DE PRIN ALTE PĂRŢI RECENTE

Cele mai populare 5 clişee anti-refugiaţi demontate pe scurt

Autor: Redacția
[label shape=”” type=””] Vladimir Borţun [/label]

 

Criza refugiaţilor a trezit în mulţi o formă primitivă de egoism care în vremuri normale zace în stare de latenţă. A țâșnit la suprafaţă sub forma unor clişee împotriva refugiaţilor care, în plus, trădează o ignoranţă crasă faţă de problema în cauză.

Clişeul nr. 1: Refugiaţii sunt de fapt migranţi economici, dovadă că vor să ajungă în Germania sau Suedia în loc să rămână în Grecia sau Ungaria, iar unii dintre ei sunt bine îmbrăcaţi şi au smartphone-uri.

În primul rând, a fi refugiat nu înseamnă a fi sărac. A fi refugiat înseamnă a-ţi părăsi casa din cauza războiului, a persecuţiei ori a unei catastrofe naturale. Aceşti oameni au fost forţaţi să-şi abandoneze casele, localităţile şi ţările, altfel nu şi-ar risca viaţa pe apă şi pe uscat ca să ajungă în Europa. Vorbim de oameni disperaţi în situaţii disperate şi e irelevant dacă au smartphone-uri sau nu. Cum spunea un citat des circulat pe Facebook zilele trecute, „Refugiaţii vin din ţări măcinate de războaie, nu din secolul al XIX-lea”. Altfel spus, situaţia lor materială e irelevantă pentru condiţia lor de refugiaţi. Dacă vedem pe stradă un om aflat în primejdie, ne uităm cum arată şi cât de bine îmbrăcat e sau încercăm să-l ajutăm cum putem?

În al doilea rând, cei care se întreabă de ce refugiaţii nu vor să rămână într-o ţară sau alta ar trebui mai întâi să se întrebe dacă ţările respective pot şi vor să îi primească. Bunăoară, Grecia adăposteşte refugiaţi de ani de zile, în special din Afganistan, numai că situaţia socio-economică a ţării şi actele de violenţă ale fasciştilor din Răsărit de Soare, la care poliţia a asistat pasivă ani la rând, nu o fac o destinaţie propice pentru refugiaţi. De autorităţile ungare ce-ar mai fi de zis, după ce au ridicat un gard de sârmă ghimpată de-a lungul graniţei cu Serbia, s-au declarat în repetate rânduri – alături de alte ţări central-europene – împotriva cotei obligatorii şi, în genere, i-au tratat pe refugiaţi ca pe infractori?! În plus, după ce treci prin iad ca să scapi de război şi să ajungi în Europa, nu ar fi oare corect să poţi alege ţara în care vrei să-ţi începi noua viaţă? Care dintre noi n-ar proceda la fel în situația lor (în afară de Lucian Mândruță, care ar rămâne acolo să lupte cu arma în mână)?

Clişeul nr. 2: Chiar dacă acceptăm că sunt refugiați, Europa nu are datoria de a-i ajuta pe cei care fug de conflicte din Orientul Mijlociu.

Europa are o datorie istorică, juridică şi etică să îi ajute pe refugiaţi. În primul rând, majoritatea refugiaţilor provin din Siria, Irak şi Afganistan, de unde evadează din conflicte la care majoritatea ţărilor europene (inclusiv România) au contribuit în mod direct, în special în ultimele două cazuri, unde au trimis trupe sub egida NATO (asta ca să nu amintim toate celelalte imixtiuni occidentale în regiune de la Primul Război Mondial încoace!). Mai exact, cei mai mulţi refugiaţi fug din calea Daesh (auto-proclamată și denumită în Vest drept ISIS), născută tocmai din ruinele Irakului post-Saddam: majoritatea liderilor provin din fostele elite politice şi militare baathiste, iar cei mai mulţi recruţi sunt tineri Sunni fără educaţie şi fără slujbe, marginalizaţi sub regimul Shia instalat de SUA. Numărul infim de refugiaţi politici care veneau din aceste ţări în Europa înainte de 2002-2003 (cu precădere kurzi persecutaţi de regimul lui Saddam) nu doar că relevă responsabilitatea statelor europene faţă de actuala criză, dar şi întăreşte punctul anterior că avem de-a face cu refugiaţi, nu cu migranţi economici.

