Conservatorismul modern și reinventarea trecutului ca instrument de creare a realității sociale

Conservatorismul clasic este o ideologie bazată pe o experiență imediată a trecutului, și anume pe experiența imediată a Revoluției Franceze, adică a unui trecut care se rupea dramatic chiar sub ochii oamenilor.

Conservatorismul modern (de la Revoluția Franceză încoace) nu mai are nicio referință la Revoluție, ci referințe la referințe la referințe. Conservatorismul modern nu are niciun trecut ca și referință. În acest sens, atît liberalii cît și conservatorii construiesc permanent realitatea socială. Unica diferență constă în faptul că liberalii inventează viitorul, pe cînd conservatorii reinventează trecutul. Freeden și Mannheim¹ subliniază latura dinamică a conservatorismului modern, care nu-și propune să conserveze status quo-ul după cum nu-și propune nici revenirea la trecut. Astfel conservatorismul n-are nimic de a face cu tradiționalismul simplu de păstrare a unor valori tradiționale sau a unui mod de viață tradițional.

Probabil cel mai elocvent exemplu de reinventare a trecutului de către conservatorii moderni, este cazul dreptei religioase, care face apel constant la un trecut în care valorile tradiționale, precum familia naturală erau adevăruri necontestate, iar divorțul, adulterul, homosexualitatea nu existau în general.

Despre cum trecutul este reinventat de către dreapta religioasă găsim în relatarea lui Buss și Herman² despre ediția a doua a CMF. Ei argumentează că CMF a construit o nouă doctrină ortodoxă pentru a umple golurile de semnificație ale familiei care au stîrnit conflicte de înțelegere între participanții din Occident care înțelegeau familia strict în termenii familiei nucleare versus participanții din Africa și Asia Mijlocie, care înțelegeau familia mai degrabă în termenii familiei extinse. Spre exemplu, Jehan Sadat a vorbit explicit despre distincția dintre definițiile occidentale și non-occidentale ale familiei. ”Cînd un occidental vorbește despre familie, el vorbește despre mamă, tată și copii. Cînd un egiptean vorbește despre familie el vorbește despre mamă, tată, copii, mătuși, unchi, nepoate, nepoți, zeci de verișori. În Egipt nu există străini…Noi credem despre noi că aparținem unei familii mari.” George Haley, un alt participant la CMF-ul din Genova, a afirmat ”cînd vorbești despre familie vorbești despre dragostea față de umanitate”.

Noua teologie a familiei construită de CMF reprezintă o construcție mixtă dintre ”sursele originale” și cele conservative contemporane. Interesant e faptul că poziția de apărare a familiei naturale de către dreapta religioasă conține foarte puține argumente biblice. Idea familiei naturale ca și celulă fundamentală a societății e un fapt greu de găsit în biblie. De fapt, cuvintele lui Isus pot fi folosite pentru a demonstra o poziție total opusă față de forma familiei tradiționale: Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El. Atunci, cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.” Dar Isus a răspuns celui ce-i adusese ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?” Apoi, Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” (Matei 12:46-50). Noul Testament e de fapt anti-familie, comunitatea lui Isus e construită ca alternativă familiei biologice. Chiar dacă justificarea biblică a ”familiei naturale” nu este coerentă, dreapta religioasă continuă să se refere la familia naturală ca fiind dată de la Dumnezeu.

Noua dreaptă religioasă: de la critica drepturilor reproductive spre critica sistemului de valori liberale

În studiul Gender as Symbolic Glue: The Position and Role of Conservative and Far Right Parties in The Anti-Gender Mobilizations in Europe, Peto și Andrea argumentează că în timp ce dreapta conservatoare împrumută în mod selectiv din discursul feminist și cel liberal de stînga, aceasta construiește un universalism nou, unul anti-liberal, care înlocuiește drepturile individuale cu cele familiale. Noua dreaptă conservatoare utilizează acest discurs nou precum și noi forme de organizare pentru a-și lărgi sfera de influență și pentru a crea alianțe dincolo de cercurile lor imediate.

Ne referim la o dreaptă conservatoare nouă din cauza schimbării discursului dinspre conservatorismul anti-feminist care se focusa aproape exclusiv pe drepturile reproductive și sexuale ale femeilor spre o construcție ideologică mai largă care critică sistemul de valori liberale, cum ar fi individualismul, drepturile omului și egalitatea de gen dar și neoliberalismul global.³ Găsim foarte sugestivă declarația lui Igor Dodon din februarie anul trecut: „Noi, moldovenii, sîntem un popor ortodox. Bunicii şi străbunicii noştri au păstrat şi promovat această credinţă de secole. În prezent, se fac încercări de a ne ademeni cu noi învăţături false, cum ar fi liberalismul, toleranţa, egalitatea de gen. Se fac încercări de a ne impune să credem că credinţa noastră ortodoxă, valorile noastre familiale sînt nişte valori perimate şi depăşite.”⁴

Susanna Mancini și Kristina Stoeckl⁵ argumentează despre cum dreapta religioasă a trecut de la critica drepturilor sexuale și reproductive spre critica generală a sistemului de valori liberale. Pentru a realiza acest lucru, ele analizează istoria transformărilor discursive ale argumentelor anti-avort din SUA.

