[label shape=”” type=””] Ion Marandici [/label]
Hegemonul global și pivotul asiatic
Vin alegerile în SUA. Miza este enormă. La scară mondială, Statele Unite încă mai ocupă poziția de hegemon, așa că transferul de putere în SUA, fără doar și poate, are implicații asupra stabilității globale. Trebuie precizat aici că nu utilizez termenul hegemon într-un sens peiorativ, așa cum fac papagalicește unii comentatori locali, care repetă ceea ce aud pe la televiziunile rusești. Noțiunea de hegemon trebuie interpretată în sensul acordat acesteia de către teoreticienii stabilității hegemonice, adică de stat care are preponderența militară în sistem. Stephen Krasner, Robert Gilpin și Robert Keohane au scris mult pe această temă.
Vin alegerile și în Moldova, cel mai slab stat din Europa, situat într-o zonă dincolo de prioritățile strategice ale SUA. Sigur, mulți vor sări ca arși de pe scaun și vor spune că Moldova se află la intersecția intereselor geopolitice occidentale și rusești. Greșit. Declarațiile fostului Secretar de Stat, Hillary Clinton arată că prioritatea strategică majoră a SUA este pivotul asiatic, nicidecum Europa de Est. Așa că, peste câțiva ani,o a doua resetare a relațiilor Statelor Unite cu Rusia este iminentă. Dată fiind greutatea și rolul Statelor Unite în lume, desfășurarea campaniei electorale acolo trezește interesul observatorilor de pretutindeni. Pe fundalul alegerilor americane, alegerile din Moldova par insignifiante. În afara Moldovei, presupun că ele sunt urmărite de către o mână de demnitari americani, europeni și ruși, care, în virtutea funcțiilor oficiale, au o anumită tangență cu Moldova.
Ce nu trebuie să învățăm de la Occident în materie de democrație?
Până adineauri eram ferm convins că statele din Estul Europei au ce învăța din experiența democratică americană. Activismul local, libertatea de exprimare, dezbaterile necontenite pe teme de politici publice, alegerile corecte și politicile de incluziune sugerau existența unei democrații robuste în SUA. Lumea care l-a citit pe Tocqueville știe la ce mă refer. După mai bine de un deceniu în Statele Unite, această viziune benignă a făcut loc unei perspective mai critice asupra calității democrației americane. Campania electorală din 2016, pe care o urmăresc încă de la etapa primaries și evoluțiile politice din Uniunea Europeană, mă conving treptat că lucrurile sunt nițel mai complicate. Lecțiile recente par să fie negative. Democrațiile occidentale trec printr-o criză profundă. Voi menționa doar trei aspecte mai jos.
În primul rând, calitatea democrației în statele occidentale se află în declin. Dovadă sunt Brexit-ul, populismul lui Trump, Alternative für Deutschland, influența îndelungată a lui Silvio Berlusconi, popularitatea Frontului Național în Franța, absenteismul electoral în creștere etc. Democrația liberală nu mai este la fel de sănătoasă ca în perioada de după sfârșitul Războiului Rece. Dimpotrivă, vorbim acum despre democrații iliberale în Europa Centrală, mai ales în Ungaria lui Orban și Polonia. Chiar zilele trecute, în Ungaria, suspendarea ziarului Nepszabadag, cel mai cunoscut ziar de stânga, a generat protestele cetățenilor îngrijorați de expansiunea influenței meadiatice a FIDESZ, partidul aflat la guvernare. Nu doar naționalismul xenofob, ci și protecționismul economic sunt în ascensiune în Europa și SUA.