În al doilea rând, obligaţia legală a statelor europene de a-i ajuta pe refugiaţi este foarte clar stipulată de mai multe tratate şi convenţii internaţionale: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 2, 3, 5), Convenţia privind statutul refugiaţilor din 1951, Tratatul de la Roma (art. 67, 78), Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (art. 18), Pactul european privind migraţia şi azilul din 2008, la care se adaugă o întreagă serie de reglementări şi directive ale Parlamentului European şi ale Consiliului Uniunii Europene. La ce bun toate aceste angajamente dacă nu sunt respectate tocmai când e mai mare nevoie de ele – în situaţii de criză, în care vieţile a sute de mii de oameni sunt în joc?!

În al treilea rând, Europa ar trebui să-i ajute pe refugiaţi chiar dacă, prin absurd, nu ar fi jucat nici un rol în declanşarea şi escaladarea conflictelor de care aceştia fug. Faptul că nu eşti vinovat de primejdia în care se află cineva nu face mai puţin vinovată pasivitatea ta în faţa acelei primejdii. Europa trebuie să îi ajute pe refugiaţi în virtutea celei mai elementare solidarităţi umane, o valoare morală care, ni s-a spus mereu, stă la baza acestei construcţii numite Uniunea Europeană. E un test istoric pe care dacă UE îl pică, atunci va fi privită de generaţiile viitoare cu acelaşi oprobriu cu care, bunăoară, privim azi puterile europene care în anii ’30 au asistat impasibile la prigoana evreilor germani.

Clişeul nr. 3: Ţările musulmane, în special cele bogate din Golf, ar trebui să-i ajute pe refugiaţi.

În primul rând, „ţările musulmane” au primit deja patru milioane de refugiaţi numai din Siria. Dacă mult mai prosperele ţări europene încă se chinuie să-şi împartă între ele 120.000 de suflete, Turcia găzduieşte deja aproape 2.000.000 de refugiaţi sirieni (deși nu au dreptul să se angajeze cu acte), Liban – peste 1.000.000 (adică un sfert din populaţia sa!), Iordania – peste 600.000 (pe lângă cei 2.000.000 de refugiaţi palestinieni), Irak (el însuşi o sursă majoră de refugiaţi) – aproape 250.000, iar Egipt – peste 130.000. De altfel, conform unui raport ONU, ţările în curs de dezvoltare adăpostesc 80% dintre refugiaţii lumii!

În ceea ce priveşte „ţările bogate” din Golf – Kuwait, Bahrain, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite – se repetă întrebarea de mai sus: sunt dispuse aceste state să primească refugiaţi? Pe lângă diferenţele religioase şi etnice pe care retorica anti-refugiaţi le ignoră cu desăvârşire, vorbim de nişte regimuri autoritare, notorii pentru tratamentul inuman faţă de imigranţi şi, în genere, pentru cele mai flagrante încălcări ale drepturilor omului. Înainte de toate însă, ţări ca Arabia Saudită şi Qatar sunt cele mai generoase susţinătoare ale terorismului din regiune, una dintre principalele cauze directe ale actualei crize. Şi nu e vorba doar de bani: wahabismul (sau salafismul) e o sectă ultra-ortodoxă sunită înfiinţată în secolul al XVIII-lea şi absolut marginală până în anii ’70, când Arabia Saudită a început s-o promoveze masiv graţie nou dobânditei prosperităţi de după criza petrolului. Astăzi rămâne un rit minoritar în regiune (sub 5 milioane de practicanţi, majoritatea în Arabia Saudită), însă e îmbrăţişat de Daesh, Al Qaida și alte organizații similare. De asemenea, autorităţile din aceste ţări se tem de refugiaţi, nu numai pentru că printre ei s-ar afla susţinători ai lui Assad, ci și din cauza tensiunilor deja existente între localnicii minoritari şi privilegiaţi, pe de-o parte, şi imigranţii majoritari şi lipsiţi de drepturi, de cealaltă.