Mancini și Stoeckl disting trei etape discursive ale argumentelor anti-avort din SUA:

• 1970-1980: argumente de protecție a fetusului

În această perioadă discursul anti-avort se concentra pe reprezentarea fetusului ca și persoană. Acest discurs folosea argumente religioase și morale despre păcatul uciderii fetusului. În această perioadă, dreapta religioasă americană s-a radicalizat, ajungînd pînă la terorismul anti-avort care a culminat cu uciderea lui David Gunn (medic care efectua avorturi). Extremismul și violența pro-viață au făcut ca mișcarea să fie una marginală, alienînd în special femeile care simțeau că drepturile și necesitățile lor erau neglijate în numele protecției absolute a fetusului.

• 1980-1990: argumente de protecție a femeilor

Încercînd să devină mai populară, mișcarea pro-viață recurge la cea de a doua etapă discursivă, și își schimbă argumentul dinspre protecția fetusului spre protecția femeii. În loc să se axeze pe fetus, discursul se focusa pe drepturile și sănătatea femeilor. Astfel, dreapta religioasă a împrumutat limbajul feminist și retorica drepturilor omului precum și discursul științific și medical pentru a vorbi despre cum femeile au de suferit de pe urma avortului. Esențiale succesului noii strategii anti-avort au fost argumentele care legau prin cauză-efect avortul de cancerul mamar și sindromul post-avort. Această transformare discursivă a transformat femeile din ucigașe în victime și a construit o nouă platformă politică și legală de implementare a strategiilor anti-avort.

• 2000-încoace: argumente de protecție a societății

În 1981, Vincent Rue (inventatorul american al sindromului post-avort) a depus mărturie în fața Congresului SUA, afirmînd că după avort femeile trec printr-un stres post-traumatic, numit sindromul post-avort. ”Efectele sindromului pe lîngă depresie sunt furia, dificultăți interacțiune socială, abilități parentale scăzute, încredere de sine scăzută, disfuncții alimentare, abuz de substanțe, inabilitate de comunicare, tendințe suicidale. Dacă nu este tratat sindromul se poate transmite celorlalte generații”.⁶ Astfel, ”avortul spre deosebire de alte intervenții medicale mult mai invazive – este tratat ca fiind periculos pentru sănătatea mintală a femeii care generează consecințe pe toată viață, afectează sfera emoțională a femeilor, abilitățile parentale, și deci, compromite rolul domestic și social al femeilor.”⁷

În această ecuație, guvernele au rolul de a proteja femeile prin criminalizarea avortului și deci prin înlăturarea posibilității prin care femeile pot decide despre viața lor reproductivă și asta pentru a le proteja rolul tradițional de soții și mame.

Lupta împotriva drepturilor reproductive în numele conservării rolurilor de gen a trecut de la lupta împotriva avortului către lupta împotriva contraceptivelor în general. Spre exemplu, un articol publicat în 2015 de Linacre Quarterly (platforma Asociației Medicale Catolice), explorează ”efectele sociale, spirituale și psihologice ale contraceptivelor orale” și conclude că ”utilizarea contraceptivelor orale sunt asociate cu depresia, libidou scăzut, sexul pasager, amînarea căsătoriei și a sarcinii”.⁸

Aceste exemple demonstrează că discursul anti-avort este caracterizat ca și protector al valorilor societății, cum ar fi conservarea structurilor patriarhale și a rolurilor tradiționale de gen. Utilizînd argumentele de tipul celor de protejare a societății, mișcările conservatoare consolidează o agendă politică care trece dincolo de domeniul drepturilor reproductive. Această agendă se centrează pe protejarea familiei naturale ca fundament al societății

Cele trei strategii discursive nu țin neapărat să se succeadă dar mai degrabă să intensifice și să extindă discursul anti-avort în general.

Scopul principal al dreptei conservatoare constă în protejarea valorilor universale conservatoare împotriva degradării cauzate de valorile liberale, precum drepturile omului, emanciparea și individualismul.⁹

Deși pe de o parte se opun valorilor democratice, pe de altă parte aceștia utilizează instrumentele democrației cum ar fi mobilizarea maselor, referendumurile sau inițiativele cetățenești. Agenda protejării cu orice preț a familiei tradiționale utilizată de către dreapta conservatoare ia forma unei mobilizări politice transnaționale și facilitează crearea unei societăți civile alternative iliberale bazată pe o alianță dintre fundamentaliștii religioși și populiștii iliberali. Această alianță se bazează pe utilizarea excesivă a familiei naturale (sau familiei tradiționale). Activiștii pentru familia naturală mobilizează grupurile organizate la nivel local și național a comunităților religioase dar și politice și crează rețele internaționale prin intermediul coalițiilor anti-alegere, precum Congresul Mondial al Familiilor (CMF). Aminitm că ultima ediție a CMF s-a desfășurat la Chișinău în perioada 14-16 septembrie 2018, sub patronajul președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

Ce unește aceste grupuri și organizații religioase și politice, în fond foarte diverse (diversitatea confesiunilor religioase: ortodoxe, catolice, protestante, iudaice, musulmane, diversitatea contextelor culturale, sociale și politice)?
Kováts și Põim consideră că lupta împotriva genderului a devenit ”cleiul simbolic”¹⁰ care unește agendele și discursurile dreptei radicale și a partidelor conservatoare. Lupta împotriva genderului reprezintă mai degrabă o mișcare politică decît religioasă, dar care își camuflează adevărata față prin apel la dignitate, teologie și valori morale. Spre exemplu, în 2016, în Columbia, retorica anti-gender a fost utilizată pentru a se opune acordului de pace doar din cauza faptului că în acord se menționa egalitatea de gen și drepturile sexuale cît și pentru includerea femeilor în grupurile de negociere a acordului de pace.

