Alaltăieri, pe lângă Primărie, la protest, un tânăr duhnind a alcool, ne întrebase: voi împotriva lui Ceban sau a lui Năstase? L-am îndemnat să bea un pahar de apă înainte de somn și i-am zis că sper să țină minte a doua zi că oamenii ies la protest pentru că li s-a furat dreptul la vot, dreptul de a-și alege conducătorii – un element fundamental al oricărei democrații adevărate și funcționale. I-am zis să urmărească știrile, pentru că este datoria lui de cetățean să o facă, nu a mea să îi explic.
Dincolo de faptul că el mi-a zis că o să bea bere, atitudinea mea de pe piedestal de: “ia și citește, ia și învață, cum tu nu știi?” nu a ajutat vreodată vreo mișcare populară. Dar noi avem tendința să facem asta, uitând că provenim din medii mai privilegiate, sau faptul că suntem plătiți, în virtutea job-ului nostru, inclusiv pentru a citi știri. Alții nu au nici timp, nici răbdare, nici interes pentru asta. Și asta e ok.
Tot noi, cu brunch-urile de 20 de euro, cu un simplu avocado pe toast, concertele The National sau Arctic Monkeys pentru hipsteri, cu ochelarii cât salariul lunar al unui angajat în agricultură (poate chiar trimestrial), ne uităm prin ecranul selfie-ului și spunem: ah, ce sloganuri, ce oameni agresivi, cine sunt ăștia și ce caut eu aici?
Aceștia sunt majoritatea cetățenilor. Cei care au rămas pentru că nu au putut pleca sau cei care au rămas pentru că mai cred că se poate de luptat și ei luptă așa cum au învățat peste 20 de ani în urmă. Aceștia sunt majoritatea alegătorilor.
Unde-s tinerii? Ca politician care lupți pentru putere (chiar dacă asta îndeamnă dreptate, adevăr, acțiune sau solidaritate, tot putere e) să lucrezi și să faci mesaje pentru un grup de oameni mic, imprevizibil, cu cerințe nerealiste și mofturos, pur și simplu, nu este rentabil. Majoritatea care este previzibilă, loială, plină de deznădejde, știe că luptele de altă dată au reușit, are cerințe minime (salarii, viitor al copiilor asigurat, pensii și o speranță de viitor) este acolo, este activă și este mulțumită cu protestele care sunt. (V-ați enervat nițel pe așa cinism și pragmatism? Oh!)
Și atunci ce? Facem, anunțând isteric pe Facebook, bagajul? Mergem în călătorii de regăsire în Asia?
Este și asta o opțiune. Sau ieșim la brunch cu prietenii, facem un group chat pe Facebook și ne gândim cum putem să ne manifestăm duminică la ora 14:00 la protest.
Duminică? Dar aveam de citit Sartre sau cartea aia despre 10 pași spre succes! Ia-ți cartea, păturica, citește. Dar fii acolo.
Protestul de duminică va fi exact așa cum vrem noi să fie. Ca un mare festival cu mai multe scene. Vrei muzică patriotică? Scena 1! Vrei discursuri dramatice despre ciuma roșie? Scena 2! Vrei discuții despre despre ultima carte citită? Scena 3? Vrei discuții filosofice despre sensul vieții? Scena 4! Vreți să discutăm despre inițiative sociale, fundraising, crowdfunding și advocacy? Scena 5! Cu drag pot să împărtășesc din experiență. Vrei atelier de croșetare? Fă!
Nu există formula magică a unui protest. Dar este clar că el trebuie să fie o experiență plăcută și nu timp pierdut. Doar că noi suntem responsabili de propria noastră distracție.
De aceea, pentru pregătire de protest este aici un eveniment fun, de care n-a mai fost în Moldova și pentru că nu e vorba de o zi de protest, băgați un like la pagina Occupy Guguță.
De ce să ieșim la protest? Dacă până acum ne amăgeam cu bucăți de reforme, cu fotografii alături de politicieni străini, cu se poate și mai rău: acum am ajuns la mai rău, desigur este loc de și mai rău. Acum, dreptul nostru fundamental de a participa la conducere, prin participare la vot, a fost negat, într-o manieră atât de amatoricească și penibilă, încât asta ne dă puteri să cerem schimbare și democrație. Nu este vorba despre Năstase, sau Maia Sandu, nici măcar despre Plahotniuc, ci despre revendicarea drepturilor care ne fac puternici, în fața unor politicieni corupți și nelegitimi, cu nicio frântură de iubire sau respect față de cetățeni.
Aici Nata explică pe scurt și simplu ce este rău în recentele procese democratice.
Iar Nicu explică de ce invalidarea alegerilor e un mare what the fuck (nota autoarei).
Și aici CPR scrie despre cum democrația iar degradează.
*Nu știu ce cântecele ascultă tineretul în ziua de azi, dar în adolescență când deja dârdâiam pe la proteste, ascultam asta.
Acest articol a fost publicat inițial pe blogul autoarei.