Clişeul nr. 4: Printre refugiaţi se află terorişti trimişi de ISIS să comită atentate în Europa, dovadă că mulţi sunt bărbaţi tineri şi bine organizaţi.

În primul rând, cele mai flagrante dezinformări din media mainstream și sociale au fost tocmai în această privință: sunt deja celebre imaginile cu presupuși teroriști despre care s-a dovedit ulterior că nu au nici o legătură cu Daesh sau dimpotrivă – au luptat împotriva Daesh! Nu există momentan nici o dovadă că printre refugiați s-ar afla teroriști, nici măcar în țări ca Italia sau Grecia, care primesc refugiați sirieni de peste doi ani încoace – să zici că „n-au cum să nu fie” nu e de-ajuns. În al doilea rând, mulți dintre refugiați sunt bărbați tineri și neînsoțiți datorită demografiei țărilor din care vin (bărbații sub 30 de ani constituie o treime din populația Siriei), pentru că majoritatea celor venind din Siria au de ales între a părăsi țara sau a învăța să ucidă (e ușor să-i trimiți pe alții la luptă când tu o duci bine-mersi), dar și fiindcă mulți dintre ei încearcă să se reunească cu familiile lor deja ajunse în Europa de Vest. În al treilea rând, nu rentează pentru Daesh să infiltreze oameni printre refugiați: după cum punctează parlamentarul italian Giorgio Brandolin, „grupările teroriste cheltuiesc bani ca să pregătească militanți; nu are sens pentru ele să-i trimită pe ‘bărci ale morții’, punându-i astfel în primejdia de-a se îneca pe drum” sau, putem adăuga, de-a fi opriți la granița unei țări est-europene. În al patrulea rând, cele mai grave atentate teroriste din Europa asociate cu Daesh, ca cel din Paris ori cel din Copenhaga, au fost comise de indivizi născuți, crescuți și radicalizați în Europa, ceea ce vorbește mai mult despre eșecurile politicilor de integrare a minorităților etnice și religioase decât despre presupusa primejdie întruchipată de refugiați. În al cincilea rând, chiar dacă prezența teroriștilor în rândurile refugiaților ar fi dovedită fără echivoc, înseamnă atunci că trebuie să respingem toți refugiații (inclusiv femeile și copiii)? Faptul că nu i-am putea primi pe toți nu înseamnă că nu ar trebui să primim pe nimeni.

Clişeul nr. 5: E dubios că, deşi confictele de care fug aceşti oameni durează de câţiva ani, tocmai vara asta s-au găsit atâţia să vină în Europa – trebuie să fie un complot bine pus la punct.

