Eseista de origine franco-germană privește ceea ce se întâmplă în Europa ca instituție și ca teritoriu, într-un moment delicat pentru democrație și libertăți.
Géraldine Schwarz (Strasbourg, 46 de ani), jurnalistă și specialistă în istorie, de origine franco-germană, a scris acum trei ani o carte în care a atins o rană gravă ce l-a implicat pe bunicul său pe linie paternă care, ca mulți alți germani, a „închis ochii” atunci când Hitler a venit la putere și a organizat persecuția evreilor. Această carte, întitulată Amnezicii (Tusquets, 2019), s-a bucurat de o apreciere enormă la nivel mondial. Este vorba de Europa și de evenimentele ce au avut loc în acea epocă și altele care au continuat să se întâmple cu noi, ca și continent și civilizație. Bunicul doamnei Schwarz, un industriaș din Mannheim, care s-a îmbogățit în urma jefuirii evreilor, i-a permis să cerceteze modul în care ascendentul său „închidea ochii” la ororile naziste și a vizitat descendenții celor care au reușit să scape din Germania. „Am cercetat sursele și am încercat să fiu cât mai corectă cu bunicii mei germani.” Doar o mătușă s-a supărat. Tatăl său, sursa sa cea mai prețioasă, a fost mândru să-i povestească, dar a fost puțin îngrijorat „până în momentul în care cartea a avut succes.” Originea ei franco-germană a determinat-o să analizeze ceea ce se întâmplă în Europa ca instituție și ca teritoriu, un continent implicat, după cum a recunoscut cancelarul Angela Merkel, într-un conflict poate nu mai puțin fioros ca războiul declanșat de naziști. Despre acest nou război mondial ne vorbește prin Skype Géraldine Schwarz de la Berlin, unde este izolată.
Întrebare. Cum înfruntă continentul această provocare?
Răspuns. Există Comisia Europeană și națiunile. Comisia Europeană nu reacționează atât de rău. Sunt o echipă de tehnocrați care decid regulile cerând țărilor să se adapteze. Și pentru prima dată în istorie își adaptează regulile la evenimente. N-ar trebui să o subestimăm pentru că ce se întâmplă e foarte nou. Ei au multe dificultăți în a găsi o linie comună între Noi [Merkel] și Eu [Macron]. Dar există și semne pozitive, deși tardive: Franța și Germania au livrat împreună mai multe măști în Italia decât China. Multor pacienți francezi le-a fost acordată asistență medicală în Germania și Elveția. Și pacienții italieni au primit asistență medicală în Franța. Acest lucru este, de asemenea, nou și se întâmplă în Europa. Însă Comisia Europeană nu știe să promoveze acest tip de solidaritate. Este adevărat că Italia a fost lăsată singură prea mult timp, iar acest lucru este inacceptabil. Acum se încearcă remedierea erorilor, iar Comisia Europeană i-a cerut scuze Italiei. Dar această coronacriză nu este un examen doar pentru Europa, ci și pentru valorile sale, bazate pe democrație și libertate.
Î. În ce sens este un examen?
R. Din cauza pandemiei și măsurilor excepționale, aceste valori sunt amenințate. Vom putea combina urgența de sănătate cu democrația? Acesta este marele examen al Europei: capacitatea de a demonstra că problemele de sănătate sunt gestionate mai eficient într-o democrație decât într-o dictatură precum China. Există un război propagandistic privind modul de gestionare a acestor probleme. China încearcă să demonstreze că un model autoritar o face mai bine. Și acest lucru este foarte periculos. Pentru că oamenii ascultă [de autoritate].
Î. Mario Vargas Llosa a scris despre aceasta în EL PAÍS, iar cărțile sale au fost interzise în China…
R. Există mai multe decese în China decât spun autoritățile! Marea provocare a secolului al XXI-lea va fi informarea. Această pandemie va fi marea provocare, dar după aceasta vor veni schimbările climatice. Facem repetiție pentru un război şi mai rău. Răspunsul trebuie să fie colectiv. Nu numai din partea instituțiilor, ci și din partea poporului. Acesta este lucrul care leagă cartea mea Amnezicii de ceea ce se întâmplă. Este o criză care arată că populația, din întreaga lume, are o responsabilitate, ea nu poate să „închidă ochii”. Același lucru este valabil și pentru încălzirea globală: în cele din urmă, oamenii trebuie să-și asume responsabilitatea. E subiectul cărţii mele. Criza arată, de asemenea, că responsabilitatea colectivă nu reprezintă egalitatea între țările europene, deoarece nordul nu se comportă ca și sudul și este clar că ambele părți nu necesită măsuri de izolare, de exemplu, atât de stricte….
