Articol apărut inițial pe portalul de limba maghiară din Cluj-Napoca, transindex.ro, pe data de 29. 04. 2020. Traducere în limba română de Attila Szigeti.
Așa cum se știe, grație mecanismului parlamentar din România, Camera Deputaților a adoptat tacit, fără vot efectiv, proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc, și astfel a trimis legea către Senat, singura instituție îndreptățită astfel să decidă în această cauză. Ceea ce nu înseamnă că proiectul ar fi fost ”adoptat”, asta este doar o aparență, pe care a o considera realitate este pur și simplu o fraudă.
În aceast context a apărut președintele Klaus Johannis în fața camerelor, și a afirmat anumite lucruri care necesită o analiză.
Obiectivul tactic central al Președintelui a fost să dăuneze adversarului principal, PSD-ului. Astfel, a recurs la metoda obișnuită, global răspândită de multă vreme, și anume aceea de a prezenta oponentul ca fiind ”străin de neam” și trădător de țară. A declarat, în primul rând, că PSD susține proiectul de autonomie (neadevărat), apoi că PSD s-a înțeles cu UDMR (nici asta nu e adevărat), în al treila rând că PSD este agentul prim-ministrului Ungariei, Viktor Orbán (neadevărat), și în al patrulea rând că autonomia secuiască înseamnă să ”se dea Ardealul ungurilor” (nu este adevărat).
Dar aceste calomnii politice sunt mai puțin importante, decât retorica etnicistă pe care Președintele a îndrăznit s-o folosească.
După ce mai întâi s-a adresat prietenos audienței, spunând ”bună ziua, dragi români”, a adăugat, sarcastic, „io nopot chivanoc pësëdë” (enunțând prescurtarea ”PSD” cu accent stâlcit, maghiar), ca și cum a saluta sau a vorbi în maghiară ar fi o anomalie, ceva nenormal, dar și ridicol, suspect și antipatic, ceva ce îl pune pe cel care vorbește sau i se vorbește astfel, într-o lumină defavorabilă.
A te amuza pe seama figurilor fonetice ale unei limbi străine denotă maniere dezonorant de proaste, chiar dacă avem de-a face cu o practică străveche, așa cum o arată și proveniența expresiei de ”barbar”. Cutumele acestea arhaice – în general disprețul fățis față de persoanele de statut inferior (femei, sclavi, heloți, meteci, pribegi) – trebuiesc depășite treptat de către civilizație, ea întemeiându-se (cel puțin în principiu) tocmai pe demnitatea egală a tuturor persoanelor. Astăzi vedem din ce în ce mai mulți șefi de state – și nu numai în Europa de Est – care nu mai sunt dispuși nici măcar la ipocrizia de a mima aparența civilizației.
Klaus Johannis pare să uite – de fapt: nu uită deloc, știe foarte bine, dar dezagrează – faptul că în calitate de Președinte al României este șeful unui stat multinațional, astfel că a emite declarații (de un dispreț și de o aversiune etnică vădite) care fac trimitere la cea mai numeroasă minoritate din România ca la un inamic al statului – este inadmisibil. A prezenta faptul că un partid românesc încheie un acord cu UDMR (fie că asta adevărat, fie – ca în cazul de față – este fals) ca un atentat împotriva statului echivalează cu a afirma despre maghiarii din România că sunt dușmani, iar cooperarea cu una dintre organizațiile ei reprezintă o crimă împotriva națiunii și a statului.
A vorbi pe acest ton despre populația maghiară din România, despre locul ei în structura politică a României, constituie un act politic deosebit de grav – nemaivorbind despre faptul că este și o prostie dezgustătoare, un compliment politic josnic la adresa naționalismului extremist, o manipulare de rea-credință. Ar fi tragic, dacă n-ar fi ridicol.
Evident, proiectul – actualmente nerealizabil – de autonomie a Ținutului Secuiesc poate fi subiect de dezbatere, deși nicidecum în stilul „io nopot, Ciolacu”. Johannis însă nu dezbate, în schimb – cu scopul de a discredita majoritatea parlamentară, pe care în calitate de șef al statului ar trebui să o respecte – îi ia în derâdere pe maghiarii din România, prezentându-i ca fiind în unanimitate dușmanii statului român. Iar PSD-ul și celelalte partide asistă timorate la toate astea (cu excepția câtorva parlamentari ai USR-ului). UDMR-ul, desigur, protestează, ca altceva ar putea să facă.
Evident, vor fi mulți care vor râde la toate astea sau n-o să-le acorde prea mare importanță. Desigur, povestea are ridicolul ei. Dar intenția – așa cum o denotă evocarea sarcastică a folosirii limbii maghiare ca echivalent al trădării de țară – este cât se poate de clară: contestarea drepturilor și a demnității egale acordate minorității maghiare, în definitiv: a caracterului ei de a fi factor constitutiv al statului român. Iar asta nu-i glumă deloc.
Articolul a fost preluat de pe CriticAtac.ro.
Despre autor: G. M. Tamás s-a nascut la Cluj in 1948. Dupa studii de filologie clasica si filosofie la Bucuresti si Cluj, incepind cu 1972 a fost redactor la un saptaminal literar din Cluj. Retrogradat din pozitia de redactor la cea de corector, dupa ce, din 1974, i s-a interzis – cu citeva rare exceptii – sa mai publice si a inceput sa fie hartuit de Securitate, paraseste in cele din urma Romania. Din 1979 a predat filosofia la Facultatea de Litere din Budapesta, fiind concediat in 1981 pentru scrierile sale clandestine si proteste ilegale. A fost unul dintre liderii disidentei maghiare. Ales deputat in 1989, va parasi viata politica in 1994 si partidul liberal in 1999. Incepind cu 1991 a fost director al Institutului de Filosofie al Academiei Maghiare de Stiinte. A tinut cursuri si a facut cercetari la universitatile Columbia, Oxford, Woodrow Wilson Center, Chicago, Wissenschaftskolleg din Berlin, Georgetown, Yale, New School for Social Research, Collegium Budapest etc. Carti: A teória esélyei [Sansele teoriei, Bucuresti/Cluj, 1975], Descartes a módszerrol [Descartes despre metoda, Bucuresti/Cluj, 1977, ed. a II-a: Cluj, 2002], A szem és a kéz [Ochiul si mina (samizdat), Budapesta, 1983, Geneva, 1985], Idola tribus [in maghiara: Paris, 1989, trad. fr. Paris, 1991], Másvilág [Cealalta lume, Budapesta, 1994], Törzsi fogalmak [Idolii tribului, vol. I si II, Budapesta, 1999; partial tradusa in limba romana: Cluj, 2001], A helyzet [Situatia, Budapesta, 2002]. A publicat numeroase eseuri, studii si articole in periodice si antologii; scrierile sale au fost traduse in 14 limbi. De asemenea, publica in mod regulat articole de comentariu politic in marile cotidiene maghiare. Din 2003, G. M. Tamás este vicepresedinte al ATTAC Ungaria.
