De la spălat vase la politician în Catalonia. Gheorghe Berchesan aterizează în Barcelona în anul 2002. Părinţii fără acte, singurul străin în clasă, relaţii iniţiale doar cu alţi imigranţi. Românii acum nu sar gardul construit în Melilla pentru a intra în Spania, circulăm liberi ca cetăţeni UE. Însă nu dispar zidurile sociale, invizibile, mai greu de perforat decât cele din beton. În agricultură, la bar sau în construcţii, mulţi români din Spania se simt cetăţeni de mâna a doua. Situaţia nu s-ar schimba foarte mult dacă ar reveni în România, unde ar fi priviţi drept “căpşunarii” care boţesc imaginea României afară. Unii decid să renunţe la eticheta de imigrant şi intră în politică afară. După 12 ani cu CV de imigrant, Gheorghe candidează la Primăria din Manresa din partea unui partid de stânga, ICV-EUIA (o combinaţie de roşii şi verzi din Catalonia, a treia forţă politică din Parlament), o anomalie printre imigranţii români din Spania, în general apolitici sau votanţi ai dreptei conservatoare a Partidului Popular.
Cum te-ai întâlnit în Spania cu politica, mai ales cu politica de stânga?
Nu eram interesat de politică, mai bine spus politica a dat peste mine. Totul a pornit de la o problemă, de la creditul ipotecar: lucrez cu normă întreagă şi leafa nu e suficientă pentru plata creditului şi a minimului de subzistenţă. Eu, ca orice român imigrant, eram apatic în privinţa politicii, ca şi în ţară. Aici mi-am dat seama că politica este totul, de la pâinea pe care o mănânci, cartierul în care locuieşti, până la viaţa personală.
Se pare că munceai ca să-ţi plăteşti sărăcia şi stresul, nu?
Salariul nu prea mai ajungea pentru altceva. Erau două opţiuni: ori reacţionam cumva, ori mă aşteptau zile negre. În Manresa, unde locuiesc, trăiesc 80.000 de locuitori şi s-au produs în jur de 10.000 de evacuări din case, una în fiecare săptămână. Banca îţi ia casa după ce te-a evacuat cu ajutorul poliţiei şi ulterior o ţine închisă. Când primeşti un baston pe spinare şi eşti dat afară din casa pe care o plăteai de ani de zile, te politizezi în două secunde. Acum sunt goale 9 mii de apartamente ale băncilor în Manresa, stau închise şi oamenii au rămas pe străzi. Cum ţi se pare? Am început să fiu atent la partidele politice, să văd cum vorbesc despre imigranţi, să văd cum putem schimba noi situaţia. Stânga era mai aproape de noi. Mi-am dat seama că dacă nu reacţionează fiecare persoană afectată, nu vom schimba legile abuzive. M-a ajutat mult şi România ca să ajung la politica de stânga. În 1992, când eram încă în România, am văzut cum o ţară care ieşea din comunism şi mergea spre capitalism se înfunda din ce în ce mai rău. Se construiau mai multe biserici decât spitale şi şcoli împreună. Mi-am zis că eu nu vreau să trăiesc într-o astfel de societate. În familia mea vedeam că era din ce în ce mai greu să ni se pună o farfurie de mâncare pe masă. Asta a fost experienţa mea în România, deci cumva faptul că am devenit politician de stânga îl datorez şi acestei experienţe. Chestiile astea te marchează.
De ce crezi că nu există încredere în actul politic în România?
Au românii vreun motiv ca să se simtă satisfăcuţi de ce au făcut politicienii în ultimii douăzeci şi cinci de ani? Cred că nu au niciun motiv, politica s-a redus la noi la dat din coate în căutarea unui os. Absolut nimic altceva, e normal ca lumea să fie dezamăgită de actul politic. În România nu există diferenţe importante între guvernele de dreapta sau de stânga, omul de rând nu vede nicio schimbare. Nimic nu-l motivează pe român spre politică, nu-l atrage ce propun politicienii în România. În Barcelona, de exemplu, după căderea lui Franco, cartierele periferice erau pline de imigranţi din Andaluzia, care căutau aici un loc de muncă. Cartiere întregi erau fără lumină, apă, canalizare. Implicarea vecinilor, mobilizarea lor şi canalizarea politică a propunerilor au dus unde suntem acum, la un oraş normal.
De ce în România nu există o organizare care să pornească de „la firul ierbii”?