Î. Când am primit răspunsurile s-au schimbat și întrebările…
R. Ei bine, asta se întâmplă. Dar există răspunsuri, ele sunt în trecut. Istoria nu se repetă, dar mecanismele modului în care societatea răspunde la probleme sunt întotdeauna aceleași. De aceea, avem răspunsurile în istorie. Pentru că nu ne-am schimbat. Reacțiile colective sunt aceleași. Suntem animale, nu trebuie să uităm. În fața fricii, a incertitudinii și a lipsei de îndrumare, reacționăm întotdeauna la fel. Dar știind că putem reacționa astfel, ne putem controla pe noi înșine. De aceea avem o civilizaţie. Întrebarea pe care ne-o punem astăzi este despre felul în care, într-o astfel de situație, ne menținem libertățile. De când a căzut zidul din Germania și libertatea a venit în Europa de Est, toată lumea a crezut că odată cu libertatea va veni și democrația. Dar nu a fost aşa. Acest lucru e foarte important.
Î. Este oare acum libertatea pusă la încercare?
R. Libertatea trebuie învățată, nu este un lucru pe care îl cunoaștem de la sine. Nu este o valoare absolută. Aceasta este ceea ce pandemia ne demonstrează într-un mod brutal: că oamenii sunt foarte capabili să spună NU libertății. Nu m-am gândit că, în timpurile noastre, oamenii ar spune atât de ușor NU libertății în numele securității. Asta mă sperie nespus. Aceste legi de instituire a izolării au fost aprobate de aproape 100% din populație și în mass-media abia de se aud critici privind măsurile de izolare. Nimeni nu le pune la îndoială. În lume, ca și în Spania, regulile sunt foarte stricte, uneori complet ridicole. Nu poți înota în mare, chiar dacă plaja este pustie, nu poți merge singur la munte… E ridicol. Dar oamenii ascultă și execută de la o zi la alta. Aceste reguli sunt proporționale cu amenințarea? Revenind la cartea mea, am urmărit cu mare interes: Angela Merkel nu a făcut acest pas; ea poate să îl facă, dar până acum nu l-a făcut. În primul rând, deoarece în istoria Germaniei multe abuzuri au fost comise în numele securității. E ceva ce nu poţi face cu bucurie. Merkel, în plus, vorbește mereu despre valorile democrației și aceasta este o diferență importantă față de Franța. Ea consideră că cetățenii săi au un simț democratic, sunt conștienți și că, prin urmare, situația nu este normală și poate fi periculoasă. Aici, politicieni, intelectuali, jurnaliști discută despre riscurile izolării asupra democrației. Și de ce ar trebui aceasta să fie o perioadă scurtă, pentru că altminteri oamenii s-ar putea obișnui cu asta.
Î. Asta vă sperie?
R. Ceea ce mă sperie cel mai mult în privința efectelor pandemiei asupra democrației este cât de ușor oamenii pot renunța la libertate. Jocul democrației este ceva ce oamenii nu înțeleg încă pe deplin, astfel încât nu sunt capabili să critice atunci când se comit abuzuri. Se poate întâmpla atunci când va veni criza schimbărilor climatice, ca în numele sănătății să se impună, de exemplu, un fel de dictatură verde…
Î. Și, în ceea ce privește efectele asupra sănătății, vă este frică de ceea ce se întâmplă?
R. Am părinți; tatăl meu este bolnav de cancer, mama mea are 77 de ani. Eu nu merg la ei, pentru a nu-i contamina, desigur. Simt toate astea foarte îndeaproape, ne sperie. Dar nu mi-a plăcut izolarea totală pe care am văzut-o în Franța, de unde am venit de curând. Există reguli și aici, dar poți circula prin oraș fără a fi arestat de poliție, dacă se merge câte unul, câte doi… Aici îl ascult pe Bach la TV, în timp ce în Franţa nu există decât coronavirus… Există o spirală de informații care creează o panică existențială. Aceasta nu e deloc necesară şi este chiar foarte periculosă. O poți simți, poți fi foarte îngrijorat de tine sau de părinții tăi, dar nu e nevoie de această panică existențială alimentată constant de mass-media sau de legi prea stricte. Oamenii o iau razna. Și nu se va termina cu bine. Nu este o modalitate corectă de a face față acestei situații alimentând frica în oameni. Unul dintre declanșatori care au făcut ca Germania să devină barbară și criminală în al Treilea Reich a fost frica. Frica dezlănțuie ceea ce au mai rău ființele umane. Am citit că există vecini care își denunță vecinii, deoarece aceștia ar putea avea virusul… Nu știu dacă aceasta se întâmplă și în Spania. Frica scoate la iveală ce e mai rău din noi. Și, de aceea, istoria se poate repeta.
Articol tradus de Ina Albin
Imagine: © Mathis Bothor 2017 / EL PAÍS
