CARTI RECENTE

A fost oare Tolstoi feminist?

[label shape=”” type=””] Victoria Apostol [/label]

 

Am terminat de citit recent Sonata Kreutzer de Lev Tolstoi. O nuvelă captivantă și mult mai interesantă decât sugerează numele ei. Încă de la primele pagini citite am rămas plăcut surprinsă de felul în care sunt abordați bărbații și femeile și relațiile sexuale dintre ei. Nici nu bănuiam că așa ceva s-a scris în 1889, anul de apariție a nuvelei, și imediat m-am întrebat dacă Tolstoi a fost feminist. Evident, aceasta e o întrebare retorică și chiar una de proiecție, însă până la urmă nu prea contează cum s-a poziționat Tolstoi din punct de vedere ideologic, atât timp cât scrierile sale oferă niște răspunsuri ce pot fi încadrate într-o ideologie sau alta.

Mai mulți călători aflați în tren încep să discute între ei. Inițial discuția era privată, dintre un avocat și o doamnă, dar și călătorii din jur auzeau ce discută aceștia doi, așa că au intervenit pe rând pentru a se da cu părerea. Avocatul îi spunea doamnei că opinia publică din Europa este preocupată de problema divorțului și că astfel de cazuri au început să apară și la noi tot mai des. Apoi, tot avocatul continuă întrebând: – Pe vremuri nu era așa ceva, nu? Răspunsul a venit din partea unui bătrân care stătea în preajma celor doi.  – Se întâmpla și înainte, domnule, doar că mai rar. Astăzi nici nu se poate altfel. Au ajuns cu toții prea educați, răspunse bătrânul. Însă, doamna îl întrebă ce e așa de rău în educație și dacă era mai bine să te căsătorești ca pe vremuri, când mirele și mireasa nici nu se vedeau unul cu altul.

Discuția dintre aceștia doi, doamna și bătrânul, intrase pe tărâmul căsătoriei și a dragostei. Doamna susținea că nu poți să te căsătorești fără dragoste și e bine că acele vremuri s-au terminat, și chiar întrebă cum poți să trăiești cu un om fără dragoste. În schimb, bătrânul susținea că înainte lucrurile nu erau văzute așa, însă prostia vine din învățătură și în primul rând femeia trebuie să știe de frică!

Discuția dintre cei doi s-a aprins și aici trebuie să redau dialogul dintre ei întocmai pentru că e prea frumos și potrivit încă prezentului:

  • Cum adică de frică? – spuse doamna.
  • Cum adică?! Să îi fie frică de bărbatul ei! Iată ce înseamnă.
  • Ei, tăticuțule, au trecut vremurile alea, spuse femeia cu oarecare răutate.
  • Nu, doamnă, vremurile alea n-au cum să treacă. Așa cum Eva, femeia, a fost creată din coasta bărbatului, așa va rămâne până la sfârșitul lumii.
  • Da, așa gândiți voi, bărbații, spuse doamna fără să se dea bătută și întorcându-se către noi. V-ați dat singuri libertate, iar pe femeie vreți s-o țineți în serai. Puteți face orice vă trece prin cap, nu-i așa?
  • Da, nu cerem voie de la nimeni, dar de la un bărbat nu te trezești cu nimic în casă, pe când femeia, nevasta, este un vad fragil, își continuă negustorul teoria.
  • Da, dar eu cred că sînteți de acord că femeia este și ea om, că are sentimente ca și bărbatul. Ce să facă dacă nu-și iubește soțul?
  • Nu-l iubește! Repetă amenințător negustorul, ridicînd din sprâncene odată cu buzele. Ba să-l iubească!
  • Nu, n-o să-l iubească, spuse doamna. Iar dacă nu e dragoste, n-ai cum s-o bagi pe gât.
  • Dar când soția își înșeală soțul, atunci cum e? – întrebă avocatul.
  • Așa ceva nu se cade, spuse bătrânul. Trebuie să fii cu ochii în patru.
  • Și dacă totuși se întâmplă? Că doar se întâmplă.
  • S-o fi întâmplat la unii, nu și la noi, spuse bătrânul.

Toți tăcură. Comisionarul începu să se foiască, veni ceva mai aproape și, penrtu că, evident, nu vroia să fie mai prejos, spuse zâmbind:

  • Da, de exemplu, și la noi a ieșit odată un scandal cu un băiat și, tot așa, e greu de judecat. Dăduse și el peste o dezmățată care a început să își facă de cap. El, băiat deștept, cu școală. Mai întîi cu contabilul. A încercat s-o convingă cu vorbă bună. Nu s-a potolit. Făcea tot felul de prostii. Începuse să-i fure banii. A pus mâna și a bătut-o. Degeaba. Se înrăia și mai tare. A pus la cale tot felul de intrigi, să-mi fie de iertare, cu un păgîn, cu un evreu. Ce era să facă atunci? A lăsat-o definitiv. Așa că el e holtei, dar umblă teleleu.
  • Pentru că e un prost, zise bătrânul. Dacă ar fi ținut-o în frâu de la bun început, ar fi trăit cu el, n-ai teamă. N-ar fi trebuit s-o lase liberă de la început. Nu te încrede în calul lăsat slobod și în femeia lasată singură acasă.