Depolitizarea e generală, nu se întâmplă doar în România. În anii ’80-’90, Spania era mult mai politizată decât acum. Cartierele se organizau pentru a obţine bunuri concrete, un centru sanitar, o şcoală etc. Important e că nemulţumirea oamenilor se politiza ulterior. Dacă nu exista mişcarea vecinilor de exemplu, nu ar fi avansat multe oraşe. Dacă nemulţumirile nu s-ar fi trasformat într-un gest politic, ar fi rămas doar la stadiul de conversaţie la o bere, ceea ce se întâmplă mult în România. În România există o organizare la nivel local a celor nemulţumiţi? Nu, în fiecare cartier vezi o biserică, acolo se adună românii. În loc să se ocupe de prezentul lor destul de sărăcit, se duc la moaşte. Politica e o mumie la noi, care mai şi pute, pe deasupra, cu cazurile grase de corupţie. Situaţia nu e diferită nici în Spania acum, corupţia e şi aici la ea acasă, se fură mai „civilizat”, dar măcar aici nemulţumirile sunt, în parte, canalizate politic. Acum şi în Spania s-a rupt linia care unea lumea de rând de pe stradă cu orice formă de conducere, iar în România nu mai vorbim de o linie de separaţie între politică şi omul de rând, ci de o autostradă întreagă. Şi în Spania, dacă mergi la o mobilizare împotriva reducerilor salariale sau a unei noi legi de austeritate, vezi mai mulţi oameni în vârstă decât tineri. Dar la noi nu există nici asta, o bază a mişcării sociale, însă nici tinerii nu se implică. La noi tinerii speră ca România să ajungă un fel de paradis în care se fâlfâie liber capitalul şi tot omul e bogat, însă drumul pe care mergem mi se pare că e chiar invers.
Şi în Spania comunitatea românească e destul de dezbinată şi depolitizată…
Suntem a doua comunitate, dar suntem foarte puţin activi politic şi social. Imaginează-ţi o familie cu un copil mic aici, copil care nu se va întoarce în România. Dacă părinţii nu se implică politic în noua lor ţară, ce aşteaptă să-i ofere acelui copil? De multe ori organizez dezbateri pentru imigranţi, vin marocani, africani, românii nu apar niciodată. Imigranţii români sunt individualişti, integrarea se face la nivel individual, fiecare încearcă singur să-si rezolve problemele, spre deosebire de alte comunităţi.
De ce este atât de invizibilă şi individualistă integrarea românilor?
Păi, în noi a intrat mentalitatea competitivităţii, să te întreci pe tine, să arăţi că şi tu poţi etc. Şi asta în timp duce la invidie, la dezbinare, e o mentalitate comună aici, dar şi exportabilă ulterior în România.
Avem românii întorşi în ţară şi transformaţi în gardieni fideli ai austerităţii şi meritocraţiei…
Şi nu numai. Aici mulţi imigranţi români votează cu dreapta, care este xenofobă. Sincer, mereu m-am întrebat de unde vine acest vot. Cazul clar e Albiol, rasist cu românii din Badalona, din Partidul Popular. În Castilla la Mancha, Cospedal anulează dreptul la folosirea serviciilor sanitare pentru români pentru că, spune ea, românii locuiesc în România şi folosesc abuziv serviciile sanitare din Spania, vin la turism sanitar. Şi în continuare unii români de aici votează cu Partidul Popular, e masochism sau analfabetism politic, nu-mi explic. Când stau de vorbă cu un român şi-mi spune că votează cu Partidul Popular, rămân cu un gust amar.
Te vei întoarce în România?
Acum sunt candidat la Primăria din Manresa pe postul de consilier, viaţa mea politică e aici. Românii plecaţi au descoperit de mult că UE nu e decât o mizerie mai „civilizată”, deşi în ţară nu se povesteau experienţele trăite afară. Acum, cu actuala criză economică, se pare că şi cei din ţară şi-au dat seama că la UE e ca oul Kinder, supriza ascunsă înăuntru e cam amară, nu e deloc ce îşi imaginau.
Din Spania, în ciuda crizei, nu s-au întors mai mult de 5% dintre români. Crezi că România e pregătită sau doreşte să-i primească pe cei care au emigrat de zeci de ani?
Eu am mari îndoieli, românii din diasporă există doar când sunt alegeri, pentru cules voturi. Românii care se întorc în ţară după zeci de ani afară ar fi priviţi ca un fel de imigranţi, cetăţeni de mâna a doua. Dacă arunci o privire la poveştile care se scriu în România despre căpşunari, muncitori care au emigrat, cei care strică “imaginea” etc., vezi că România nu-i aşteaptă cu braţele deschise.
Interviul a fost realizat de Corina Tulbure și a apărut inițial pe site-ul Cotidianul.ro. A fost publicat cu acordul autorului.