În al doilea rând, campania din SUA scoate la iveală scheletele din subsolul democrației americane. Discursurile rasiste, sexismul, islamofobia și populismul lui Donald Trump reprezintă lecții negative, adică tocmai ceea ce ar trebui să evite politicienii din țările aflate în tranziție. Mai ales după difuzarea înregistrării video, în care seximul lui Trump apare în forma sa brută, necenzurată, nu mai rămân dubii că Hillary Clinton va câștiga prezidențialele. Reacția critică a societății și sondajele de opinie de după a doua dezbatere prezidențială confirmă această presupunere. Rareori se întâmplă ca preferințele alegătorilor americani să se schimbe pe ultima sută de metri. De obicei, factorii structurali contează mai mult. Este primul caz de scurgere în istoria campaniilor electorale recente, care înclină decisiv balanța în favoarea oponentului electoral.
În al treilea rând, inegalitatea economică produsă de sistemul economic american are efecte negative asupra participării politice. Atât Hillary cât și Trump sunt multimilionari. Trump, un fel de oligarh, este printre cei mai bogați americani. El spune mândru că e smart să nu plătești impozite. O afirmație, pe care oligarhii moldoveni cu conturi în offshore ar susține-o cu aplauze. Digresez un pic și mă întreb câte impozite plătește Vlad Plahotniuc. Nu cred că știe cineva. La fel ca pe plaiurile mioritice, anumite lucruri nu se văd la tembelizor în SUA. Trump nu spune cât și de ce a donat pentru campania lui Hillary din 2008 împotriva lui Obama. Trump nu spune că fiica sa, Ivanka Trump, l-a susținut financiar pe Cory Booker, un înfocat politician anti-republican. De cealaltă parte, Hillary nu amintește nimic despre activitatea ei ca membră a Partidului Republican în tinerețe. Nu ne dă detalii Hillary nici despre activitatea sa anti-feministă în calitate de avocat. Nici despre legăturile Fundației Clinton cu oligarhii ruși nu știm mare lucru. Nici despre legăturile firmei de lobby Podesta Group cu păpușarul nostru nu se aude nimic. Știm doar că PDM a plătit $600 000 plus cazare de lux și zboruri la business class lobiștilor americani în schimbul unor întâlniri cu oficiali americani de rang înalt. Co-fondatorul firmei de lobby Podesta Group, John Podesta, coordonează campania electorală pentru Hillary. Nu spune Hillary nici ce a promis să-i ofere lui Trump în schimbul susținerii financiare în 2008. Nu dă explicații Hillary nici pe marginea unor promisiuni făcute Wall Street-ului în discursurile ei private.
Dacă aceste lucruri ar fi pe agenda publică, alegătorii americani ar descoperi cu stupoare că legăturile financiare între cei doi candidați, precum și legăturile lor cu plutocrații de prin alte părți sunt nepermis de strânse. Alegătorul american ar rămâne cu impresia că politicienilor americani le pasă mai mult de ce vor grupurile de interese decât de interesul public.
Percepția pericolului rusesc în SUA și Moldova
Campania electorală americană din 2016, spre deosebire de cele precedente, este marcată de percepția (exagerată sau nu) a pericolului rusesc și insinuările privind legăturile cu Rusia ale candidatului republican. După ce hackerii ruși au spart serverele democraților, s-au întețit temerile că Rusia va încerca influențarea rezultatelor alegerilor americane inclusiv prin spargerea mașinilor de vot. Hillary sugerează că Donald ar fi finanțat de Kremlin. La rândul său, Trump dezminte și spune că Putin este un lider bun și că se va împăca cu el dacă va câștiga alegerile. Spre deosebire de activismul lui Hillary, Trump este un izolaționist pragmatic în domeniul politicii externe. Presa rusească îl susține pe Trump. Este cumva bizar, pentru că Rusia a invadat Ucraina fără a provoca o reacție hotărâtă din partea administrației Obama.
