AFIS

Re-publica lucrătorilor culturii – un laborator de artă și program public de evenimente la Casa Zemstvei

Edu-Art 2022 / Re-publica lucrătorilor culturii – un laborator de artă și program public de evenimente culturale la Casa Zemstvei

Pe 19 septembrie curent laboratorul de artă Re-publica lucrătorilor culturii și-a demarat activitatea în incinta Casei Zemstvei din Chișinău. La laborator au fost invitați să participe artiștii locali emergenti și participanții din rețeaua Art Prospect și programul Fondul Noii Democrații. În calitate de temă s-a ales Auto-organizarea pe timp de criză, cu scopul de a experimenta un model de societate bazat pe infrastructuri culturale alternative, pentru a împărtăși experiențe de conviețuire și cocreare și de a crește reziliența comunității culturale internaționale în fața unor crize.

Timp de trei săptămâni participanții vor petrece timpul împreună, reflectând asupra metodelor de autoorganizare și la tema spațiilor culturale alternative (și mai larg asupra rolului infrastructurii culturale), vor dezvolta relații, vor produce proiecte noi și vor crea un program de evenimente pentru publicul larg. În acest proces, accentul va fi pus mai curând pe elaborarea unor metodologii de lucru în comun decât pe crearea unor obiecte de artă. Experiența de conviețuire va fi documentată sub formă de texte, fotografii și video create de participanți.

Programul este format din două părți – cea teoretică și cea practică. Partea teoretică include prezentări și ateliere, ieșiri în teren și întâlniri cu lucrători culturali, cercetători, activiști și organizații culturale. Partea practică va rezulta în proiecte colaborative cu implicarea comunității culturale de la Casa Zemstvei, precum și cu participarea organizațiilor și inițiativelor locale din Chișinău. Laboratorul va fi însoțit de un program public de prezentări, proiecții de film și discuții organizate pe parcursul celor trei săptămâni și accesibile publicului larg.

În calitate de participanți s-au înscris artiști, curatori, cercetători, activiști, lucrători din sfera culturii din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Republica Cehă, Elveția, Kazakhstan, Republica Moldova, SUA, Tadjikistan și Ucraina.

Vă invităm să urmăriți programul public al laboratorului Re-publica lucrătorilor culturii / Auto-organizare pe timp de criză prin intermediul canalului telegram și paginii facebook.

În cadrul programului participă: Annie ALBAGLI [US], Antanina BABINA [BY], Anna BANTIUC [MD], Arina CAZAC [MD], Dmitry ERMALOVICH-DASHCHYNSKY [BY], Tatiana FIODOROVA [MD], Katerina FUKSOVA [CZ], Maria GUȚU [MD], Ruben HOLLINGER [CH], Temirtas ISKAKOV [KZ], Anna KAMAY [AM], Susan KATZ [US], Anastasiia KHLESTOVA [UA], Iuliia KOSTERIEVA [UA], Yuriy KRUCHAK [UA], Rada LEU [BG/CH], Aliona MAKHNACH [BY], Aynur MAMMADOVA [AZ], Casandra MAZUR [MD], Mihai MOLDOVANU [MD], Margo OVCHARENKO [RU/UA], Melikset PANOSYAN [AM], Iulia PÎNZARI [MD], Maxim POLEACOV [MD], Ana POPA [MD], Ghenadie POPESCU [MD], Elena RUSSU [MD], Asia TSISAR [UA], Shohin QURBONOV [TJ], Elena ȘEREMET [MD], Frederikke THORNING [MD/DK], Eugeniu ȚURCAN [MD], Vladimir US [MD], Vasiluța VASILACHE [MD], Sviatlana VOLCHAK [BY].

Centrul Cultural Casa Zemstvei a apărut în 2012. Acesta funcționează ca o platformă independentă bazată pe principiile incluziunii, deschiderii, accesibilității și autoorganizării. Acesta contribuie la diversificarea vieții culturale din Chișinău și oferă o nouă înțelegere a rolului pe care cultura și implicarea civică îl pot îndeplini în Moldova.

Edu-Art 2022 / Re-publica lucrătorilor culturii – un proiect organizat de Asociația Oberliht în parteneriat cu Open Place și susținut de CEC Arts Link în cadrul programului Rețeaua Art Prospect, de Institutul Cultural Danez în cadrul programului Fondul Noii Democrații și de Ambasada Republicii Cehe din Chișinău.

Despre autor

Platzforma Redacția

Lasa un comentariu