Refugiații își riscă viața pe Mediterană de ani buni încoace, însă vara asta am asistat la cel mai mare aflux de refugiați în Europa de după Al Doilea Război Mondial, iar asta din câteva motive foarte precise, dincolo de cauza mai generală a înrăutățirii atât a războiului din Siria cât și a condițiilor din taberele sever sub-finanțate din Turcia și Liban. În primul rând, ruta prin Balcani către Europa de Vest a fost folosită prima oară de refugiații sirieni abia anul trecut, ceea ce înseamnă că au trecut câteva luni până când, prin „telefonul fără fir” și grupurile create pe Facebook, tot mai mulți au aflat de ea și au ales-o în defavoarea mult mai periculoasei rute mediteraneene. Numărul de refugiați veniți pe această rută a crescut pe măsură ce sporea riscul ca ea să fie blocată de autoritățile țărilor din regiune (cum parțial s-a și întâmplat). În al doilea rând, ruta balcanică nu e doar mai sigură, ci și mai ieftină: îi costă pe refugiați în jur de 2000 de euro de căciulă, de două ori mai puțin decât pe Mediterană (distanța pe apă dintre Turcia și Grecia e mult mai mică decât cea dintre Libia și Italia). În al treilea rând, cu efective tot mai reduse în lupta contra rebelilor, președintele Siriei Bashar al-Assad a decretat la finele anului trecut înrolarea tuturor bărbaților care au făcut serviciul militar – obligatoriu în Siria – în ultimii zece ani, deci practic mai toți bărbații până în 30 de ani, așa că nu e de mirare că majoritatea refugiaților sirieni vin din zonele controlate de guvernul lui Assad. În al patrulea rând, în ciuda punctului anterior, autoritățile siriene au înlesnit în ultimele luni procedurile de obținere a pașaportului, în vreme ce înrolarea obligatorie poate fi fentată cu 250 de euro, în ceea ce se spune a fi o strategie deliberată a lui Assad de a se descotorosi de posibili oponenți dar și de a determina Occidentul, sub presiunea afluxului de refugiați, nu atât să intervină în favoarea lui în războiul sirian cât să nu o mai facă în favoarea rebelilor care încearcă să-l învingă de peste patru ani încoace.

 

Despre autor:

Vladimir Borțun a absolvit în 2008 Facultatea de Filosofie a Universității București, în 2010 un masterat în etică aplicată la aceeași facultate, iar în 2014 un masterat în studii europene la University of Portsmouth. Din 2012, scrie articole și interviuri pe teme sociale și politice pentru CriticAtac și Voxpublica. De asemenea, publică texte pe SocialistWorld, în ziarul the Socialist și în revista Socialism Today – publicații afiliate Socialist Party (England & Wales), al cărui membru este din toamna lui 2013. Din 2014, Vladimir trăiește la Londra, unde lucrează ca asistent social și activează în filiala SP din Tower Hamlets.

 

Sursa: CriticAtac.

Sursă imagine.

 

Despre autor

Redacția

Portalul https://platzforma.md (PZF) îşi propune să fie un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică.

5 Comentarii

  • E dificil sa polemizezi cu un autor care din start fenteaza realitatea.

    1. Criza refugiaţilor a trezit în mulţi o formă primitivă de egoism care în vremuri normale zace în stare de latenţă

    Pai, domnu’… ideea e ca toata lumea e egoista pentru ca nu suntem spirite. Egoismul este firesc naturii umane intr-un chip asemanator firescului de a avea doua maini si doua picioare. Dragostea, mult cantata de poeti si cantareti, este foarte egoista. Ne dorim acea persoana numai pentru noi. Nu prea inghitim relatiile poligame.

    Altruismul este o fatada. Ne apucam sa promovam chestii distante de interesul nostru imediat asa cum angajatul se duce la serviciu. In mod direct face chestii indepartate de interesele sale primare, in mod indirect isi creste in fiecare zi salariul.

    Primitivi suntem cu totii. Si mi se pare o aroganta morala sa credem ca am evoluat enorm fata de stramosii nostri sau fata de persoanele care inca duc moduri de viata asa zis primitive. Si la urma urmelor toata violenta fizica si verbala in care traim noi, “modernii” oare nu arata ca nu prea suntem moderni?

    In forma latenta… Ce e cetatenia, dreptul de proprietate, drepturile parintesti, concurenta chiar, etc, etc., daca nu manifestari foarte vii ale egoismului.

    Cred ca o problema serioasa este termenul de refugiat. Nu mai spun ca initial era vorba de refugiati din Siria. Dar vad ca acum s-a pierdut ideea “siriana”. Deci, cu ce ocazie se foloseste termenul de refugiat, cand si nemtii si toti ceilalti recunosc ca un numar foarte mare nu sunt refugiati?

    Cliseul nr. 1

    UNCHR a venit cu o explicatie in care spune ca refugiatul inceteaza sa mai fie refugiat, daca pleaca mai departe de prima tara in care viata nu ii mai este expusa in fata situatiei de care a fugit. Te pui cu UNCHR-ul?