Pe fundalul discuțiilor vagi despre influența Rusiei asupra lui Trump, situația din Moldova este mult mai clară. Donaldul moldovean, adică Vlad Plahotniuc, este foarte tăcut. Probabil Donaldul Moldovei știe că influența la Washington se cumpără așa cum pe vremuri boierii moldoveni cumpărau funcții de la vizirii Imperiului Otoman. Donaldul moldovean declară că susține integrarea europeană și că pericolul rusesc este real. Aici trebuie să-i dau dreptate. Într-adevăr, Rusia are la dispoziție mai mulți politicieni în Moldova. Vârful de lance este Igor Dodon, care, pe un ton extrem de mioritic, justifică acțiunile Rusiei în Ucraina, iar în campania electorală din 2014 utilizează imaginea lui Putin pentru a câștiga alegerile. În Moldova există mulți care ar dori să joace rolul celui mai bun prieten al Rusiei. Cu alte cuvinte, ambițiile imperiale ale Rusiei sunt susținute de numeroși actori locali, care în schimbul loialității speră să obțină credite ieftine. Ceea ce nu spune Igor Dodon și alții este că Rusia se află într-o acută criză fiscală. Vorba premierului liberal Medvedev în timpul vizitei sale din Crimeea: “Banii s-au terminat. Să aveți o zi bună.” Kremlinul nu mai poate acorda credite ieftine în stânga și în dreapta.
Post-oligarhice
Să uităm pentru o clipă de ruși. Pentru orice observator atent este clar că pe măsură ce remitențele se vor diminua, Moldova va intra într-o criză economică cronică. Moldova va umbla cu mâna întinsă pentru a solicita credite de la organizații financiare internaționale, occidentali, ruși și chinezi. Astfel, alegerile nu rezolvă problema înapoierii economice. Există, evident, factori structurali care favorizează subdezvoltarea economică în acest spațiu. Însă dincolo de acest determinism, problema majoră a Moldovei este că nu se inovează suficient de mult și de rapid. Să prespunuem că Maia Sandu, candidatul Europei sau Igor Dodon, candidatul Eurasiei, înving păpușarul și câștigă alegerile prezidențiale pe o platformă anti-oligarhică.
Cum va arăta Moldova condusă de către Maia Sandu sau de Igor Dodon? Să zicem că urmează o lungă luptă contra corupției și rezolvăm problema păpușarului. Este fortificată autonomia instituțiilor statului, are loc o investigație care ar proba implicarea în scheme corupte a oligarhului, după care Vlad Plahotniuc ar putea fi arestat și cazat în aceeași celulă cu Vlad Filat. Bine, bine, dar după ce se încheie nobila luptă cu Donaldul local, ce planuri au cei doi candidați, Maia Sandu și Igor Dodon, pentru a scoate Moldova din subdezvoltare? Am încercat să identific în programele electorale ale candidaților soluțiile economice concrete pe care le propun pentru perioada post-oligarhică, dar, spre nemulțumirea mea, am găsit doar formule răsuflate și prea puțină substanță.
Fotografie de autor.
Maia Sandu are program economic – acordul de asociere si programul de reforme negociat cu FMI…de mai multe ori candidatii zisi pro-europeni au declarat ca principala lor politica economica va fi respectarea cerintelor FMI si prevederilor acordului de asociere…ceea ce e vesel si trist. vesel, pentru ca totusi au program economic. trist, pentru ca nu e gandit de ei. (in acest sens, atat Maia Sandu cat si Filp/Lupu/Plahotniuc au o trasatura comuna – agenda pro-business si de minimizare a statului…)
Igor Dodon nu are program economic.
„A lua cu împrumut” a devenit culmea progresului economic în RM. Și când te gândești că ies economiști pe bandă rulantă din universitățile moldovenești …
//problema majoră a Moldovei este că nu se inovează suficient de mult și de rapid// – cu toate ca este importanta, totusi, este o problema secundara. Problema majora este lipsa candidatului promoldova. Ce planuri pot avea Sandu sau Dodon (sau oricare altul)? Toti ei sunt ai cuiva si ei trebuie sa activeze pe cimpul marcat de acel careva. Sa nu ne imbatam cu apa rece si sa avem prea mari asteptari. Dupa cum a mentionat autorul, cine nu ar veni la conducere neaparat va imbla cu miina intinsa.