Graff și Korolczuk afirmă că cadrul anti-colonial este cel care asigură coerență ideologică unei coaliții mondiale dealtfel dispersată.¹¹Acest lucru este confirmat de discursul lui Igor Dodon, spre exemplu: Începînd cu anul 2009, după venirea la putere a „Alianţei pentru Integrare Europeană”, în Moldova a început o nouă etapă a şovinismului. Noua guvernarea a apucat calea spre desuveranizarea Moldovei şi de transformare a acesteia într-o colonie lipsită de drepturi a Occidentului.¹² Și fostul deputat comunist, Grigore Petrenco face apel la cadrul anti-colonial „Am venit aici să protestăm împotriva politicii Uniunii Europene. Protestăm împotriva tratării Republicii Moldova drept o colonie ai căror opinii nu sunt luate în considerare.¹³”

Cadrul anti-colonial și lupta împotriva genderului nu sunt explicații care se exclud reciproc, dar care mai degrabă se complimentează. Acest lucru este confirmat de mesajul care apare pe un bilboard afișat în Varșovia în 2015 în cadrul unei campanii împotriva educației sexuale în școli. Mesajul scria: ”Gender + Convenția despre așa zisa violență împotriva femeilor și a violenței domestice este Ebola pentru Polonia de la Bruxelles”.

De ce familia?

Pentru a răspunde la întrebarea de ce familia stă la baza retoricii conservatoare de dreaptă trebuie să analizăm motivațiile celor doi actori principali în proliferarea discursului pro-familie: partidele și liderii politici pe de o parte și biserica și actorii religioși pe de altă parte.

1. Familia ultima instituție cu doi stăpîni: controlată atît de stat cît și de biserică

În contextul secularizării, biserica caută pîrghii pentru a-și menține puterea în stat. În acest sens familia este unica instituție care mai este încă atît sub controlul bisericii cît și a statului.

2. Familia și eterna obsesie a bisericilor cu sexul

Transformările radicale prin care trec familiile în ultima vreme – revoluția sexuală, emanciparea femeilor, explozia altor feluri de familie decît cele heterosexuale etc.

3. Familia – pseudo-agendă și țap ispășitor

În modul în care este folosit discursul pro-familie de către politicieni, acesta are scopul de a ocupa agenda politică cu probleme false cum sunt minoritățile sexuale și drepturile reproductive și sexuale ale femeilor și asta pentru a distrage atenția de la adevăratele probleme: inegalitatea economică și socială etc. În plus, în țări precum Moldova, unde deciziile politice relevante nu sînt în interiorul cîmpului politic ci sînt sub controlul unor actori externi și interni – oligarhi, banca mondială, FMI – polemicile despre valori reprezintă pe de o parte discursuri comode care caută țapul ispășitor dar pe de alta parte…unicele domenii în care politicienii locali ”pot” face ceva.

Programul electoral al Partidului Socialiștilor din 2014, punctul 9 din capitolul Criza din Republica Moldova, comasează criza inegalităților sociale și criza spirituală în același paragraf. Paragraful ne zice că regimul oligarhic se face vinovat atît de accentuarea inegalităților economice, cît și de criza spirituală. Chiar dacî 1 milion de cetățeni trăiesc sub pragul sărăciei. totuși, fenomenul cel mai periculos e criza spirituală.” Potrivit datelor oficiale, mai bine de 1 milion de cetăţeni ai RM au venituri mai joase decît pragul stabilit al sărăciei. În acelaşi timp, 10% de locuitori ai Moldovei obţin venituri care depăşesc de 67 de ori cîştigurile celorlalţi cetăţeni ai ţării. Cei 15 % de cetăţeni care s-au îmbogăţit în urma „prihvatizării” din anii ’90 deţin 85% din volumul total al acumulărilor băneşti existente. Şi totuşi, fenomenul cel mai periculos generat de regimul politico-oligarhic aflat la putere este agravarea ameninţătoare a crizei spirituale.”¹⁴

4. Familia – ultima resursă de mobilizare

În contextul apatiei sociale aproape totale din ultimele decenii, atît biserica cît și partidele politice folosesc discursul pro-familie pentru că familia reprezintă una dintre puținele resurse de mobilizare. Politicile familiale, reproductive și sexuale se găsesc la baza politicilor conservatoare de dreaptă nu doar la nivel retoric, dar și la nivelul organizării și mobilizării în masă, la nivelul luptelor legislative și la nivelul creării alianțelor și parteneriatelor locale și globale.

Familia, definiția familiei și ”protejarea” familiei naturale sau tradiționale reprezintă frontul principal de luptă al conservatorilor de dreapta. Zic front de luptă pentru că, discursul pro-familie este plin de tot felul de dușmani care atacă familia tradițională și care își doresc distrugerea cu orice preț a acesteia. În cartea Globalizing family values – the christian right in international politics¹⁵, Doris Buss și Didi Herman analizează discursul conservatorilor de dreapta, iar în baza acestei analize crează o tipologie a dușmanilor familiei tradiționale în viziunea conservatorilor religioși:

1. socialiștii și globaliștii

2. seculariștii

3. feminiștii și minoritățile sexuale

Toți acești dușmani sunt periculoși pentru că luptă împotriva genului printr-un cadru colonial. Agendele feministe, agendele minorităților sociale, agendele socialiste sunt văzute de către dreapta conservatoare ca și promotoare ale globalizării, și deci ale colonizării. Globalizarea e percepută ca o ”croială” care impune o singură formă asupra relațiilor sociale. La modul în care este adresată, globalizarea e definită exclusiv în termeni de universalizare a politicilor sociale, și este ignorată total dimensiunea economică a globalizării. Austin Ruse, președintele Institului pentru Familia Catolică și Drepturile Omului a afirmat că globalizarea economică nu reprezintă o îngrijorare pentru dreapta religioasă. ”Stînga are probleme cu globalizarea economică…noi credem că globalizarea este încercarea de a impune o singură abordare tuturor întrebărilor legate de drepturile reproductive”.¹⁶

Discursul despre familie în Moldova

Agenda conservatoare de dreaptă a politicilor familiale, sexuale și reproductive nu este produsul clasei politice moldovenești, ci mai degrabă un produs cultural de import.
Aceasta a fost importată pe două filiere:
– filiera conservatoare americană: prin alianțe de tipul CMF
– filiera conservatoare rusă: de unde am important discursul Occidentului decadent vs valori tradiționale.

