In jur de un milion de moldoveni traiesc in saracie. Venitul unui moldovean bogat din 10% cei mai bogați este de 67 de ori mai mare decat a unii moldovean din celelalte 90%. Conform unor măsurări, cei 15% cetatenii care s-au imbogatit in urma privatizarilor din anii 90, detin 85% din volumul total al acumularilor banesti existente. Trăim într-o societate profund inegală.
Muncitorii, care constituie majoritatea societatii noastre, supravietuiesc de la salariu la salariu, in timp ce roadele productivitatii lor sunt culese de angajatori in forma de profituri. Tolerarea unei astfel de situatii este amorala, mai ales in contextul in care exista alternativa.
Conform unui raport al FMI, daca guvernele tarilor vor crestere economica, atunci ele trebuie sa investeasca in patura de jos si mijloc a societatii si sa aplice cote progresive de impozitare.
In acelasi timp, clasa politica si elita economica din RM sustin interesele marelui capital. Ei afirma ca sustinerea angajatorilor, inclusiv prin micsorarea impozitelor, va duce la crearea de locuri noi bine platite, fapt care ulterior va diminua saracia si inegalitatea economica. Ei gresesc.
Noi putem sa asteptam ca bogatii sa vina si sa ne faca locuri de munca bine platite si sa murim de batranete SAU noi putem sa ne solidarizam si sa ne creem impreuna un viitor fara saracie.
Cooperativele muncitoresti sunt forme democratice de organizare a businessului, in cadrul caruia fiecare muncitor are drept de vot – o persoana, un vot. In cadrul cooperativelor, muncitorii decid ce sa produca, cum sa produca, in ce conditii sa produca, si cel mai important, ce sa faca cu profiturile.
In Emilia Romagna (Italia), statul sustine cooperativele. Daca esti somer in acea regiune, ai doua alternative:
- Sa primesti ajutor de somaj lunar
- Sa primesti o data intreaga suma care iti este destinata pentru un an intreg, cu o conditie: Te solidarizezi cu alti 9 oameni care sunt in aceasi situatie ca si tine, iar sumele primite de la stat le puneti la un loc pentru a crea un start up, o cooperativa muncitoreasca.
Cea de-a doua alternativa pune oamenii la lucru intr-un mediu echitabil, combate saracia si inegalitatea economica.
Spre a imputernici muncitorul si a sustine cooperativele, Partidul Laburist din Marea Britanie propune oferirea muncitorilor dreptul la primul refuz. Acest drept presupune urmatoarele: Daca patronii unei companii decid sa vanda compania, sa faca out-sourcing sau sa o inchida, ei sunt obligati sa vina in primul rand la proprii muncitori si sa le faca o oferta de cumparare a companiei. Dupa cumparare, compania se restructureaza intr-o cooperativa muncitoreasca.
Intrebat de unde muncitorii vor lua bani pentru procurarea companiei, John McDonnell – reprezentant laburist, a zis ca muncitorii vor fi creditati de stat. Daca pana acum statul avea deprinderea de a subsidia, credita si nationaliza riscurile bancilor, acum statul va da bani muncitorilor.
Studiile arata ca cooperativele sunt cu 80% mai reziliente decat companiile ierarhice in primii 5 ani de existenta si sunt apte sa concureze cu echivalentele sale capitaliste.
Cooperativele pot fi sustinute si la nivel individual. Cautati marcajul “fabricat de cooperativa” pe descrierea produselor si cumparati aceste produse in detrimentul celor produse de companiile ierarhice.
Un alt instrument de democratizare a intreprinderilor sunt sindicatele profesionale. La moment, pentru sindicalizare e nevoie ca 3 muncitori sa fondeze aceasta entite. Deseori angajatorii pun bete in roate, ameninta si chiar concediaza muncitorii ce-si exercita dreptul la autodeterminare.
Implementarea unui sistem care obliga sindicalizarea automata a tuturor muncitorilor o data cu fondarea companiei ar depasi aceste piedici. Sistemul respecta dreptul la autodeterminare. Daca muncitorul doreste sa paraseasca sindicatul, dansul/dansa o poate face liber, fara piedici.
Complementar pot fi stipulate cote de reprezentanta a muncitorilor in consiliile de administrare a companiilor. Aceste cote vor democratiza intreprinderea.
Cel mai direct mod de combatere a saraciei este majorarea salariului minim. Daca un muncitor lucreaza 40 de ore pe saptamana, salariul minim trebuie sa-i asigure o existenta decenta. Salariul minim trebuie sa fie salariu de trai!