Cine va deveni presedinte are importanta numai referitor la pericolul rusesc si acest pericol este foarte mare. Rusii sunt puternici in politica, au multe pirghii si in cazul lui Dodon neaparat vor gasi o metoda daca nu sa ne federalizeze atunci sa legalizeze o baza militara, sau un alt capastru ca sa ne tina inca vre-o 50 de ani. Acest curcan moldovenesc repede se va preface intr-o musca cazuta in laptele rusului.
Din acest punct de vedere Sandu e candidatul mai bun pentru noi, dar si pe ea trebuie sa o apreciem just si sa nu avem prea mari asteptari.
Bine spus, Andrei. In lipsa unor solutii pentru partea economica, deja identificam alte criterii pentru a justifica optiunea de vot. Orientarea externa a candidatului este un criteriu, dar sunt si altele. Luate in ansamblu, ele ne ajuta sa intelegem formarea preferintelor de vot. In ce ma priveste, pentru mine optiunea europeana nu inseamna doar una dintre posibilele cai de modernizare, ci si o optiune identitara sau chiar civilizationala. Dar revin la ce spuneam, motivele pentru care cineva voteaza intr-un anumit fel, sunt diverse. Rolul unui cercetator este sa incerce sa inteleaga si sa explice formarea acestor preferinte electorale, mai putin sa le justifice.
Referitor la criteriile pentru a justifica optiunea de vot si preferintele electorale.
Din spusele tale reese ca te incadrezi perfect in ghilotina geopolitica despre care scrie Vitalie Sprinceana aici: http://147.135.70.104/~platzfor/ghilotina-geopolitica/ Insa acest instrument are tendinta de a-si schimba efectul si rezultatul se va vedea chiar la aceste alegeri. Sa incercam sa structurizam putin cimpul electoral, el arata cam in felul urmator:
1) Nostalgicii. – In urss era bine, respectiv cu rusii va fi bine
2)”Unionistii” – R Moldova este creatura ruseasca, alipirea la romania rezolva toate intrebarile
3)Noii golani – UE si numai UE. Acolo e bine si totul este.
4) Bugetarii – daca „x” va fi presedinte „y” va fi ministru iar „z” seful meu, pe mine aceasta ma aranjaza.
5) indecisii – in marea lor majoritate statalisti.
In toate tarile si la toate alegerile cu cit mai tulbura este societatea cu atit mai mare este numarul indecisilor si acesta este cimpul de lucru al polittehnologilor. Mult timp pusii si romanii se foloseau in comun de gilotina geopolitica pentru a promova interesele sale aici, iar acum, pe de o parte, Dodon (kremlinul) folosinduse de faptul ca statalistii nu au un lider, a inceput sa speculeze cu ideia statalitatii si sa atraga din tabara indecisilor (si nu numai de la ei), pe de alta parte apusenii stopindul pe Nastase si promovind-o pe Sandu mai imping o parte de indecisi spre Dodon.
Deci, atita timp cit ideia statalitatii nu va fi o prioritate noi vom fi jertvele ghilotinei geopolitice si nu putem discuta de careva progres
@ Andrei
După cum spuneam mai sus. „Motivele pentru care cineva votează într-un anumit fel, sunt diverse.” Aș preciza: diverse și multiple. Există o mulțime de teorii, care încearcă să explice procesul de luare a deciziilor la nivel individual. Explic. Unii alegători folosesc axa geopolitică (sau ghilotina cum spui) pentru a alege candidatul potrivit, de aici și poziționarea politicienilor est-vest.
Dar majoritatea alegătorilor utilizează criterii MULTIPLE pentru a selecta candidatul potrivit. Dumneata ai listat patru criterii: orientarea față de trecut, atitudinea față de unire, orientarea externă (UE/Rusia), locul de muncă (bugetar/nebugetar).
Două remarci: 1) cred că sunt mai multe criterii și ele nu sunt binare, 2) alegătorii sunt diferiții, unii pot lua decizii într-un alt mod decât cel descris aici, adică nerațional. Unora poate la place aspectul fizic al candidatului (likability), altora le este rudă, alții primesc bani etc.