„aştept frica de lângă mine să vină să vorbească în locul meu la tribunal să mai amânăm încă puţin va rog frumos, domnule judecator sentinţele sunt oricum indescifrabile e ca un vis pe care nu mi-l mai amintesc ce să vă spun? dar e ciudat că nu mi-l mai amintesc mereu la fel o amnezie ce revine cu aceeaşi claritate gropile comune sunt ca nişte sere am un vis recidivist, nu-i aşa? doar cel ce ştie să îmbrăţişeze ştie să chinuie uitati-vă, e plin oraşul ăsta de afişe de publicitate ale morţii ea e singura ce a rămas nebombardată – frica o dată cu alfabetul m-au învăţat şi reproşul în trei dialecte am trei amnezii ce să pun în declaratie? nu era mai bine să pictăm în loc să vorbim? nu era mai bine să rămânem în picturile alea rupestre?
iertați-mă, dar aici e tribunalul uitării de la Haga noi muţi şi ei surzi
în afara limbajului nimeni nu se mai teme de nimeni
ca un copil într-o cameră întunecată din Srebrenica pe care frica îl izolează complet de realitate îi pune căluș la gură
e tribunalul uitării de la Haga eu aşa l-am numit”
MIRUNA VLADA s-a născut în 1986 la Bucureşti. A studiat Știinţele Politice, iar din 2013 este doctor în relaţii internaționale cu o cercetare despre europenizarea Bosniei-Herțegovina.
Poezia apărut în volumul „Bosnia. Partaj” (Cartea Românească, 2014), a fost preluată de pe site-ul Fabricii de Literatură.
Sursă imagine de fundal:
