Câtă vreme energiile protestatare ratează mizele sociale și economice schimbarea în bine se va lăsa așteptată.
Pe 10 august a fost anunțat de câteva luni faimosul protest al diasporei – adică al acelor cetățeni români, nu puțini, care au plecat din țară în căutarea unui trai mai bun. În această scurtă analiză îmi propun să discut despre diaspora, cei care se presupune că au organizat protestul, mizele protestului și despre reacția autorităților față de protestatarii din 10 august.
Diaspora – azi câștig, mâine boală
Câteva cuvinte despre diaspora. Ca stat slab și fără resurse, România a furnizat relativ târziu date și studii competente cu privire la migrația românească. În anul 2017 am putut vedea însă debutul unor cercetări care să aducă puțină lumină în privința diasporei românești. Studiul întreprins de Adina Nica în august 2017 pe un eșantion de 1.192 de români arată că o proporție însemnată a conaționalilor noștri, peste 40%, au ales să plece pentru că nu se descurcau cu banii. În plus, 46% dintre cei intervievați sunt de părere că țările în care au plecat le-au oferit oportunități profesionale superioare celor oferite de România. Dintre lucrurile pe care cei plecați la muncă în afară le găsesc a fi foarte dificile se referă la lipsa celor dragi. Mai exact, 72% invocă printre dificultățile de adaptare lipsa contactului cu persoanele apropiate. Mai mult de jumătate dintre cei intervievați au declarat că s-ar întoarce acasă și peste 70% au trimis bani acasă.
Aceste lucruri vin în continuarea zecilor de povești despre românii plecați la muncă pe care le auzim. Nu au unde să lucreze pe un salariu decent. Țara noastră a practicat niveluri foarte scăzute ale salariului minim, iar acum intenționează prin inițiativa ministrului Eugen Orlando Teodorovici să elimine cu totul salariul minim în mediul privat. Prin urmare, deși românii sunt mai degrabă conservatori și atașați de locul de naștere, dificultățiile financiare i-au împins către străinătate. Odată ajunși acolo s-au simțit singuri și dezrădăcinați.
Ceea ce studiul aduce în plus și cred că merită să fie analizat este faptul că un procent covârșitor dintre cei intervievați de cercetătoarea română 82% consideră corupția ca fiind cel mai important dintre motivele pentru care nu doresc să se întoarcă.
Familiarizați cu peisajul social românesc, poate trecem prea ușor peste acest aspect. Ni se pare firesc și ”natural”. Dar e oare așa? Aici, consider eu, intervine propaganda, întrucât doar prin propagandă și falsă conștiință putem explica o asemenea ruptură. Plecăm pentru că nu avem bani, dar nu ne întoarcem pentru că există corupție. Avem dificultăți financiare, dar năzuințe morale, ca și cum în lumea asta ar fi posibil să ne cumpărăm pâine cu anti-corupție. Legarea indisolubilă a corupției de toate probelemele financiare ale românilor este o mișcare extrem de profitabilă, dar și înșelătoare.
Nu, nu trebuie să mărim salariul minim, nu, nu trebuie să taxăm progresiv. Totul e minunat câtă vreme mulțumim oamenii de afaceri, acești stăpâni în fața cărora trebuie să facem temenele. Elita economică a oamenilor de afaceri a reușit să spolieze muncitorul român până la a-l împinge să plece din țară, iar oalele sparte le va plăti elita politică! Totuși, câtă vreme PSD și alți politicieni dansează însă așa cum dictează elita economică își merită pe deplin soarta. Pentru că obiectivul lor este să reprezinte cetățenii, nu să facă tumbe în fața oamenilor de afaceri. Obiectivul lor este să medieze interesele claselor sociale diferite în scopul de a se asigura că nu ajungem în situația în care categorii însemnate de cetățeni sunt pur și simplu abandonate, aruncate peste bord.
Hoția politicienilor e sursa tuturor relelor. Dacă mergem un pas mai departe, vedem că atâta timp cât există uriașe inegalități economice, e o chestiune de timp până când cine are căruțe de bani va cumpăra și jurnaliștii, și judecătorii, și polițiștii, și jandarmii și… politicienii.
Apoi, mai e povestea Diasporei care trimite bani în țară. Da, trimite. Dar sunt bani câștigați cu sânge în condiții de muncă teribile și cu prețul părăsirii părinților, a copiilor. S-a scris deja despre sindromul Italia, despre boala psihică a româncelor plecate la muncă în Italia. Banii aceștia trimiși de români acum ne vor costa sănătatea copiilor părăsiți când aveau nevoie de părinți, ne vor costa bolile profesionale cu care cei plecați se vor întoarce și o serie întreagă de alte lucruri pe care acum nu le luăm în calcul. Iar faptul că ei trimit bani, nu-i face cu nimic mai valoroși decât pe bunicii rămași acasă cu responsabilitatea enormă la o vârstă înaintată de a avea grijă de copiii lor. A avea grija unui copil e, poate, cea mai grea dintre toate meseriile.