În Republica Moldova, dezbaterile legate de politicile familiale, sexuale și reproductive au fost pînă în 2012-2013, teme periferice pentru interesul public.

Două evenimente importante au stîrnit reacții publice și au radicalizat dreapta religioasă.

1. Legea cu privire la asigurarea egalității adoptată în 2012.

2. Ratificarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană

Pe 23 iunie 2014 (adică în an electoral) și imediat înaintea semnării Acordului (27 iunie), Partidul Socialiştilor a organizat Conferinţa Internaţională Ştiinţifico-Practică „Civilizaţia ortodoxă şi lumea modernă”, în cadrul căreia socialiștii și slujitorii bisericești au discutat în mod special despre influenţa şi propaganda valorilor europene asupra lumii ortodoxe şi distrugerea moralităţii tradiţionale. În discursul său, Igor Dodon critică dur asocierea cu UE în special din cauza adoptării legiii cu privire la egalitatea de șanse: ”Un activism special este manifestat de actuala guvernare în procesul de legalizare a păcatului sodomic, ceea ce a devenit, pentru autorităţile moldoveneşti, un fel de test privind loialitatea faţă de ţările din Occident. Aceste activităţi au culminat prin adoptarea aşa-zisei legi „privind egalitatea de şanse”, care prevede dreptul minorităţilor sexuale la angajare în cîmpul muncii, inclusiv în instituţiile de educaţie şi cele medicale. Adoptarea legii respective a fost o condiţie din partea Uniunii Europene în calitate de pregătire pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE. Legea a fost adoptată în ciuda multiplelor proteste din partea societăţii ortodoxe şi avertizări din partea Bisericii Ortodoxe de excomunicare a autorilor proiectului de lege. Poate, era cazul ca aceştia să fie, totuşi, excomunicaţi?”¹⁷

Pentru a analiza modul în care discursul conservator de dreapta s-a infiltrat în discursul partidelor politice de guvernare, am citit programele electorale ale partidelor parlamentare din 1994 pînă în 2014, și am urmărit în speță 3 aspecte:

• referințe la politicile familiale

• referințe la valorile tradiționale

• referințe la biserică și religie

Cîteva observații despre dinamica retoricii despre familie
Discursul despre familie în programele partidelor din 1994 pînă în 2014 n-a înregistat diferențe majore. Probabil unica diferență de intensitate în utilizarea discursului pro-familie îl găsim în programele partidelor de opoziție, care vorbesc despre familie pentru a critica partidele de guvernare și pentru a atrage electorat. Spre exemplu, în 1994 BeAFPCD scrie în programul electoral că ”scăderea vertiginoasă a natalităţii nu este o consecinţă a nedorinţei de a avea copii, ci rezultatul dezastrului economic, social şi ecologic cauzat de politica antipopulară a actualei conduceri a republicii”. La alegerile din iulie 2009, PLDM scrie că ”spijinul real al familiilor şi al maternităţii este doar o declaraţie, regăsindu-se doar în propaganda oficială. Chiar dacă actualul guvern se declară de stînga, reformele iniţiate pot fi considerate doar indexări ale formelor vechi de protecţie.” La alegerile din 2000-2009, adică atîta timp cît PCRM a fost la putere, discursul pro-familie a fost aproape absent din programele electorale. În schimb, la alegerile din 2010, adică imediat după ce a devenit opoziție, PCRM utilizează același truc politic: ”restabilirea garanţiilor sociale anulate de către guvernarea antipopulară din anii 2009—2010 (pentru tineri, familiile cu copii, veterani, pensionari, bugetari, militari şi alte categorii de populaţie etc).”

Aceleași măsuri și politici familiale figurează atît la partidele de dreapta cît și la cele de stînga, atît la partidele care utilizează retorica religioasă cît și la cele care nu au nicio referință la religie în programele electorale. În mare parte toate programele prevăd aceleași măsuri de susținere ale familiilor: îndemnizația unică la nașterea copiilor, îndemnizația lunară pentru creșterea copiilor, susținerea inclusiv prin ipotecă pentru construcția/cumpărarea locuinței, și alte variabile precum deinstituționalizarea copiilor, compensarea costului utilităților etc. Chiar dacă protecția familiei figurează în toate programele electorale, garantarea egalității de drepturi nu apare nici pe departe în toate programele. În 1994, PDAM menționează ”apărarea drepturilor femeilor”, iar BȚI zice despre ”ocrotirea suplimentară a femeilor. În 2005, BMD folosește pentru prima dată sintagma ”egalitatea de șanse”: ”garantarea şanselor egale pentru încadrarea în cîmpul muncii, salarizare şi promovarea în funcţii de conducere a femeilor.” La alegerile din aprilie 2009, PL menționează ”reprezentarea egală la luarea deciziilor şi promovarea femeilor în posturi de conducere, precum și eradicarea tuturor formelor de violenţă de gen și a stereotipurilor de gen”. La alegerile din 2014, PDM afirmă pe de o parte că va ”promova egalitatea reprezentării femeilor şi bărbaţilor în funcţiile publice” și pe de altă parte zice că va ”sprijini mamele în creşterea şi educaţia copiilor.” A afirma că sprijini mamele în creșterea și educarea copiilor înseamnă a recunoaște, a accepta și a propaga diviziunea tradițională a rolurilor conform căreia femeia este a priori responsabilă de creșterea și educarea copiilor și deci a nega orice posibilitate de reprezentare egală a femeilor și bărbaților în funcții de conducere.

Discursul despre familie nu este întotdeauna și discurs conservator religios. Primul program electoral care conține atît retorică religioasă cît și discursul despre familie este programul electoral al BeAFPCD. Chiar dacă BeAFPCD face apel la retorica religioasă, acesta nu utilizează argumente de tip moral-religios, pentru a explica scăderea vertiginoasă a natalității. Din contra. cauza scăderii natalității este văzută în raport cu rezultatul dezastrului economic, ecologic și social.

Definiția familiei:

Familia este definită drept ”instituția de bază”, ”fundamentul societății și statului” (BeAFPCD, 1994), ”celula societății” (PSRM, 2014).

Relația dintre stat și familie

Relația dintre stat și familie, este văzută în felul următor: statul trebuie să asigure stabilitate financiară familiilor și să o protejeze, iar familia trebuie să asigure sănătate morală societății.

Statul trebuie să-i acorde familiei o atenție și o protecție deosebită (BeAFPCD, 1994)

Sănătatea morală a societăţii şi capacitatea unei naţiuni de a convieţui într-o lume modernă depind de trăinicia familiei (BMD, 2005)

Asigurarea bunăstării familiilor

Toate mențiunile despre nivelul de trai al familiilor se limitează la asigurarea minimului de existență:

Asigurarea minimului de existență (BePSMU, 1994). Ajutorul social să corespundă coșului minim de consum (BȚI, 1994). Vom achita un „salariu familial” unuia dintre soţi, ocupat de creşterea şi educarea a trei şi mai mulţi copii, în volum, ce ar fi egal, cu cel puţin nivelul minim de trai (PSRM, 2014). Unica mențiune care transcende un nivel minim de existență, o găsim în programul PCRM din 2005 care ține de asigurarea unui venit famiilor astfel încît fiecare familie să aibă posibilitatea să facă economii: Veniturile fiecărei familii din Moldova trebuie să-i asigure acesteia o calitate destoinică de viată, precum şi posibilitatea de a face economii.

Compoziția familiei:

Mame singuratice (BePSMUE, 1994), familiile cu mulți copii, familiile tinere (BeAFPCD, 1994), orfani și familii sărace (PFD, 1998) familii numeroase, mame solitare (BepMDP, 1998), apărarea familiei, mamei și copilului (PCRM, 2001), familii cu venituri mici (PPCD, 2001), familii cu copii adoptivi (PDM, 2014),

Deși compoziția familiei tradiționale constă din: mamă, tată și copiii, toate politicile familiale din 1994-2014 au o trăsătură comună: se adresează doar femeilor și copiilor. Tații lipsesc din ecuație. Cea mai directă declarație despre rolurile tradiționale atribuite bărbaților și femeilor în cadrul distribuției muncii de creștere și educație a copiilor o găsim în programul PDM din 2014: ”vom sprijini mamele în creşterea şi educaţia copiilor.”

Criza demografică

Toate mențiunile despre orice similar ca înțelegere de criza demografică, aproape că lipsesc pînă în 2009. În programul electoral al BeAFPCD din 1994 se vorbește doar despre scăderea natalității: ”Scăderea vertiginoasă a natalităţii nu este o consecinţă a nedorinţei de a avea copii, ci rezultatul dezastrului economic, social şi ecologic. Alianţa îşi axează eforturile pe rezolvarea problemelor economice şi sociale care ar încuraja natalitatea”.

În iulie 2009, PLDM menționează pentru prima dată sintagma ”criză demografică”: ”RM este în deplină criză demografică. În ultimii 8 ani populaţia RM a scăzut cu 2,1%. Scăderea populaţiei este determinată de mai multe cauze, precum: natalitatea scăzută, emigraţia şi creşterea mortalităţii.”

În 2014, PSRM face referință la faptul că ”situaţia materială complicată şi lipsa de încredere în viitor impune tinerii să opteze pentru căsătorii mai tîrzii, să amîne naşterea copiilor sau să se limiteze doar la un singur copil. Se înregistrează o situaţie demografică dezastruoasă.” Tot în 2014, și PCRM vorbește despre necesitatea unor ”măsuri concrete pentru prevenirea unei catastrofe demografice naţionale.”

Tabel 1. Referințe la politici familiale în programele electorale ale partidelor parlamentare din 1994-2014

Referințe la politici familiale în programele electorale ale partidelor parlamentare din 1994-2014 (Moldova… by Platzforma Revista de gîndire critică on Scribd

 

Referințe despre biserică și religie

În 1994, atît BePSMUE cît și BeAFPCD se pronunță pentru independența Bisericii Ortodoxe: ”pronunţăm pentru independenţa Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti şi menţinerea statutului ei canonic actual”, dar și ”Biserica Ortodoxă, constituită pe principiul unităţii de neam, nu admite instituirea unei noi Biserici Ortodoxe Autocefale în spaţiul etnic al aceleiaşi naţiuni. Totodată, ambele partide se pronunță pentru separarea bisericii de stat: principiului separării bisericii de stat şi al neamestecului statului în treburile bisericii iar AFPCD afirmă că manifestă respect faţă de toate confesiunile religioase şi consideră că nu este de competenţa partidelor politice să intervină în relaţiile interconfesionale.