Daca legam venitul celui mai bine platit om din intreprindere de salariul celui mai prost platit om din intreprindere, combatem inegalitatea economica. Cel mai bine platit sa nu incaseze sume mai mari de X10 comparativ cu cel mai prost platit și vedem aceasta ca un raport ce nu trebuie depasit in nici un sector al economiei.
Solutiile de mai sus sunt coerente cu recomandarea FMI (și cu proiectul unei dezvoltari economice durabile). Ele investesc in patura de jos si cea medie si combat saracia si inegalitatea. Aceste solutii presupun cheltuieli. Aceste cheltuieli pot fi asigurate prin 2 surse de venit:
- Nationalizarea averilor nedeclarate
- Instalarea unei politici fiscale progresive. Exploatarea muncitorilor distribuie veniturile disproportional la saraci la bogati, generand inegalitate economica. Cotele progresive de impozitare echilibreaza efectul negativ al exploatarii, impozitand bogatii mai mult decat saracii.
Avem la dispozitie toate instrumentele necesare pentru a crea o societate echitabila. Ramane doar sa le utilizam.
Democratizeaza intreprinderea! Imputerniceste muncitorul!
Acest text reprezintă o variantă ajustată a platformei prezentate de Cristian Velixar în cadrul emisiunii Candidat, difuzată pe postul de televiziune TV8.
Imagine de fundal: Alex Buretz.
Vre-o 20 ani in urma o ruda apropiata si-a inceput studiile la facultatea de economie si imi povestea entuziasmata cit de importanta este concurenta:
Iata, mata ai intreprindere, daca alaturi mai apare o intrepindere de acelasi profil ce vei fi nevoit sa faci? Sa produci mai calitativ si sa vinzi mai eftin ca concurentul, asai?!
Ii raspund: nu, voi face tot posibilul sa-l nimicesc, sa dispara de pe piata mea.
Ea: Cum asa… dar… legea?
Raspunsul meu de atunci se potriveste si autorului acestui articol: dupa cum vezi pe primul loc sta legea, adica regulile clare de joc. Celelalte, totusi, sint secundare.
Pe timpul lui Gorbaciov a fost o perioada scurta cind muncitorii alegeau seful intreprinderii, nimic bun nu sa primit din aceasta. Este o cale gresita, nu este capabila bucatareasa sa conduca tara si nici muncitorii intreprinderea. Fiecare trebuie sa-si faca meseria.
Pentru democratizarea intreprinderilor este nevoie de urmatoarele:
1) Justitie. Fara mecanismul de a impune respectarea legilor unica metoda este revolta si agresia.
2)Lichidarea analfabetismului muncitoresc. Muncitorii sint total analfabeti: aproape nimeni nu cunoaste Codul Muncii, nu-si cunoaste drepturile, nu stie ce prevede contractul care l-a semnat, nu stie ce echipament angajatorul este obligat sa-i ofere, cite ore pe saptamina este obligat sa lucreze, la cite zile de concediu are dreptul, etc.
3) Sindicatele. Cadrul legal si cunoasterea drepturilor si obligatiunilor sint conditiile aparitiei sindicatelor (reale nu decorative), iar sindicatele in afara importantei lor pentru muncitori mai sint si o pepeniera pentru noii politicieni.
Buna Andrei,
1. Cred ca sunt de acord cu critica ta adusa justitiei. Nu cunosc nimic despre acest subiect, respectiv nu am o opinie sau solutii.
2. Prefer sa pun accent pe potentialul si intelepciunea noastra a muncitoresti. Suntem multi si diversi. Acest articol urmeaza sa aiba o a doua parte, un studiu de caz, in care va fi desfasurata experienta muncitorilor de la Mandragora Corp – un ansamblu de cooperative. Aceasta entitate a fost fondata in anul 1956 de catre oameni saraci si fara prea multe studii. In prezent, Madragora a ajuns sa fie a 7-a cea mai mare companiei din Spania, avand in jur de 100 000 de membri.
3. Pornesc de la aceasi premisa. Spre atingerea valorificarii potentialului muncitoresc, impreuna cu #protestpermanent, vom facilita un workshop pe tema sindicatelor. In cadrul acestui workshop urmeaza sa se raspunda ce este un sindicat, care este scopul existentei sindicatului, cum sa te sindicalizezi (cadrul legal) care sunt instrumentele sindicatului, etc.. Pe langa asta, vom incerca sa oferim exemple de istorii de succes a sindicatelor din Moldova.
Critica si piedicile prezentate sunt valide. Putem transforma asta in oportunitate de a invata.
Daca nu facem nimic, ajungem in fata faptului implinit ca locurile de munca existente vor disparea din cauza automatizarii, fapt care ne va afecta negativ in primul rand pe noi, muncitorii.
Ma bucur ca ai raspuns la mesajul lui Andrei. De obicei pe aceasta platforma nici un autor nu raspunde dupa ce isi ia onorariul, chiar daca i se scrie un comentariu decent. One man show Vitalie raspunde pentru toti.
Deci e bine ca ai scris. Eu nu stiu daca exista istorii de succes a sindicatelor in Md si daca in genere putem spune ca au existat vreodata sindicate. BIne, dar nu vreau sa deviez demrsul tau, observatiile mele ar fi in alt plan de aceea nu insist cu ele (frica oamenilor, ciuda fata de un potential lider autentic care ar lupta pentru idee si interes general, si in fine cel mai raspindit fenomen – conformismul fantastic al angajatilor, cel putin al celor din sectorul bugetar).
Pe de alta parte sa stii ca sefii, in institutiile bugetare, pentru ca acolo am lucrat peste un deceniu, si relativ pot spune ca cunosc atmosfera, deci sefii – au niste strategii bine elaborate. De citeva ori cind s-au contituit niste nuclee critice care puteau obtine ceva, sefii au actionat super rational – unuia din implicati o prima substantiala (de obicei daca e cineva cu copii sau cu datorii de ex.), despre altul niste zvonuri prin intermediari bineinteles, despre sanatate, probleme in familie, si inclusiv conectate si hienele de serviciu (ca sa discrediteze persoana respectiva) etc.
Acum nu imi aduc aminte de toate. Poate odata cineva o sa scrie un Ghid – sistemul vs. angajatul in Moldova.
Si apropo, fara ca sa se supere Vitalie, in orice institutie este cite un om cu capacitatile lui Vitalie, dar la antipozi, joaca in echipa cu sistemul, desi la o bere sau tigara critica sistemul
Si in acest context, ai dreptate, e nevoie de sindicate, e nevoie de istorii de succes.
Dar e nevoie si de hunting. Dar despre aceasta cind scrii partea a II-a.
In rest ramin pesimist. Si felicitari. Esti primul exceptindu-l pe Sprinceana, care raspunde comentariului. Restul isi beau onorariuld e stinga progresista prin Mohito si Panipit.
Buna Marius,
Scuza-ma ca-ti raspund cu intarziere.
Iti multumesc pentru feedback. Lucrez in Parkopedia, o companie privata. Am incercat anterior sa sindicalizez lucratorii, iar pentru asta am fost amenintat cu concedierea (pretextul desigur a fost altul – faptul ca „generez barfe”).
Imi place mult idea ta despre un ghid. Te incurajez sa-l scrii. Pot sa contribui cu istorioare de pe la jobul meu. Daca accepti, contacteaza-ma pe facebook. Sunt Cristian Velixar pe FB.
Anterior trimiteam aceste istorioare lui Vitalie Spranceana. Nu stiu ce face el cu dansele. S-ar putea el sa aiba mai multe sau sa fi inceput el acest ghid.
Daca nu, poate ma apuc eu sa-l scriu.
Te rog sa desfasori idea despre hunting. Nu stiu daca-s cunoscut cu conceptul de hunting in acest context..
Iti inteleg pesimismul. Si eu sunt pesimist. In special sunt pesimist fata de faptul ca o sa avem parte de un FDR, un „tradator de clasa”, un bogat care sa promoveze interesele celor multi. De asta consider necesar s-o facem noi, altfel ramanem nereprezentati, saraci si mizerabili. Nu suntem saraci pentru ca nu muncim, suntem saraci pentru ca nu culegem roadele productivitatii noastre.
Nu exista nici o garantie ca efortul nostru va produce rezultate, insa asta nu ma incurca sa visez.
„I have a dream” ca o data va ajunge sistemul sa lucreze pentru noi, grijile noastre pamantesti (бытовые) vor ocupa mai putin loc in viata noastra, iar noi vom putea sa sorbim un cocktail si sa citim filosofie olandeza. (modelat cumva de Star Trek TNG)