Miza protestului
Asta despre diaspora. Să vedem acum de ce protestează acești oameni. Te-ai aștepta să ceară guvernului să înființeze o agenție mai eficientă care să se ocupe de problemele celor plecați la muncă în afară, să înființeze programe de școală după școală pentru copiii lor, să dubleze numărul angajaților ambasadelor pentru a oferi consiliere psihologică și juridică pentru cei abuzați, să înființeze un număr de urgență la care cei agresați la locul de muncă să poată suna, o colaborare strânsă cu instituțiile de forță care să îi apere în caz de violență. Decontarea măcar a unei părți a costului călătoriei în țară. Și, înainte de toate, te-ai aștepta să ceară dublarea salariului minim și investiții în infrastructură prin companii de stat care să genereze locuri de muncă.
Miza protestului diasporei e periculos de vagă. Nu există revendicări punctuale, de tipul celor menționate mai sus. Se dorește ”să nu se mai fure”. Cine să nu mai fure? Cei care fură legal plătind probabil bani grei către cineva ca Dacian Cioloș pentru a obține ajutoare de stat pentru companiile lor gigant? Cei care fac lobby pentru oamenii de afaceri, ca Teodorovici și care militează pentru instaurarea sclaviei în mediul privat prin eliminarea salariului minim? Cei ca Emil Boc care au furat românilor șansa de a se organiza în sindicate și a negocia colectiv drepurile lor de angajați? Nu! Toți domnii aceștia enumerați mai sus sunt onorabili, da? Dragnea, doar el fură! USR-ul e pur ca lacrima, Cioloș e Albă ca Zăpada și Dragnea e zmeul cel rău.
A considera PSD sau hoția sau corupția drept sursa ultimă a răului este o imensă naivitate. Să facem următorul exercițiu de imaginație: vine mâine în România o navă spațială care răpește tot PSD-ul. Ei și? Ce-o să se întâmple? O să se șteargă datoriile de la întreținere? O să devină șeful mai bun? O să crească salariile? O să avem posibilitatea să facem sindicate?.
Gestionarea protestului
Catastrofal, stupid și sinucigaș – cam acestea ar fi cuvintele care ar caracteriza pe scurt modul în care guvernul a gestionat protestele. Exponenți ai unei mentalități de cămin cultural acești șefi de sală descurcăreți și șmecheri care sunt șefii PSD sunt completamente depășiți de cultura democratică. Nu pricep neam ideea de protest, de contestare, de dezbatere. Mari maeștri ai aranjamentelor și combinațiilor urăsc din toată ființa lor contestarea transparentă și directă și critica. Când ai o majoritate confortabilă, când ai în mâna ta un aparat represiv al instituțiilor de forță bine hrănit și întreținut să gazezi populația protestară este semnul că ești depășit și incapabil. Sper ca toți aceia care au fost bătuți de jandarmi să depună plângeri penale și să își găsească dreptatea în instanță. În egală măsură sper ca toți cei care au lovit jandarmii să fie identificați și să plătească scump pentru actele la care s-au dedat. De asemenea, sper ca serviciile speciale să ne arate de ce le plătim și să contribuie la identificarea celor care au transformat protestul în bătaie organizată.
În loc de concluzie
Liviu Dragnea este exponentul unei oligarhii locale care a reușit să corupă prin bani și rețele clientelare un instrument al democrației, partidul, și să-l transforme într-un instrument anti-democratic. În mâinile lui Liviu Dragnea partidul este o organizație bazată pe cumetrii și interese puternic conectată la resursele bugetare. Ca orice oligarh local cu ambiție,Dragnea s-a trezit să facă și lucruri bune. Printre altele, să ceară niște bani în plus pentru exploatările gazelor din Marea Neagră. Ba încă a și tăiat din banii serviciilor secrete – așa ceva nu s-a întâmplat după 1990 în România. E posibil ca aceste ambiții să-l coste scump. Pe noi însă ne va costa usturător! De ce? Simplu: pentru că ele vin la pachet cu niște măsuri și inițiative antisociale de o duritate fără precedent. Trecerea contribuțiilor la angajator, măsură efectuată deja, și dorința de eliminare a salariului minim în mediul privat. Șansele ca din înlăturarea prin proteste violente a PSD-ului de la guvernare să conducă la un rezultat pozitiv sunt minime. Temele pe care eu le-am enumerat: creșterea salariului minim, investiții în infrastructură sau taxare progresivă nici măcar nu se discută. Discutăm despre înjurături, corupție, orice altceva, dar nu lucrurile care ne dor. Or, în aceste condiții, din acest conflict văd două ieșiri plauzibile una mai proastă decât alta.
Dacă PSD va ieși învingător este posibil ca Liviu Dragnea să își consolideze puterea și să o apuce pe calea altor lideri locali autoritari de tip Orban, Erdogan, Orban sau Duda, ceea ce va duce în direcția unor măsuri antisociale poate și mai periculoase.
Alternativa e o debandată de tipul celei din Ucraina în care extremiștii să vină la putere și să compleze măsurile antisociale cu unele și mai ”ambițioase” care să privească discriminarea minorităților, retragerea din convenția de la Istanbul, privatizarea totală a învățământului, a sănătății.
Pentru cetățenii de rând singura variantă ar fi mobilizarea energiilor protestatare către teme sociale și economice. Până atunci, cu sau fără PSD e posibil să nu mai avem salariu minim și să plătim preturi exorbitante care să ne împiedice să ne ducem copiii la școală.
articolul a apărut inițial pe Baricada.