Bătrânul continuă:

  • Da, femeile trebuie ținute în frâu din timp, altfel se duce totul de râpă.
  • Da, dar chiar dumneavoastră tocmai ați povestit despre bărbații însurați care-și fac de cap la tîrgul Kunavino, am intervenit eu fără să mă mai pot abține.
  • Asta e altă treabă, spuse bătrânul, și se cunfundă în tăcere.

 

Ce m-a fascinat în acest dialog? M-a fascinat ideea standardelor duble! E OK să te distrezi în afară căsătoriei ca bărbat, însă e scandalos să faci ACELAȘI lucru ca femeie! Iar justificarea vine din simplul fapt că femeia este inferioară bărbatului. Sursa acestei justificări: biblia, in particular vechiul testament, unde ni se spune povestea cu coasta. Astfel, în opinia bătrânului, este justificat să tratezi femeia ca pe o proprietate pe care o controlezi mereu și care nu are propriile preferințe și plăceri.

După ce a plecat bătrânul, toți cei din jur s-au mirat de concepțiile lui și au zis că parcă ar fi din Vechiul Testament și că are concepții barbare despre femeie și căsătorie și că ei ar fi departe de concepția europeană privind căsătoria. Oricum, doamna susținea în continuare că nu poate fi , căsătorie fără dragoste. Atunci a intervenit Pozdnîșev.

Pozdnîșev devine unicul interlocutor al naratorului. Timp în care doamna se mai afla în același vagon, discuția s-a dus despre ce e dragostea și care e rolul căsătoriei. Pozdnîșev susținea că căsătoria e o minciună. Oamenii se căsătoresc doar de dragul opiniei publice. Iar dacă e minciună, e mai ușor de îndurat. Soțul și soția nu fac altceva decât să-i păcălească pe ceilalți că sunt monogami, când, de fapt, ei sunt poligami. După ce lumea mai plecase, Pozdnîșev se oferise să-i povestească istoria vieții sale naratorului. De fapt, Pozdnîșev dorea să povestească cum și-a omorât soția.

Pe mai lung, mai pe scurt, pledoaria lui Pozdnîșev se referă la standardele duble aplicate în educația femeilor și a bărbaților și la rolurile lor înainte de căsătorie și în timpul acesteia. Astfel, el vorbește despre cum femeile sunt educate să devină proprietatea bărbaților, în timp ce ei, bărbații sunt educați să devină niște depravați. De la vârsta de 15 ani, bărbații sunt încurajați atât de societate, cât și de știință (doctori) să viziteze casele de toleranță pentru a-și desfăta plăcerile. Pozdnîșev zice că asta l-a facut să trateze femeile ca un obiect sexual și își manifesta acest tratament plătind toate femeile cu care întreținuse relații sexuale. Se simțea rău dacă nu reușea să le plătească, chiar dacă femeile se culcaseră cu el pentru că așa au vrut; pentru că l-au plăcut și nu așteptau nimic în schimb. Însă cel mai interesant e faptul că pentru a se căsători, Pozdnîșev își dorea dragoste; aștepta să se îndrogostească de o fată decentă și virgină!

Pozdnîșev zice multe și toate relevante. Nu vreau să diminuez nuvela, așa că prefer să o citiți. Însă, înainte de concluzie merită ilustrate următoarele două citate:

La fel e și cu emanciparea femeii. Pentru că sclavia femeii constă în faptul că bărbații doresc și consideră că este foarte bine să se folosească de ea ca de un instrument de desfătare. Și îi dau femeii libertate, îi acordă tot felul de drepturi egale cu ale bărbatului, dar continuă să vadă în ea un instrument de desfătare, așa și este educată în copilarie, iar apoi de către opinia publică. Iar ea rămâne aceeași sclavă umilită și depravată, iar bărbatul – același stăpân de sclavi, și el un depravat.

Liceele și facultățile nu au cum să schimbe situația de acum. O poate schimba numai o nouă concepție a bărbaților despre femei și a femeilor despre ele însele.

Pozdnîșev și-a ucis soția din gelozie.

Așadar, urare femeilor de 8 martie: dragi femei, indiferent de statutul marital, vă doresc să vă schimbați propria concepție despre voi și să vă apreciați din punct de vedere sexual, și anume să știți că sunteți subiect și nu obiect sexual, adică aveți preferințe și plăceri sexuale pe care le puteți manifesta cum doriți, cu cine doriți și când doriți, fără a cere aprobarea societății, părinților și/sau a bisericii! Vă doresc  orgasme multe și lungi!

 

Imagine de fundal: sursă.

 

 

Despre autor

Victoria Apostol

Victoria Apostol a studiat Relații Internaționale și Studii Europene în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, apoi a urmat masterul în Politici, Gen și Minorități din cadrul aceleeași universități. De curand a absolvit masterul în Drepturile Omului la Central European University și lucrează în cadrul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO) din Chișinău.

Lasa un comentariu