    Cliseul nr. 2

    Europa trebuie… Si daca Europa nu poate? Germania spune ca nu poate, Suedia spune ca nu poate, Slovenia spune ca nu poate, Croatia, Serbia, Grecia spun ca nu pot. Trebuie sa faca ceva cineva care spune ca nu poate? Daca liderii alesi ai acelei tari spun ca nu pot, cine esti tu sau eu sa ne punem cu suveranitatea nationala si democratica a unui popor? Stim noi mai bine?
    Si mai e o problema legata de aspectul juridic. Acordul de la Dublin (privind refugiatii) a fost suspendat de Germania (foarte ilegal). Oamenii astia intra in UE intr-o stare de perfecta ilegalitate. Criza, criza… dar cum ramane cu statul de drept? Sau ne intoarcem la Hitler si Stalin?
    Si cum ramane cu Ceuta si Mellila?
    Si iar, cati sunt refugiati?

    Cliseul nr. 3

    Iar, cati dintre acesti “refugiati” provin din Siria?
    Usurinta cu care cineva e lipsit de obligatii morale numai pentru ca in mod expres nu si le asuma mi se pare extrem de paternalista si condescendenta. Adica au drepturi de stat si oameni, dar nu au obligatii pentru ca… asa vor ei. O abordare extrem de impaciuitorista, zic eu.
    Sa nu uitam ca refugiatii trebuiau sa ramana in statele adiacente tarii lor. Asa ca sa ne mentinem in definitia UNCHR… ca altfel discutia deviaza de se pierde in negura lacrimilor.

    Cliseul nr. 4

    Teroristi cu siguranta ca sunt printre ei, desi nu numarul lor conteaza. Unul sa fie nu mai mult, iti asumi, Vladimire, responsabilitatea pentru vietile pe care are de gand sa le ia?
    Autorul mai spune ca e o problema cu politicile de integrare in UE de se ajunge la teroristi home made. Pai, nu e cazul dintai sa ti le pui la punct si apoi sa aduci alte persoane care vor avea nevoie de integrare?

    Cliseul nr. 5

    Depinde cum definim complotul sau daca in general folosim termenul asta… Ca interese au o gramada de actori politici ca acest flux de imigranti sa aiba loc… e adevarat. Tu aduci exemplul lui Assad, altii vehiculeaza numele lui Putin.

    Dar articolul mi se pare slab ca intentie. Luptam cu miturile, cand in realitatea chiar Merkel a spus clar ca acest influx de imigranti va transforma Germania radical si altele de acelasi fel. Aceasta transformare va fi foarte dureroasa. Este deja. Daca se poate face ceva, trebuie sa fie ceva util, ceva care sa usureze aceasta situatie, nu batai cu “ignoranta” pentru a demonstra ca lucrurile nu sunt asa grave. Ca sunt. Si aici e elefantul din camera lui Polichinelle pe care toti stangistii se prefac ca nu il vad.

  • Va rog frumos sa calatoriti prin Germania.Saracii refugiati primesc lunar cate 1000 de oiro au casa masa si Samsung S9.Pentru aceste ajutoare ei trebuie sa inbete din greu limba germana.1-2-3 ani,pana o asimileaza.Grea viata,foarte grea pe sarmanii refugiati.

  • Eu am trait si am muncit in Germania 2 ani de zile.Nu am vazut picior de arab sau negru pe santierele Germaniei.Repet inca o data.Saracul refugiat primeste lunar cate 1000 de euro sa aiba si el de mancare,sa aiba bani de fetite si drohuri.

  • Si romanii traiesc si dorm in containere si mananca la cantine sociale si mancare expirata aruncata la gunoi de supermarketuri.Romanii muncesc pe rupte pentru 1200-1300 de oiro pe luna.Dar raman in mana cu 600-700 de oiro la sfarsit de luna dupa cheltuieli.

Lasa un comentariu