În 1998 se observă o transformarea a discursului despre religie. Nu se mai pune accent pe revendicarea culturii și identității naționale prin declararea independenței Bisericii Ortodoxe Moldovenești, dar se migrează spre un discurs din domeniul drepturilor omului. Atît PCRM cît și PFD se pronunță pentru respectarea tuturor cultelor religioase: respectarea drepturilor omului, inclusiv a libertăţii conştiinţei, reieşind din respectul faţă de ortodoxie şi alte confesiuni religioase, iar PFD afirmă că toate cultele religioase să beneficieze de un tratament egal, nediscriminatoriu din partea statului. Totodată în 1998, pentru prima dată se pledează pentru instituirea cursului de religie în școală, fapt de altfel care contrazice auto-declarată egalitate dintre confesiuni, întrucît predarea religiei, înseamnă exclusiv predarea religiei ortodoxe.

În 2001, este la fel prezentă propunerea de introducere a religiei în școli. Totodată în 2001, se proliferează mai direct intenția colaborării dintre stat și biserică, iar discursul de toleranță al plurității confesionale devine mult mai nuanțat. BeAB afirmă că noi nu acceptăm sectele religioase de orientare extremistă, care înjosesc demnitatea omului şi vom pleda pentru interzicerea lor.

În programul electoral al PPCD din 2005, PPCD se pronunță pentru creşterea rolului Bisericii şi a iniţiativelor ei în vederea sprijinirii materiale şi morale a familiei. La alegerile din aprilie 2009, AMN propune garantarea autonomiei Bisericii ortodoxe şi a celorlalte confesiuni. Unicele alegeri la care au lipsit în totalitate referințele la biserică sau religie au fost cele din iulie 2009. Și alegerile din 2010 au fost lipsite de retorica religioasă. Unica mențiune despre biserică, apare pe o notă foarte neutră în programul PL, care promite restaurarea patrimoniului național (printre care menționează bisericile și mănăstirile de valoare națională). În 2014, PCRM (care a avut unica referință despre religie în programul electoral din 2000) dar și PSRM își radicalizează discursul despre religie. PCRM afirmă că va abroga legea ruşinoasă cu privire la egalitatea şanselor şi nu va admite degradarea morală a naţiunii, subminarea tradiţiilor creştine multiseculare şi atacuri asupra Bisericii Ortodoxe iar PSRM scrie că Acordul cu UE şi legile complementare adoptate de Eurounionişti contribuie la distrugerea tradiţiilor noastre multiseculare, favorizînd homosexualitatea şi alte „valori”, străine poporului nostru. Sînt călcate în picioare valorile noastre tradiţionale ortodoxe. Au fost legiferate perversiunile sexuale şi propaganda desfrîului.

Tabel 2. Referințe despre biserică și religie în programele electorale ale partidelor parlamentare în perioada 1994-2014

 

Referințe despre biserică și religie în programele electorale ale partidelor parlamentare în perioada 1994-… by Platzforma Revista de gîndire critică on Scribd

Referințe despre valori și valori tradiționale

În 1994, referințele despre valori apar sub forma: valorile noastre, valorile colective, valorile culturale și se referă la libertate, solidaritate, dreptate, înțelegere, pace, echitate și egalitate.

În 1998, se folosește pentru prima dată sintagma valori europene (BepMDP) cu referință la responsabilitate, solidaritate, drepturile omului, toleranță. Tot în 1998 apare pentru prima dată mențiunea despre credința în Dumnezeu și trăinicia familiei ca valori consacrate de secole. În 2001 dar și în 2005 doar PPCD-ul are vreo referință la valori. Pe cît de bizar n-ar suna, programul PPCD vorbește despre importanța promovării valorilor naționale necesare pentru integrarea românească și cea europeană. La alegerile din 2009, apar aceleași referințe la valori: valori culturale, valori europene. În 2014, este utilizată pentru prima dată sintagma valori tradiționale. Din programul PSRM: Acordul cu UE contribuie la distrugerea tradiţiilor noastre multiseculare, favorizînd homosexualitatea şi alte „valori”, străine poporului nostru. Sînt călcate în picioare valorile noastre tradiţionale ortodoxe.

Tabelul 3. Referințe despre valori și valori tradiționale în programele electorale ale partidelor parlamentare în perioada 1994-2014

Referințe despre valori și valori tradiționale în programele electorale ale partidelor parlamentare în peri… by Platzforma Revista de gîndire critică on Scribd

De la promisiuni electorale la politici familiale: Cum au fost implementate de-a lungul anilor politicile familiale?

Pentru a evalua decalajul dintre promisiunile electorale și politicile familiale reale de care beneficiază cetățenii Moldovei, am selectat cîteva promisiuni electorale din ultimii 10 ani, adică din 2009, care conțin promisiuni cuantificate și deci măsurabile și comparabile. Reiterez, toate programele electorale care au fost analizate în tabelele din acest articol sunt programele electorale ale partidelor parlamentare, adică partide care au cîștigat la alegerile parlamentare și care au avut pîrghii pentru a-și îndeplini promisiunile electorale.

