile ”păcătoșilor” la capitală.

Și aici ar trebui închegate discuțiile despre nivelul scăzut de cunoaștere și de deschidere pe teme ce țin de sexualitate și corp, starea sistemului educațional în genere și a celui ce ține de corporalitate în particular, mai ales în mediul rural, promovarea de către biserică a unor mesaje homofobe, toleranța statului moldovenesc la anumite forme de activism, pe alocuri violent, al Mitropoliei Moldovei.

Cine n-a fost: ca de obicei, de la marș au lipsit cei mai activi promotori ai valorilor „europene” (toleranța etc.) – politicienii din formațiunile „proeuropene” (de la ceilalți nu prea așteaptă nimeni nimic). Nu au fost nici partidele parlamentare mamut (PD), nici alea în cădere liberă cu rating de 2% (PLDM, PL), nici partidele extra-parlamentare în ascensiune (dintre politicieni a venit Grigore Petrenco, care și-a anunțat solidaritatea și anul trecut, dar cu un singur Grigore Petrenco nu se face primăvara).
De ce ar fi contat? Ca să fie măcar o singură dată coerenți – că tot culegi voturi ”pro-europene” vorbind despre toleranță și unitate în diversitate – ar fi fost fain să ieși în stradă să explici electoratului pe îndelete chestia cu toleranța…

Mass-media.

Cînd marșul abia începea și participanții se adunau lîngă gardul Stadionului Republican, s-a apropiat de marș activistul-ortodox Ghenadie Văluță, însoțit de 2-3 suporteri, inclusiv o femeie ce ținea o pancartă cu un cocoș cu fundul gol… Mass-media îndată a tăbărît spre Văluță ca să-l asculte. Pe de o parte, cîteva sute de oameni ce au înfruntat toate stereotipurile, prejudecățile și exercițiile de ură și au ieșit să facă o acțiune de solidaritate. Pe de altă parte, un ”activist” religios aflat în treabă. Și mass-media le acordă atenție egală. Un fel de ”balanță”. Ca și cum efortul, contextul și gestul lor ar fi similar. (Nu e de mirare că majoritatea reportajelor apărute după marș relatau conflicte și încăierări și scandaluri, care n-au fost.)

Tot legat de mass-media, ar trebui să amendăm și un alt trop mediatic utilizat pînă la saturație: că marșul ar fi opus ”credincioși ortodocși” (contra-marșul) și ”necredincioși”. Pentru că nu toți participanții la marș ar fi fost atei (majoritatea sînt anti-clericali, dar asta e cu totul altă discuție). Pe de altă parte, au fost și destui oameni care se declară explicit creștini, cum e teologul și creștinul declarat Ion Andronache, bunăoară, al cărui curaj îl admir. E adevărat că majoritatea dintre ei sînt critici față de anumite poziții ale Bisericii Ortodoxe. La fel de adevărat e că aceștia caută punți de comunicare cu grupul LGBT (și alte grupuri) contrar poziției oficiale a Mitropoliei Moldovei. Dar o fac dintr-o perspectivă creștină, folosind mesaje biblice și creștine, invocînd figura lui Hristos și parabolele acestuia.

Lupte ”mari” și ”mici”.

La stînga a existat și o mică bătălie de idei în ce privește poziționarea față de marșul LGBT. Pe de o parte, destui amici stîngiști au argumentat pentru o reținere sau participare rezervată. Argumentele lor pot fi grupate  în două teme. Pe de o parte a fost argumentul tradițional că revendicările culturale – identitate, sexualitate (cum sînt cele înaintate de comunitatea LGBT) ar distrage de la luptele adevărate pe teme economice. În acest sens, participarea la o acțiune publică în sprijinul comunității LGBT ar contribui la consolidarea și legitimarea revendicărilor culturaliste (în detrimentul celor economiste). Pe de altă parte, un grup de colegi anti-imperialiști au formulat argumentul că luptele pentru recunoaștere culturală ale unor comunități precum LGBT ar fi puncte pe o agendă impusă de capitalismul neoliberal și deci o cooptare a activismului civic, o cădere în capcană și chiar o cedare în lupta pentru emancipare.

Ambele argumente pornesc de la îngrijorări valide. Dar, și aici îmi asum riscul de a exprima opinii ce sînt în dezacord cu aceste (precum și altele similare) linii de stînga, ambele argumentări sînt parțiale – iau un aspect particular al luptei și îl generalizează.

Mai mult, generalizarea ignoră nu doar alte lupte mai mici ce se desfășoară în paralel ci și mize strategice importante. Exemplific: demersul comunității LGBT pentru recunoașterea unui tip de sexualitate ca fiind la fel de legitim ca și altele are drept punct central discuția despre sexualitate. Discuția despre LGBT este, în societatea moldovenească, o discuție despre sexualitate, corp și uzullor. Dar comunitatea LGBT nu este neapărat ținta principală a acestui discurs venit din medii conservatoare – Biserică etc. Ea este substituentul – adevărata țintă sînt femeile, corpul lor și libertatea lor de a dispune de propria sexualitate. Pentru că discursul despre familia tradițională, despre rostul acesteia de a face cît mai mulți copii, despre caracterul inevitabil al familiei tradiționale (în interpretările cele mai radicale ale călugărilor de la mănăstiri – grupurile de oameni care prin definiție nu vor avea niciodată copii) – toate aceste discuții sînt despre femei și despre corpurile lor, despre dreptul lor de a construi relații în care scopul principal nu e reproducerea speciei. Discursurile patriarhal-sexiste despre familia tradițională construiesc comunitatea LGBT ca pe un personaj colectiv feminin – femei și bărbați hiperfeminizați. Adică, violența anti-LGBT este de fapt o violență anti-feminină transferată. Iar aici – în lupta de emancipare a femeilor – sîntem în plină stîngă clasică și legitimă.

Cu atît mai bine e faptul că, cel puțin la Chișinău, puțina mișcare feministă care există a înțeles această miză și a participat în mod solidar la marș. Solidaritatea e punctul în care mișcările ”economiste” și cele ”culturaliste” ar trebui să vină laolaltă.

Argumentul ”anti-imeprialist” trebuie cercetat și el cu delicatețe. E perfect adevărat că drepturile LGBT au devenit un cîmp de bătaie geopolitic în care o parte a lumii (Vestul) luptă cu o altă parte a lumii (Rusia și lumea ei) și că această luptă geopolitică cooptează de multe ori inclusiv luptele LGBT (dar și alte lupte). La fel de adevărat e, că unele mișcări LGBT au demonstrat suficientă aroganță și autosuficiență culturală și au preferat să se replieze în interiorul bătăliilor și preocupărilor interne ignorînd alte bătălii din societate. În acest sens, o comunitate LGBT narcisistă care ar fi preocupată exclusiv de propriile ei probleme ar reprezenta un tip-ideal al unui subiect neoliberal. Însă aceasta nu este cazul pentru organizațiile LGBT din Chișinău care au știut să se implice și în alte discuții, exprimîndu-și solidaritatea cu diverse ocazii cu alte proteste și lupte: atît culturale (feminism, anti-violență domestică), cît și politice (în alegerile prezidențiale din toamna trecută) cît și economice (pe subiectul transparenței organizațiilor financiare internaționale, pe subiectul miliardului furat transformat în datorie publică etc).

Sursă imagine: MoldNova