Astfel, la alegerile din aprilie 2009, Partidul Liberal promite alocaţie unică pentru naşterea primului, al doilea, al treilea şi următorilor copii de 5000 de lei, 10000 de lei, 15000 de lei. La aceleași alegeri, PLDM promite pînă în 2012, majorarea indemnizaţiei unice la naşterea copilului, pînă la 10.000 lei şi indemnizaţia lunară pînă la 1.300 lei.

La alegerile repetate din iulie 2009, PLDM promite creşterea de cel puţin 10 ori a indemnizaţiei unice şi completarea graduală pentru atingerea valorii medii de 800 euro.

În 2010, Partidul Democrat a promis majorarea indemnizaţiei unice la naştere pînă la 7 500 lei.

Iar în 2014, socialiştii au promis implementa unui program de susţinere a familiilor tinere – „capitalul matern„. La un cont depozitar vor fi transferate, pentru naşterea primului copil, 15 mii lei, pentru cel de-al doilea – 30 mii, pentru cel de-al treilea şi mai departe – 50 mii lei.

Cum au fost translate aceste promisiuni în realitate?

Din 2010 pînă în 2013, cuantumul îndemnizației lunare pentru creșterea copiilor pentru persoanele asigurate cît și pentru persoanele neasigurate a constituit 300 de lei. În 2019, cuantumul îndemnizației lunare e de doar 640 de lei, adică jumătate din suma de 1300 lei, promisă încă în 2009 de PLDM.

Cuantumul îndemnizației unice pentru persoanele neasigurate a constituit 1700 lei în 2010, 2000 lei în 2011, 2300 lei în 2012, 2600 lei în 2013.

În perioada furtului miliardului, adică între 2014-2016, atît suma îndemnizației unice cît și cuantumul îndemnizației lunare au rămas neschimbate. Astfel, îndemnizația unică pentru primul copil a constituit 3100 lei, iar pentru al doilea și fiecare următor copil aceasta a constituit 3400 de lei.

În perioada 2005-2008, îndemnizația unică pentru primul copil a crescut în fiecare an cu cîte 200 de lei.

În perioada 2009-2013, îndemnizația unică atît la nașterea primului copil cît și la fiecare următor copil creștea în fiecare an strict cu cîte 300 de lei. În plus îndemnizația pentru fiecare al doilea copil era de fiecare dată cu 300 de lei mai mult decît îndemnizația pentru primul copil.

Îndemnizația din 2014 a crescut cu 400 de lei față de cuantumul îndemnizației din 2013. Și a rămas neschimbată următorii 2 ani (2015 și 2016).

Reieșind din această creștere foarte regulată, de 200 lei, apoi 300 lei, și finisînd cu 400 de lei, s-ar părea că îndemnizația unică din 2017 care a crescut cu 2200 față de cuantumul din 2014 a înregistrat cel mai mare salt vreodată.

Totuși, dacă e să extrapolăm rata de creștere anuală regulată de 200 de lei, apoi 300 de lei, și ulterior 400 de lei și să adăugăm cîte 400 de lei pentru anii 2015 și 2016, decalajul nu mai este de 2200 de lei dar de 1400 de lei.

Mai mult decît atît, diferența dintre cuantumul pentru fiecare următor copi, care era pînă în 2014 de fiecare dată cu cîte 300 de lei mai mare decît cuantumul îndemnizației pentru primul copil, a fost lichidată. Începînd din 2014, cuantumul îndemnizației pentru primul copil e egală cu cuantumul îndemnizației pentru fiecare următor copil. Adică, în 2015, 2016 și 2017 s-au economisit 1200 de lei (cîte 400 de lei / per an) din contul egalării îndemnizației pentru fiecare următor copil cu suma îndemnizației pentru primul copil.

Însumînd 800 de lei economisiți în anii 2015, 2016 din contul îndemnizației unice pentru primul copil și 1200 de lei economisiți în perioada 2015-2017 din contul îndemnizației pentru fiecare al doilea copil, obținem suma de 2000 de lei economisiți. Dacă inițial se părea că în perioada 2014-2017 cuantumul îndemnizației a crescut cu 2200 de lei, devine evident că acesta a crescut cu doar 200 de lei.

În 2019, cuantumul îndemnizației unice constituie 6303 lei, sumă vădit mai mică decît promisiunea de 800 de euro făcută de PLDM în 2009, sau suma de 7500 de lei promisă de PD în 2010, și cu atît mai mult suma de 15 000 de lei pentru primul copil, 30 000 de lei pentru al doilea copil și 50 000 de lei pentru al treilea copil promise de PSRM în 2014.

Într-un studiu¹⁸ din 2015 despre reforma concediului de îngrijire a copilului, autoarea Constanța Popescu, identifică cîteva aspecte problematice ale legislației RM în acest domeniu. Mai jos, prezint cîteva din problemele prezentate în studiu:

1. Mărimea indemnizațiilor este insuficientă: cuantumul îndemnizației este de doar 30% din salariul mediu lunar al părintelui, în comparație cu 85% din salariul oferit în primul an în România sau de 100% în Lituania.

2. Durata concediului: părinții asigurați beneficiază de concediu timp de 3 ani, pe cînd cei neasigurați, care reprezintă 64,5% din total beneficiază de doar 2 ani.

– cuantumul îndemnizației precum și durata concediului depind de statutul părinților (asigurat/ neasigurat).

– circa 2/3 din copiii sub 3 ani din Moldova au părinți neasigurați, care beneficiază de susținere financiară doar în primii 2 ani. Anual în Moldova, din numărul total de copii 2-3 ani, avem circa 37 mii copii (sau 64.5%) în afara oricărei finanțări de stat.

3. Părinții care sunt studenți la frecvență sunt tratați ca și neasigurați, și nu au acces la servicii timpurii de creșă care să le permită să revină la studii.

Tabelul 4. Cuantumul îndemnizațiilor pentru creșterea copiilor 1992-2019

tabelul 4.pdf by Platzforma Revista de gîndire critică on Scribd

 

Cum arată familia reală în Moldova?

Conform recensămîntului din 2014, populația stabilă a Republicii Moldova constituia 2 804 800 persoane. Conform BNS, la începutul anului 2018, populația prezentă constituia 3 330 000 persoane.

O fotografie a familiei din Moldova, prin cifre și date statistice:

1. statutul matrimonial

• în 2017, s-au înregistrat 20 924 de căsătorii și 9312 divorțuri.¹⁹

2. maternitatea

• în 2017, în total s-au născut 34 060 copii.

• 24 844 de copii au fost născuți de mamele căsătorite pentru prima dată, adică 9216 mii de copii nu s-au născut din prima căsătorie. ²⁰

• 7315 copii au fost născuți înafara căsătoriei, dintre care 5254 în mediul rural.²¹

• 606 copii au fost născuți de mame minore, cu vîrsta cuprinsă între 14-17 ani.²²

3. concediul de îngrijire a copiilor

• În anul 2017, 45,3 mii persoane au beneficiat de concediu parțial plătit pînă la vîrsta de 3 ani, din care peste 40,6 mii persoane sunt mame, 4,3 mii persoane sunt tați.²³

4. criminalitatea juvenilă

• Infracţiunile cel mai des comise de minori rămân a fi furturile, cu o pondere de 69,8% din total infracţiuni, jafurile – 6,8%, cazurile de huliganism – 3,5%, vătămări intenționate – 2,0%, și infracţiunile legate de droguri – 1,9%.

• Numărul total al minorilor care au comis infracţiuni în anul 2017 a constituit 1384 minori, inclusiv 1295 minori cu vârsta 14-17 ani (93,6%), restul având vârsta de până la 14 ani.

5. violența asupra copiilor

• În anul 2017, împotriva copiilor au fost comise 1,4 mii infracțiuni, mai mult cu 61,6% față de anul 2013

6. despre egalitatea de gen

• Femeile câștigă în medie cu 14,5% mai puțin fată de bărbați (85,5% din salariul mediu al bărbaţilor). În 2018, femeile angajate au pierdut în medie un venit anual adițional de 12 133 de lei, altfel spus, femeile au lucrat 50 de zile gratuit.

• Rata de participare a femeilor la luarea deciziilor la nivel parlamentar este de 20,8% (din 101 deputaţi doar 21 sunt femei).

7. despre sărăcie

• Conform opiniei gospodăriilor cu copii, circa 86 la sută din acestea consideră că în anul 2017 nu au intervenit careva schimbări majore în nivelul de bunăstare al acestora, comparativ cu anul precedent; 6,5% au menţionat că trăiesc mai bine, iar 7,4% consideră că situaţia s-a înrăutăţit.²⁴

• valoarea minimului de existenţă în anul 2017 a constituit în total pentru copii – 1768,6 lei, inclusiv 699,5 lei pentru copiii de până la 1 an, 1518,3 lei pentru copii în vârstă de 1-6 ani şi 2002,5 lei pentru cei cu vârsta 7-17 ani.²⁵

• în anul 2017 circa 64 la sută din gospodăriile cu copii dispun de baie sau duş

În loc de concluzii. De actualitate.

De la independență încoace familia a tot fost în gura politicienilor, dar la gura copiilor n-a mai ajuns nimic. Întrucît partidele de guvernare se tot laudă cu faptul că au majorat cuantumul îndemnizației unice și a îndemnizației lunare, se merită de punctat explicit următoarele lucruri:

• În ultimii 9 ani (din 2010-2019), cuantumul îndemnizației lunare de creștere a copiilor pînă la 2 ani, respectiv 3 ani pentru persoanele asigurate a crescut cu doar 340 de lei.

• Îndemnizația lunară de creștere a copiilor de la 1.5 ani (3 ani) pînă la 16 ani care a fost funcțională în perioada 2001-2009, a fost anulată cu începere din 2010. Mai nou, în campania electorală din 2019, Partidul Democrat, adică partidul care a contribuit la anularea acestui instrument, a împînzit țara cu panouri electorale pe care promite îndemnizație lunară de 200 de lei pentru fiecare copil pînă la 18 ani.

• Cuantumul îndemnizațiilor unice la nașterea copiilor a fost majorat din contul lichidării sau micșorării altor 3 fonduri familiale:

1. lichidarea îndemnizației lunare de creștere a copiilor pînă la 16 ani

2. majorarea microscopică a îndemnizației lunare de creștere a copiilor pînă la 2 ani, respectiv 3 ani

3. egalarea cuantumului îndemnizației unice pentru nașterea primului copil cu îndemnizația unică pentru nașterea fiecărui următor copil.

Acest articol face parte din proiectul ”Informarea opiniei publice despre desfășurarea Congresului Mondial al Familiilor din Chișinău” (World Congress Family Moldova September 2018). Proiectul este realizat cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova, prin intermediul Departamentului Justiție și Drepturile Omului.

Proiectul își propune să informeze publicul din Republica Moldova despre Congresul Mondial al Familiilor, istoria și structura acestuia, evenimentele CMF în Europa de Est. De asemenea textele vor investiga teme precum agenda conservatoare locală și regională, religiozitate și politică în Europa de Est, politizarea religiei etc.

Acest articol nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Fundației Soros-Moldova. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informaţiilor prezentate îi revine autorului articolului.